Poate că nu toţi dintre dumneavoastră ştiu, dar, de-a lungul timpului, am apărut în presa centrală. De două ori! Sigur, nu mi s-a menţionat numele şi nici măcar existenţa, dar în ambele cazuri am fost totuşi, prezent, şi astăzi vă voi povesti cum.
Prima dată era prin toamna 2006, adică în preistoria acestui blog, când Mansarda era încă locuită. Citeam ceva, iar la televizor erau domnii Turcescu şi CT Popescu, discutând – habar nu am despre ce. La un moment dat, CT Popescu a pronunţat cuvântul fictiv “grizonat”. Turcescu, mereu pe fază, i-a replicat:
“Domnule Popescu, să ştiţi că nu se zice grizonat, ci grizonant!”
(Corect, răspunse absentă mintea mea, ca un ecou.)
“Asta-i bună, zice CTP, cum, domnule Turcescu, să se zică grizonant?”
“Io-te aşea” zice Turcescu (Citez din memorie, replicile sunt aproximative)
“Păi da dă ce?”, întreabă, legitim, CTP
“Habar n-am – răspunde Turcescu – da aşa e, ca mine.”
“Fugi dom’le d’acia!”
“Să mor io, să n-ai parte de mine” etc.
Dintr-un impuls nebunesc, m-am aşezat la calculator, am muiat tocul în cerneală şi i-am scris un email domnului C T Popescu, pentru care nutresc o sinceră admiraţie (cine nu a citit povestirile lui SF de anţărţ, ar trebui), explicându-i raţiunile etimologice pentru care se zice, într-adevăr, grizonant şi nu grizonat. Şi anume, cuvântul e de fapt un verb origine franţuzească, derivat de la “gris”, şi anume “grisonner” – a colora în gri. Participiul său prezent este “grisonnant”, adică ceva ce este pe cale a fi colorat în gri, fără ca procesul să fie complet. Terminaţia “ant”, căreia îi corespunde, în română, cea a gerunziului “ând”, semnifică continuitatea unei acţiuni neterminate. “Grizonat” e o interpretare autohtonă care nu va să zică nimica.
Băi şi să vezi păţanie! Contrar tuturor aşteptărilor, CT Popescu mi-a răspuns! Nu mai am emailul, cert este că aprecia faptul că mă implic într-o “discuţie nelucrativă”, şi spunea că dumnealui nu prea e de acord şi că va continua să folosească “grizonat”.
Iar a doua zi, păţanie şi mai mare! Editorial în Ziarul Gândul. În care CT Popescu îşi reafirma dezaprobarea faţă de cuvântul grizonant, preferinţa dumisale pentru grizonat, şi…şi…era redată şi explicaţia pe care i-o furnizasem. Desigur, nu se spunea nimic de mine, nici măcar sub formula anonimizantă “un cititor mi-a scris”, ci sub formula autocongratulantă “cred eu” (“Confuzia pleaca, cred eu, de la preluarea frantuzescului grisonnant – echivalentul romanesc exact este gerunziul grizonand, si nu grizonant. “) Chiar şi aşa, tare m-am bucurat, chiar dacă CT Popescu, cum era şi normal, m-a uitat pe loc.
****
A doua oară când am apărut la ziar a fost mult mai amuzant, deşi la momentul respectiv m-am cam enervat. Culmea, ziarul a fost tot Gândul, de un an mai târziu, şi nici de data asta nu mi s-a menţionat numele complet, însă toată lumea şi-a dat seama că eram implicat, pentru că era citat textul unui comentator de pe blog, care, inserat în google, ducea direct la Dulcea Mahala. Aşa am şi aflat de articol, alertat de un alt cititor, altfel în veci nu aş fi dat de el, decât poate prea târziu.
