Mijn fiets terug! Aşa spun olandezii, şi s-ar traduce, mi se spune, “dă-mi bicicleta înapoi”. Acesta nu e doar un îndemn general sau particular adresat vreunui hoţ oarecare de bicicletă. Sau, mai bine zis, hoţul nu e oarecare. În timpul ocupaţiei germane din anii 40, majoritatea bicicletelor din Amsterdam şi din alte oraşe mari au fost confiscate. Cu zecile de mii, cică. Situaţia nu era unică: vecinul meu, domnul B, care pe atunci era adolescent, a avut şi el bicicleta rechiziţionată în timpul războiului. Nu ştiu ce făceau nemţii cu ţoaclele, cert este că “Dă-mi bicicleta înapoi” ar fi devenit un slogan anti-nazist şi un fel de cod între membrii rezistenţei olandeze.
Mă întreb dacă Freddie Mercury s-a gândit la chestia asta când a scris cântecul cu bicicleta.
Probabil că nu, şi asta face din bicicletă un simbol deja al libertăţii în general. Astfel văzut, cântecul capătă noi valenţe, nu?
Varianta est era aia cu “davai ceas”. Cred că am mai povestit: Acum mai mulți ani am vazut aici o expoziție de poze sovietice retușate politic, împreună cu originalele lor. De exemplu, Stalin împreună cu prietenii și tovarășii lui cei mai buni, care au dispărut cu timpul unul cîte unul, pînă cînd potretul colectiv a devenit individual.
Dar poza de care vorbeam de fapt: Soldatul sovietic înfige steagul Uniunii pe acoperișul Reichstagului din Berlin. Ce a fost retușat: La mîna care ținea steagul se vedeau mai multe ceasuri care au fost, evident, șterse înainte de publicare.
Valenţe adăugate, cu siguranţă …
Nu stiati de ce în cimitirele din Olanda primul rând de morti sunt îngropati cu fata spre pamânt ? Pentru parcarea bicicletelor !
:)))))))))))))))))