Tocmai vin de la Gala Tinerilor Medici, unde am fost nominalizat, din pură întâmplate şi fără absolut niciun merit real, la categoria “medici artişti”. Probabil că m-au adăugat de umplutură, pentru că rămăseseră în pană acută de candidaţi – nu contează, ceea ce contează este că i s-a cerut cuiva o sugestie, şi acel cineva m-a sugerat pe mine, lucru care mă onorează foarte tare şi îi mulţumesc mult.
Pentru mine un prilej de a mă simţi foarte stingher. Mi-am adus aminte cât de mult m-am depărtat de o lume din care poate ar fi trebuit să fac parte. E drept, merg foarte rar la întruniri ale breslei, nici măcar la cele ale breslei psihiatrilor nu mă duc. M-am făcut mic într-un scaun şi am răbdat până la capăt o serie de discursuri sforăitoare ţinute de manageri de firme de medicamente (unul zicea că firma lui are ca obiectiv creşterea speranţei de viaţă a românilor, nu ne-a zis şi cum, va da medicamente gratis?) Un profesor a deplâns scăderea prestigiului şcolii româneşti de medicină la niveluri istoric de joase, prin dispariţia figurii dascălului, o profesoară celebră a zis că de fapt e din cauza dezinteresului studenţilor. Au fost mulţi premiaţi – unii dintre ei cu totul remarcabili: unul e profesor la Copenhaga, altul operează la Bucureşti şi Paris, de ex. Alţii sunt deja personalităţi marcante chiar în ţara lor.
Ceea ce m-a făcut să mă gândesc la propriile mele orizonturi, sau mai bine zis la totala lor lipsă. Ceea ce m-a făcut să nu mai stau la cocktail, oricum nu cunoşteam pe absolut nimeni. M-am urcat pe bicicletă (pe care o parcasem chiar lângă Teatrul Nottara – cumva mi-a fost ruşine când m-am urcat pe ea în văzul colegilor ieşiţi la o ţigare) şi am plecat. Zece metri mai încolo, era să cad în nas, oprit fiind de sepepişti care păstrau drumul gol pentru o coloană oficială. Ajuns acasă, am scos flautul şi am cântat nişte scârţâieli, dar au început să latre câinii de pe stradă (aveam geamul deschis). Aşa că nu îmi mai rămăsese decât să vă scriu pe blog despre cum am fost la Gala Tinerilor Medici, ceea ce fac chiar acum, dar mă voi opri imediat.
Din textul asta doar – presupunand ca as fi intrat acum prima data pe blogul tau – si pot sa zic ca te-au incadrat la categoria potrivita. 🙂
Din textul ăsta doar – considerând că nu intru prima dată pe blogul tău – și pot să zic că n-aveai ce să cauți acolo.
🙂
Vlad, cele două comentarii precedente sînt edificatoare: Aveai ce căuta acolo și nu aveai ce căuta acolo. Adică: Cine știe? Fiecare are dreptatea lui, inclusiv vorbitorii de la gală. (Unde precis că au dansat irezistibil Gala Galaction cu Gala lui Dali, hihi.)
Mi se pare că ceea ce încerci să faci este un fel de prezicere. Și eu am bila mea de cristal vrăjită, și e amuzant să stau de vorbă cu ea, dar știi, nu functionează decît cînd e vorba de alții. Despre mine nici nu îndrăznesc să o întreb.
Nu sînt convins că întrebarea este dacă mergi bine pe drumul ăsta sau dacă ar fi trebuit să o iei pe celălalt. Drumul e unul singur, iar întrebarea “ce s-ar fi întîmplat cu durerea de cap dacă n-aș fi luat aspirina” e entertaining, dar atît. Dacă ingineria merge bine cu alte chestii, de ce n-ar merge și medicina. Vorba nu știu cui, găsită pe Joacadeamine: O pisică dă bine cam oriunde ai pune-o 🙂
Și da, nu e ușor. Cine a zis că o să fie?
Ca de obicei, comentariile sunt mult mai mișto decât postul.
Și vorba cu pisica e minunată.
