∞ Martie

Pe vremuri, credeam că femeile sunt ca fizica cuantică, imposibil de intuit. (Niciodată, niciodată să nu aveți încredere în cei care fac figuri de stil utilizând “fizica cuantică” sau “principiul lui Heisenberg”.) Sau ca un anotimp, pe care nu poți să îl apuci, nici să-l delimitezi, nici să-l controlezi, dar în care trăiești zi de zi. Sau ca niște fiare mitologice bune de pus în bestiare medievale. Credeam că noi, bărbații (nu că eu aș fi fost unul pe atunci), ne naștem și murim singuri, singuri împotriva lumii, dar că femeile se nasc extrem de bătrâne, nu suferă niciodată de singurătate și, când mor, se întorc în creuzetul în care au fost fabricate doar pentru a se reîntoarce cu alt chip, asemănător. Că femeile au acces la un izvor străvechi de înțelepciune, unul anterior rațiunii (aveam la un moment dat o prietenă despre care mi se părea că spune mereu adevăruri surprinzătoare fără ca măcar să-și dea seama). Că sunt capabile de o rară cruzime, fără să fie pedepsite de societate. Că există adevăr în teoria care susține că femeile au fost contra-atacul zeilor, înspăimântați că oamenii (bărbații) i-ar putea detrona. Etc. Eram căzut în admirația femeilor, fiind totuși, cum bine a dedus la un moment dat Madelin, un misogin.

Credeam că între bărbați și femei e un abis. Nu unul de netrecut, dar nici unul pe care să-l treci prin mijloace convenționale. Devoram lecturi despre teoriile astea, cum e Banchetul lui Kierkegaard, studiam și inventam metode de a mă face ușor, de a pluti peste prăpastie și a ajunge la obiectul iubirii mele de tânăr visător.
Și chiar treceam prăpastia, însă niciodată așa cum plănuisem, ci fără să știu cum și, adesea, fără să fi știut că o trecusem.

Credeam că viitorul bărbatului este femeia (principiu enunțat de un poet homosexual).

Timpul a trecut, și primele fire de păr alb au început să-mi sclipească pe la tâmple. Când mă gândesc la anii tinereții, îmi dau seama cât de prost am fost. Lucru care mă îngrijorează, pentru că deschide posibilitatea distinctă ca, la sfârșitul vieții, să descopăr că am fost toată viața prost. Un prost însă norocos.
Între timp am descoperit și eu America, și anume că femeile sunt și ele oameni.
Însă de un lucru nu am reușit să scap. Pe undeva, mai am încă sentimentul misogin că femeile ne sunt superioare. Că nu te merit, și că într-o zi n-o să mai reușesc să te păcălesc. Mi-e teamă de tot ce zic și fac. Mi-e teamă și de moarte, pentru că nu am nicio garanție că moartea nu e o despărțire. Sunt un om plin de temeri. Precum toți oamenii bogați.

About The Author

53 thoughts on “∞ Martie

  1. B.De Comp, nimica n-am cu inginerii, pacatele mele! Doar ceva legaturi stranse, hihi.

    Acuma, rusii sunt mai practici, rekunosc. Pai ce-tz mai trebe altceva decat conserve si vodca? (chiar! vodca se desface cu tirbuson? hmmm, ce dilema…)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.