Vorbe goale

A fost Herta Muller pe la noi și toată lumea comentează. Pentru telespectatorii care au deschis mai târziu televizoarele, meciul a evoluat până acum cam așa: Herta Muller a zis că intelectualii români e niște lași care n-a zis nimica pe vremea lui Ceaușescu. Liiceanu i-a zis că bine da mata ce-ai făcut? Io? Nimica, zice Herta Muller. Mai târziu Liiceanu a zis la televizor și mai multe, cum că huo că cine e ea să-mi zică mie că am fost laș, io care i-am tras-o frumos de tot lui Ceaușescu când nu m-am dus cu mașina de scris la înregistrat? Manolescu zice și el că huo, care Herta Muller a primit și premiu de la UTC și ea ne dă lecții noo, care-l avem pe Băsescu drept călău al comunismului! Cărtărescu, despre care Herta Muller a zis că e un HottentottenStottertrottelMutterBeutelrattenlatten gitterkofferAttentatter precum și un mitloifăr (mitloifăr nu tocmai un mitocan, ci unul care stă în banca lui și nu protestează), zice și el că huo, dar nu mai găsesc exact pe unde. La un moment dat, Herta Muller, care detestă circul, a zis “CĂCAT!”, la care publicul a răspuns cu aplauze frenetice.

Public care cască în continuare gura la care și cum și-o mai ia în bot. Pentru că altminteri, publicului nu-i mai pasă de multă vreme de conținutul discuției. Că intelectualii români care astăzi au pielea bine hidratată și mirosind a paciuli n-au luptat împotriva comunismului, știm, hăt, de mult. Că Herta Muller condamna comunismul de la o distanță sigură, de unde nimeni de aici n-o auzea, am aflat și asta. Faptul că H.M. nu  a fost mai disidentă ca alții nu-i invalidează nicidecum argumentele, așa că replicile ad hominem ale lui Liiceanu, Manolescu et co. nu au decât valoare de circ, ceea ce e bine, pentru că doar asta ne interesează. De nicio parte, vorbele nu au o greutate mai mare de atât. Nu există o dezbatere reală, ci doar un vid sonor, pentru că timpul și-a spus cuvântul, probele au avut loc, și toată lumea a putut vedea limpede ce și cum. Demult.

Despre mine însumi, dacă există ceva care să mă preocupe în subiectul discuției, e ideea cum că intelectualii sunt responsabili de vremurile în care trăiesc. Și nu neapărat în ceea ce privește ceaușismul, revenit la modă după atâția ani, ci prezentul. Dacă da, dacă intelectualii sunt responsabili, atunci e nasol. E nasol pentru mine, care am fost mai ales un mitloifăr din ăla, în ultimii 10 ani (sigur, eu nu m-am considerat vreodată un intelectual autentic, de altfel încă nu știu prea bine ce înseamnă asta). E nasol pentru noi toți, pentru că acea parte din intelectualitate căreia i-ar mai păsa mai mult decât negru sub unghie e mult mai dezorientată azi decât era pe vremea lui Ceaușescu. Pe de altă parte, privind cele câteva instanțe dezastruoase în care intelectualitatea post 89 a intervenit în viața noastră, mă gândesc că poate ar fi mai bine ca intelectualii să-și vază cuminți de meseriile lor respective. Ceea ce io unu, încerc să fac. (S-ar putea să fie prea târziu și pentru atâta lucru).

About The Author

67 thoughts on “Vorbe goale

  1. Cred că am mai scris pe undeva un post despre asta. La 20 de ani distanță, filmele despre vremea aia sunt premiate și văzute peste tot, scriitorii iau Nobelul, etc. Nu că ar fi un lucru rău, dar evident se vorbește mai mult despre Ceaușescu în lume, decât acum 10 sau 15 ani.

