Alaltăieri mi-am luat un mp3 player, ca să ascult muzică pe bicicletă, întrucât mufa de la telefonul mobil s-a stricat. Nu merge prea bine mp3-playerul, dar e utilizabil. Mi-am luat şi o pereche de căşti din alea care se vâră adânc în ureche. Azi am de făcut un drum lung prin Bucureşti, din nord unde am cabinet până în sud, unde am un curs de ţinut. Va fi cald, şi trebuie să merg încet. La un moment dat, o să o iau prin parcul Tineretului, apoi prin parcul Văcăreşti. În parcul Văcăreşti nu există nicio sursă de apă potabilă, cel puţin aşa scrie pe o placă la intrare. Există în schimb o pistă de aterizare pentru elicoptere. Mi-ar plăcea să am un elicopter cu pedale, dar desigur că aşa ceva nu este posibil şi nu mai am 5 ani. Un copac, al cărui nume nu-l ştiu, face nişte păstăi gemene ce cad cu graţie, rotindu-se precum palele unui elicopter. Foarte puţină lume poate să zboare, dar există în schimb mereu posibilitatea căderii cu graţie. În faţa cabinetului meu sunt alţi copaci, şi anume plopi, care secretă un fel de vată ce cade şi ea cu graţie, de zici că a nins în balcon în mai. Vântul prin frunzele plopilor face un zgomot alb ce duce cu gândul la o mare liniştită. Peste el se suprapune zgomotul maşinilor, şi el alb, de care nu vrem să scăpăm. Există un anumit punct în Parcul Carol, aproape de observatorul ştiinţific, unde nu se aude de loc zgomotul alb al maşinilor – e singurul din Bucureşti, şi e greu de găsit – dar nu e tăcere, ci e plin de zgomote care nu fuseseră decât mascate, niciodată dispărute. Bicicleta mea e perfect silenţioasă, nu emite nici măcar clicăitul orologic al deraioarelor, familiar la alte biciclete. Bicicliştii sunt o grupare gnostică. Sunt o floare ce se deschide în ascuns şi degeaba. Eu însă nu sunt un biciclist, deşi am bicicletă, şi mi-ar plăcea să fiu unul. Sunt doar un deghizat, un actor. Spun “doar”, pentru că sunt un actor amator, dacă aş fi fost un actor adevărat, eheei, dar aşa, sunt cineva deghizat în actor, aşadar un actor de rangul 2, sau 3, sau mai mult. Mulţi dintre noi se străduiesc să urce rangurile, în timp ce alţii, în număr inestimabil, se preling necunoscuţi pe biciclete. Cândva, cei din prima categorie vor organiza o cruciadă împotriva celor din cea de-a doua. Stima noastră de sine e probabil extrem de scăzută dacă toate locurile către care tânjim au în comun faptul că nu ne conţin pe noi. Sau, cum spunea Ducasse, Universul e o trestie gânditoare.
About The Author
Haha!… bătălia dintre gnostici şi practici dusă la rang de biciclism — fain! Pariez pe practici*. 🙂
Şi fiindcă afinitatea expusă mai sus mă face ucigaş de Mistere şi apologetul Trivialului**: copacul la care te referi probabil că e arţar, paltin, ori ceva din familia asta.
__________
*In ciuda faptului că atitudinea (gn.) e mai seducătoare decât nevoia (pr.).
**De asemenea, iubitor de Cuvinte Mari şi Pompoase. :)) Scuze…
Exista deja avionul cu pedale. Pentru helicopter, veniti mâine…
@ CST-Link:
Artar, în nici un caz paltin – fructul este cu totul diferit. ( http://www.snv.jussieu.fr/bmedia/Fruits/erable.htm ). Ca si familiile, de altfel 🙂 Cora_ ar putea sa ne ofere un esantion de sirop…
Functie de locul in care era saminta, artar, frasin sau ulm.