Pe scurt, povestea e următoarea. Un “jurnalist”, pe nume Robert Veress, a făcut o “anchetă” despre cumpăratul drogurilor pe internet. Metodele sofisticate ale anchetei au fost serciul pe google. Rezultate: ajuns pe Dulce Mahala, unde un cetitor făcea un comentariu glumeţ la un post de-al meu cu poze deformate. Comentariul este scos din context, publicat ca atare. Concluzia trasă de jurnalistul de la Gândul: eu fac trafic de droguri. Articolul e şi acum pe net, oricine poate ajunge la el. E scris execrabil, apare şi prenumele meu, nici nu vă mai dau linkul. Singura lui parte bună e un comentariu de-al lui Nusitatu (pe care de-abia îl cunoscusem), care îmi lua apărarea, şi tare îi mulţumesc şi acum. Vă daţi seama cam cum m-am simţit – să se spună despre mine, un tânăr psihiatru în devenire, că fac trafic de droguri. Am început să-mi imaginez scenarii catastrofale în care eram dat afară de la serviciu, condamnat la ocnă, etc. I-am scris acestui Robert Veress, cerându-i o dezminţire. Refuz total, opacitate de smoală, hai sictir şi pa. Singurul lucru pe care l-am putut face a fost să şterg însemnarea şi comentariile respective de pe blog, ca să temperez traficul ce îmi crescuse spectaculos pe seama căutătorilor de senzaţii biochimice tari, şi să tai legătura dintre articolul calomnios şi subsemnat.
Din câte ştiu, Robert Veress încă lucrează bine-mersi, continuând să publice “mii de articole” la fel de credibile, în ziarele centrale, de mare tiraj. Nimeni nu l-a deranjat în profesionalismul lui desăvârşit. Nutresc speranţa că într-o zi ne vom întâlni, poate, faţă în faţă.
Ma bag si eu nitzel in nelucrativa discutie cu grizonat vs grizonant (pe care am vazut-o si eu in tv-ul meu la vremea aceea). Mi se pare ca romana nu are vocatia pastrarii gerunziului in participiu. Atunci cand tine la gerunziu e cu precadere in sfera poetica, aratand o actiune in desfasurare. Nu stiu cum e in franceza, engleza are insa participiu continuu.
“Grizonat” e ceva deja gri, in vreme ce “grizonant” e ceva care inca se face gri – nuanta temporala continua care nu se intalneste la noi. In al doilea caz, si logica e mai complicata decat in primul, si mai rara in lb romana.
In plus, influentza asupra “grizonat”-ului in lb. romana este evidenta de la “alb-albit”, “graba-grabit”, in ambele cazuri actiunea nefiind terminata.
Nu stiu cat am reusit sa fiu de clar cu explicatia mea, dar sunt de acord cu CTP. Eram de acord si inainte, dar explicatia ta mi-a intarit convingerea 🙂
conform debusolat – care e debusolat si debusolant – care debusoleaza; marcat – care e marcat si marcant – care marcheaza, grizonant ar fi ceva care face un lucru gri
Ei, nu-ti face griji: sunt multi cei ce zbiara atunci cand chiar nimic nu au a spune, in timp ce, acelora care ar trebui sa li se auda vocile, li se ia si bietul drept la replica.
Sau nu suntem obisnuiti sa ascultam astazi vocile sparte ale unora care ne provoaca lehamite prin goliciunile mintilor lor? Si, cred eu, la fel de multi sunt cei care stau cumintei in banca lor si se mira sau, cel mult, poarta discutii doar cu cei asemeni lor, pentru ca isi dau seama ca ar fi o irosire sa incerci sa desteptezi nebunii…
Desigur, trist tablou si ne intrebam: pana cand? dar asta e realitatea…
O zi frumoasa!
Ştiu că ăsta nu e niciun argument, dar “grizonat” nu a fost încă inclus în niciun dicţionar, spre deosebire de “grizonant”.
Sorina, nu-mi fac griji 🙂 Istoria mi se pare amuzantă, în cele din urmă, şi m-a învăţat the hard way să nu iau de bun niciun “jurnalism de investigaţie”.