  2. intelectualii nu sunt responsabili ptr prezent. ‘intelectuali’ poate include orice, de la un tip care a citit foarte multe ptr ca si mama lui si tata lui si bunicul lui si fratele lui fac asta, si atat stie si el sa faca, sau unul care a vrut sa fie considerat cel mai destept de colegi, apartinatori etc si s-a pus citit, facut scoli, pe scris/spus texte ‘intelectuale’. a fi intelectual nu inseamna nici ca esti destept nici ca esti capabil. si mai degraba cei destepti si capabili fac prezentul.de exemplu gigel poate avea 5 clase (ar putea fi chiar in clasa a 5-a, sau pur si simplu s-a oprit acolo ptr ca nu l-a intersat), dar daca e destept si capabil ar putea fi un foarte bun hacker si poate ‘face’ prezentul

  3. Cred că termenul de “intelectuali” folosit de H.M. se aplică vechiului mit al poetului-trompetă care cheamă la bătălie. Intelectual e cel care pretinde și i se recunoaște că vocea sa se aude mai presus decât celelalte. Ca Pir Sultan Abdal, de care vorbeam acum câtăva vreme.

  4. Fiecare dintre cei ce scriu aici are ideea sa, opinia sa, despre ce/cine este si ce/cine nu este un intelectual, despre ce ar trebui sa reprezinte sau sa nu reprezinte un intelectual. Incepând de la cei cu “barba si ochelari” pâna la cei care jongleaza cu concepte ezoterice si “le passé du subjoctif”, cred ca fiecare dintre noi întrezareste un denominator comun. Pentru mine unul este puterea cuvântului. Sa nu-l uitam totusi pe Musatescu : când vrei sa pui într-un cuvânt mai mult decât cuprinde, devine vorba goala 🙂

  5. In prezent citesc o carte a Hertei Muller, nu cred k are importanta titlul. Primele observatii pe marginea lecturii ma indreptatesc sa spun ca ii gasesc scrisul important ca relatare. S-a asezat la masa si a descris toate ororile, spaimele, terorile dictaturii ceausiste, m-a facut sa simt frica!
    Si totusi nu-i inteleg reprosurile si agitatia ce-o afiseaza in Romania fata de intelectualii tarii.
    Reprosul poate fi valabil si aplicat doar intr-un contex in care tie nu-ti poti reprosa nimic, iar domnita Herta isi aduce siesi niscaiva invinuiri.

  6. Probabil cel mai lung comentariu al lui B.DeComp., de la Gandhi încoace! 336 ovaţii, vă rog (moda ceauşismului)! “Denominatorul” (pentru francofobi: numitorul) trădează un uşor accent alsacian.

  7. Excelent post!
    Pai daca doamna Herta e atat de preocupata, o invitam in mijlocul bataliei. Imi pare ca e la ani lumina de noi si s-o fi plictisind numai comentand de pe margine.

  8. “…intelectualii sunt responsabili de vremurile în care trăiesc” ei, dar mai ales ceilalti. Cuvinte ca intelectuali, dizidenti etc. sunt azi golite de continut. Sunt dizidenti care fac chiftele în direct la TV si în consecinta mai multe rânduri de burti, sau intelectuali care critica de la distanta fara sa fi suferit nici a suta parte din cât a tras un popa de tara la Aiud, având ca unica vina ca a gasit, dezgropat si pus într-un muzeu facut pe cheltuiala lui resturi de obiecte de pe vremea lui Petru Rares. Pentru ca popa lumina oamenii, toti oamenii, mai ales pe cei de la tara, fiind în mijlocul lor. Si dupa ce-a venit de ACOLO înjumatatit, a continuat sa lumineze oamenii fara sa scoata un cuvânt despre ce a tras. Omul asta nu este o inventie, a existat în familia Nanei, iar muzeul poate fi vazut si azi la Probota.

    Despre “ororile, spaimele, terorile dictaturii ceausiste” au dreptul sa scrie doar cei ce le-au trait, n-am sa încetez sa spun asta. Nici fiica mea nu are dreptul moral sa vorbeasca despre “ce a tras ea”, pentru ca ea mânca pulpa de pui în timp ce noi rodeam aripile sau gâtul. Si are bunul simt sa n-o faca. Puneti în balanta ce-a suferit Nicolae Steinhardt cu oricare din cei amintiti.

