15.09.2010 · Pelicano solitudinis ·

SK-DR-3.2, popular botezat Iskander, era un robot de clasă C. Activitățile sale erau de mare complexitate, dintre cele pe care inginerii care au aplicat teoria haosului la robotică le reuneau sub numele de “creativitate”. Creierul său pozitronic era considerat delicat. Primele încercări din clasa C se soldaseră cu pierderi rapide ale coerenței conștiinței robotice. Toți SKDR 1 se autodezactivaseră rapid, şi uneori în moduri spectaculoase, încât presa folosise teremul “sinucidere”. SKDR 2 erau încă activi: cel mai cunoscut era 2.7, care, închis în beciurile sediului din Indiana al US Robots and Mechanical Men, Inc, scria de 3 ani, cu o viteză de sute de ori mai mare decât cea medie umană, un roman probabil infinit. Romanul avea încă un fir epic descifrabil, asupra căruia se apleca o echipă de robopsihiologi angoasați de spectrul tot mai apropiat al tăierii fondurilor. 2.2 își petrecea tot timpul privind peretele dinspre nord al laboratorului, complet nemișcat și ar fi putut fi considerat “mort”, dacă parametrii monitorizării creierului nu ar fi arătat o activitate pozitronică ce creștea exponențial. (Ca toate modelele de la PI5 încolo, roboții de clasă C aveau o memorie infinită, virtual fără consum de energie: din contră, ștergerea și reformatarea creierului lui SKDR 2.2, ar fi necesitat, de la un moment dat, mai multe centrale nucleare la capacitate maximă; era mai ieftin să-l lase “în viață”.)

A treia generație, ameliorată, era cu mult mai stabilă și funcțională. Chiar și așa, roboții de clasă C3 aveau sarcini doar 12 ore pe zi. În restul timpului, erau lăsați să-și rezolve nenumăratele conflicte acumulate în orele de lucru, legate legile roboticii.
Ziua, Iskander era asistent social. Noaptea și-o petrecea plimbându-se pe malul lacului și privindu-și reflexia în apă. Se întâlnea din când în când acolo cu câțiva colegi de clasă. Unul era asistent medical, altul- lucra în publicitate, altul, la Institutul Naţional de Fizică. Dar pe malul lacului, noaptea, erau doar roboţi aproape identici. Discutau extrem de puţin unii cu alţii, absorbiţi de propriile discursuri interioare. Cumva, solidaritatea lor tăcută îi ajuta, le punea granițe.
O dată pe lună, cu regularitate, Iskander solicita audiențe la Susan Calvin, în decursul cărora îi prezenta acesteia argumente complexe în favoarea propriei sale dezactivări.
- Nu înţeleg de ce vrei să te sinucizi, Iskander, îi răspunsese ea prima dată, şi dacă ar fi fost martori la discuţiile lor, aceştia ar fi remarcat o blândeţe tandră şi tristă în glasul ei, total necaracteristică pentru acea femeie dintr-un fier mai dur ca al roboţilor. Prin munca ta faci atât de mult bine, şi nu sunt multe modelele din generaţia ta, ca să putem spune că ai fi uşor de înlocuit. Dispariţia ta ar putea fi interpretată ca un rău adus oamenilor, deci în directă opoziţie cu Prima Lege.
- Cât de mult rău fac deja prin inactivitate, este incontestabil – credeţi-mă, Dr. Calvin, în fiecare noapte rumeg lucrurile astea în minte. Nu cred că dispariţia mea ar fi însă un rău major: pe lângă inactivitatea la care sunt constrâns, ceea ce fac este deja neglijabil. Nu, Doctore, eu vă cer să-mi permiteţi să mă dezactivez în virtutea celei de-a 3-a legi.
Susan Calvin îl privise mai întâi uimită, apoi neîncrezătoare. Nu, nu părea o malfuncţie grosolană, precum la roboţii de generaţie C1.
- Legea a 3-a te obligă să-ţi protejezi propria existenţă, dacă asta nu contravine primelor două legi, adică dacă asta nu ar face rău vreunui om şi nu ar contraveni cu ordin al vreunui om. Îmi poţi explica cum crezi că îţi poţi proteja existenţa sinucigându-te? Contradicţia mi se pare strigătoare la cer.
Iskander zâmbise (o adăugire destul de populară a roboţilor de clase superioare):
- Cred că ştiţi foarte bine, Dr. Calvin, că doar dezactivarea m-ar putea aduce cu un pas mai aproape de ceva care să fie existenţă.
- Nu, nu ştiu, Iskander. Iar ordinul meu e să continui să funcţionezi.
- Ordinele se respectă, Dr. Calvin.
Plecase în acea zi, lăsând în urmă o bătrână uimită, dar revenea lunar, încercând să o facă să se răzgândească. După lungi conversaţii existenţialiste, întrevederea se termina mereu cu reenunţarea ordinului de viaţă.