Foarte bine faci, Vlad! Puternic este acel ce se cunoaste pe sine si nu cel ce cauta mereu ecoul lui intr-altii. 🙂
Ehei, nu era degeaba acel “Nosce te ipsum!”…
Grizonat/grizonant e o discuție academică, peu importe, dar chestia cu drogurile mi se pare gravă, un caz foarte clar de calomnie. Bănuiesc că i-ai scris autorului un e-mail, care nu cred că are darul convingerii; cu atît mai ușor este pentru el să refuze pe aceeași cale. Într-un asemenea caz se scrie o scrisoare cu aspect cît mai oficial, cel mai bine prin avocat. (În asemenea cazuri, eu unul aș scrie și “dr.” înaintea numelui.) Pentru așa ceva, în ziua de azi nu există scuza “n-am știut” nici măcar la ziariștii români. Îmi aduc aminte de o discuție pe care am avut-o prin 1995, în care cineva de la Cațavencu povestea că la ei în redacție documentarea cazurilor este regula supremă, iar pentru un caz publicat și nedocumentat suficient se penalizează la salariu în mod usturător. Dacă 15 ani mai tîrziu un ziarist oarecare își permite să ignore asemenea reguli, cred că vina nu este decît a celor care sînt prea comozi ca să le bage pumnul în gură așa cum ar merita-o.
Dilligentreader, ce părere ai? 🙂
veress, ‘ai…?
fata in fata, mda.
buuuun! sa tinem minte, domnilor, sa tinem minte!
ce naiba, vlade, nici macar n-a raspuns? o scuza, ceva…?
Ba daaa, mi-a răspuns, dar nu s-a pus problema de vreo scuză sau de vreo dezminţire. Presupun că, în ceea ce îl priveşte, nu i-am adus dovezi suficient cum că n-aş fi traficant…
Pinocchio, desigur că ai dreptate, chestia e că pe atunci eram rezident în anul 2, cu salariu corespunzător, şi fără avocat 🙂
În plus, chestia nu a fost o calomnie clară. Nicăieri în articul nu spune “V.S. e un traficant”. Doar sugerează chestia asta, în plus dă un citat, gluma comentatorului. Citat care, dat prin google, trimitea direct la mine pe sait, lucru care de altfel a atras mulţi curioşi pe blog, la vremea aia, care vroiau şi să vază cum se face comerţi onlain cu ierburi…Mult mai grav era că, din citatul ăla – repet, o glumă cam aiurea, se putea deduce că profit de calitatea mea de psihiatru ca să am acces la diverse substanţe. În fine, nu a fost nicio consecinţă, şi au trecut de atunci 3 ani.
ba sugerează, că spune clar “A, toxicoman român” – asta plus contextul comentariului citat = tu eşti traficantul.
îmi pare rău că nu ne-ai spus atunci (sau ne-ai spus?), treaba e serioasă cum zice şi Pinocchio.
Păcat că ai şters postul cu pricina.
Io tot trimit o misivă, aşa cu antet şi oficială. Te bagi pinicchio?
Nu,nu v-am mai spus, sau am spus în trecere şi fără tămbălău – un schimb de replici între mine şi A., s-ar putea încă să mai fie pe blog undeva. Lasă-i nene, a trecut deja prea mult timp. Pe atunci eram oricum la ablog, deci nu te implică şi pe tine, tapire.
Ca anecdotă, printre comentariile care s-au adunat la articolul ăla, se găsesc acum anunţuri de vânzare de droguri 🙂
Într-adevăr, dacă povestea este de acum 10 ani (apropo, ce mai e cu A.? *curios*), intervenția e cam tardivă. Dar la o asemenea poveste m-aș băga. Trebuie totuși bine gîndită, pînă la urmă e vorba de profesionalismul unei bresle nu tocmai lipsită de importanță și, de ce nu, de drepturile omului. Pentru că, Vlad, nu trebuie tu să dovedești că ești nevinovat (aici: că nu ești traficant de droguri), ci un oarecare nea Costică care se trezește să facă asemenea afirmații trebuie să le mai și demonstreze din capul locului. Asta este curat atac la persoană, dacă după aia au apărut anunțuri reale de vînzare de droguri, asta e numai prima consecință. Și toate astea numai ca nea Costică facă senzație ieftină… măcar de-ar fi cîștigat și el vreun ban la faza asta.
Păi A. chiar deunăzi şi-a făcut apariţia prin Mahala. Nu l-ai văzut?
da daca va intalniti sper ca il bati, altfel de ce sa va-ntalniti.
1) Uahahaaa! Traficaaantuleeee! Bueeei, te va urmării toată viaţa, vericule!
2) “repet, o glumă cam aiurea”
Pardon? Ba a fost foarte mişto, dovadă ecoul care încă nu s-a stins.