Imi place denumirea fructului de tipul asta, samara, cu o provenienta probabil galica si o sonoritate faina (imi aduce aminte de samsara hindusa, la fel de rotitoare 😉 )
@B.deComp/2:
(complet off-topic şi neimportant pentru impegatul zburător, dar) arţarul şi paltinul sunt din aceeaşi familie. 🙂
si tu esti tot cenusiu. a ramas probabil o nuanta de la postarea trecuta.
ala nu poate fi singurul loc din bucuresti, asa. eu mai stiu prin baneasa unul care pare ca-n descrierea ta.
@ CST-Link:
Dupa linkurile pe care le-am citit cu mult interes si placere – artarul este din familia Aceraceae. Cu paltinul, aparent este putin mai complicat. Pagina pe care o citezi indica în cartusul din dreapta jos familia Sapindaceae : paltin de munte = Acer Pseudoplatanus. Exista si un paltin de câmp(ie) = Acer Platanoides. Confuzia (mea) vine de la noua clasificare (APG II) care face ca familia Aceraceae sa fie inclusa în familia Sapindaceae. Deci dupa cum n-ar fi spus prietena noastra – ai dreptate :-{)>>
Vlad, poti sa faci parasutism. Parasuta poate sa fie alba…
B.de Comp, cei cuminti care comenteaza “la obiect” primesc chiar si cate o “tire d’érable”. Cei care nu, sunt lasati sa vorbeasca singuri. 🙂
parașută cu pedale?
PS vlad și-a luat hamster, văz.
Intr-o oarecare masura te invidiez pentru descrierile tale, o exclamatie mi se pare banala, dar e foarte frumos!
Băi nu io mi-am luat hamsterul ăla! Whaţ going on?
aaaaaa ce dragut eeee!
Vlad a zis:
Si eu care l-am hranit cum se cuvine! A mancat tot. Al cui hamster l-am hranit, deci????
Probabil că nu e hamster, ci şobolan. Şi a intrat prin vreo gaură din perete. N-are nimic, aici toată lumea e binevenită.
Să în botezăm Dulcineu.
Io m-am chinuit o groaza sa-l dresez sa prinda mancarea din zbor (ca-Cosmos).
‘biciclistii sint o grupare gnostica’.
experienta de zi cu zi imi sopteste cum ca biciclistii din ziua de azi ar fi nici mai mult nici mai putin decit clonele postmoderne ale calaretilor lui ahriman. In fiecare dimineata cind urc in sa si apas pe pedale ma pregatesc sa dau cu ochii de insusi iahve in intersectia cvadricefala si ingalbenita de pucioasa a balaurului rosu-negru de la miazanoapte.
Ieri am descoperit pe o alee, pe unde trec cu tricicleta in drum spre lada cu nisip unde ma amuz… academically speaking, un pom pe care cresc helice de helicopter, verde cu roz – foaaaarte girly! – si am
rupt repede pe furisluat pe indelete fara sa imi pese daca ma vede vreun gardist o crenguta cu helice care se pot folosi si ca litere. Si pentru ca tot ma jucam de-a alfabetul, am scris si un scurt mesaj de salut pentru o mahala in care, de prea multi caini nu se mai vadtamarinziiotetarii, iar impiegatul… err… impiegatul gateste salsifis à la Ducasse. 🙂“Mi-ar plăcea să am un elicopter cu pedale, dar desigur că aşa ceva nu este posibil şi nu mai am 5 ani.”
Acum nu mai este posibil, deoarece tehnica s-a desacralizat. Pe vremuri, însă, un oarecare Leonardo avea un asemenea dispozitiv. Dar şi ăsta nu era decât un rudiment în comparaţie cu ce se folosea cu câteva secole înaintea lui. Progresul tehnologic este o iluzie născută din vanitatea noastră, a oamenilor recenţi. Regres tehnologic, mai degrabă.
“am un curs de ţinut”
Oho, i-auzi! Învaaţă-ne pre nooi îndreptăăările taaleee! Soborul îngeresc s-a mirat văzându-te pre tine la catedră!
E o catedră mică, mică, de fapt nu e catedră deloc. Nusitatu îmi spune că în Anglia începi să înveţi pe alţii din primii ani. Aicea nu e aşa, dar uneori se mai întâmplă chestii.
Oaaa, ce frumos e mesajul lui Grrl! Ăia sunt elicopacii, într-adevăr.