Mă uitam pe youtube la un reportaj franţuzesc despre romii expulzaţi. Mai interesante erau comentariile, împărţite în două categorii aproximativ egale. Cele în limba franceză deplângeau atât latura xenofobă a noilor măsuri sarkoziste cât şi faptul că ele constituie o diversiune electorală. Cele în limba română ziceau, mai toate, ceva de genul: “bravo, bine le-au făcut, ciori împuţite, mitraliere, unde e Hitler (sic)”. Ba unii dintre comentatorii români se aventurau să scrie acelaşi mesaj şi într-o franceză stricată, ca să afle şi ei cât de penibili suntem.

About The Author

69 thoughts on “

  1. A., mă gândesc să schimb captcha actuală cu extrase din Tractatus Logico Phylosophicus.
    “In der Übereinstimmung oder Nichübereinstimmung seines Sinnes mit der Wirklichkeit, besteht seine Warhheit oder Falschheit” gen.

    Ce-o mai face cretzu? Poate ar trebui să-i fac o vizită.

  2. va transmit mai departe mesaju’ de la amicul R. din Metz de nu s-a intalnit Vlad cu iel, ca l-am intrebat ce parere are si el, si iote ce zice:

    Last but not least și poate transmiți mai departe la Vlad, părerea mea despre țigani e următoarea:

    1. Țiganii au o mare problemă cu integrarea. Nu discutăm acum nici cauzele, nici efectele, e clar că problema există.

    2. Dacă un om face o ilegalitate (cerșește, fură, dă în cap, stă ilegal pe un teren), trebuie să fie pedepsit conform legii pentru ilegalitatea respectivă. Este exact ceea ce nu fac francezii. Pentru că nu sunt în stare să ducă procesul judiciar până la capăt, preferă să îi dea omului un șut în fund peste o graniță care nu prea mai există. Prin asta nu rezolvă nici problema morală (omul nu e pedepsit pentru ceva ce a făcut ci pentru că i s-a pus o etichetă), nici problema concretă (nimic nu îl împiedică pe cetățeanul european să se întoarcă exact pe unde a venit) și nici problema integrării (integrezi un om când îl tratezi ca pe un individ, în același fel ca pe orice alt individ din comunitatea în care îi ceri să se integreze; dacă îl tratezi diferit, nu numai că nu are motiv să se integreze, dar nici nu poate).

    3. În legătură cu întoarcerea, vina atribuită statului român că nu face suficient pentru integrare e absurdă și populistă: statul român nu poate decât să dea slujbe de măturător de stradă (care sunt foarte prost plătite și deci nu pot fi preferate cerșitului în Franța), sau să facă programe de educație al căror rezultat, chiar dacă implementarea e minunată, nu se vede decât peste 20 de ani.
    4. Măsurile de expulzare se aplică la vreo 15 mii de oameni pe motiv că dacă nu se dă exemplu cu ei, zece milioane de țigani sunt cu bagajele la ușă ca să vină să profite de minunatul sistem de securitate socială francez. E cea mai bună dovadă că măsura nu are nicio motivație practică și că e doar praf în ochii electoratului naționalist. Dacă zece milioane de țigani vroiau să vină în Franța veneau până acum. Foarte puțin țigani, cât de țigani sunt ei, sunt încântați să stea în corturi la margine de sat într-o mizerie de nedescris și să cerșească. Ceilalți ar veni în Franța dacă ar găsi de muncă, iar asta e greu în Franța pentru orice fel de străin, cât de integrat și educat ar fi el. Iar despre asta nu vorbește nimeni, nici măcar stânga care face gură când e expulzat câte unul, dar nu ar ușura condițiile de angajare, de parcă de-aia emigrează oamenii, ca să mănânce supa săracului.

    În concluzie, expulzarea e o măsură strict electorală, care mie personal îmi face greață și m-a scos din rândurile electoratului potențial UMP. Acum chiar îmi pare rău că am votat cu ei la alegerile europene. Știi bine că nu sunt stângist, cred că toți țiganii care cerșesc și fură trebuie pedepsiți foarte aspru, dar madam Reding are dreptate, ultima dată când niște oameni au fost etichetați și tratați conform etichetei (chiar dacă mult mai rău) a fost în timpul celui de-al doilea război mondial.

    misto, nu?

