Limitele românismului

Madelin ne întreabă, dacă am înţeles eu bine, care sunt criteriile pe care trebuie să le întruneşti ca să fii român, sau care sunt limitele categoriei “român”.

Despre românism, cuvânt oribil prin preţiozitate, am mai vorbit aici de multe ori. Mie groază să mă apuc iar să vorbesc. M-am tot gândit io nene, cum de ştiu că sunt român, cine mai e român, etc. N-am găsit niciun răspuns satisfăcător, adică obiectiv şi logic. Răspunsuri există multe, dar toate au diverse defecte, toate sunt contestabile. Nu pare să existe o definiţei ermetică şi solidă a românismului.

După care mi-am adus aminte de siteul Regelui României. Şi mi-am dat seama că, din afară, e mult mai uşor să identifici o naţie, dacă eşti interesat. Dacă nu, nu are niciun sens.

În urma acestei mini-revelaţii, am ajuns la 3 concluzii pe care o să le înşir aici:

– e mai practic să consideri românismul ca pe o noţiune simplă: ori eşti, ori nu eşti bărbat, gras, român, etc. şi să explici apoi ce consecinţe are acest lucru asupra ta, decât să încerci să determini dacă eşti român şi în ce măsură.

– oricine poate să fie de ce naţie vrea el

– se cheamă român oricine îşi pune problema pe care ne-o pune Madelin. Cu cât mai mult te gândeşti la problema asta, cu atât mai greu vei găsi un răspuns, şi cu atât mai român vei fi.

Acest post nu aduce nimic nou şi nu e util nimănui.

About The Author

203 thoughts on “Limitele românismului

  1. imi pare rau, dar expresia “facalet subred” a fost folosita pentru prima data de bunica mea, in vara lui 1981, cand pregateam mancarea pentru cosasi in prima zi de coasa

  2. @A
    Sorry, aia de romana invata de la noi cum se face un comentariu pe text sau un eseu argumentativ.Asa ca nu incape invidie. Bucatarule!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.