După ce toată veaţa ignorasem bececletele, de trei luni sunt bececlist. Primele 2 le-am petrecut într-un oraş liniştit francez. În oraşele liniştite franceze, plimbatul cu bececleta e la îndemâna oricui. Mergi pe stradă sau pe şosea, lumea îţi zâmbeşte, parcări la fiecare colţ, etc. Poţi uita bicicleta peste noapte în centru, nelegată, o găseşti a doua zi tot acolo. În plus, lumea e mult mai mică pe două roţi, ţi-o poţi băga mai uşor în buzubuar. Aşa de tare mă deprinsesem, încât a doua zi după aterizarea la Bucureşti mi-am cumpărat o bececletă pliantă. Cu care de 1 lună încerc să mă deprind.
Am încercat mai întâi pistele de biciclişti din Bucureşti, care, spre surpriza mea plăcută, nu sunt puţine, şi taie oraşul în axele sale principale. Spre surpriza mea neplăcută, e foarte stresant să mergi pe piste. Cum bordurile se schimbă la noi lunar, nimeni nu s-a obosit să refacă trecerea la nivel cu trotuarul, astfel încât mica roată a bececletei mele pliante şi-a pierdut perfecta formă rotundă din prima zi. Apoi, pistele sunt semănate cu obstacole şi pericole din cele mai diverse. Obstacolele pot fi statice: chioşcuri, maşini parcate, gropi adânci. Sau pot fi dinamice, recte pietoni care te înjură. Că m-ar înjura, n-ar fi nimic, dar unii dintre ei, mai ales cei de vârsta a treia, care zilele astea sunt şi aşa cuprinşi de deznădejde, refuză să te evite, se proptesc dinaintea bicicletei, cu rânjete edentate: “Hai flăcău, acu să te văd, dă peste mine dacă te încumeţi, că în 1915 aruncat un tanc în aer şi am reuşit să prind banane singura dată când băgaseră la alimentară între ’82 şi ’87”. Cel puţin asta cred că gândesc, că de zis, zic ceva de genul “Tuţi dzeii mătii de derbedeu”. O dată mi-am luat şi o cârjă de aluminiu peste roata din spate.
Alteori, obstacolele statice de pe piste pot fi mai dinamice. Aici intră taximetriştii. Când l-am prins pe unul în taxi, că parcase chiar pe pistă şi pe tot restul trotuarului, undeva pe Aviatorilor, m-am dat jos şi i-am ciocănit în geam: “Nu vă supăraţi, vedeţi că aţi parcat pe pista de biciclişti, puteţi să vă daţi mai încolo?” “Hî? Vezi-ţi dom’le de treabă”. “Păi aş vrea, dar îmi staţi în drum” “Păi ocoleşte-mă” “Păi n-am pe unde, decât dacă cobor în stradă” “Şi io ce să fac?” mi-a răspuns tipul, retoric, desigur, şi s-a întors la cititul ziarului Libertatea fără să-mi mai dea atenţie. I-am zis că dacă nu se mută el, îl mut io. Tipul s-a dat jos din maşină. Io i-am zis că nu prea văd ce vrea să facă, să mă bată cu burta? Amabilul nostru personaj s-a băgat la loc în taxi şi a luat în mână drăcia aia în care vorbesc ei între ei: “Îmi chem colegii şi arşice te facem” mi-a zis. “Şi eu îţi dau numărul la poliţie şi şomer te fac” i-am replicat. Dintr-una într-alta, am ajuns la un compromis, că doar “haide domle că oameni suntem”: el a rămas cu maşina pe pistă şi cu dreptul de a-şi practica meseria şi fără dosar penal, eu mi-am luat bicicleta în cârcă şi m-am strecurat pe lângă el, nefăcut arşice de colegiul taximetriştilor şi plini de draci şi nutrind cumplite dar zadarnice planuri de răzbunare timp de 2 zile dupe aia.
