Rahan a luat-o razna?

Poate printre cititorii miei mai sunt dintre cei care, în copilărie, citeau cu sufletul la gură aventurile lui Rahan, fiu al erelor sălbatice.

Pentru cei care nu ştiu, Rahan este un personaj de benzi desenate, apărut prima dată în revista Pif, în 1969. Scenariul era de Roger Lécureux, desenatorii au variat.

primul episod

Rahan trăia probabil în neolitic, era ultimul supravieţuitor al tribului său, masacrat de o erupţie vulcanică. Devenit nomad singuratic, având drept singur prieten cuţitul său de fildeş, Rahan e un erou pacifist care călătoreşte din trib în trib făcând fapte bune pentru ceux qui marchent debout, omorând animale preistorice periculoase, trăind aventuri extraordinare. Strigătul lui de victorie era RAHAAAAAA (de unde se poate vedea o influenţă asupra blogului pe care îl citiţi chiar acum). Genial, pur şi simplu Genial.

Născut într-o revistă pentru copii de sorginte comunistă (ale cărei rădăcini sunt înfipte direct în Rezistenţa franceză din timpul ocupaţiei naziste), Rahan era un erou ateu, darwinist, raţionalist. Nu credea în zei, nici în supranatural, ci doar în fenomene perfect explicabile fizic, asta într-o eră în care imaginarul simbolic era viu, iar gândirea magică era singurul tip de gândire. Rahan îşi transmitea liniştitorul mesaj materialist-ştiinţific în toate triburile pe care le întâlnea, precum şi în minţile tinerilor săi cititori.

Era de asemenea blond, proaspăt bărbierit (probabil că utiliza cuţitul de fildeş), şi îmbrăcat în nişte chiloţi de blană, precum Tarzan. Desenele erau făcute în cea mai clasică manieră franco-belgiană.

ce frumos e rahan;

Roger Lécureux a murit acumvreo 10 ani.  De atunci, bietul Rahan suferit serios.  Bătându-şi joc de 30 de ani de istorie BD, fiul lui Lécureux preia personajul şi… îl însoară. Eroul singuratic, rătăcitor, se însoară. Ba chiar are şi un fiu! Să mor io, am văzut albumele la fnac.

Însă lovitura de graţie am văzut-o zilele trecute la televizor. France 3 s-a hotărât să relanseze Rahan sub formă de desen animat. (Mai existase o încercare, destul de fidelă faţă de original, în anii 80).

Mai întâi, uitaţi-vă puţin la aspect.
Photobucket
Photobucket

HAAAAAAA! Generaţii întregi de desenatori francofoni de benzi desenate se răsucesc în mormânt! Bietul Rahan, din planşele frumos colorate ale anilor 70, a trecut în infernul manga fără trăsături! În plus, în loc de chiloţii de blană, are un fel de robă, ghete şi… un toiag?????!!!!????? CE NAIBA E ASTA NENE?

Însă nu v-am spus partea cu adevărat sinistră. Fiţi atenţi un pic la sinopsisul desenului animat:

în zorii omenirii, RAHAN, un tânăr şi curajos războinic

Cum adică, pacifistul Rahan a ajuns războinic?

îşi urmează visul nebunesc de a-i vedea pe “cei care merg în picioare” încetând să se omoare şi trăind în pace. A jurat să-şi transmită toate cunoştinţele tuturor celor care trăiesc încă în ignoranţă şi teamă.

Ah, e mai bine, seamănă cu Rahanul pe care îl ştiam. Dar să continuăm.

Dar în călătoria sa paşnică, o irită pe REGINA UMBRELOR, stăpânitoare a REGATULUI MORŢILOR. Va găsi un aliat neaşteptat în persoana lui URSUS, un urs pe care regina umbrelor îl transformase într-o mică creatură păroasă

Reamintesc, în seria originală, nu se petrecea NIMIC supranatural. Şi iată că era noastră, coruptă de viermele fantasy-ului de două parale, ucenicilor vrăjitori de operetă şi adolescenţi vampiri sexi, nu l-a cruţat pe bietul Rahan.

