Hauleu ce titlu oribil am pus postului acestuia. În fine.
Unii critici ai comunicării pe internet susţin că aceasta este lipsită de subtextul nonverbal care dă culoare şi dimensiuni multiple mesajului.
Ori, această afirmaţie e falsă. Există destulă informaţie în subtext. Spre exemplu, orice internaut cu un pic de experienţă poate spune dacă interlocutorul său este bărbat sau femeie. Mai mult, o poate face “intuitiv”, adică procesează această informaţie în mod inconştient, ceea ce face fenomenul foarte similar cu limbajul nonverbal obişnuit. Sunt sigur că distinşii mei cititori au putut constata acest lucru pe pielea lor.
Poate că este timpul să ieşim un pic din inconştienţă şi să studiem fenomenul. Care sunt, aşadar, criteriile după care distingeţi bărbaţii de femei pe net? Şi ce alte forme de comunicare scrisă nongrafică (bleah) aţi mai descoperit?
About The Author
eu mi-am facut lucrarea de licenta pe tema asta 🙂 ‘identitate in cyberspatiu’
pana si o simpla adresa de mail poate fi un indicator eficient. in forma prenume.nume@gmail.com e mai credibil si mai serios decat pisoias99@yahoo.com.
Laura, nu-mi dai și mie lucrarea ta s-o citesc? Mor de curiozitate!
Vlad, nu chiar în internet, dar aproape. Am scris odată un articol pe o temă în care recunosc că m-am băgat ca musca în lapte, apoi l-am mai și trimis pentru publicare. Și una din recenzii (toate fiind anonime) zicea că cam așa: Nu înțeleg nimic; eu habar n-am; și vai de mine, oare despre ce tot vorbesc autorii acolo? Acuma n-aș putea să spun prin ce fel de asociații, dar am fost (și mai sînt încă) sigur că acolo a fost o femeie. Ceea ce evident că nu are nimic de a face cu realitatea.
Pe de alta parte, poate că își mai aduce cineva aminte cum am întrebat-o odată pe Muumipeikko dacă e femeie. Sînt totuși mulțumit, privind în urmă la viața mea (ce patetic, nu-i așa?), că mi s-a întîmplat doar de un număr limitat de ori să pun întrebări care să fie și atît de stupide, și eu să fiu în același timp atît de departe de intenția ca întrebările mele să fie stupide. Și da, o altă consolare este o întrebare destul de frecventă în Mahala, anume dacă Madelin este un “el” sau o “ea” (hihihihi…)
tot păţanie ca a lui pinocchio: cîndva, într-un canal de trivia de pe mirc, m-am rezumat să răspund (bine) la întrebările botului, iar în puţinele conversaţii cu colegii internauţi n-am specificat genuri. după mai bine de jumătate de an în care am urcat vertiginos în topul ‘cunoscătorilor’ de răspunsuri, cînd s-a făcut hall of fame cu foto am fost, la propriu, bălăcărită că am lăsat să se înţeleagă că eram de gen XY, nu XX :))
oare numai pentru că ştiam să răspund?
Depinde de compozitia juriului 🙂 E totusi foarte curios – la inuiti “eu” este întotdeauna feminin. Vedeti deci toate dificultatile generate.
Pinocchio, dap, mai ales ca marturiseam spashit i.o. spashita, ca io nu ma dadeam spasita, numa’ marturisirea, hihihi
Mack, mi-amintii cum ne povestea userul Ciresar pe forumul Tapirului ce i s-a intamplat cand concetatzenii de pe un forum automobilistic au aflat ca e o “ea” si nu un macho “el”, asa cum crezusera toti la inceput. De atunci se pare ca a vut parte numai de ignore. Shi-shi in Vizuina au existat dubii de incadrare, pan’ ce s-a “demascat” 🙂
Daca vorbeam de comunicarea cu emoticoane era simplu. Barbatii nu folosesc deloc ori folosesc grinuri, blinkuri si ochi holbatzi iar femeile fac exces de trandafiri, imbratisari, aplauze, pupici, hore de margarete
:-*
Interesant. Problema pe care-o ridici seamănă destul de mult cu testul Turing pentru găsirea răspunsului la întrebarea “pot maşinile să gândească?”. Articolul introductiv e aici: http://loebner.net/Prizef/TuringArticle.html (primul paragraf — “The Imitation Game”)
Extrapolând ideea pe direcţia propusă de dumneata, ridic următoarea dilemă (care-mi stăruie de mai mult timp în minte): ce demonstrează site-urile de socializare? Pot oamenii să gândească?
Nu e niciun nonverbal. Doar ca interpretam cea mai mare parte a verbalul la nivelul subconstientului. Gramatica e profund semnificativa, dar o decodez automat , fara sa fac analiza constienta. Mai degraba, ar trebui sa invatam ca lumea sa facem analiza pe text.
dap, d’acord. nu e nici un nonverbal, ca nu are cum. pa ecran nu vad decat vorbe. non-verbalul e numai la nivel de zambareti – un surogat destul de anemic al comunicarii non-verbale din interactia directa.
de exemplu:
-boule
-boule 🙂
se simte o oaresce diferenta de mesaj, nu?
“analiza pe text” imi aduce aminte de Antonescu si al sau popa pe tun.
aprob ca sa se vada.
De exemplu, desi nu l-am intâlnit niciodata, am certitudinea ca diligentreader e o gagica 🙂 Dar nu as putea sa spun de ce. Tocmai, hai sa facem analiza de text, asta era invitatia mea.