    Dupa acordarea Nobel-ului, într-un interviu, s-a pronuntat aceasta fraza teribila: “Faptul ca HM s-a nascut în România este un accident geografic”. Daca o mie de oameni ma vor combate, de o mie de ori am sa repet cuvintele astea.

  9. Privind Herta Müller, imi permit sa citez o sursa in limba germana:
    http://www.buecher-wiki.de/index.php/BuecherWiki/MuellerHerta

    „Herta Müller wurde am 17. August 1953 in Nitzkydorf / Rumänien geboren, wo sie zur nationalen Minderheit der Deutsch sprechenden Banater Schwaben gehörte. Erst mit 15 Jahren lernte sie die rumänische Sprache. Ihr Großvater, ein wohlhabender Kaufmann, wurde nach dem Zweiten Weltkrieg von den Kommunisten enteignet; ihre Mutter verbrachte viele Jahre als Zwangsarbeiterin in der UdSSR. Herta Müller machte das Abitur und studierte von 1973 bis 1976 in Temeschwar Germanistik? und Rumänische“

    Adica, pe romaneste:

    „Herta Müller e nascută pe 17 august 1953 in Nitzkydorf [care este probabil…? de ce nu se spune de fapt numele romanest?] Romania, apartinind minoritatii nationale de Svabi banateni, o minoritate vorind limba Germana . Ea a invatat limba romana pentru prima data la varsta de 15 ani. Bunicul ei, un comerciant avut, bla bla bla…

    Faptul ca Herta Müller ‘a invatat limba romana pentru prima data la varsta de 15 ani’ da curs la mai multe concluzii, cu toatele demonstrand ce popor extraordinar de tolerant de minoritati sunt romanii. Dupa cum sunt eu informata (sunt nascuta romanca, lectoare universitara intr-o tara de vest – tara in cauza fiind o tara unde se vorbeste limba germana (ok it is Austria, to be more exact) in toata Europa nu exista o alta tara in care s-ar tolera – sau s-ar fi tolerat in trecutul de dupa al doilea razboi mondial (acea perioada in care a ‘aparut’/s-a nascut Herta Müller) – ca minoritatile nationale sa nu vorbeasca (adica sa nu inteleaga, mai bine zis sa fie ‘illiterate in’) limba oficiala a tarii a carei cetatenie o au.

    Eu personal nu cred ca Herta Müller “a invatat limba romana pentru prima data la 15 ani”, si aici se iveste o intrebare secundara: de ce spune ea ca n-a stiut pana la 15 ani romaneste? Iar daca este adevarat ca n-a stiut/putut sa vorbeasca romaneste pana la 15 ani, de ce nu a invatat mai devreme? Probabil din lipsa de respect, sau din ce alte motive?

    Faptul ca a zis “CĂCAT!” in fata telespectatorilor romani (n-are a face cui s-a adresat), este foarte ‘descalificant’ – din punct de vedere intelectual.

    ps. sorry daca ‘romana’ mea nu este prea corecta/adecvata – nu o verbesc curent (deci sungt oarecum ‘out of practice’)

  10. da, evident ca “intelectualii” (o parte din ei, de fapt) sunt rapunzatori de prezent. sunt cei mai raspunzatori, de fapt.

    intelectualii in romania nu au meserie. ei…sunt intelectuali.

    mi’a placut expresia “intelectualii tarii”. mai trebuiau niste majuscule.

  11. …aham, au schimbat stirea… trebeia sa dau un print-screen. Asteptau probabel sa puna stirea si altii sa o poata traduce cu google.

  12. Ar fi nedrept sa punem doar in circa intelectualilor tot ce se vede rau in jurul nostru in prezent. Probabil e o karma colectiva pe care-o caram cu totii in spinare si care nu se stinge asa simplu. In fond si la urma urmei, din toate tarile n care s-a labartat, comunismul a fost cel mai urit la noi. Dupa 50 de ani de distrugere numai un optimist incurabil sau visator trotilat de la magazinul de vise din colt ar fi putut crede ca ne vom ridica mai curati si mai uscati ca sa dam exemplu la altii.