  3. la care io am raspuns:

    Superba analiza fenomenului tiganesc, si sunt de acord cu ea si cu concluziile. Pedepseste fapta, nu caracteristica etnica, dar pe de alta parte nu pretinde ca acea caracteristica nu exista, sau ca daca exista e perfcet justificabila in numele relativitatii culturale si ca trebuie sa o acceptam toti. Povestea este, insa, un pic complicata tocmai de faptul ca tiganii au o caracteristica la nivel de grup. Ca sa explic: daca un tigan se muta la mine pe strada este o “ecological fallacy” (habar nu am cum s-ar traduce in romana, in afara de traducerea mots-au-mots; eroare de logica?…) sa ii atribui lui, ca individ, o caracteristica (e hot) si pe baza asta sa iei masuri (incui casa, il dai afara din cartier). Daca, insa, o intreaga comunitate (un grup) se muta in cartier, nu mai este o eroare logica sa atribui grupului in sine o caracteristica, si sa spui ca riscul de talharie in cartier a crescut in mod semnificativ. Teoria spune deci ca e legitim sa iei masuri la nivel de grup intreg (riscul e real, statistic) – problema este ca nu poti lua o masura asupra unui grup fara sa influentezi indivizii din grup, moment in care intri in categoria de eroare logica a primului exemplu. E un paradox, dpdv teoretic. Cu alte cuvinte, francezii sunt indreptatiti sa creada ca grupul de tigani mutat la ei in curte creste riscul de criminalitate in zona, dar practic ar trebui sa ia masuri de la caz la caz.

    …si chiar, ce mai face cretzu???

  4. Foarte mişto, într-adevăr! Mulţumesc mult domnului R. pentru intervenţie.

    Sursele mele din Metz îmi spun că tocmai a fost festival ţigănesc mare, cu bairam cu manele pe lângă Moselle. Cică dansau franţujii pe manele de mamă mamă. Românii – not so much.

  5. Hai, frate, să ne mai şi destindem, să expulzăm plictisul! Aproape de toate am făcut pe blogul ăsta: droguri (Vlad, am impresia c-ai început să mă tragi în piept şi s-amesteci cretă pisată, că ultima tranşă n-a mai avut efectul de altă dată, în schimb am făcut febră!), terorism jihadist (“Cecenia”), distrugeri de bunuri private (maşini)… mă rog, dosarul penal e în curs de alcătuire iar blogul e “monitorizat”. Dar parcă lipsea ceva, fraţii mei! Ei, ia să vedem, gâciţi? Sau chemăm o ţâgancă? Ee-xaact, nişte pornake! Yo-yo-yo nigga! Fetele, luaţi o pauză şi uitaţi-vă la “Dinastia Tudorilor”! Băieţii mei, ia faceţi-vă mai aşea, cerc strâns în jurul meu, să v-arate tovarăşu’ vostru nişte figuri paranormale, opturi supranaturale! O să începem cu ceea ce francezii numesc “faire une bonne pipe” (fetele, nu faceţi clic!), iar Rachida, asistenta noastră marocană (“putain, comme elle est bonne, la bombasse!”), va ilustra conceptele teoretice mai greu de captat. (Madelin, ce vă tot ridicaţi pe vârfuri să vedeţi? Vlad, ia dă-te mă mai aşa, că Madelin trage cu ochiul la treburi de băieţi! De fapt, lasă-le să se uite, că oricum nu sunt francofone ca noi, adevăraţii!)

  6. Io vream sa zic doar cetiesicufixurileastealauamenintrodunganenetresaairabdarecueirabdaretutunsicacaocacafeauaenerveaza.

    Si ca eri a fost invitat la un televizor ala cu perversa Tg Ocna, mult mai misto, nene, decat Rachidele astea (sa mor io daca am dat clic pe pip!).
    Pai, A., se poate? Sântem golani sau ce sântem?