Deci am renunţat la pistele de biciclişti şi am ales carosabilul. Şi mult mai bine am făcut. Am avut grijă să nu încalc nicio regulă de circulaţiune. Bine, mai întâi a trebuit să mă obişnuiesc cu faptul că nimeni nu-mi dădea prioritate atunci când aveam dreptul, fapt care m-a costat nişte frâne bengoase ce mă propulsau din şa. Noroc că mă ţineam bine de ghidon. O dată ce am învăţat să accept asta, şi să mă bucur de micile avantaje răutăcioase, de pildă filtering forward la stop, am început să mă simt chiar bine. Ieri am bătut tot Bucureştiul pe bececletă, doar pe carosabil, pentru că trebuia să-mi rezolv diverse acte. Desigur, printre acte, se numără şi testamentul: un biciclist adevărat e prevăzător!
Glumim, glumim, dar mai alaltăieri am văzut o scenă urâtă, chiar în cartierul meu. Un cuplu, relativ tânăr. Ea, într-un scaun cu rotile, el o împingea. Pentru că maşinile ocupau în întregime trotuarul, iar pe carosabil, pe Căderea Bastiliei, curgea o coloană continuă de alte maşini din sensul opus, deplasarea era penibilă-spre-imposibilă. Pe fruntea tânărului erau broboane mari de sudoare, şi nu prea mai ştia încotro să o ia. Fata se uita şi ea în toate direcţiile, încercând să găsească soluţii, fără prea mult succes. Mereu m-am întrebat de ce în străinătate văd aşa de mulţi oameni în cărucioare, în parcuri, pe străzi, peste tot, şi în Bucureşti nu sunt. Păi nu sunt pentru că sunt ostracizaţi în case, de-aia. Noi, bececliştii, barem putem să o mai luăm pe jos, în plus avem deja jdemii de ONG-uri, asociaţii şi luptători de guerilla care lipesc abţibilde pe maşini. Paraplegicii pe cine au? Cred că de abia atunci mi-am dat seama de brutalitatea mişelească de care locuitorii oraşului meu sunt în stare. Deşi nu am permis, mi-a fost tare ruşine.
Super misto ca biciclesti desi imi inchipui ce frustrant trebuie sa fie sa tot sari peste obstacole. Un sfat pe care l-am primit mai demult a fost ca cel mai in siguranta esti in trafic, cu conditia sa “claim your space”, cum s-ar zice. Poate ca soferii n-ar fi prea fericiti sa vada ca esti pe mijlocul benzii, dar cred ca esti mult mai in siguranta asa decit daca faci lane splitting. Am observat ca biciclistii sint de multe ori relativ invizibili pentru soferi, deci trebuie sa ai o prezenta ferma in trafic ca sa n-aiba cum sa nu te vada.
Alt sfat este sa nu stai pe banda din dreapta daca vrei sa mergi inainte pentru ca te poate lovi o masina care face dreapta. E unul dintre cele mai frecvente tipuri de accidente pentru biciclisti.
Happy biking!
Este foarte riscant să îţi “claim your space” când ai de-a face cu maşini de 1-2 tone şi şoferi absurdistanezi. La fel cu orice altă bandă decât cea din dreapta (sau în afara benzii, dacă se poate). Dacă ai iluzia că într-un anumit scenariu trebuie să ţi se acorde prioritate atunci poartă o cască legată cum trebuie şi fii amabil cu asistentele de la urgenţă.
Unrelated dar interesant: în Italia, când un şofer vine de pe un drum lateral fără prioritate şi mă vede pe bicicletă venind cu 30-40Km/h pe ceea ce seamănă a bike lane dar de fapt e un spaţiu suplimentar în afara benzii, nu numai că îmi acordă prioritate, dar de multe ori dă înapoi ca să nu fiu nevoit să-l ocolesc prin stânga pe unde trec alte maşini.
Grand projet, vorba lu’ De Gaulle. Iti cam trebuie nervi de fier in Bucuresti cu bicicleta. Eu sint un om relativ pasnic in mod normal dar pe bicicleta ma cam transform intr’un mic erou razbunator de benzi desenate. Stiu ca e stupid ceea ce fac dar imi imaginez ca stilul agresiv abordat atunci cind merg pe pistele de biciclete ar putea avea efect educativ asupra tembelilor care au 5 metri de trotuar la dispozitie dar merg exact pe banda verde. Inca nu mi s’a intimplat sa imi stea mosnegi in cale, cum povestesti tu, probabil datorita impetuozitatii cu care ma apropii de ei. Cind nu sint pe pista sint cuminte ca un mielusel.
