Se spune că, de-a lungul unei lungi vieți împlinite, un om trăiește doar câteva ceasuri la fiecare zece-cincisprezece ani. Pentru că nu cunoaștem cu adevărat semnificația vieții, nu putem dovedi această afirmație, dar intuim toți că ea e adevărată.
De ce nu ar fi adevărată, cu atât mai mult, și pentru literatură? Literatura este o pseudo-viață, a cărei semnificație e mult mai puțin ascunsă decât cea a vieții originale, putând fi chiar dirijată și codificată până la forma ei cea mai limpede, alegoria.
Și dacă este adevărată pentru literatură, înseamnă că, dintr-un roman fluviu, doar câteva pagini contează. Sigur că un scriitor bun e conștient de asta și va încerca să îmbogățească cumva și restul romanului fluviu, sau să-i reproducă esența, singura importantă, în diverse forme pe parcursul sutelor de pagini. Astfel diluatăm homeopatic, literatura devine un mai bun substitut al vieții.
Unii dintre noi, însă, nu sunt interesați întotdeauna de un substitut al vieții. Unii dintre noi vrem repede esența, mai ales în vremurile grăbite de azi, în care deficitul de atenție este pandemic. Au fost propuse câteva soluții. Cea mai cunoscută este cea a lui Borges, care, după cum bine știm de la școală, dacă îi trecea prin cap un roman, prefera să-i povestească subiectul în cinci rânduri decât să-l dezvolte în cinci sute.
O altă metodă este cea pe care o propun în acest post. În loc să scrii un roman întreg, sau să-i povestești subiectul, mai bine scrii doar acele fragmente esențiale. Acestea de obicei nu depășesc o pagină. (În romanul Dragoste în vremea holerei, de exemplu, partea esențială are două cuvinte scurte, la final; romanele Brooklyn follies al lui Auster și Viața cea nouă a lui Pamuk s-ar putea opri după prima frază, ca să dau doar trei exemple la modă; la fel în marile romane bune, fragmentul esențial e ascuns adesea pe la mijloc, în locuri neașteptate, treci adesea cu privirea peste el seara, chiar înainte să adormi, visându-l apoi intens și uitându-l în dimineața următoare.)
Metoda este foarte economică, și lasă în plus loc imaginației cititorului, care e de regulă obeză și imobilizată la pat, și tare ar avea nevoie de un pic de mișcare. Nu e nevoie să găsești ceva “esențial” de scris, orice ai scrie va fi definit ca esențial, cititorului rămânându-i sarcina să țeasă restul romanului, sau poemului, restul neesențial prin definiție. Puteți face acest exercițiu cu fragmente de la mine de pe blog, cum sunt cele cu Ablai, sau cu SN, dar și cu orice altceva, de exemplu:
“Mulți ani mai târziu, avea să-și amintească de pliciul de muște ca de un instrument al destinului.”
Sau, mai puțin explicit:
“Iarba crește și pe acoperiș”
Mai găsiți și voi!
Asta cu misteru\’ nu prea ţine nici la început, indiferent ce declară junii. Ţine, cel mult, la încpeut pe plajă.
Vreau sa vad si eu un barbat care declara cu mana pe inima ca-si cunoaste si intelege nevasta, chiar si dupa o viata impreuna!
da, tapire, nici io nu-s asa o fana a misterului.
Mysterium conjunctionis est.
Misterul iti da conjunctivita, cre’ ca ne spune Vlad.
Concluzia se impune de la sine: evitaţi femeile!
Vlad, văz că lumea a uitat de fragmente și s-a lansat în romanul fluviu al războiului sfârșitului lumii. Scape cine poate. În rest mă complac în ideea fragmentului esențial și îi fac complice din ochi Catherinei simțindu-mă deja realizat printre straturile neplivite de carnete și foi mâzgălite prin gări. Antologia de texte fără început și sfârșit pe care sper să o ademenești pe blog (dacă lumea duce cuțitele înapoi în bucătărie și își șterge vopseaua de război de pe obraji) o să fie poate izvorul acela al cunoașterii în care ne vom pierde cu toții câte un ochi…
Mie mi s-au întâmplat două coincidenţe (de fapt una, căcasă fie coincidenţă tre’ să ai doo evenimente minim): postul lui Vlad despre stilul fragmentar şi cartea-într-o-frază, şi postul lui Madelin cu cartea de vise XX, unde zicea ceva de poezii cu silabe 7-5-7-3.