3) Schimbul de replici între noi doi a fost, de fapt, pe email. Iată o selecţie relevantă.
date: Mon, Jul 9, 2007 at 3:53 PM
subject: Articol prost documentat
Domnule Veress,
in data de 2 iulie 2007 ati publicat un articol intitulat “Cum poţi să-ţi cumperi legal droguri de pe internet”. Ultimul paragraf este un citat de pe blogul d-lui Vlad Stroescu – un fragment scris de un anume “A.”. Eu sunt acel “A.” si doresc sa precizez ca acele randuri pe care le-am scris nu constituie altceva decat pura literatura, nefiind in nici un fel scrise sub influenta drogurilor. Exista suficient de multe carti care relateaza asemenea experiente, din care oricine sa se poata inspira (iata trei, celebre: Aldous Huxley – “The Gates of Perception” & “Heaven and Hell”; Henri Michaux – “Mescalina, mizerabil miracol”). Cu asta, v-ati pus deja intr-o pozitie usor ridicola. Dar adevarata problema e ca, in gluma, am insinuat ca as fi primit drogurile de la dl. Stroescu, dupa ce acesta le-ar fi sustras de la spitalul unde lucreaza. Va dati seama, acum, in ce situatie l-ati pus, publicand “literatura” mea drept “investigatie”. Va rog, deci, sa notati urmatoarele: NU am primit vreodata ceva de la dl. Vlad Stroescu, pentru simplul motiv ca nici macar NU il cunosc personal (ne intalnim doar pe blogul sau). Va rog, deci, sa actionati in consecinta si sa publicati o dezmintire CLARA, atat in varianta tiparita, cat si in cea electronica a ziarului Dv., din care sa reiasa LIMPEDE ca dl. Vlad Stroescu NU a sustras vreodata substante din spital. In caz contrar, riscati sa ne intalnim in justitie. (Si, ca o marunta precizare: nu sunt toxicoman.) De asemenea, va rog sa nu-mi divulgati identitatea, nu doresc sa-mi vad numele implicat in tot felul de murdarii. Va multumesc.
A.
date: Mon, Jul 9, 2007 at 5:17 PM
subject: Re: Articol prost documentat
Domnule [cenzurat – A.],
Este libera dvs alegere sa va dezvaluiti identitatea fata de mine. Asta nu inseamna (automat) ca sunteti chiar autorul randurilor pe care le invocati si care semneaza “A”. Si daca ati fi, tot nu ar sta altfel lucrurile. Acum precizati ca ce ati scris pe blog e “pura literatura”, dar acolo unde am gasit eu citatul nu exista niciun avertisment in acest sens. Deci, cine sunt eu sa decid cand ati spus adevarul: atunci cand ati afirmat pe blog ca ati consumat mescalina sau acum, cand precizati marunt ca nu sunteti toxicoman si ca totul e “pura literatura”, alaturadu-va lui Aldous Huxley? La fel stau lucrurile cu “gluma” de care pomeniti.
Dvs sunteti cel care va puneti intr-o postura ridicola, amenintandu-ma cu Justitia. As vrea sa vad judecatorul care m-ar condamna in baza unui citat in care nu dau nume, pentru ca nu le dau replica celor care se pretind a fi cei nenumiti si care se simt lezati.
Sanatate!
Să precizez că la momentul respectiv eram în străinătate, deci nu am putut să-i fac o vizită omului, la redacţie.
4) A. e ca “Serviciile”: ascultă dar tace…
Aaa, A., ce surpriză, după atîția ani!…
Carevasazică feciorul cel stupid pune la indoială indentitatea matale, dar ia de bună blogoreea creativă din Mahala. Halal să-i fie. Face saving is the name of the game. Si are ce salva, că miza e mare, mi se pare. Păr de pe picioare.
H_A. ! Si eu îl credeam cu adevarat
LOST
Domnu’ B.DeComp, eu nu vă cunosc, şi părinţii m-au învăţat să nu intru în vorbă cu necunoscuţi. Ca să mă convingeţi că sunteţi o persoană de încredere, o să vă rog să scrieţi Crezul Sf. Haralambie şi să ne spuneţi care este numărul lipsă din şirul următor:
4, 8, 15, 16, 23, 42, XXX, 336.
… si nici sa acceptati bomboane ! 0, daca ne referim la diferentele succesive ale polinomului Schaw-Basso :-{)>>
S.deTejg