Ce e dulcea mahala? O oază. Cred că era clar de la primul post al blogului, acum 4 ani. În ciuda unor zdruncinături, în general aici este un colţ foarte calm, în care poţi sta la umbră fără să fii înjurat, scuipat, luat la şuturi, angoasat existenţial, etc. Nu, nici măcar angoasat existenţial – există mereu o distanţă aproape insulară între noi şi lume. De îndată ce ieşi de aici şi te aventurezi în alte regiuni internautice, risci să fii izbit frontal de un tsunami de caca. Prin caca înţeleg caca, adică excrementele minţii: intoleranţă, înjurături gratis, paranoia, etc. Aici însă eşti într-o aproape deplină siguranţă.
Nu spun că e singurul loc liniştit: în zonele limitrofe există multe oaze, incomparabil mai frumoase şi mai îndestulătoare decât a mea. Particularitatea mahalalei este tocmai faptul că e mahala. Nu e frumos aici, şi suntem înconjuraţi de tumult. Şi totuşi e linişte.
Aici domneşte Armistiţiul. Cititorii străvechi, cei care au apucat vremurile preistorice, cele de dinainte de Mansardă, ştiu că ăsta era un vechi pariu al Societăţii noastre. Un colţ liniştit, fără nicio moderare. Fără o poliţie care să asigurea liniştea publică. Aproape ne-am îndeplinit pohta (nu întrutotul, există o veghe la porţi, dar e o veghe binevoitoare).
Atât de puternic e armistiţiul, încât nici eu nu cred că poci să-l mai răstorn. Şi există un revers al medaliei, un preţ pe care îl plătim pentru pacea noastră neverosimilă. Ne-am pierdut dreptul, sau poate capacitatea, de a vorbi în piaţa publică. Scriu postul ăsta pentru că mai mulţi oameni şi-au manifestat mirarea faţă de mine: de ce nu vorbesc în peaţa publică? Ce rost am eu, până la urmă? E uite de asta. Şi ăsta e rostul meu – singurul, şi ăla precar. Aşa că intraţi vă rog, vă pot oferi nişte bragă rece.
4 ani? Credeam că erau mult mai mulți. Sînt 6 de cînd am început eu Jurnalul domnului Inginer, Mahalaua era cu mult înainte.
N-am băut niciodată bragă, ce gust are?
Pinocchio e musai sa bei braga! Nu pot sa-ti spun ca-i buna…e speciala.Imi amintesc un gust de drojdie cu miere,n-am mai baut din frageda pruncie…era rece ca gheata!
Vlad, in seara asta tocmai nimerisem pe un blog care mi-a dat fiori…si am simtit nevoia rapid de tot sa vin aici,in Mahala, sa ma simt la adapost.Ce bine ca sunteti.
.. si o placinta, te rog!
“Ce bine că ești, ce mirare că sînt…”
Unde se găsește bragă?
Cicã pe aici http://casatraditieiromanesti.ro/ s-ar gasi.
“O bună parte din ce trăim seamănă cu o cofetărie din Slatina. Atletul Albanez îi spune şi e ţinută, evident, de o familie de albanezi, ultimii 11 din oraş. Fac bragă, îngheţată şi dulciuri de vreo 300 de ani. Cam cât îţi ia să obţii un gazon englezesc decent.”
http://razvan.exarhu.ro/alege-atletul-albanez/
S-ar putea să asistăm la o renaştere a brăgii. Una postmodernă desigur: aşa cum broscuţa VW a renăscut într-o maşină de fiţe, aşa s-ar putea întâmpla şi cu braga. Între timp, vara trecută se vindea chiar în portul Mangalia, dimpreună cu plăcinta pe care a comandat-o împricinatul. Dacă nu, mergem unde ne zice Dragoş.
Jessyara, ce-ţi ziceam!
Pinocchio, da, sunt doar 4 ani, dar e posibil ca mahalaua, o dată construită, să se fi extins şi în trecut. Se mai întâmplă.