Prin ianuarie am luat un curs de “cum sa scrii şi să publici” cu (cică faimosul) Tim Albert, aici în Berna (am cumpărat si cartea cu autograf şi dedicaţie). Ideea este aceeaşi: un articol ştiinţific se reduce (şi trebuie să îl reduci, dacă vrei să publici) la un Mesaj de 12 cuvinte. Un pic extins, articolul are patru propoziţii esenţiale: prima (aia de deschidere), a doua aia de la sfârşitul intorducerii (“ne-am decis să studiem şoarecii albi din Tunisia”), a treia la începutul secţiunii de Discuţii (“Rezultatele arată că şoarecii sunt albi”), şi ultima la sfârşitul articolului, ultima propozitie, care e aia de 12 vorbe, Mesajul (“se pare că Tunisia e favorabilă şoarecilor albi”).
Iar articolul tre’ structurat pe formula 2-7-7-6: numărul de paragrafe din Introducere, Metodă, Rezultate şi Discuţie.
Io am găsit şi io, că ne invită Vlad (da’ nu la Vlad pe blog): “breastfeeding counteracts the negative effect of maternal asthma on lung function”. Acu’ tre’ să ţes umplutura.
ia sa incerc si eu sa rezum ultimul meu articol in 12 cuvinte: marginile insulelor spectrale ale operatorilor Schroedinger sint functii Lipschitz in cimpul magnetic.
Suna bine, dar parca nu e la fel de clar ca aia cu soarecii din Tunisia :))
Sanchi, nu am primit ciucalata si nici complimenturi!
(rekunosck spashit ca Vlad m-a shpaguit cu niste baclavale in Parcul Ioanid, dar sa zicem ca situatiunea a expiratara).
Adevarul e ca-i un concurs greu, nene.
Vlad are neste ochi fermecatori, e ‘sensibil’ si le zice tare bine insa, pe de alta parte, are nostalgia cluburilor exclusiv masculine (cu cognace, trabuce, narghilele si gogosi din care sa sara gagicutze cu funditze pepit).
A. este taios si cinic la vorba, insa daca il cautzi mai bine, e genul de barbat care iubeste statornic si loial femeile care i-au “atins” corzile (imi vin in minte la repezeala Mimi, Veveritza or Iulia).
Aaah, Mimi!… Mi-au dat lacrămile! Între timp -hihi!-, prin metode “specifice” -hihi!-, i-am aflat şi identitatea…
Şi Veve e un delici, doar că vrea să se dea ea mai dură, aşa, uneori…
Iulia are un copil! (Pe chestia asta nu-mi mai plac pozele ei aşa de mult…)
Şi să ştiţi că şi eu am ochi caşto, atâta doară că mă ţiu mai încruntat şi asta sparie animele slabe… La tăioşenia verbală (şi comportamentală) n-o să renunţ decât mort.
Şi complimenţul: îmi pare bine că m-aţi ţinutu minte aşa fidelu, se vede că nu faceţi parte din massa femeilor uitătoare (majoritare, din păcate, oricât ar protesta ele)!
Şi, Madelin, fincă aţ scrisu aşa frumosu dă mine, meritaţ un cadouaşi! Ie sfârşitu’ la un film cu Andy Carcia, “The Lost City”, dăn 2005. (Cu ocazia aiasta am aflatu că Andy Garcia e cubanezu pân născare, dăn ‘Avana.) Filmu’ nu crecă mer’tă să fie văzu’ dă doo ori, da’ o dată da. Cântecu’ ie unu’ clasic dăjea, versiunea dăn filmu îi aparţine lu’ Cachao (care, în ciuda la poreclă, nu ie brazilianu).
Multumesc pentru cadouasu. La filme sunt in urma rau. Nici macar In the mood for love n-am vizionat inca.
Ah, si mi-a venit inima la loc. Ca nu mai ieream sigura daca acuza de fidelitate e un complimentz sau dimpotriva, pentru un barbat.
“Nici macar In the mood for love n-am vizionat inca.”
Huo! Lapidaţi-o! Scurt!
Corect şi cinstit, este vorba de o trilogie a lui Wong Kar-Wai, eu m-aş uita la ea exact în ordinea în care au fost filmele:
Days of Being Wild
In The Mood for Love
2046
Primul nu mi-a plăcut aşa de mult, dar ultimele două sunt printre filmele mele preferate, integral le-am văzut de vreo 2 ori, iar pe bucăţi de mult mai multe. Câţiva ani mi-a plăcut mai mult ITMFL decât 2046, dar anul ăsta s-a schimbat clasamentul.
Personajele lui WKW au exact acea complexitate pe care o caut eu şi care-i lipseşte lui Dilly.
Pe bune? Adecă aţi întâlnit bărbaţi care-şi considerau nestatornicia o calitate? (“Şi mă mândresc cu ea, / Sunt pionieeer…”)
Dar eu nu vroiam să zic că sunt fidel şi aşa m-aţi ţinut minte, ci că m-aţi ţinut minte fidel (ca atribut al rememorării).
