Cititorii mai vechi ai acestei fiţuici ştiu că mie îmi place uneori să tac, doar că nu prea reuşesc. Îi dau din meliţă continuu, debitez tot felul de mizilicuri la minut, şi instantaneu îmi pare rău. Îmi pare rău pentru că mizilicuri sunt destule, nu mai trebuie să main adaug şi eu, iar despre lucrurile care uneori mi se par extrem de importante nu poci să vorbesc.
Aşa că uneori, dar mai ales în unele privinţe, tac. Efortul e mare, dar teama de a face rău prin ceea ce zic e şi mai mare. Am trăit o vreme cu naivitatea (o să ziceţi că sunt tâNpit) că tăcerea nu mă angajează cu nimica. E fără riscuri. No comment – no consequences. Dar în era noastră în care liniştea este Luxul, tăcerea nu poate fi tăcută. Tăcerea e un balaur cu numeroase capete, fiecare vorbind pe limba lui, şi, ceea ce e mai grav, deşi tăcerea e întru totul a mea, habar nu am ce zice. Dar ceilalţi, ceilalţi aud tot. Dacă tăcerea grăieşte dispreţ, atunci veţi crede că vă dispreţuiesc. Dacă tăcerea grăieşte ignorare făţişă, veţi crede că vă ignor intenţionat. În tăcere se poate citi orice, ca în zaţul de cafea. Şi, în primul rând, tăcerea e un lucru de regulă nepoliticos.
Aşa că scriu acest post, e ca să vă asigur că, atunci când tac, tac pentru că tac şi nimic mai mult. Tac cel mult pentru că sunt laş, dar cel mai adesea pentru că nu e nimic de zis, sau pentru că simt nevoia de un pic de linişte, chiar dacă ştiu că e degeaba. Nu vreau să zic nimic cu tăcerea mea, vreau să fie mută, iar eu absent. Altfel nu aş tăcea.
Uneori aş vrea să fiu prezent şi absent în acelaşi timp. Ceea ce nu se poate în timpul vieţii.
Vlad,
De ce zici ca debitezi “mizilicuri la minut”?
Importanta lucrurilor, actiunilor, oamenilor o dam noi. Daca tu ai vrut sa ne vorbesti despre ceva, pentru tine nu era un mizilic.
In ceea ce priveste “tăcerea e un lucru de regulă nepoliticos” … pai asa o fi crezut si omul acela din tren. Daca tu erai mutulica, s-o fi simtit omu’ sa mentina atmosfera :-)))
PS: Tacerea poate fi si un semn al asteniei de toamna. Nu te lasa doborat!
Nu ştiu, acu că a venit toamna, parcă am mai înviat. Dar mulţumesc de încurajări!
da, Vlad
cateodata sa taci nu inseamna lasitate, adica e o neputinta, da’ poate e o neputinta din cauza faptului ca nu poti condensa tot, ca poate nu poti exprima tot (poate doar in momentu’ ala, cine stie…); sau poate e inutil sa exprimi tot. sau poate o fi de nezis. poate poti exprima mai mult prin taceri, cel putin in momentele alea cand alegi sa taci.
sau cate si mai cate alte explicatii posibile
bre Vlade, da’ tocmai că mizilicul e cel mai emportant. Tu ai fost la vro nuntă de ţară, nu? E, care parte ţi s-a părut cea mai acătării? Păi mizilicul, că vine pe la doispe nuaptea dupe ce ţi s-au lungit urechile de foame şi sârbe.
Alelaltele, serioasele şi adâncile şi filozoficele, sarmalele şi ciorba, deh, bune si alea, dar tot mizilicul.
Pentru prima dată sunt complet de acord cu Tapirul. Să se consemneze, vă rog! Minuturile sunt cele mai bune.
Îi scria Pleşu lui Pippidi că da, apreciază fineţurile bucătăriei franţuzeşti (deşi nu se dădea în vânt după stridii deoarece nu-i plăceau contracţiile “bestiolei” la întâlnirea cu sucul de lămâie), dar parcă geniul popular al ouălor cu şuncă le întrece! (“Epistolar”, editat de G. Liiceanu)
(Chiar mi-e ruşine, uite ce chestii mundane am reţinut eu dintr-o carte de cultură!)
Nu numai că sunt de acord cu tapirul, dar mizez totul pe chestia asta.
bre Tapire, poti sa stergi tu Pingul de la comentariul nr.4? Ca se repeta la 5, decat cacu alt nume. Mulzumesc.
Îl şterg io. Cum casa Storck, s-a rezolvat. Pe uşă e o hârtie îngălbenită pe care scrie “Muzeu temporar închis”. Mie asa nu-mi sună deloc a bine :(((
Putem să ne reorientăm: casa Zambaccian, sau casa Melik. Ce părere aveţi?
Haaa, pi intram pe fereas…aaaaa pe furis! Ce, pe dinafara nu e misto de vazt?
Casa Melik. Zambaccian suna ca dracu'(din cauza lu’ Nastase), vorba lui Roman cu pulover.
Glumesc. Casa Melik mi se pare deosebita din mai multe motive (localizare, vechime etc).
Zambaccian, Zambaccian! Poate ne dă Năstă un Courvoisier!
Casa Melik e cea de lângă intersecţia Moşilor cu Carol?
Ştiţi ce e cu adevărat mişto? Singuru muzeu marfă dă marfă dăn Bucale? Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi. Pe bune! Bine, tot cu Năstă şi-a început existenţa, dar ce mai contează? Pentru voi, toţi cei cu dor de ducă dar fără bani: vi-l recomand ca pe o dublă călătorie, geografică dar şi istorică. E extraordinar să vezi evoluţia contururilor Americii şi Asiei în secolul al XVI-lea: la început ezitante şi caraghioase, la sfârşit deja destul de precise. Noi toţi ştim de descoperirea coastei atlantice a Americii, dar cred că puţini realizează cât s-au plimbat portughezii şi spaniolii în partea cealaltă, în Asia şi Pacific, până când au decăzut şi au predat ştafeta altora!
Tacerea poate insemna maturitate, complicitate, tristete, suparare, intelepciune… depinde de context. Dar nu cred ca este un lucru nepoliticos.
Nu trebuie sa regretati ca vorbiti mult.
Ideile bune si dialogul vin din conversatie.
mdah, şi a evuluat şi harta lumii dinspre America