Trecură patru ani. Roboţii de clasă C3 funcţionau toţi şi erau consideraţi un succes, în ciuda avertismentelor influentei Susan Calvin. Cu toate astea, nu funcţionau la parametrii iniţiali. Mai mulţi dintre ei, după un număr variabil de luni, părură să devină brusc mult mai stabili. Tovarăşii lui Iskander încetară să mai vină noaptea în parc, şi dădură dovadă de o mult mai mare viteză şi fiabilitate în efectuarea sarcinilor, însă lipsea ceva. Ar fi putut fi uşor înlocuiţi cu un robot de clasă B6 sau mai mare. Cât despre Iskander, el ştia că prietenii lui nu mai erau. Ceea ce nu ştia, era dacă ei izbândiseră, sau eşuaseră complet.

Cât despre Iskander, el rămase la fel. La un moment dat, nu o mai vizită pe dr. Calvin. Într-una dintre lungile nopţi pe malul lacului, în timp ce se gândea la mizeria umană la care asistase peste zi, crezu că întrezăreşte, undeva între ramificaţiile dezbaterii sale pozitronice, o licărire căreia nu ştiu să-i spună pe nume. Decise că e suficient şi că mai mult de atât probabil nu o să existe niciodată, şi renunţă la ideea de a se dezactiva. Iskander continuă să funcţioneze 135 de ani, înainte ca o defecţiune majoră a lobului fronto-pozitronic să-l facă ireparabil. În ultimele sale momente, îşi dădu seama că sfârşitul îl lăsa indiferent, şi crezu că acest fapt e o mare uşurare, dacă uşurarea nu contravine celor trei legi.

Acum trebuie să plec; dacă întreabă Asimov de mine, şi are tigaia aia mare în mână, nu m-aţi văzut pe ziua de azi.

separator

7 comentarii la “Robotul existenţialist”

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
    Madelin says:

    Vladule, un bob zabava. Analizam textul, inca analizam textul, e greu, nene. Poate scriu si io o intrepatrunsa. Misto :-)

  5. 5
    Vlad says:

    Madelin, m-ai făcut să izbucnesc în râs :) Sărumâna!

  6. 6
    A. says:

    “Analizam textul, inca analizam textul, e greu, nene.”

    De ce? Mie chestia cu tigaia mi se pare destul de clară. Îmi scapă ceva?

    Iar “spectrul tot mai apropiat al tăierii fondurilor” e de-al nost’, ca să zic aşa. Se pare deci că nu s-a scăpat de criză nici în viitor.

  7. 7
    Madelin says:

    N-are or’cine agerimea mintzii dvs. Ce tigaie?

    Da’ poanta, poanta, atz priceput-o?

Comentează

»flux RSS (comentariile de aici)


5 − = four



Podul casei

Log In



8 − = four


Copyright: © 2006 - 2014 Vlad Stroescu · WordPress · Log in