The dark knight

Acum o săptămână, pe o ploaie glacială şi într-o mare noroi bucureştean, Agripina îşi dădea sufletul, lăsându-mă în drum. Am cârpit-o cât de cât, dar azi iar i-a căzut pedala, şi a trebuit să o leg de un stâlp şi să iau autobuzul. Pe distanţa de 15 km, cât este între cele două policlinici, am făcut o oră şi 45 de minute, incluzând aşteptatul prin staţii. O oră în care am privit cum viaţa mi se scurge inexorabil, alăturii de fraţii mei de suferinţă în masa informă din containerul Mercedes, o oră şi 45 de minute în care sufletul meu se zbătea zadarnic să viseze la ceva mai bun, chiar dacă visele nu au nicio importanţă.
Aş fi ajuns mai repede pe jos.
Oricum, vin vremuri grele pentru biciclişti. S-au făcut “benzi” de ciclism pe mai toate trotuarele, ceea ce înseamnă, conform regulamentului românesc, că nu mai avem voie pe carosabil. Iar pe benzile de pe trotuar, oricum nu se poate. Chiar ocolind pietonii şi maşinile parcate (pistele sunt comune, pietoni-bececlete), chiar presupunând că eviţi pensionarii sinucigaşi şi nu-ţi faci praf ţoacla în craterele din trotuar sau prin bordurile noi de juma de metru, viteza medie devine mult mai mică. Imposibil să mai ajung la serviciu la timp. Aşa că voi fi ilegalist. Şi dacă mă fluieră vreun poliţist, probabil că o să pedalez mai tare, sperând că nu mă prinde.
Lucrurile se împuţiseră rău chiar de mai înainte. Asfaltul e răscolit peste tot, şi chiar dacă nu ar fi, cantitatea de jeg e uriaşă. La cea mai mică ploaie maşinile te împroaşcă cu mormane de noroi infect, petrochimic, menajer refulat. Apoi te înjură din goana gipanelor şi merţanelor lor de mitocani, aşa, ca supliment gratuit. Maşinile sunt cancerul oraşului – v-am mai zis asta? Nu că ar fi înnebunit şoferii, nu, ci mai curând sunt victimele unei pandemii de nesimţire monstruoasă. Lor să le fie bine, restul lumii, pietoni, biciclişti, handicapaţi în scaune cu rotile, pot să moară. Sau să stea dracului acasă.
Ciclismul luase un oarecare avânt în ultimii ani. Ciclismul ca mod de viaţă, nu ca plimbare în parc un weekend la 2 luni. Dar nu va rezista.
Eu însă nu renunţ, chiar dacă mă scufund cu corabia. O peticesc din nou pe Agripina, şi mă urc la loc în şa. Pentru că e oraşul meu, chiar şi aşa, invadat de lăcuste, porci sălbatici, maimuţe turbate şi alte fiare. Sunt străzile mele.
Batman forever.

About The Author

26 thoughts on “The dark knight

  1. Felicitari pentru perseverenta. Din experienta proprie, daca’ti asumi si o doza mica de incisivitate in trafic poti, totusi, supravietui chiar si in conditiile astea precare (da’ asta cred ca ti’am mai spus’o).

    Si uite inca un biciclist curajos, vulupe.com, care, pe linga zilnicele razboaie cu traficul, mai organizeaza din cind in cind si mici aventuri biciclistice. Asta daca te tenteaza.

  2. Mi-a plăcut chestia cu legatul de gard, e simbolică. Altfel, m-am întrebat întotdeauna cum poate cineva să meargă pe bicicletă prin Bucureștiul contemporan. Am făcut-o cu mare plăcere în anii 80, acum nici nu m-aș mai gîndi. Se vede treaba că am îmbătrînit.

    Și asta în plină iarnă, heh. (Acolo încă n-a nins? *curios*)

    Cît despre mitocanii din tancurile stradale, ăștia sînt la fel peste tot. Am mai povestit odată: Într-o vreme înjuram suculent și în gura mare (da, în germană, ca să înțeleagă) șoferii de Porsche decapotabil care își lăsau mașina de-a curmezișul peste banda de biciclete ca să își închidă (relaxați) poarta de la vilă… Maaaaamă, ce-i mai înjuram… (Și la ce mi-a folosit?)

    Off-topic, MBadragan alias BadDragon: Nu știu dacă ai citit etimologia zboinei. Între timp a apărut și la surorile Marx, așa că am renunțat sa mai comentez, inclusiv despre andipricon. Cred că premiul “bravo, dă-ți o sticlă de vin” m-a intimidat oarecum.

  3. You go, Vlad! Ai toata admiratia mea pentru persistenta si convingere! Si urari sincere de La Multi Ani in conditiile astea!