Stiu ca nu e foarte frumos ceea ce fac dar avem nevoie sa educam lumea si sa ne revendicam spatiul. Care spatiu, by the way, a fost finantat in mare parte de Petrom (ceea ce a insemnat reduceri de impozite, adica mai putini bani la buget, adica bani si de la mine) si restul de primarie. Adica tot bani de la mine.
De mersul pe carosabil ma feresc ca de dracu’. Prefer sa fac ocoluri inumane dupa semafoare de pietoni (la Universitate, de exemplu) decit sa o iau pe strada. Am vazut prea multe din spatele volanului ca sa am incredere in soferi.
Ah, de citeva luni mi’am mai luat doua roti, cu motor de data asta. Cu alea e si mai interesant 🙂
Ha, ha, ce am râs la faza cu burta, mi-l si imaginam pe nene trecand la fapte cu burta la inaintare:))
Dar totusi sa stii ca se fura urat si in Franta, mie mi-au halit telefonul anul trecut. Asa ziceam si eu ca n-are ce sa mi se intample si n-am fost atenta.
Thx pentru sfaturi. Încă nu am ajuns la o concluzie personală privind mersul pe carosabil. Sunt tentat să fac cum zice Săgeata, să-mi revendic spaţiul. Măcar aşa ştiu că sunt văzut. Dar zilele trecute, un ditamai jipanul duduind de manele s-apropiat la 1 mm de mine şi a început să mă claxoneze…
MBadragan, probabil ai dreptate. Recunosc că în intersecţii cum e cea de la Universitate, deocamdată mă dau jos de pe ţoaclă şi merg cuminte pe la trecere…
Lulu, o bececletă e mai eftină ca un mobil. Sigur că se fură şi în Franţa, dar depinde de raportul risc/beneficiu.
Dar cu câinii, ştie cineva ce fac cu câinii? Ieri, chiar dupe ce am scris postul ăsta, am dat o tură lacului Floreasca, apoi am făcut dreapta pe Şoseaua Nordului. Unde vreo cinci maidanezi m-au încolţit în sistemul haită. Pe carosabil. Mă gândeam că poate există vreun spray cu care să mă dau pe picioare şi care să-i gonească, ca pe ţânţari. Poate are la magazinul de bececlete.
Art. 177. – (1) Se interzice oprirea sau stationarea pe trotuare. Autoritatea competenta poate permite oprirea sau stationarea, partial sau total, a unui vehicul pe trotuar, cu respectarea marcajului, iar în lipsa acestuia, numai daca ramâne liber cel putin un culoar de minimum 1,5 m latime înspre marginea opusa partii carosabile, pentru circulatia pietonilor.
(2) Sunt exceptate de la prevederile art. 174 si 175 autovehiculele prevazute la art. 32 alin. (1) lit. a) si b) din ordonanta de urgenta.
Art. 178. – (1) Se interzice conducatorului de autovehicul si pasagerilor ca în timpul opririi sau stationarii sa deschida sau sa lase deschise usile acestuia ori sa coboare fara sa se asigure ca nu creeaza un pericol pentru circulatie.
—
Regulament de aplicare a noului cod rutier (Ordonanta de urgenta nr. 195 / 2000 privind circulatia pe drumurile publice)
Cuprins: Regulament de aplicare a noului cod rutier
CAPITOLUL V
Reguli de circulatie
SECTIUNEA a 3-a
Reguli pentru circulatia vehiculelor
¤ 9. Oprirea, stationarea si parcarea
Mulţumim. O să o tipăresc şi o să le-o pun în geamuri.