Ce s-a întâmplat cu îndepărtata mea copilărie? Nu pricep cum de a dispărut aşa, fără nicio consecinţă sau urmă.

About The Author

35 thoughts on “Rahan a luat-o razna?

  1. Aaaaargh! Blasfemie. Eu spun sa-l chemam repede pe Batman, aparatorul celor oropsiti si neajutoratzi, sa faca un pic de dreptate violenta prin aplicarea de lovituri contondente cauzatoare de leziuni interne. Mama lor de capitalisti cautatori de profit cu orice pretz.

    Aaaaargh! Rahaaaa!

    🙁

  2. Incredibil. Şi i-au dat şi două gagici care să-l însoţească, îmbrăcate complet, cu ghete cu toc, etc.

    Intenţionez să scriu o scrisoare către Ursus Breweries, poate îi dau în judecată şi opresc producţia…

  3. 🙁 Sinistru. Desi sunt fata, am crescut cu Rahan in forma originala, nu corcit cum e acum. Daca se face vreo petitie, semnez cu draga inima. 😀

  4. Vlad,

    Unii numesc asta evolutie, altii involutie. Oricum ai numi-o este clar o noua etapa Rahan. Daca va fi sau nu un succes, se va vedea in timp.

  5. Gizas ce rebranding, ce facelift, ce labareala ingrozitoare. Parca vand vin de Tokay in cutii de pantofi.

  6. andreea, nu e vorba de succes aici; adica, chiar daca va avea succes (manga are succes in ziua de azi), nu va schimba cu nimic faptul ca Rahan-ul asta de manga nu e Rahan-ul original. si serialul Xena are succes, dar asta nu il face un tratat de istorie a religiilor si mitologiei.

    io cred ca cea mai buna atitudine este sa consideri chestia asta ca pe ceva cu totul altceva, si nu Rahan, la fel cum nu consideri serialul “Xena” un documentar de istorie a religiilor si mitologiei, ci un nou entertraining care poate placea sau nu, dar care e ceva diferit.

    PS: mie’mi plac si Xena si Eliade.

  7. Da, tapire, dar este foarte necinstit fata de vechii cititori ai lui Rahan sa faci un nou personaj manga din asta si sa-l botezi tot Rahan. Nimic nu te-mpiedica sa faci alt personaj, si sa-l botezi altfel, de ex Rahat.

  8. Neah, ăsta sigur e doar un tiz, ce, nu-i clar? Ăsta nu-i Rahanul ăla de demult. E doar un nepot îndepărtat, posac, puber şi vanitos, al Rahanului altei vremi.

  9. nu, păi noii creatori au dorit să-l recreeze pe Rahan, nu alt personaj. io vorbeam aici despre cum ar trebui să fie atitudinea cititorului.

  10. In sfârsit, o pozitie clara. Relatia scriitor – cititor nu se rezumza la inscriptiile de pe peretii latrinelor. Din pacate societatea de consum are ultimul cuvânt, cel putin pe piata 🙂

  11. @Vlad:
    de unde se vede ca inamicul numarul unu al materialismului stiintific nu este biserica ci consumerismul.
    @Tapirul:
    eu zic ca nu se compara. Xena e sexi, Eliade nu. Din cate inteleg eu de la Vlad -ca eu nu am sufletul sa vad cum l-au degradat – personajul manga are toiag si roba in loc de chiloti de blana. Rahan era sexy, asta nou nu.