Ai citit Don Juanul lui Breban?
ole!
Poa’ sa-mi spuna si mie cineva de ce rezumatul de mai sus al domnului lektor imi suna mie ca un sonet de Petraca? Ha? Am bipolaritatea deaia? Vlad?
I stand corrected.
Tinerea de minte fidela si perspicacitatea sunt printre, oh, atat de putinele mele calitati
(pe bune, fara misto, fara cershit de complimenturi)
Ah, si’nca ceva, ca ma tineam sa va-ntreb de mult. V-ati facut blog? Ca’s sigura ca am vazut un blog A. dar in clipa asta nu mai stiu pe unde era…
‘domnul’ lektor?? un skandal..
mie-mi suna mai mult a dante decit a petrarca.
12 cuvinte= 12 semne= purgatoriu= speranta
Nu. De fapt n-am citit nimic de Breban, dar nu fiindcă mi-aş fi propus-o, ci pentru că aşa s-a întâmplat.
Nţ! Şi nici nu va fi, cum nici copii nu vor fi! Am zis!
Ei, miercurea ma mai ia valul si folosesc pluralele de politete.
Nup. Petrarca, nene… O fi de la pisica?
poate-i de la petarda, Mad’eline
Madelin, sărumâna 🙂 E adevărat că am o nostalgie a cluburilor doar pentru domni (fără stripteoze), dar asta nu înseamnă că sunt misogin. Înseamnă că bărbații ar putea să fie și altfel decât extraordinar de singuri, cum sunt, în general. Că fraternitatea masculină s-a păstrat doar în lumile mai umile, prin cârciumi sau la meci, și e insuficient.
Altfel, mă simt foarte bine printre gagici 🙂 Dintotdeauna, am trăit într-un mediu majoritar feminin, începând cu mătușile mele, grădi, școală, liceu (am fost la Școala Centrală!), și acum, profesie. Am avut de învățat foarte multe. Sunt ceea ce sunt datorită influenței permanente feminine din jurul meu.
Lektor, “marginile insulelor spectrale ale operatorilor Schroedinger sint functii Lipschitz in cimpul magnetic” e într-adevăr muzică în metru antic. Primul lucru care mi-a venit în minte e Rilke, “visele noastre sunt hermeși de marmură”, poate și din cauza numelor germane, dar nu, e ceva vechi, mai curând virgilian, facilis descensus averni, sau sunt lacrimae rerum et mentem mortalia tangunt.
Dreaming permits each and every one of us to be quietly and safely insane every night of our lives.
– William Dement
http://www.youtube.com/watch?v=UB_htqDCP-s
A., imi placi din ce in ce mai mult!:-)
Mie mi-a placut exercitiul propus initial. primul raspuns care imi vine mie in minte este:
“Tomorrow is another day.” (Margaret Mitchell- Gone With the Wind, of course)
Dar am sa ma ami gandesc si la altele, de exemplu ma chinuiam sa gasesc ceva pentru Tender Is the Night de F.S.Fitzgerald, dar imi e cam greu.
Am mai fost intrigat, oprit in loc de un comentariu de pe acest thread, cel de la # 52: “Vreau sa vad si eu un barbat care declara cu mana pe inima ca-si cunoaste si intelege nevasta, chiar si dupa o viata impreuna!”
M-a oprit in loc acest comentariu deoarece incercam sa ma gandesc la relatia mea curenta cu D. Bineinteles ca nu vom fi niciodata parteneri impreuna intr-un partnerskap oficial de tip norvegian, stiu asta inca de pe acum, desi mi se sfasie inima sa ma gandesc la asta, dar, asa teoretic, daca printr-o exceptie cumva divin-generata ar fi adevarat si chiar s-ar intampla, eu ma gandeam ca am impresia ca eu il cunosc pe el deja foarte bine, insa el nu ma cunoaste foarte bine pe mine si este din cauza mea, pentru ca nu m-am dezvaluit fata de el cu adevarat intru totul si ma intrebam daca am fost chiar corect fata de el, nedezvaluindu-ma astfel integral. E prematur oricum. Nu e vorba de dezvaluit cine stie ce “secrete” majore, e vorba de dezvaluit laturi de personalitate, atat calitati cat si defecte, de trust total. Este prima oara in viata mea can eu nu mai am inca de la bun inceput increderea aia naiva pe care mereu am avut-o fata de probabil 90 % din persoanele cu care am interactionat in real life. Nu stiu de ce nu am acest nivel de incredere in el, este probabil o auto-aparare, deoarece stiu ca se va sfarsi tragic si prost pentru amandoi, poate mai ales pentru mine, dar nu bag mana in foc ca nu si pentru el.