Euterpe în pielea goală

Citeam despre noul disc (va apărea mai spre Crăciun) al Mihaelei Ursuleasa, când, printr-o asociere de gânduri, mi-a trecut prin gând următoarea chestie: de ce frate, în ultimii ani, toți interpreții de muzică “clasică” n-au încotro și trebuie să fie sexi? De la zâmbete fermecătoare la decoltee plonjante, mușchi definiți și lentile de contact colorate, coperți de album fotoșopate, totul pare permis. Mai întâi moda a apărut pe scena lirică. În funcție de nivel, avem nurii Angelei Gheorghiu, sau pozele Eilanei Lappalainen cu merțanul (notă: e mult mai dolofană în realitate). Câte gagici or suspina încă după Alagna? Mai crunt, mi-aduc aminte de un sondaj (nu mai țiu minte pe unde era) din care reieșea că Pavarotti ar fi fost sexi. Nu că bietul om ar fi fost într-adevăr sexi, ci că, în zilele pe care le-a apucat, nu avea încotro: trebuia să fie sexi.

Apoi s-a extins și la instrumentiști. În ziua de azi, e impensabil pentru o tânără violonistă să nu fie și sexi. Poți să fii un geniu al arcușului, dacă ai colaci pe burtă mai bine te apuci de brutărie. Mi-aduc aminte când am văzut-o prima dată pe Lucia Micarelli, cântând desculță și strângând vioara la pieptu-i aproape desvelit cu un erotism evident (poza e din…FHM). Sau de violoncelista nudă ce apare episodic în romanul Dragoste în vremea holerei, ca apoi să devină un clișeu soft-porn. Anne Sophie Mutter nu se lasă mai prejos, și exemplele sunt nenumărate. Ce să mai zic de Joshua Bell, dupe care leșină gagicile de parcă ar fi un beatle la tinerețe sau un backstreetboy, ceva. De fapt, e aproape imposibil să mai găsești un tânăr interpret non-sexi, cu excepția notabilă, bineînțeles, a lui Nigel Kennedy, care compensează pocindu-se cât poate el mai abitir. Și care nu e sexi, se face sexi, întinzându-se cu lascivitate pe pian sau pe merțan.

Privind puțin înapoi, încerc să mi-l imaginez pe, nu știu, să zicem Rubinstein, sau Kempff, sau Rampall, sau pe Clara Haskil, hăhăhă, în ipostaze sexi. Și realizez, cu surprindere, că oamenii ăștia aveau totuși un sex-appeal. Și nu unul neglijabil. Ați văzut fotografii cu Caruso? Un grăsun ridicul. Ar fi putut să joace în rolul lui Hercule Poirot. Și totuși, când deschidea gura, gagicile leșinau. Pe atunci, talentul era suficient să facă să leșine gagicile. Era și o chestiune de modă, bineînțeles. Modă, nemodă, concluzia acestui post nu este o critică a superficialității ascultătorului de astăzi, sau a industriei discografice. Ci faptul că muzica “clasică” și-a pierdut sexapilul. Și că sexapilul a ajuns astăzi să aibă standarde foarte ciudate.

About The Author

57 thoughts on “Euterpe în pielea goală

  1. Madelin, ba s-a vorbit şi de gagii, s-a dat şi lincuri. Găsisem pe undeva o poză ridiculă cu Joshua Bell, păcat că nu mai ştiu pe unde. În mod ciudat, gagiilor le e mai greu să-şi asocieze senzualitatea muzicii “nobile si sentimentale”. Dar daca esti chitarist rock merge. In acest caz poti fi chiar foarte urât, si sexi in acelasi timp. Ce, Pan era frumos?

  2. Observ că discuția derapează rapid într-o partuză invitațională… considerând saxofonistu’ tapirului de la minutu’ 3:06.
    Rușine, tovarăși!
    De 3 ori RUȘINE!
    Este domnișoare p-acilea… poate și doamne și copii.
    Ce mama dreaq’…?
    Ce-i acilea?
    Cenaclu de Dans și Bune Maniere?
    🙁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.