  13. Sunt fericit! I-am mai spus-o lui Vlad, o repet cu concizie matematică: Llosa > Marquez. (Poate de data asta o să-i iasă şi mandatul prezidenţial.)

    Mă duc să mă îmbăt. Băiete, un rând la toată lumea!

  14. Si unde erau intelectualii care sa se solidarizeze cu preotul din familia Nanei, sau din familia mea, sau din alte familii? Cu ce i-a ajutat pe ei faptul ca Liiceanu, sa zicem, a ramas ‘onest scrisului sau’ (scris comod, la un biro elegant de acasa sau de la un serviciu)? Ca sa nu mai zic ca impaunarea, dupa razboi, cu “dizidenta” ta e cel putin dezamagitoare daca nu altfel.
    (de ce, de ex, domnul Liiceanu nu a protestat public impotriva inregistrarii masinilor de scris? in schimb nu a mers sa o inregistreze pe a lui si asta i se pare mare chestie, nu simpla bravada de copil imbufnat caruia i se permiteau anumite chestii).

    Hai ca m-am pornit. Mai bine scriu si la mine acasa.

  15. he-he, aia cu masina de scris e o prostie – aruncata tipic romaneste ca sa deturneze totul. liiceanu are mai repede de explicat cum topaia germania-franta si se si intorcea in tara si secu nu ii zicea nimic, in vremuri in care o gluma te puteau face disparut saptamani.

    da’ poate ne povesteste vladu’ despre balaceanu-stolnici, alt intelectual, ba chiar si boyar de vaza, cum facea el naveta la Paris si cum se opunea el opresiunii.

  16. cele din presa, vlad, cele din presa:) sau aveai in minte altele?:)

    si acum to the point,mai ales doamnelor si domnisoarelor care inca nu inteleg jocul de’a intelectualul:

    chiar daca in romania A.D. 2010 termen ca “intelectual” nu mai semnifica ceva, aceasta este pastrata, deoarece Romania este accidentul si nu regula.
    este usor sa adopti o atitudine de scarba superioara, de ‘ah, si voi si noi, bla bla’, este mai ales sigur cand nu ai baza stabila. morga si imaginea au ramas in romania, restul nu mai sunt.

    intelectualii sunt responsabili pt. ceea ce este acum in tara. nu toti. dar suficient de multi.
    prin ce?
    prin trafic! de la traficul cu diplome – unul din cele mai scarboase si periculoase lucruri posibile, pana la traficul de reputatie.
    orice om politic, orice becali (si nu vorbesc la figurat), orice petrolist, poate sa isi cumpere oricand, la orice ora, 1-2-…-tz intelectuali. culmea unii intelectuali se lasa cumparati de cat mai multi, ca asa sunt “extremisti de centru”.

    reputatia este ingredientul ce le lipseste tuturor celor care fac si desfac in romania. reputatia ii ridica deasupra multimii. reputatia imprumutata de la si facuta de catre intelectuali.

    astea sunt doar 2 motive, la marginile spectrului, pentru care intelectualii sunt responsabili pentru ceea ce este acum in Romania.

    iubiti-i ca pe ei ii aveti. in vecii vecilor…

  17. Cred ca a fost o hiba care a cam bramburit cronologia comentariilor si s-a rupt firul. Intre timp m-am calmat.

  18. Pana de curand doar americanii si in special romanii emigrati in state erau meseriasii intelectuali absoluti care populau buricu pamantului si ne dadeau lectii ..

    mai nou au inceput si nemţălăii gen herţa miulăr

    ce misto.

  19. Macacule – ce te oprește să dai tu lecții la nemțălăi și americanii mioritici?
    Te strânge șoseta?
    🙂

  20. @ “din toate tarile n care s-a labartat, comunismul a fost cel mai urit la noi.”

    Miorlaupufos, nu crezi ca comunismul (excuse me. n-am putut sa evit acel “ca c”) a fost de fapt urit intr-o masura mai mult sau mai putin egala in toate tarile comuniste? Poti cumva sa dai exemplu de o tara unde comunismul era ‘mai purin urit’ decat la noi?
    Ba altii chiar au ‘practicat’ un comunism si mai rafinat si muuuult mai ‘stiintific’ (urit in mod ‘sistematic’, nu urit la intimplare, ca la romanii care sunt cam ‘dezorganizati’ – aici bat saua ca sa pricapa Germanii democrati, bibneinteles…).

