Un poem de trei versuri al lui Alberto Caeiro m-a pocnit cu forţa unui tramvai, sau a unei probleme zen.
Nici nu ştiu dacă e cu adevărat un poem. Nu există niciun artificiu poetic în el. Nu e un haiku. Nu e profetic, nu e plin de viaţă, nu e emoţionant. Nici măcar nu e frumos. Şi totuşi, citindu-l de vreo zece ori la rând, am simţit un fel de ameţeală.
Traducerea e a mea şi e, din păcate, a unei traduceri în engleză. Nu am găsit nicăieri pe net originalul portughez.
Nu ştiu cum poate crede cineva că un apus de soare e trist
Dacă nu cumva pentru că un apus nu e un răsărit.
Dar, dacă e apus, cum ar putea să fie un răsărit?
Data e 8 noiembrie 1915, anul morţii fictive a lui Caeiro. Poemul nu a fost inclus în niciun volum în cursul vieţii lui Pessoa.
eu cred ca fiecare apus e in acelasi timp si-un rasarit. sau cel putin il presupune. pentru alti privitori, de pe alt meridian.
E adevărat, dar nu pot privi simultan de pe două meridiane. În plus, chiar dacă aş putea, ar însemna că, într-adevăr, apusul de soare nu e trist.
Nunca Sei : http://www.cfh.ufsc.br/~magno/inconjuntos2.htm
Vlad, data fiind potrivirea, oarecum, de zona lingvistica, nu ma pot abtine sa nu impartasesc una dintre poeziile mele favorite.
Nimeni sa nu reduca la lacrimi si reprosuri
Aceasta demonstratie de maiestrie
A Domnului care, cu magnifica ironie,
Mi-a dat in acelasi timp cartile si noaptea.
(Jorge Luis Borges)
(Pentru cazul in care nu se cunoaste biografia lui Borges, acesta a devenit directorul Bibliotecii Publice Nationale din Buenos Aires cam in acelasi moment in care orbirea lui a devenit completa. Ah, si a fost unul dintre cei mai mari iubitori de carte despre care am auzit eu vreodata)
dada: MULŢUMESC!
🙂 Cu placere.
Ah, acum m’am uitat si peste versiunea porugheza a versurilor. Cit de frumos suna cele doua cuvinte pentru apus si rasarit, poente si madrugada…. Chiar daca al doilea este destul de aspru. E drept, unii zori de zi pot fi foarte aspri.
poente…
madrugada…
adevarat, suna absolut seducator! si-mi amintesc de lisboa… meu amor
multumesc, am sa visez frumos o vreme 🙂
Vlad: Cu placere!
Amurg de toamna violet…
Dacă aş găsi pe undeva o traducere a o Livro do Desassossego… Mi-e cam greu să o citesc în portugheză.
O provocare pt cititorul meu: cum traduceţi desassossego?
“Epiphany is an unveling of reality.[…]Epiphany thus interrupts the everyday flow of time and enters as one priveleged moment when we intuitively grasp deeper, more essential reality hidden in things or persons”.(Epiphania este o dezvaluire a realitatii. […] Astfel epifania intrerupe curgerea ordinara a timpului si ne apare asemeni unui moment exceptional in care intelegem in mod intuitiv o realitate mai profunda, esentiala, ascunsa de lucruri sau persoane)
Nu spun eu, spune Milosz. Cu scuze pentru traducere, dar la 2am mai bine nu se poate.
Mi se pare ca suna frumos in portugheza. Si deloc rau in traducerea romana. multumesc.
mi-aduc aminte că Ţuţea vorbea despre “nelinişti interioare”…
otherwise, la Amazon.com 🙂
Prima miscare – neliniste. Canadieni au tradus prin “intranquilité”. Parca ar vrea sa aduge o nuanta de iritare, de agasare, de agitare…
Iar daca inlocuim “apus” cu “moarte” si “rasarit” cu “viata” obtinem ceva la fel de puternic si adevarat. Sunt lucruri pe lume care nu au sens decat daca se inchid intr-o circularitate perfecta precum sarpele Ouroboros.
Anaïs: Confession Tuesday: What does a poem…
…in care se discuta de ce trei versuri care nu sunt nici frumose, nici profetice si nici macar un haiku au uneori acelasi efect ca si o problema Zen…