  12. Ce n-am înţeles eu niciodată, dom’ doctor, este de ce a avut Rahan un aşa de mare succes, când în Pif erau zeci de alte personaje — din care câteva (alea alb-negru din centrul revistei, nu alea cu animăluţe, şi nici Quentin gentil sau Les As, care-s un fel de cireşarii lor) perfect competitive: Docteur Justice, Jérémie, Le Grêlé 7-13, Fanfan, Robin des bois, Yves le Loup, Ragnar le Viking, Bob Mallard, Teddy Ted, Les Pionniers de l’Espérance, Corto Maltese…

  13. Rahan a avut ceva aparte. Nu înseamnă că toate celelalte benzi erau sub el. Mă dădeam în vânt după Dr Justice. Dar Rahan te făcea să visezi, cumva. Mi-e greu să spun cum, exact.
    Iar Corto Maltese a fost o capodoperă. Şi a debutat în Pif!

  14. Mare surpriza mare !
    Pentru toti iubitorii, pasionatii, nostalgicii si nu numai, RAHAN va fi reeditat de catre Adevarul.

    http://rahan.adevarul.ro/

    Aici aveti toate detaliile.

    – revista legendara: „Rahan in 26 de numere
    – Album cu abţibilduri de colectat
    – MEGA concurs , 5 safari in AFrica

    Foarte tare, felicitari celor de la Adevarul pentru minunata initiativa, o colectia pe care chiar trebuie sa nu o ratezi!!!

  15. Excelent raspuns Ana! Observatii inteligente, consumerismul este dusmanul nostru al tuturor si intr-adevar, adevaratul Rahan era sexi si relaxat nu ca noul personaj…

  16. Beranger, Rahan a fost de departe cel mai reusit personaj prezentat vreodata in PIF, din mai multe puncte de vedere:
    – desenele excelente care pareau sa prinda viata sub ochii cititorului;
    – personajul fermecator in sine;
    – subiectele tratate si maniera in care acestea erau prezentate, o incantare pentru cititorii de toate varstele;
    – si nu in ultimul rand, timpurile stravechi in care sunt plasate aceste aventuri, care fascineaza pe oricine.

    Cat despre pozele manga de mai sus… deja incerc sa mi le sterg din memorie, este trist cu cata inversunare este continuat acest proces de imbecilizare a noilor generatii.

    Foarte frumos articolul, in orice caz, respect pentru autor, l-am savurat din plin.

  17. am inceput sa colectoinez rahan de la adevarul si ma captivat din primul nr dar acest desen animat care vrea sa se lanseze e o prostie si va strica reputatia bd-urilor cu rahan de pe vremuri.RAHAAAA!!!!

  18. eu de exemplu imi place foarte mult rahan pentru ca arata ce faceau oameni pe acea vreme si cum erau nevoiti sa traiasca si sa infrunte multe pericole
    si simonarrsau cum te-e chema lasa tokio hotel:))

  19. Comentariul ăsta de mai sus e perfect aşa cum e, de la ortografie până la conţinut. Cea mai mică modificare l-ar strica. Vă rog nu treceţi peste el cu indiferenţă! Citiţi-l şi recitiţi-l. Cine l-a scris ori e in-cre-di-bil de tâmpit, ori miştocar de geniu. În ambele cazuri: respect, frate! (Vlad, bagă-l la arhivă!)

  20. In sfarsit ceva relaxant si pentru mine: poze si Rahan. Nu mai plec de aici pana la examen. O adevarata oaza de liniste si reverie in care pot sa visez si la O’Toole in Lawrence of Arabia (a propos, evident, de oaze albastre.)

    Blegoo, poti sa-mi tii companie daca vrei, dar sa stii ca nu prea am chef de vorbit in clipa asta. Putem, daca vrei, sa contemplam impreuna pozele de mai sus, in tacere totala.

    P.S. Mie personal imi plac amandoi, si ala batran si ala tanar. Ii gasesc complemntari si perfect satisfacatori pentru mine amandoi.

  21. Kjære Rahan, min barndomsvenn,

    Du blir den første å høre fra meg at jeg har fått den høyeste karakteren på min muntlig prøve i dag og alle tre lærere gratulerte meg om mine kommunikasjonsevner.