    Fact is, Herta Müller – pentru ca de ea vorbim aici, in principiu – profita de faptul ca Romanii sunt usor de intimidat, si de faptul ca ei nu vorbesc, in general, limba germana, si nu au ‘insight’ in cultura, in modul de gandire, si in ‘politica’ se stil german. De ce sa fi fost comunismul mai rau, sau mai urat, in Romania? Daca ne uitam putin – mai in detail – la comunismul din Germania democrata(cel de stil german, vreau sa zic – daca tot am adoptat stilul nation-related)), cred ca romanii nu aterizeaza pe ultimul loc. Nothing to say about other nations…

  21. Dragă Madame Dandanache, mulţumim pentru vizite, şi vă cer scuze pentru că ambele comentarii ale dvs. au aşteptat niţel în spam înainte să le văz. Cred că emailul dumneavoastră are o formă pe care antispamul o consideră suspectă. Vă asigur că o să fiu vigilent şi sper să nu se repete.

  22. @Madam Dandanache
    Comunismul a fost mai urat in Romania pentru ca i s-a permis sa fie, din ce in ce, pur si simplu. Inclusiv de catre intelectuali. Cei cativa (si spun cativa nu ca sa minimalizez dizidenta, ci comparand cu 20 de milioane) care au protestat in adevar (nu cu banalitati) au fost intotdeauna cazuri individuale si nesprijinite de nimeni. In ziua de astazi acestia ori nu mai exista (pentru ca sunt oale si ulcele) ori au fost aruncati sub presul istoriei. Ca sa se impauneze alde Liiceanu, Manolescu si Cartarexu cu condescendenta lor absolut amendabila.

    Si, btw, n-am observat ca Herta Muller sa spuie ca ea a fost altfel. Sau minoritatea din care face parte. Dimpotriva, a spus ca ea scrie pentru ca vrea cumva sa inteleaga ce s-a intamplat cu veatza ei si a altora.

  23. @ Madame Dandanache Dati-mi exemplu de o alta tara in care s-a instaurat comunismul iar elitele au fost aruncate in puscarii sau la canal fara vreo alta vina decit…diploma de studii sau apartenenta la vreo familie mai rasarita. La fel, dati-mi exemplu de o alta tara in care un drept fundamental, altul decit libertatea, respectiv cel de proprietate, a fost ( si inca mai este ) sistematic batjocorit. Mai cunoasteti vreo tara in care niste boieri autentici s-au trezit peste noapte dati afara din casa, doar cu hainele de pe ei, pentru a ajunge sa locuiasca in mansarde sau subsoluri insalubre?

    La fel ca-n fabula aia cu animale, in care toti sintem egali dar unii sint mai egali decit altii, comunismul e urit pe pretutindeni, dar al nostru parca a fost cap de lista in materie de…implementare.

  24. Ar mai fi si Coreea de Nord, dar probabil nu asta e important. Comunismul a fost rau peste tot, este rau prin definitie, in unele parti a fost implementat mai rau ca in altele. NU cred ca o clasificare e importanta.

  25. Doamna Muller a spus textual “toţi îi tratau pe oameni ca şi cum ar fi, mă scuzaţi, ultimul căcat”. Asta e contextul, ca toate in context trebe cetite, asa ne-au invatat pe noi oamenii destepti.
    Pai chiar o viata de căcat duceam. De ce neaparat mimozenia asta? Daca zicea “duceam o veata extraordinar de urat mirositoare” era mai bine?
    Ne legam de “căcaturi” (sic!) in loc sa intelegem ce e de inteles si sa recunoastem ce e de recunoscut. Dar nu. Fudulia, nene, care nu ne lasa!