    Daca ai nevoie de ceva accesorii pentru biciclit care ti-ar face viata mai usoara, sa-mi zici si putem aranja sa ti le trimit prin cineva. For starters, uita-te pe performancebicycle.com. Mai sint si altele, dar macar aici e doar pentru biciclete.

  4. Da’ de ce e Agripina bolnăvioară? De vârstă? E cumva Pegăsiţă?

    “alăturii de fraţii mei de suferinţă în masa informă din containerul Mercedes”

    Aha, deci totuşi mergem cu Merţanul! Să moară duşmanii tăi!

  5. @A.: e vorba, cred, de autobuzele Mercedes. e vorba de transportul in comun.

    @vlad: ce bicla ai? pentru gropile bukresilor, un scorpio cred ca ar rezista cat de cat. mountain bike. nu cine stie ce viteza, dar rezistenta. daca ai invatat sa pozezi de pe bicicleta, atunci poti sa si arunci cu rosii in jipane. esti batman, asa ca nu te temi cand or sa iasa manelistii cu levierul:)

  6. MBadragan, mulţumesc pt site!
    Pinocchio, a propos de îmbătrânire, bicliştii bucureşteni adevăraţi, veterani, sunt toţi bătrâni. Călare pe câte o mârţoagă ruginită, cu ochii îngustaţi de la soare şi o navetă de plastic plină cu sacoşe, ei sunt cavalerii apocalipsului.
    The Arrow, la mulţi ani şi ţie! N-o să te deranjez cu accesoriile, nu-mi trebuie decât două roţi şi un cadru. Şi pedale. Şi lanţ. Şi ghidon. Chiar şi o şa ar fi bună.
    A., din păcate, Agripina nu era nici bătrână, nici pegăsiţă. Vechiul meu Pegas Modern încă mai trăieşte şi e în stare bună, dar e prea mic pentru mine. E greu de călărit oricum un Pegas Modern, aţi încercat?
    Agripina e o bicicletă ungurească foarte ieftină, stil mountain-bike. Nimeni nu ar fura-o, dar uite că nu prea m-a ţinut. Predecesoarea ei, o Metropolis pliantă (avatar al Pegasului pliant, pe care îl imită aproape întru totul), şi-a rupt ghidonul de oţel pur şi simplu, la o bordură mai abruptă.
    Şi da, Mercedesu e autobuzul ăla cu geamurii mici.

    we, scorpio din ăsta nici nu prea am văzut pe aici, şi nici nu cred că aş avea bani de el. Cred că mi-ar prinde bine o bicicletă din aia olandeză strămoşească, indestructibilă, Aurora. Făceau ăia prin anii 60 nişte biciclete indestructibile, de oţel, cu un singur pinion, nu au moarte. Un magazin de lângă mine le vinde, second-hand, normal, chiar şi aşa sunt foarte scumpe.
    Până una alta, o să o folosesc pe a gagicii, elveţiană sh, se comportă destul de bine.

  7. Nţ, nimic nu ştii. Are gagico-soţie sud-americană. Vlado, compañero, confirma por favor. (Şi-acu’ să vezi, chiar că o să moară dujmanii tăi.)

  8. vlad, pe aici, scorpio erau la 90-100 de dolari. da niste preturi de mountain bike-like, ca sa imi dau seama ce spui prin “scump”.
    scorpio e din otel si am folosit un model vreme de 7-8 ani si in oras (am fost cu ea pana in south central si nu mi s-a intamplat nimic; apropo de asa zisa violenta din south central), pe pistele de pe plaja, cam toata pista de aici am facut-o (nord de malibu pana la sud de long beach – uita-te pe harta sa vezi distantele), cat si prin muntii pasadenei.
    e ca noua.
    una din asta iti trebuie pt. jungla bukresilor – ceva hardy.

    m-am uitat la niste modele noi de mountain bikes, mi-a cazut fata. parca ma incearca aghiuta sa mai fac niste ture prin munti…

  9. 100 de dolari e nimica toată. Rămâne doar să o găsesc.
    Relaţia mea cu bicicleta, Tapire, e ambiguă, dar nici chiar aşa 🙂

  10. Bicicleta e elveţiană, gagica e din Ferentari, iar k a făcut deja gluma cu călăritul Agripinei 🙂
    Din întâmplare, am găsit bicicleta elveţiană la o prăvălie din Ferentari, deci lumea e mică.

  11. Off-topic: Pinocchio, am vazut etimologia zboinei, ba chiar cred ca ti’am lasat si un comentariu despre asta pe undeva, nu mai stiu pe unde. Multumesc de ajutor.