    Jeg har fått noen feil, men de var ikke så alvorlige, bare på ordstilling av og til, og en eller to ganger brukte jeg ubestemt form av substantiven istedenfor bestemt (jeg kan aldri huske disse detaljer, men føler meg motivert å fortsette å forbedre meg selv, fordi det var deg som har, for den første gangen, undervist meg om viktighet til å bli utholdende og modig slik som deg.

    Jeg skal opplyse deg, selvfølgelig, om min karakter på skriftlig prøve også, hvis jeg kan finne deg i denne jungelen til Vlad. Hvis du ikke hører fra meg i løpet av disse neste to-tre ukene, si til deg selv at “ingen nyheter alltid betyr gode nyheter” (jeg sier, meg selv, slik sånn til mora mi når hun klager at jeg ikke ringer henne på telefon så ofte).

    Og, jeg vil at du vet, jeg er ikke skuffet at du har fått plastisk kirurgisk inngrep, til tross for at du faktisk trengte den ikke, du har den samme rettigheten å prøve å forbedre deg selv slik som meg, slik som alle hvem vil.

    Ha det, min god venn, jeg skal alltid være glad i deg,

    DC

  22. # 28: Vreau sa precizez ca sa fie cat mai clar pentru toata lumea, inclusiv Vlad, ca eu mai sus vorbeam direct cu Rahan (nici acum nu-mi vine sa cred ce misto a fost ca l-am gasit aici tocmai ieri cand eram asa de anxios din cauza examenului), si pentru mine Rahan= prieten vechi din copilarie, care nu are nici-o legatura cu Vlad decat poate, asa prin extensie, prin afinitati comune. Pentru mine Vlad este cu totul altcineva, este, evident Borg (ca doar i s-a si pus poza pe blog, aia de la mare cu camsa descheiata la piept). Uite-l aici si pe Borg, http://t0.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcQ5kj-55OGF3_ExOv1TolC1zcEps_hZBEdRgTdwpuJThn8FYoe_ ce… ti se pare ca seamana cumva cu Rahan ? Mie nu mi se pare ca seamana de loc, oricum eu il cunosc pe Rahan mult mai bine decat il cunosc pe Borg ca am petrecut foarte mult chiar singuri impreuna cativa ani buni cand eram mai mic.

  23. Kjære Rahan,
    Jeg vet at det ikke ser så høflig ut at vi snakker på en annet språk her når vi er på besøk på Vlads bloggen. Jeg hadde en idee, kjære venn, at du kommer på besøk hos meg (min blogg), vi ikke skal forstyrre noen som her på Vlad og vi kan også bruke mer tid sammen hvis det er deg som kommer på besøk hos meg, og vi kan prate for en legre tid uten hindring på min blogg, tror jeg, enn her.
    Så kom snart, min venn, jeg skal nettop nå åpne døren for deg. (Jeg skal åpne en privat seksjon bare for oss to på meg, på min blogg mener jeg.)
    Vi ses.

  24. La cererea cititorilor, traducem fidel si mot-a-mot textul de mai sus:

    Draga Rahan,
    Nu stiu daca pare politicos sa vorbim intr-o alta limba aici cand suntem in vizita pe blogul lui Vlad. Insa am avut o idee, draga prietene, ca sa vii tu in vizita la mine (blogul meu), nu trebuie sa deranjam pe cineva aici pe (n.t. blogul lui) Vlad si putem folosi mai mult timp impreuna daca esti tu acela care vine in vizita la mine, si putem trancani pentru un timp mai lung pe blogul meu, cred eu, decat aici. Deci vino repede, prietene, voi deschide usa pentru tine. (Voi deschide o sectiune speciala doar pentru noi doi pe mine, pe blogul meu vreau sa zic.) Pe curand.

  25. Pooooftiim?????!!!!Cum adica!!!!!va rog frumos,adica cine a putut face asta lui rahan,fiul vremurilor salbatice???? am citit toate numerele si nu apare nici un toiag sau un baiat sau o gagica ori cizme nici atat!!!!!!BLASFEMIE CURATA !!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.