    Dialogul HM-GL, in parti, transcris in DV

  26. bun. vine HM in romania. vorbeste normal, pe un ton potolit. cum remarca si madelin, nu se da lovita, sa bage ca ea a fost altfel. in plus, spune ceea ce noi toti spunem mereu, cand ne intalnim, inclusiv cu taximetristi, in goana urbana:
    – suntem un popor de cacat!
    nu asa spunem? nu spunem mereu ca nu suntem in stare de aia si de ailanta? ca suntem indisciplinati, ca inghitem rahatul cu polonicul, ca ne furam caciula, ca dracu mai stie ce?
    ei, si vine HM si ne spune ceea ce tocmai am spus in aceeasi zi.
    drept pentru care ne infuriem.
    ce dracu’ mai vrem, tata?

  27. ei, da’ nu stii firea omului? tu despre tine spui, dar altul sa nu indrazneasca. Ia spune-i unei femei care zice “sunt grasa!” “asa e!”, sa vezi ce ti-o iei.

  28. deci, pina la urma, inteleg k h.m. n-a spus decit truisme – oare dc tbuia aplaudata pt asta?!
    probl e k NU SE FACE k tocmai ea, care a plecat & acum se-ntoarce pe cai mari (gen ‘vizita batrinei doamne’), sa spuna lucrurile astea! e k si cum s-ar fi intors intr-o casa in care a mincat cacat alaturi de ceilalti (unii cu polonicul, altii cu lingura – ea, mai finutza, cu linguritza…) & le zice: da ce miroase a cacat aici la voi, pfui!

  29. @Miorlaupufos,
    Matale sugerezi “La fel ca-n fabula aia cu animale, in care toti sintem egali dar unii sint mai egali decit altii” ca unii boieri romani erau mai egali dacat altii? adica unii erau ‘mai autentici’ iar altii erau ‘mai neautentici’? De exemplu, boierul autentic purta opinci cu dunga rosie (de purpura similara cu dunga de purpura la toga romana) si cu ciucurasi la sireturi, in timp ce boierul neautentic avea opinci simple, fara ciucuri la baiere?

    Privind acel ‘ba-la-noi-a-fost-cel-mai-rau’ imi pare rau sa te contrazic, dar elitele aduse la(aruncate in, daca preferi un termen mai emotional) puscarie, deposedarea de avere, drepturile elementare nerespectate ( sistematic batjocorite, daca vrei din nou un termen emotional) sunt caracteristice constitutive ale unui sistem comunist, un sistem pe care nu l-au inventat romanii, ci l-au preluat vrei nu vrei (bea Gligore aghiazma) de la Sovietici (in urss a fost totul mai ‘bine’ perfectionat decat la oricine, daca te intereseaza o intrecere de genul ‘ia sa vedem unde a fost cel mai rau’, atunci citeste Soljenizen, Arhipelagul Gulag – ortografia incorecta, dar de inteles, cred)
    Sistemul a fost preluat de la sovietici si de catre alti ‘frati de ai nostri comunisti’, iar foarte multi din ei ne-au intrecut in ‘implementare’. Dar pentru ca vorbim de Herta Müller aici, care a incitat o discutie pe tema ‘romanii au fost lasi in comunism’, ar fi nedrept pentru romani sa nu amintim ca nimeni din ‘fratii nostri comunisti’ nu au fost mai ‘morali’ decat romanii.
    Nu am prea mult timp sa fac research-uri profunde sa-ti dau dumitale exemple concrete ca unii frati ai nostri comunisti au fost ‘mai din cale afara’ decat noi,dar am gasit un tabel ‘frumos’ intr-un document de limba germana, scris de nemtii actuali (uniti) pentru educarea tineretului lor privind ‘ce urat s-au comportat nemtii lor in GDR’ –

    http://www.stiftung-hsh.de/downloads/CAT_212/HSH-LISUM_Broschuere_2004.pdf

    La pagina 91 este un tabel
    Tabelle: Personalbestände osteuropäischer Geheimdienste
    (tabel comparativ cu evidenta persoanelor angajate in serviciul de securitate in tarile de Est):
    Securitate in Rumänien) avea in 1989 ca. 15.000 – 40.000 de angajati (la o populatie de 23,3 milione, in timp ce echivalentul german, Die Stasi – MfS (DDR) avea 91.015 de angajati (la o populatie de 16,4 milioane). Deci, ei, germanii democrati, se bucurau in mod evident de mult mai multa ‘prelucrare’ decat cetatenii romani, mai ales considerand ca nemtii sunt mult mai metodici si exacti, cred ca boierii lor nu stateau prea linistiti in mansardele unde se mutasera (dar dupa sistemul original rusesc, nu trebuiau dusi la mansarde, ci direct lichidati…)