Pinocchio, uneori mă simt cam singur, atâta tot, și uneori mă simt și mai singur când sunt în compania altora, lucru pe care l-ați simțit și voi, dragi cititori, sunt convins.
În rest, sunt de acord, îmi e practic imposibil să fac predicții în ceea ce mă privește, în orice caz unele care să-mi și convină.
Bine k nu ai picat in nas! 🙂
Poate intr-o zi ar trebui sa stai si sa faci o suma a oamenilor pentru care contezi, te-ar ajuta sa stai mai drept in scaun la o urmatatoare recunoastere a meritelor tale, artistice sau neartistice!
De la mine felicitari!
Vlad, e nasoala treaba, o stiu din proprie experienta. Agravant, la mine, este faptul ca atunci cind mi se intimpla asta sint, de obicei, si printre straini nu tocmai prietenosi(deh, greseala mea sa’mi car jobul prin tari bezmetice). Solutia mea a fost sa incerc sa detectez un alt stingher, sa testez daca nu cumva ne potrivim si sa ne infratim izolarile. Nostim e ca de obicei a iesit un fel de Statler&Waldorf, mosuletii aia din Muppets, spre disperarea celorlalti si intru izolarea noastra si mai apriga. Da’ macar m’am simtit mai bine.
Felicitari pentru nominalizare! Macar aflu de pe acest blog cum a fost, m-am numarat si eu printre nominalizati,chiar la 2 sectiuni,si culmea! au uitat sa-mi trimita si un mail, daca nu chiar o invitatie in care sa-mi spuna si mie ora… :)) :)) se mai intampla.M-a amuzat aceasta intamplare. Probabil ca m-as fi simtit la fel de stingher, am mai trait si cu alte ocazii acest sentiment…poate ca specialistii romani interactioneaza mai greu… n-am idee. Cat despre ” o profesoară celebră a zis că de fapt e din cauza dezinteresului studenţilor”… :)) :)) Saraca.. isi facea “mea culpa” mascata – daca atat inspira dumneaei studentii- pana la dezinteres – ce sa mai zicem :))
Mbadragan, mulțumesc de sugestie, data viitoare o aplic.
Claudiu (și Ddunia) cum spuneam, era o nominalizare nemeritată, ceea ce adăuga un plus de penibil pentru mine.
Păcat că nu ai ajuns, ai fi văzut o sumendenie de alte chestii haioase, pe care nu le poci povesti aici.
Vlad, “halesc” atit de tare starea asta a ta, de nu-ti inchipui. La fel ca si tine, evit intilnirile oficiale cu cei din breasla din care fac parte, intilniri exclusiv organizate pentru a se umfla in pene unii fata de altii si bune prilejuri de etalare a pixurilor / ceasurilor / laptopurilor & shit de firma. O sumedenie de platitudini despre ce o sa facem, ce n-o sa facem, ce planuri marete avem si ce destepti si devreme acasa sintem. Nimic concret, mai nimic practic. Vomitiv de-a dreptul. Cum dracu’ sa nu te simti stingher intre atitia inchipuiti care de fapt n-au nimic de spus si sint ca de plastic?
Sporovaind cu o prietena a mea zilele trecute despre diverse, ea plingindu-se de ce i se intimpla pe la job, mi-a picat o fisa: nene, in Romania, indiferent de ce meserie ai avea, lucrul in echipa e intr-o proportie covirsitoare generator de nervi si de stres, toata lumea se bate pe propriul colt de birou de parca le-ar invada tribul vecin pestera si-ar ramine fara blanuri. O lupta oarba pentru nimicuri, pentru a demonstra lucruri fara valoare despre sine sau despre altii. Din anturajul meu nu cunosc pe nimeni care sa lucreze intr-o colectivitate si sa plece fericit seara acasa.
Acestea fiind zise, izolarea devine un factor de igiena, la fel de important ca spalatul pe miini.