Vlad, nu pretind ca solutia mea anti-maidanezi este infailibila da’ la mine a functionat pina acum de fiecare data. Se poate aplica cu doua conditii: cinii sa nu fie prea multi si excesiv de agresivi si sa ai un control bun asupra bicicletei. Daca se indeplinesc astea doua, cind vine patrupedu’ dupa roata ta (nu’l interesezi nicicum, el are ceva cu rotile tale) te intorci hotarit spre el cu tot cu bicicleta (roata de fata sa fie mereu intre tine si el) si incepi sa’l urmaresti. La propriu. Chiar si cind, inevitabil, o sa o ia la fuga. Eu inca mai am un ciine in Cismigiu care ma ocoleste respectuos la multi metri cind ne intilnim 😀
Ah, am uitat sa precizez, e mai eficient daca “tentativa” ta (cit mai convingatoare da’ vezi sa nu lovesti animalul pentru ca nu e frumos) de a da peste el are ca bullseye zona gitului. Ce naiba, putina psihologia animalelor aplicata 😀
“Confruntarea”
Interpretează: Marin Moraru şi Dem Rădulescu
mms://library.radio3net.ro/Library2/eteatru/ora%20vesela/Confruntarea.mp3
Pentru caini, ma intreb daca se gaseste si in Romania pepper spray. De la postasi/electricieni etc. am inteles ca pentru caini e bine sa ai unul marime xxl.
Vlad,
Eu locuiesc in zona in care ai dat un tur de lac si crede-ma ca ai fost foarte norocos ca ai intalnit doar 5 maidanezi. De obicei sunt mai multi, mult mai multi.
Mie mi-au fost recomandate mecanismele astea anti-caini: http://www.antirozatoare.ro/produse_anticaine.html
Partea proasta e ca dupa un numar de folosiri, se obisnuieste cainele si nu mai are efect mecanismul. 🙁
In rest, ti-as ura bine ai revenit acasa, dar avand in vedere reducerea salariala substantiala, iti doresc sa pleci inapoi repejor.
Regulile sunt reguli
Eu am petrecut saptamina trecuta la Atena, si a fost foarte interesant. Am facut mereu comparatia cu Bucurestiul. Auzisem lucruri ingrozitoare despre circulatia de acolo — e drept ca e foarte multa, dar stilul de condus mi s-a parut amabil si toata afacerea mult mai relaxata si mai placuta decit la Bucuresti. Apoi, despre biciclete — cred ca au incercat si ei, dar unde sa mai faci si benzi de biciclete? Situatia e aceeasi ca la Bucuresti, daca nu si mai proasta, trotuarele sint inguste si ocupate cu toate cele. Eu am incercat sa folosesc bordurile la nivel pentru geamantanul meu pe roti, adica aproape un handicap si un scaun pe rotile, in sensul ca m-am dus acolo cu un junghi in spate cit toate zilele si numai de carat ditamai geamantanul nu-mi ardea. A fost practic imposibil, rampele sint greu de gasit si de obicei sint blocate de masini parcate, basca niscaiva gropi in trotuare.
Asta e: in unele orase se poate, in altele e mai greu. Si nu stiu care problema e mai mare, obstacolele imobile sau cele mobile — mai ales cind astea din urma mai au si vointa proprie.
am si eu niste caini in cartier, pana se vor obisnui cu mine si pe bicicleta am mereu emotii cand ii vad. nu prea am curaj sa ma infig in ei cu bicicleta. m-am oprit si am trecut si eu la intimidat: am tipat la ei, ferm, pocnit din palme, la o adica daca sar, le trag picioare 😀 si dau si cu rucsacul sau geanta. zic io.