    Nu pune la suflet remarca de la SM. Din pacate nu eram pe acolo cind ai scris despre asta ca ti’as fi spus ca vinul il dau eu. Ramine doar de stabilit cind si unde 🙂 Ti’as ramine indatorat (si mai c’as sacrifica si un Tokaj) daca ai gasi si andipriconul 🙂

    On-topic. Eu sint la al doilea mountain-bike cumparat de la First Bike. Entry level, fara pretentii, sub 100 de euro. Inca l’as mai avea pe primul daca nu mi’ar fi fost furat dintr’o prostie. Eu unul sint multumit de ele, chiar daca multi le considera biciclete pentru fraieri care nu stiu pe ce dau banii. Sint chiar decente. De prima am tras vreo 4 ani aproape zilnic minim 40 de km pe zi. Exceptind vreo 2 pene a mers brici. Si nici la viteza nu sta asa rau, daca ai conditie fizica (maxim atins pe drum drept a fost vreo 42.5 km/ora). P’asta noua n’am mai folosit’o la fel de mult pentru ca intre timp mi’am luat motocicleta si’mi place mai mult pe ea 😀 Deh, fiecare cu hachitele lui.

  12. Io zic că cea mai bună bicicletă e lexus, dă 8 spițe… și 2 pedale.
    Da… știu… e cuadricicletă dă cocălar… da’ mie-mi place.
    Plus că e bună pă ploaie.

  13. Eva… mai ridică nițel din fusta aia… că nu se vede bine de la mine din coteț, zic.
    Nu de tot… doar așa… nițel.
    🙂

  14. Blegoo, păi nu zisei frate mai sus că maşinile canceru oraşului?
    Eva, bine ai revenit, chiar mă gândeam la tine zilele astea.

  15. Haa, ce de comentare! 🙂
    Sistematic (într-o bună dimineață alb-cenușie de zăpadă și ceață, în care ar trebui de fapt să fac cu totul altceva):

    Relația lui Vlad cu bicicleta lui pare să fie la fel de intimă ca și a mea cu dentistul meu (fost), cum scriam aici: http://pinocchiomuc.blogspot.com/2010/11/intilnirea-cu-fostul-cu-scumpul.html (întîlnirea de la tras de fiare) și aici: http://pinocchiomuc.blogspot.com/2010/11/o-scrisoare-de-la-scump-pierduta.html (epilogul). Amuzantă este asemănarea dintre discuția de aici, din Mahala, și cea de la mine: Unii (mai ales bărbații) se pare că au luat-o în serios. Doamnele (Madelin, de exemplu) au înțeles metafora ca metaforă și au recunoscut corect realitatea de dedesubt. Aviz amatorilor 🙂

    Vlad, cavalerii Apocalipsei pe bicicletă — ar trebui găsit cineva care să facă o gravură în stilul lui Dürer.

    În fine, off-topic pentru MBadragan: Păi am găsit și etimologia andipriconului. (Nu sună înfricoșetor? “Etimologia andipriconului…” Rhaaaaaaaa…) Doar că n-am mai scris-o în spațiul S/M. Dacă insiști 😉 am s-o scriu la mine pe blog. De un vin mă bucur oricînd — vinul e de fapt pretextul pentru o devirtualizare, așa cum am facut-o din cînd în cînd cu Mahalaua aici de față. (Și remarca Petroniei nu am pus-o la inimă, că oricum i se adresa lui Musiu Alexandru.)

  16. Ha ! Al treilea cavaler al apocalipsului ! Pe calul negru. Foamete – fara grâu. Dar cu ulei (pentru cazane 🙂 si cu vin (pentru sufletul pacatosilor). Intelegem propensiunea lui Vlad pentru uleiul de palmier si sucul fermentat de strugure 🙂

  17. Uite ce-mi place azi la tine: “Eu însă nu renunţ, chiar dacă mă scufund cu corabia. O peticesc din nou pe Agripina, şi mă urc la loc în şa. Pentru că e oraşul meu, chiar şi aşa, invadat de lăcuste, porci sălbatici, maimuţe turbate şi alte fiare. Sunt străzile mele.” In ultimele cuvinte e mai mult patriotism decat incercara astia, astazi, de 1 decembrie, sa insire pe hartie. In sfarsit, o afirmatie simtita!
    Sa stii ca de multe ori cand am citit postarile din blogul tau am simtit asta, ca-ti iubesti orasul. Dar cu adevarat si cu tot ce e in el, chiar si cand nu esti deloc de acord cu ce se intampla. Si reusesti sa fii si obiectiv.
    De-ar fi mai multi ca tine!…

  18. Daca ne luam dupa textul de mai sus, lui Vlad i’ar sta mai bine pe post de Don Quixote pe bicicleta (cu Agripina devenita Rocinanta) decit impersonind unul din cavalerii Apocalipsei.

    Off-topic: Pinocchio, astept cu nerabdare (dau refresh din 5 in 5 minute la blogul tau :D) etimologia andipriconului. Cit despre devirtualizarea oenologica, n’ai avea decit cu ochiul ori cu mina semn a face (si evident, ar trebui sa ne nimerim in aceeasi zona)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.