    In the big scheme of things, de fapt, nemtii au initiat toata panarama comunista – ca daca nu se duceau ei la Staalingrad ca , de! le trebuia lor ‘Lebensraum im Osten’ (spatiu de trai in Est pentru nemti !), fara sa se gandeasca ca (ca c, iarasi) ce-ar fi daca nu inving ei ? Ca daca nu se duceau ei la Stalingrad, nu exista nici un motiv sa vina rusii peste ei, si in urmare sa se aplice cortina de fier, cu 50 de ani de comunism ulterior. Daca ai citit Caragiale, doar stii ca romanii nu ar fi votat ei, in mod liber, niciodata in majoritate pentru comunism, inainte de al doilea razboi mondial erau 20 de partide care candidau la orice alegere, cu demagogie hazoasa, dar lumea vota liber, iar boierii stateau fara grija la casa lor – sau, daca erau la Paris, atunci avea arendasul (roman – adica Arendasul roman, daca l-ai citit) grija de prostii non-boieri (care sapau liberi).

    ps: din pacate am cam putin timp liber acum in moment, altfel as fi dat mai multe exemple concrete…

  30. @Madelin
    “toţi îi tratau pe oameni ca şi cum ar fi, mă scuzaţi, ultimul căcat”

    Cine exact erau “toti”?

    “o veata[sic] extraordinar de urat mirositoare” nu este neaparat un echivalent (lingvistic) oentru “cacat” – mai ales daca esti laureat al premiului Nobel.

  31. Si eu am un blog personal(in alta limba), si imi este clar ca random commenters (cum sunt eu aici) trebuie sa accepte un spam-filter.

    Btw, I like the ‘security words’ of this blog, they are always ‘GROH’,’MIAU’, or ‘HAM’ 🙂

  32. @Madelin
    “Comunismul a fost mai urat in Romania pentru ca i s-a permis sa fie, din ce in ce, pur si simplu. Inclusiv de catre intelectuali.”

    Da, bine. Dar dv. ce credeti ca ar fi putut sa faca intelectualii, ca comunismul (iarassi acel ‘cac’) sa inceteze de a mai ‘fi’ in Romania?

    Iar daca aveti un raspuns oarecare, cum ar fi “intelectualii romani ar fi putut sa faca asta si asta, si atunci comunismul se termina in Romania”, atunci imi permin ca extind cercul celor intrebati, si intreb:

    Dar intelectualii din celelalte tari comuniste de ce nu au facut “asta si asta” ca sa se termine mai reoede comúnismul?

    Numeni nu a facut nimic timp de 50 de ani, pana cand nu a venit impulsul tot de la marele nostru frate si mentor (cu sila) urss, adica semnul discret dat de gorbatchov ca acum hai, sa fie peretroika. Su dupa aceea au inceput niste sinducatlisti polonezi (deci nu intelectuali!) sa se rascoale putin, si cu totii au luat ceva curaj…

    De ce aseptati/cereti dv (impreuna cu Herta Müller) ca exact intelectualii ROMANII sa fi fost primii care sa se rascoale? Deci exigenta morala se aplica numai la romani (inscenata la TV, unde o persoana se crede moral indreptatita ‘sa le spuna ea la romani ce lasi au fost’). TOTI au fost, nu lasi in majoritate, dar infricosati, si – asa cum este intrega specie umana – cu grija de ‘survival’ (cine vrea sa se duca la canal?)

    Btw, canalul, adica pedeapsa cu munca fortata, nu a fost inventata de romani (nemtii au folosit ‘metoda’ mai inainte…) – sigur, asta o spun cu oarecare cinism… dar Herta Müller merita cinism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.