si poate nu strica sa ai niste covrigi prin buzunare cand mai mergi pe acolo…
http://think.hotnews.ro/aparatele-cu-ultrasunete-impotriva-caini-alunga-sau-mai-tare-intarata.html
“Am lucrat pana de curand la Casa Presei si aveam parte aproape saptamanal de cate o poveste cu colegi ajunsi pe mana vaccinului antirabic pe motiv de colti infipti in pulpa de cainii care isi fac veacul prin zona de nord a Bucurestiului. Am prieteni care refuza sa isi ia bicicleta de spaima cainilor care, atatati de rotile in miscare, i-ar culca la pamant fara prea multe negocieri.Ma intrebau frecvent de unde sa isi ia aparate din alea cu ultrasunete ca sa scape de spaima cainilor vagabonzi. Asa ca am incercat nu doar sa fac o documentare pentru cei care ma tot roaga sa le recomand astfel de aparate de carat pe bicicleta, ci si pentru toti cei care s-au gandit sa isi ia un astfel de dispozitiv pentru emotii cat mai putine in fata unei patrule de patrupede flamande. […]”
Până la urmă, mi-am montat ieri un foarte elegant coş de răchită. În el, am pus o bucată de “electoral”. Nu o găsiţi pe google, dar “electoralul” e un cablu gros şi greu, de cupru. 30 de cm au cam 2 kile. Îl foloseam acum 10 ani, când câinii din cartierul meu se organizaseră în haite feroce. Cine ar fi crezut că îmi va servi din nou?
Probleme cu serverul, din nou. Patience et longueur temps font plus que force ni rage, nu v[ aruncaţi laptoapele pe geam.
vad ca toata lumea incearca sa critice Bucurestiul… dar nu spune nimeni nimic de alte orase de la noi in care chiar nu exista pic de infrastructura pentru biciclisti… in schimb aglomeratia auto creste si acolo in mod agresiv. Acolo nu se lupta nimeni pentru a demara ceva?
Cat despre siguranta ta pe bicicleta, poti folosi si informatiile de aici: http://www.velorutia.ro/detalii-10/categorie-resurse3/Siguranta-pe-bicicleta.html
E normal sa existe atitudine reticenta din partea cetatenilor, pietoni si/sau soferi, care NU MAI AU CULTURA BICICLETEI DE ZECI DE ANI. Trebuie educatie, care se face cu multa rabdare, tact si fermitate. ONG-urile au o problema: cetatenii stau si scriu noaptea pe blog, in loc sa iasa ziua sa se implice activ in educatie, in proiecte cu atitudine, in campanii de lupta etc…
E mai usor sa stai sa te plangi decat sa faci ceva concret, dar migalos, frustrant si neplatit.
Petrom nu a finantat decat 1,6km de banda de bicicleta prin parc, la sugestia ONG-urilor, si ala chinuit si scornit cu munca voluntara, adica neplatita. Halal investitie. Scuze, dar nu m/am putut abtine…
Recomand oricui sa foloseasca insistent claxonul de pe bicicleta, caci trebuie educat pietonul si soferul din nou cu SUNETUL claxonului, care defineste prezenta unui biciclist in trafic. Caci s/au dezobisnuit si nu este vina cuiva in mod special.
Succes in lupta cu inertia si cu mentalitatea romaneasca. Daca ai disponibilitati, poti veni sa mi te alaturi. http://www.batesaua.ro
PS: am lansat si http://www.hartavelo.ro
GeoBateŞaua, salutăm vizita în mahala a reprezentantului CELEI MAI TARI asociaţii de bececlişti din ţară! V-am citit demult site-ul din fir-a-păr, aş fi venit cu voi la mare dacă aş fi fost în ţară, şi aveţi toată admiraţia şi felicitările mele.
Mai mult, cred că munca voastră se vede. Măcar prin faptul că, la întoarcerea mea, am observat mult mai mulţi bececlişti în Buc. Nu prea pricep cum pot unii (destul de mulţi!) să meargă pe carosabil pe contrasens, dar asta e altă poveste.
Să sperăm de asemenea că vom avea un mare aliat în criza economică şi cea a petrolului 🙂
E drept, nu am găsit pe site-ul dvs informaţii despre câini, problema noastră unică şi specifică 🙂
Despre alte oraşe aş zice, dacă aş şti ceva despre ele, bykewise.
Vreme de vreo 5 ani am colindat Bucureştiul cu bicicleta. Pe lângă “consumabile” (câteva perechi de pantaloni, un tricou, o cantitate greu de calculat de tegumente şi plasturii aferenţi), distracţia m-a costat 2 biciclete şi un pneumotorax.
Recomand cu încredere bastonul telescopic, merge şi pentru câini şi pentru şoferi.