Benignizarea limbii franceze, nişte vecini din sud şi o eroare din Pif

Limba franceză actuală are origini argotice şi licenţioase. Numeroase cuvinte pe care şi copiii le folosesc aveau semnificaţii interlope. De ex, “mec” (ca în melodia “mon mec à moi” a Patriciei Kaas), vine de la “maquereau”, o specie de peşte care în argoul secolului XIX începuse să însemne “proxenet”. (În franceza actuală, pentru proxenet se foloseşte prescurtarea “mac”). Sau contrapartida lui “mec”, “nana” (care actualmente este un apelativ generic pentru cam orişice femeie) vine de la romanul omonim al lui Zola despre ascensiunea unei prostituate pariziene, care e extrem de perversă şi moare de variolă. Un fel de spirit contestatar, tăciuni ai Revoluţiei, hrănesc limba unei naţii altfel îmburghezită demult.

Să ne oprim niţel asupra etimologiei unui cuvânt relativ benign: bougre. Astăzi, bougre este un fel de insultă afectuoasă, indulgentă şi simpatică. Am putea spune despre boschetarul vesel de la colţ, care cântă din vioară, fără talent, diverse cântece de petrecre, că este “un pauvre bougre”.
În revista Pif, celebrată aici de numeroase ori, există un personaj comic pe nume Dicentim, de felul său un paj al regatului franc. Acţiunea, creată de desenatorul Jacques Kamb, se petrece aşadar cândva în secolul V d.Ch., sub domnia fictivului rege obez şi somnoros Poilenpogne (ştim asta datorită invaziei unui trib barbar inspirat de Huni, les Huns et les Zothr…). Duşmanul lui Dicentim este generalul tâmpit şi rău Bougredane – joc de cuvinte, contracţia lui “bougre d’âne”, pe care l-am putea poate traduce “meclă de măgar”. La finalul fiecărui episod, Bougredane are parte mereu de o înfrângere ridiculă, iar Dicentim declamă aceeaşi frază: “Bougredane et bougredandouille ne font qu’un!” (l’andouille este un fel de caltaboş şi în acelaşi timp o persoană cam nătângă).

Photobucket

Însă bougre nu a fost mereu într-atât de benign încât să poată fi pus într-o revistă pentru copii. În secolele XVII şi XVIII, ne spune D’Hautel în al său Dictionnaire du Bas-Language (1808), aşa de urât să îl exclami, încât a apărut alteraţia eufemică “bigre!” (la origine, un bigre era un fel de responsabil cu stupinele din pădure, pentru ca mai târziu, datorită paronimiei cu bougre, să devină o interjecţie care se emite doar în cazuri extreme!)

Dar de ce era bougre un cuvânt aşa de urât? Păi pentru că, timp de foarte multă vreme (până la începuturile secolului XX), a avut şi rolul de insultă adresată celor care “practicau sodomia” sau “alte acte dezmăţate împotriva naturii”. Avea şi feminin: bougresse.

Misterul se adânceşte când privim la etimologia cuvântului, ce vine din evul mediu târziu: latinescul bulgarus! Hai că v-am băgat în ceaţă. Ce treabă aveau bulgarii cu homosexualitatea? Şi de ce era un lucru de ruşine să fii bulgar în Franţa de acum o mie de ani?

Cititorii perspicaci şi-au dat deja seama. Ne aflăm încă în evul mediu, când nu naţiile sunt cele care separă oamenii, ci religiile. Secolul X este epoca înfloririi unei mari erezii, gruparea gnostică a bogomililor, care a plecat din Bulgaria bizantină, a ajuns până în Bosnia şi, zic unii, a invadat Occidentul prin mişcarea catarilor. Persecutaţi de catolici, bizantini şi mai apoi căsăpiţi de turci, bogomilii nu ne-au lăsat decât nişte pietre de mormânt frumos decorate.

Photobucket

Aşadar, bulgar şi bogomil tot una era în Franţa medievală. Nişte eretici, care, pentru că nu recunoşteau sacramentele, precum căsătoria, se dedau pasămite la acte împotriva naturii. Şi uite aşa, “bulgar” a ajuns să fie o insultă. (Ca un fapt divers, nici până în ziua de azi francezii nu ştiu prea bine unde e bulgaria şi de ce românii nu vorbesc albaneza.) Prin intermediul normanzilor, insulta a pătruns şi în engleză (“bugger”).

Iată de ce Jacques Kamb a făcut o eroare cu al său Dicentim, care este plasat cu cinci secole înaintea bogomililor, şi deci nu ar fi putut utiliza cuvântul “bougre” în niciun sens. Iar dumneavoastră, dacă aţi reuşit să citiţi până aici, aveţi prea mult timp liber.

About The Author

7 thoughts on “Benignizarea limbii franceze, nişte vecini din sud şi o eroare din Pif

  1. Într-adevăr, în acele vremuri, cine era pervers de variolă murea. Ehehei, ce vremuri…

    Aveam și eu explicația mea, pentru că m-am întrebat multă, foarte multă vreme ce joc de cuvinte mai e și ăla, Boudredane et Bougredandouille ne font q’un. Explicația mea a fost exact aceeași, ceea ce este cît se poate de îmbucurător. Completare: “anbaggern” în germană, care înseamnă “a agăța”. Dar atunci, dragă Vlad (acu’i acu!), de ce se spune “Bagger” la buldozer?

    Și da, știu că am prea mult timp liber. Mai mult decît pot să-mi permit de fapt.

    PS Catarii erau deci un soi de bogomili? Despre catari am auzit și eu cum că s-ar fi dedat la homosexualitate. Cine știe.

  2. da, pe vremuri a fi bulgar era treaba serioasa. da ma-ntreb ce-o fi-nsemnat bougre-n provence. si cum o fiaratat geografia spirituala a statului asanestilor (care-n manuale trec a fi drept romani, ceea ce poate fi tulburator). na, ca iar mi s-a facut pofta sa traduc Candide.

  3. se barfeste ca vor fi fost vlahi. dar depinde ce alegem sa intelegem prin vlahi. oricum, asanestii mi se par dubiosi. pe harta mintii mele, stau undeva pe langa imperiul lui Stefan Dusan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.