“Nu este un semn de sănătate să fii bine adaptat la o societate profund bolnavă.” Jiddu Krishnamurti
mie-mi place sa ma duc la sindrofii unde altii isi dau in petec si se fac de ris fara sa stie 🙂
Da’ cu Galaction, ce ai? Nu cred ca erau chiar toti pe acolo prosti sau inchipuiti, dar cred ca tu nu te potrivesti cu lumea de ifose a medicinei romanesti. Cei mai multi profesori au impresia ca sunt dumnezei, si au pierdut cu totul legatura cu lumea reala a pacientilor, sau a colegilor tineri. De aceea iubim noi exceptiile, adica profesorii adevarati( aia de-i invata pe altii cu drag), si medicii-oameni-normali, ca tine si Corn.
In alta ordine de idei, ce te tot vaicaresti atat ca nu esti o personalitate in domeniu. Ce te opreste sa devii? Pune mana pe treaba si dovedeste ce poti cu studii interesante, valoroase, si proiecte internationale. Sa nu-mi spui ca nu mai ai nicio curiozitate in domeniul psihiatriei, mai ales acum, cand mintea umana e in centrul cercetarii stiintifice multidisciplinare. La noi nu avem mijloace, poate, dar te poti lega de un proiect international. Eu te vad intr-un studiu asupra efectelor benefice ale povestitului sau taclalei asupra psihicului romanului napastuit. ( n-am smile emoticon, ca nu m-a invatat nimeni!!!)
Mă duc chiar acum să mă alipesc la un proiect internaţional!
Diligentreader, sunt mult prea leneş, ăsta e adevărul sigur.
De fapt, e ceva mai complicat. În ultimii ani, m-am tot izolat progresiv. Eram cândva foarte radical: conferinţele, congresle, nu erau pentru mine. Am făcut tot ce am putut ca să fiu cât mai puţin vizibil, din motive greu de explicat (mi le explic mie însumi cu greu). Mi-a lipsit mereu un soi de volubilitate, de versatilitate în mediu. Cu plecatul în Franţa am tăiat definitiv ultimele legături pe care le-aş mai fi avut pe aici.
Dar asta nu îmi afectează în vreun fel competenţa sau cât de bine sunt informat, etc. În general, îmi asum felul în care sunt. Acum 6 ani, când reuşeam să iau rezidenţiatul din prima, pe psihiatrie, îmi juruisem în barbă că lumea va auzi de mine. O prostie pentru care acum trebuie să plătesc cu banala criză de 30 de ani.
mai, la 30 de ani nu esti deloc batran pt. congrese et al. e tocmai varsta (segmentul 30-40 ani) de maxima productivitate pe cercetare/comunicari/chestii/
versalitatea si volubilitatea comunicarii se invata, se deprind. unii de mici, altii mai putin mici. vezi ca au inceput sa fie (chiar de ceva anisori) clase-cursuri de comunicare, daca chiar ai probleme – desi eu nu cred ca e cazul.
ideea e sa crezi in ceea ce comunici. daca crezi in asta, atunci poti sa o faci.
apuca-te si scrie. nu pe blog, evident, ci chestii de specialitate. gaseste-ti o tema, fa-ti un plan etc. etc. si publica afara.
fa-ti un plan. cred ca asta iti lipseste tie. si asta lipseste multora din ro., cam aceeasi varsta cu tine si mai tineri. lipsa planului, a “proiectului”. dar proiect pe bune, nu bull.
în România nu cred că este aşa uşor
nu, nu este. nici aici nu e asa de usor, d’apai in Ro.
dar nu vad alta iesire pt. Vlad. pentru ca altfel va ramane in push-pull’ul asta. asa era si acum 2-3 ani, asa e si acum.
mda – au fost tuculescu, (vasile) voiculescu… ma tem k nu va exista si un stroescu, in ‘ritmul’ & la dolcefarnientele astea 😛
ps cum 2 dintre comentariile mele sint ‘la moderare’ (a se citi = scadenta sine die), nu voi mai comenta pe ac. blog: e frecventat de persoane pe care le detest (n-o sa dau lista, pt k e f lunga).
