About The Author

17 thoughts on “Răzbunarea floricelei

  1. H.P. pare mai slab în pozele astea. A insistat să le fotoșopez. Dar voi puteți vedea dimensiunile reale dând click pe imagini.

  2. Vlad, mi se pare că trişezi: dacă până acum te osteneai să schimbi câte un detaliu de la o imagine la alta, acum ai pus acelaşi porc în cele trei imagini. Nu e corect.

    De ce are mereu un ochi mai umflat decât celălalt? Sunt de acord că un testicul poate fi mai ridicat decât celălalt – dar ochii??

    Chestia cu fântâna (că altceva n-am reţinut) cred că e tare de tot. Sună intelectual, ţi-au mai leşinat trei cititoare!

  3. În episoadele anterioare, floricica o pățește mereu. În primul episod e chiar mâncată. M-am gândit că ar fi cazul să vină și momentul ei.
    Desenele au fost realizate cu mspaint.
    A.: e doar un efect de perspectivă, din școala venețiană. Citește “Mă numesc roșu” pt mai multe lămuriri.

  4. Nu mi se pare corect să dai vina pe floricică. Floricelele (şi ciocolata) sunt incapabile de răzbunare şi gânduri rele. Eu cred ca e vorba despre o siciliancă pasională care, de la balcon, îi face scene iubitului. Sau despre vreo gospodină (!).

    “e doar un efect de perspectivă”

    Bine, dar atunci şi picioarele din spate ar trebui să fie de mărimi diferite! (Da, cred că vreau să te scot din sărite, să vedem cât poţi răbda.)

  5. băi, eu una n-am leşinat, A. ştie că eu cred că s smiorcăie aiurea cu prostii existenţialiste. care-s bune o vreme. dup-aia îţi vezi d întâmplările tale, d sensurile p care le ţeşi. mare brânză. descoperă şi el c a îngropat pisica, vba bunică-mii, Dumnezeu s-o ierte.
    auăleu iar mă enervează Vlad. cred că Vlad pierde mult timp cu tâmpenii. cam asta.

    tu, A., c crezi?

  6. Me cr k vok2l s v rzbn 1dtş1dt p tn!

    (Eu cred că vocalele se vor răzbuna odată şi-odată pe tine!)

    liv-lila, tu eşti berbecuţă? Dacă tu eşti aia, de ce ţi-ai adăugat particula “liv-“? Ai probleme cu pateu’?

  7. Uite, ţi-a răspuns Vladelin. Şi zi, eşti finuţă, ai? Şi de familie bună? Cum ai decis să fii, până la urmă: mândră şi inabordabilă, ca Dilly, sau pasională ca Zăvoranca?

    Vouă nu vi se pare că Creţu scrie cam ca Vlad când face pă băeatu dă carter? Că cam seamănă? Ar fi un caz interesant de psihiatru cu ddeedduubbllaarree de personalitate.

  8. pasională. eram eu în focuri atunci, nu ştiam cum s procedez. pân’ la coadă am procedat, m-am aruncat. nici nu mai ştiu d c am scris chestii de-astea p aici… probabil fierbeam mult…

  9. bai frate caloiene mia trimis un amic de pe internet un mesaj canceput lumea sa vorbeasca despre mine paici pa la vlad prin batatura. iote ce ma bucur casi aduce oamenii aminte de mine credeam ca ma uitat toti ca nici safta na mai sunat dacu o luna jumate cand neam dus la chef la chiose la botez la fisa. nam mai avut frate caloiene timp sa scriu pa blog frate mereu mereu zic ca azi gata mai scriu cateceva da ma iau cu una cu alta.

    bre vad aicia ca zice unu ca vlad scrie ca mine cum sa scrie frate caloiene vlad ca mine ca vlad e baiat finutz si citit si cu scoli scrie nu ca mine. ce nas vrea io sa scriu ca vlad sau ca altii paici da prea tarziu nam facut scoala cad trebuia

    alminteri ce mai face lumea bre? sanatosi toti voiosi?
    vam pupat si mia parut bine ne mai vedem iote ca poate mambitionez si mai intru si io pe la mine pin blog daca mioi mai aduce mainte parola aia.

    ce mam ras cica sa scriu guitz parcas jache porcu lu socramiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.