  7. Chestie apropo de care întreb: Vlad, ai şters pagina aia pe care vorbeam de perversele ca pe Târgu Ocna şi despre cum te-a învăţat Cojan macarale Borcea? Că am căutat vreo oră (60 minute, 3600 secunde) pe blog termenii ăştia de specialitate şi cu Google, şi cu search-ul integrat, şi nimica nu găsii!

  8. A., nu, n-am şters nimic. O fi funcţia de căutare a wordpress de vină. Şi eu căutam zilele trecute un post despre oamenii frumoşi, a propos de o postare de-a Madelinei, şi degeaba.

  9. Searchul pe blog nu gaseste si comenturile, numa’ posturile. Pagina aceea putea fi una mai veche la care se comentase recent, asa ca acum (ca a disparut din dreapta, “last comments”) sunt slabe sperante de regasire.
    Eu am gasit azi din pura intamplare (nu l-as fi gasit in veci altfel) un comentAriu pe care il cautam mai demult.
    Ca admin poti cauta direct in panelul cu comentarii, cucuvinte cheie, dar si acolo pagina cu pagina.
    Cat despre postul cu oameni frumosi, Vlad, nu-tz amintesti nici un cuvant cheie?

  10. ar trebui sa-mi tin gura dar nu pot sa nu rad infundat vazand cati adepti nedeclarati ai lui codreanu zelea mai horcaie difuz printre ceturile celor colonii de aici si de aiurea populate cu venetici ce se cred mai presus decat viermii de matase doar pentru ca s-au nascut cu mai putin pigment pe nas.

    ieri a fost randul bunicilor nostri, azi e randul lor, maine e randul nostru. adulmecati rogu-va tacerea pana nu dispare.

  11. Tapire, cei mai mulţi ţigani nici nu ştiu ce-i aia “rrom”. Oricine a văzut cupluri de ţigani a observat că adesea femeia îşi strigă soţul “ţâgane!”. În condiţiile astea, orice dezbatere suplimentară asupra problemei mi se pare inutilă.

    Cuvântul “ţigan” cred că există în mai toate limbile slave dar şi, surpriză!, în germană, în varianta “Zigeuner”. “Rrom” a prins din motive strict politice: canadienii se dau de ceasul morţii şi-i pupă-n cur pe cei din “First Nations”, nou-zeelandezii fac temenele în faţa nativilor polinezieni… Tu ştii foarte bine chestiile astea, în SUA e o adevărată modă. Ei, toată povestea asta cu “să încurajăm minorităţile să-şi păstreze minunata lor identitate etnică/tribală” este o creaţie a câtorva intelectuali confuzi care, la începutul anilor ’90, s-au gândit s-avem şi noi faliţii noştri şi au importat nişte corectitudine politică anglo-saxonă, cu toată nebunia protecţiei minorităţilor. Ca orice modă, după perioada de exces probabil că va slăbi şi, în final, va dispărea. Nu pot să nu mă gândesc, însă, că multe din dezbaterile publice de peste tot sunt de fiecare dată cauzate de aiurelile câtorva zănatici zgomotoşi (şi cel mai adesea dintre intelectualii academici, mediul cel mai vulnerabil la bezmeticii ideologice, oamenii needucaţi fiind mult mai stabili şi de bun-simţ în ignoranţa lor!): un nebun aruncă o piatră-n apă şi zece cuminţi se trudesc s-o scoată…

  12. Eu, spre deosebire de mulţi cititori de bună credinţă ai Mahalalei, chiar ştiu că Vlad nu rupe boabă pe nemţeşte şi doar se rupe în figuri ca să leşineze învăţătoarele, şi de aia vă şi propun să fim cruzi şi să-l tachinăm! Ia zi, mein Herr, e “Nichübereinstimmung” sau “Nichtübereinstimmung”, “Warhheit” sau “Wahrheit”? Schlaffen Sie Deutsch?

  13. Nu inteleg de ce se forteaza comparatia asta; ce li se intampla tiganilor acum n-are a face cu ce li s-a intamplat bunicilor tai. Ii trimite in tara de unde au venit, nu in vreun lagar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.