Cand detesti,nimic nu te impiedica sa taci. Puteai sa te retragi fara vorbe de-astea, si erai si mai intelept si mai civilizat.Stii ce risti spunand vorbe ca astea? Sa afli ca lista celor care te detesta e cel putin la fel de lunga. Dar, da, tu nu respecti decat un numar foarte limitat de persoane. Si te mai miri ca altii nu te respecta! Leo, anii nu prea te-au invatat un lucru elementar: ce dai, aia primesti.
sper că nu se transformă şi discuţia asta în circ
că te’ntreb şi io pe tine, diligentreader, pe tine ce te împiedică să taci?
sa mi se permita a da un ultim raspuns lui diligentreader – nu de alta, dar comentariul ei ma face sa par un imbecil absolut, care nu cunoaste (ink) intelepciunea aia populara cu ‘ce dai, aia primesti’… 🙂
diligent honey, ti se pare k m-am plins !? ai vz pe undva un comentariu de-al meu in care sa oftez cum k vai, domne, ce ingeras roz sint eu & ce brute negre & ingrate sint ceilalti, care nu ma iubesc/apreciaza/whatever ?? dimpotriva, cred ! mi-am asumat intotdeauna ‘obnoxitatea’, asa k as fi kiar un cretin sa ma pling k ‘una dau, alta primesc’… i’ve been in this business called life for more than 5 decades asa k, trust me, stiu cu ce se manink ! de cite ori sa spun & repet k NU ma intereseaza ceilalti ?! k, din fericire, am norocul sa fiu ‘protected’ de o retea minunata de prieteni, oameni iubiti & apropiati, care ma iubesc/apreciaza/simpatizeaza asa cum sint – k atare NU am nevoie de altii ??
k doar nu-ti inkipui k intru pe bloguri in cautare de ‘cunostinte’ ! iti dai seama k nu am ajuns atit de jos, sper ?! 🙂 in caz k, totusi, mai exista unii – k tine – care pot crede asa cva dspr mine, let me rephrase it : intru pe net SPECIAL pt a fi obnoxious ! sint oameni cu care NU ma intereseaza sa interactionez DECIT virtual (iar cu unii – vezi [mulliganoglu], nici atit). &, in fine, fiind atit de protected irl, kiar nu-mi fac probl k as putea ramine (din cauza ‘detestabilei’ mele activitati dp net) fara prieteni. sint convins k exista (bingo !) sumedenie de insi care ma detesta, but u know what ? k EI ma detesta nu-mi pasa, dar vreau sa stie k EU ii detest 😛
asta e ‘filozofia mea de viata’ intr-o coaja de nuk.
(sper k nu se considera k ‘am transformat discutia in circ’…)
Ai dreptate. Tac. Pa
als, stiu ca nu e treaba mea, dar mie nu mi se pare ca esti mai rau ca altii si nici atat de obnoxicios(sau cum se zice 🙂 ) cum vrei sa pari. Eu cred doar ca “ti se cam rupe”, asa, in general, ceea ce poate fi chiar practic la un moment dat. 🙂 Eu sper sa te mai vad prin lumea asta virtuala. Iti doresc numai bine!
Vlad,
De ce zici ca-i o nominalizare nemeritata?
Doar pentru faptul ca tu crezi ca e nemeritata, nu inseamna ca in realitate nu este meritata. Altii au considerat ca meriti sa fi nominalizat. So, e un bun moment de introspectie si daca faci o analiza obiectiva s-ar putea sa vezi pana si tu ca valorezi mai mult decat crezi.
Cu bicicleta ce-ai? Crezi ca ala care a plecat in 4X4 e medic mai bun, e mai barbat, e mai inteligent, e mai cool? El pana a ajuns acasa a pus pe butica tot ce a baut la cocktail, iar tu ai bagat insulina in celule :-))))
La 30 de ani, ai orizontul larg deschis. Depinde de tine si de deciziile pe care tu le ei, daca-l mentii asa sau il ingustezi.
@cora: je te remercie pt gindurile bune; am convenit cu tapirul sa mai intru, cind & cind, mai ales k unul dintre cei 2 ‘usual suspects’ (= cel mai spurcat la gura) are interdictie pe blogul asta (= inch’allah!).
toate cele bune si tie