Integrarea romilor

Frunzărind eu ieri blogosfera, descopăr că aceasta a fost deunăzi animată din nou de dezbateri în ceea ce privește integrarea țiganilor. Inclusiv cu concursuri, care găsește cea mai bună metodă, cum integrăm țiganii într-un singur SMS, sau cam așa ceva.

Ceea ce mă surprinde la abordarea pe care fiecare dintre noi o imaginează pentru integrarea romilor, este autoritatea cu care ne exprimăm. Fiecare are o soluție limpede ca lumina zilei, e radical (în toleranță sau în intoleranță), pare să știe foarte bine ce zice. Toată lumea urăște corectitudinea politică, fără să știe prea bine de ce, eventual se invocă libertatea de expresie („urăsc să mi se impună să zic rom”), aici e un consens. Toată lumea, de asemenea, pare să considere că educația este răspunsul: în mod universal educația romilor, nu a românilor (sau a altor europeni), aceștia fiind deja gata educați.

Ori, la întrebarea „cum să integrăm țiganii”, singurul răspuns care mi se pare justificat e „habar n-am”.
Bine, câteva lucruri știm deja:
– trebuie mai întâi reformulată problema, care în forma asta este contradictorie. „Cum să integrăm țiganii” presupune, pe de-o parte, că întreaga responsabilitate ne aparține nouă – non-romilor, adică, și deloc romilor, ceea ce mi se pare nedrept. Apoi pentru că implică paradoxal și afirmația aproape contrară: că din partea non-romilor, nu este nevoie de niciun efort de integrare. De adaptare, adică. Faptul că non-romii constituie o majoritate (una convențională), nu înseamnă că acea majoritate este scutită de evoluție, că poate stagna fără să degenereze în perversitate.
În sfârșit, problema e prost formulată pentru că romii sunt deja integrați în societatea românească și occidentală. Ei fac parte organic din ea, sunt o caracteristică a ei, și societatea, la rândul ei, îi folosește, în felul ei, mai ales pervers. Discursul demagogic e doar un exemplu de perversitate. Metoda țapului ispășitor e altul. (De altfel, utilizarea etniei ca pretext sau scuză nu se limitează la romi. „Românismul” este și el o scuză universală, o delegare a responsabilității către un concept abastract și ireductibil.)
Acum ceva vreme am asistat la prezentarea unui uimitor studiu antropologic despre procesul de retrocedare al padurii și despre cum rudarii (niște romi care nu se consideră romi) erau folosiți ca unealtă de șantaj, astfel încât cei care primeau pădure erau forțați să o vândă la un preț derizoriu unor persoane cu influență. În caz contrar, erau amenințați că pădurea le va fi fost tăiată peste noapte, bineînțeles, de rudari. Exemple sunt cu duiumul.

– de aici începe habarnamul. Știm, carevasăzică, că nu știm aproape nimica. Cu excepția câtorva studii antropologice obscure și pe care niciun politician sau activist de vreun alt fel nu le citește, nici nu le citează, domnește o ignoranță fundamentală. Habar nu avem ce înseamnă să fii țigan, și știm relativ puține date obiective despre ei. Lipsește așadar complet elementul subiectiv, fără de care, de la Max Weber încoace, e imposibil să studiezi o societate, iar elementul obiectiv e profund deficitar. Nici măcar nu știm clar ce înseamnă categoria „țigan”, preferăm utilizarea criteriilor genetice și antropometrice deasupra identității subiective a membrilor grupului, ignorăm total dinamica internă dintre grupuri, și nu dispunem de o istoriografie, de o privire diacronică.

Dar părerile sunt mereu experte, soluțiile sentențioase, temperamentele clocotitoare.

Eu mi-am dat seama foarte târziu că nu știu nimic despre țigani. Făceam o gardă în stagiul de psihiatria copilului, și o zi și o noapte am petrecut-o în compania unui întreg clan de ursari, veniți să vegheze pe unul dintre puștii internați. Am învățat mai multe în 24 de ore decât într-un an de rezidențiat. Nu că aș ști acum mai multe, dar cel puțin mi s-a destupat nițel canalul curiozității. Ce scuză avem pentru faptul că nu suntem nici măcar curioși? Ne bălăcim în autosuficiența câtorva idei de-a gata („țiganii fură, nu se spală, dar au muzică mișto și știu să-și trăiască viața cu pasiune”) și în rest ne retranșăm cu furie în spatele baricadei, consolidând-o cum putem și cu ce ne vine la mână. Confundăm „problema țigănească” cu problema baricadei, a tensiunii, diferenței de potențial dintre „noi” și „ei”, și a violenței. În același timp, am vrea să nu fim considerați niște mic-burghezi limitați, ci intelectuali, susținători ai marilor idealuri occidentale, oaze de civilizație într-o lume jegoasă și manelistă. Breaking news: you can’t have it both ways.

Dacă integrarea asta înseamnă ceva, atunci înseamnă dărâmarea baricadei.

About The Author

404 thoughts on “Integrarea romilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.