Haaaaa, io am crezut ca diligentreader e XY. Insa la postul cu Criza varstei mijlocii s-a demascat, tiu perfect minte momentul (ca l-am remarcat tomnai pentru chestia asta). Altminteri, numai dupa vorbe, nu crez ca mi-as fi dat seama. Da’ io nu sunt un etalon, nu-mi prea ies argumentarile stiintifice.
ein mann , ein wort , ein woman ein A(wort)……library ..:)
fiecare este ce-si imagineze interlocutorul 🙂
În aceeași ordine de idei, voi dacă citiți numele Madame de Saint-Augur, cum v-o imaginați? Îmi adusesem aminte de discuția asta azi de dimineață, cînd mă întrețineam cu numita doamnă la micul dejun. (Și aaaaah, ce savoare… plăcerile astea interzise…)
Hmmm, eu as reformula asa intrebarea ca sa scap de paradox:
“Este comunicarea scrisa un vehicol posibil pentru cunoasterea tacita?”(suna tot blah, dar e un blah pretentios).
Raspunsul meu este :DA. (In romana se zice “a citi printre randuri”). Si precum t-rexul acela micut din desenele de sambata dimineata, am si o ipoteza. Persoanele care pot interpreta subtextul nonverbal din comunicarea in carne si oase cu un numar minim de erori, vor fi cele care pot citi cel mai bine printre randuri.
Si daca ar fi sa folosim un stereotip,doua (dar a nu facem un obicei din, nu?)despre intuitie Madelin este cu siguranta o ea…
@Pinocchio
daca nu ar fi un “u” in plus eu as zice ca mi-o imaginez alba si untoasa cu vinisoare delicate intr-un ton de albastru inchis.Si chiar cu acel extra “u”- mic dejun, delicioasa tot la ea ma duce, ma refer la de saint-agur…
Aha, aha 🙂
Și plăcerile interzise? *curios*
Și de ce nu așa ceva? http://harrypotter.wikia.com/wiki/Fat_Lady
Placerile interzise, depinde : colesterol, dieta, regim alimentar quai-strict din motive pur subiective…
Pentru ca intrbarea parea a fi formulata pentru un raspuns de tipul: http://harrypotter.wikia.com/wiki/Fat_Lady. Prea usor?
🙂
Pi sigur ca sunt o ea. Ca doara nu m-am priceput (aproape) niciodata la “interpretarea subtextului nonverbal” (de fapt io nici nu receptez, constient, prea bine nonverbalul asta, d’apoi sa-l mai si decriptez). Si nici la “printreranduri” nu excelez.
Dar aprob cu entuziasm reformularea Anei:
“Este comunicarea scrisa un vehicol posibil pentru cunoasterea tacita?”
Si cu un la fel de mare entuziasm raspund: DAAAA!
Eheeeei, ce-as mai face io ceva arheologie prin posturile lui Vlad, sa-l gasesc pe cel ce vorbea despre vehicul(e), la prolegomene.
Nush ce sa zic…pe mine mereu ma iau internautii de barbat. Ba se mai si contrazic cu mine cand scriu ca-s femeie…
Hei, Pinocchio. Cine a spus : Daca vrei sa bagi prea multe într-un cuvânt, devine vorba goala ? 🙂
`They’ve a temper, some of them —
particularly verbs, they’re the proudest — adjectives you can do
anything with, but not verbs — however, _I_ can manage the whole
of them! Impenetrability! That’s what _I_ say!’
`Would you tell me, please,’ said Alice `what that means?`
`Now you talk like a reasonable child,’ said Humpty Dumpty,
looking very much pleased. `I meant by “impenetrability” that
we’ve had enough of that subject, and it would be just as well
if you’d mention what you mean to do next, as I suppose you don’t
mean to stop here all the rest of your life.’
`That’s a great deal to make one word mean,’ Alice said in a
thoughtful tone.
`When I make a word do a lot of work like that,’ said Humpty
Dumpty, `I always pay it extra.’
`Oh!’ said Alice. She was too much puzzled to make any other
remark.
`Ah, you should see `em come round me of a Saturday night,’
Humpty Dumpty went on, wagging his head gravely from side to
side: `for to get their wages, you know.’
`I always pay it extra.’ Musatescu 🙂
si io am fost crezuta baiat pe mirc, forum, twitter (am un cont de iepure unde scriu la masculin si nu m-a banuit nimeni, ceea ce imi permite placute flirturi cu domnisoarele)
am si facut un test ca sa aflu ce sex are creierul meu si a iesit pe 0 (era o axa cu capetele maxim f si maxim m).
altfel, Vlad, am vazut ca ai tredus un Makine pentru Polirom? bravooooo, o s-o cumpar s-o citesc.
De ce să o cumperi? Vin în curând în Ro şi îţi dau un exemplar.
suuuper!
Si eu vreau un autograf!
eu am cumparat-o, tocmai o citesc, imi place mult partea cu asediul Leningradului, e foarte intensa; cred ca ai facut o treaba buna!
Mulţumesc mult, Maria. A fost o plăcere să o traduc, chiar dacă am făcut-o în oarecare grabă (am terminat-o în preajma examenului de specialitate).
Eu niciodata nu mi-am dat seama cine e baiat sau fata de la inceput (nici nu m-a prea interesat ce-i drept sa aflu). In cazul meu cred ca este posibil ca eu sa am un fel de deficienta pre-innascuta de a diferentia intre sexe bazat pe vocabular, cred ca este o teorie interesanta.
Cred că ideea unei deficiențe pre-înnăscute e o teorie interesantă. Povestește, povestește!