Ridic paharul pentru moşul necunoscut cu care am mers în autobuz pe când aveam 20 de ani, şi care mi-a povestit de stadionul Venus unde jucase când era tânăr, şi pe care acum crescuseră copacii. Pentru baba care nu era cu mult mai înaltă decât mine, pe când aveam 5 ani şi stăteam la coadă la un produs alimentar preţios (poate unt), şi care mi-a întins ştiuletele de porumb din care mânca cu poftă, când a văzut că mă holbam la ea. Pentru gaşca de tineri care m-a bătut de-a sunat apa în mine, pe strada Beldiceanu, pe când aveam 17 ani. Pentru fata care m-a sărutat o singură dată, anume ultima oară când am văzut-o, pe când aveam 18. Pentru moşul care spăla zilnic scara de bloc unde am stat, în Rahova, şi care vorbea foarte încet şi foarte puţin.
Ridic paharul meu de cristal cu pinot noir de Burgundia, pe care îl beau în faţa calculatorului, cu domniile voastre, pentru drojdierul vesel de pe colţul străzii Ispirescu, care mă ştia de la spital şi care ţinea să mă îmbrăţişeze de fiecare dată când mă vedea prin cartier, şi să le spună prietenilor lui că sunt băiat de salon. Asta pe când avem 28 de ani. Pentru boschetarul care a pierdut într-o noapte dooj de milioane la barbut, şi care s-a hotărât, cu restul agoniselii, să se lase de meserie şi să se mute la ţară, aşa mi-a spus într-o gardă friguroasă dintr-un an recent al cărui număr l-am uitat.
Pentru toţi moşii în viaţă care vorbesc cu babele lor moarte, la cimitir. Pentru toate babele în viaţă care stau de vorbă cu moşii lor morţi, în timp ce deretică prin casă sau amestecă în tocăniţă. Pentru toţi cei care au trăit să vadă copacii crescând. Pentru toţi cei ce au luat parte la o sărutare unică. Pentru drojdierii veseli şi trişti. Pentru toate haitele.
About The Author
noroc!
Aici la noi azi la serviciu am avut o sedinta, un fel de lunch pentru medici la care doar cafeaua a fost gratis, in care printre alte subiecte interesante cum ar fi compararea trainingului in psihiatrie din diverse tari europeene sau prezentarea unei carti cu coperti rosii dezaprobatoare fata de sistemul de tratament psihiatric norvegian scrisa de un psihiatru universitar dintr-un oras de pe coasta de vest, am fost informati si ca se va deschide un centru nou specific pentru tratamentul diverselor dependente (alcool, droguri diverse) in care vor lucra numai medici generalisti sau internisti care au supraspecializare in adictionologie. Seful meu l-a intrebat pe informator ce o sa se faca cu pacientii cu double diagnosis, adica cei care au in plus si maladii psihiatrice. Intrebarea a ramas neadresata. Va fi in centrul orasului, nu aproape de spitalul general.
Sper ca nu am fost off-topic. Am avut impresia ca vorbeai despre alcoolism, de aia m-am gandit la sedinta de azi. Mai am si alte impresii interesante despre sedinta de azi, dar cred ca o sa le pun mai tarziu pe Ufar pe Imed, iar poate, mai apoi, daca iese tot atat de frumos precum mi-am inchipuit eu, o sa le pun si pe blog.
Hai noroc domnule Vlad! Esti simpatic cand te faci ca bei in fata calculatorului 🙂
As mai adauga, desi nu vreau sa’ti intrerup asa de nepoliticos toastul: Pentru toti cei care isi traiesc viata alaturi de persoana iubita si nu in ultimul rand, pentru cei ce ne’au fost dragi care insa nu mai sunt printre noi!
Pentru cei interesati sa afle mai multe detalii despre sedinta mai sus mentionata va invit, fara falsa modestie, sa cititi textul “Politica Zeilor” de pe blogul meu. Sunt chiar mandru de acest text. Din pacate nu stiu ce are editorul meu de blog deoarece desi scriu cu paragrafe despartite de spatii in el, cand apas “Publier” toate paragrafele dispar. Nu stiu ce as putea face ca sa impiedic asta, mai ales ca si Blegoo mi-a facut observatie despre acest lucru si eu tin foarte mult la parerea lui Blegoo, desi nu numai de a lui. De asemenea s-ar putea sa aveti nevoie de ochelari deoarce fontul folosit de mine in blog pana acum este extrem de mic. Nu cred ca voi mai face promo in viitor pentru blogul meu, deci nu pierdeti aceasta unica ocazie de a-l vizita.
drcraciun, mă, tu faci mişto? numai despre tine vorbeşti, cre’ că n-ai pic de empatie.
(am simţit nevoia să mă răcoresc că-s 1 pic agitată).
Vlad, nu-i cam naşpa să bei în faţa monitorului? strada Petre Ispirescu… da, mi-o aduc aminte şi eu, uneori… poate om fi locuit în acelaşi bloc, mai ştii? 🙂 o vreme
#5: m-ai ghicit corect, sunt un narcisist, sper ca totusi nu din ala patologic rau (Kohut) in real life
Ce mai ramane de zis, hai sa ciocnim amandoi nu?
Lila începe să scrie corect! Să fie într-un ceas bun! Beau şi eu pentru asta!
Dacă tot vorbim de toasturi, unul mai deosebit a avut loc în San Francisco. Mă rog, invitaţii nu cine ştie ce: un kenyan şi câţiva pârliţi.
Salud !
Sorry again re. intarzierea de lista de carti promisa. Nu e din lipsa de interes, abia astept sa ma asez sa o alcatuiesc/compun. Pur si simplu nu am avut timp pana acum (garda, zi plina dupa, telefoane, chestii,…nu stiu ce se intampla, de obicei nu sunt asa de ocupat, ba chiar tai frunza la caini destul de mult de cand sunt in Norvegia.)
Mda, m-a prins o viroză enervantă, aşa încât nu pot închina decât c-un ceai de sunătoary.
A. 🙂 mereu am scris corect, doar că prescurtat, atâta tot. dar dau toast şi eu, dc u ridici paharu’
Nu-i rău să iei din când în când câte-o psihoză mică de la vreunul care strănută prin metrou. Tuşeşti – dar iei codeină! Nu ţi-e foame – aşa că mănânci covrigi. Cu mac. Tre’ să bei multe ceaiuri plicticoase – dar măcar le poţi aromatiza cu niscai citrat de haloperidol, să nu-ţi mai fie vocile răguşite.
Blană viaţa asta, fraţii mei!
Cum spunea regretatul Deproges – poti râde de toate, dar nu cu oricine. Sa înteleg ca ne pretuiesti au sa nu râd, ca am buzele degerate ?
hm, ce post plăcut, aș moțăi umpic în el
Multumesc mult, Simina, comentariul tau e si mai placut. Ce mai faci tu?
uite io fac și bine și nu prea, încerc să-mi găsesc un loc;))