Nimeni nu ne iubeşte pe noi, care mergem pe bicicletă prin oraş. Ciudat, pentru că bicicleta e un lucru simplu şi curat, care nu deranjează pe nimeni. Şoferii nu ne iubesc, pentru că intrăm pe strada pe care ar vrea-o doar pentru ei. Pietonii nu ne iubesc, pentru că pistele de ciclism trec pe trotuarul lor. Primarul nu ne iubeşte, altfel nu ar face benzile alea de ciclism fără niciun sens, presărate de gropi adânci şi canale deschise, şi de borduri în care oricine merge mai des cu bicicleta sigur şi-o va rupe, mai devreme sau mai târziu.
Câinii maidanezi, ei ne urăsc de-a dreptul, deşi se spune că un câine e fiinţa cea mai puţin capabilă de ură. Unele pisici însă ne iubesc.
O dată, pe când pedalam la bulevard, un boschetar a aruncat după mine cu o sticlă de bere.
Iar astăzi, de pildă, am fost uşuit fără menajamente de badigarzii hotelului Starlight Suites Bucuresti, pentru că mi-am legat bicicleta de gardul lor, vrând să mă duc până la alimentară. Nu jena pe nimeni acolo, decât, cred, pe angajaţii hotelului şi al firmelor din aceeaşi clădire, care şi-au făcut în imediata apropiere, chiar pe rampa de acces pentru handicapaţi, un… loc pentru fumat. Serios, şi-au pus şi o scrumieră, chiar pe rampă. Ei pot sta acolo, mi-a spus badigardul burtos, eu nu. Şi mai moale cu comentatul. Am cerut să vorbesc cu managerul hotelului, dar cererea mi-a fost refuzată, şi, din felul feroce în care paznicul îşi împingea burta înainte, am dedus că dacă nu plec cât mai în grabă, urma să mi-o iau şi în bot.
Dacă aş fi fost ziarist, lucrurile s-ar fi rezolvat rapid, ca aici, dar nu sunt şi nu se rezolvă nimica.
Nu, nimeni nu ne iubeşte, şi nu pentru că am fi nişte străini, nişte ciudaţi nemotorizaţi, ci pentru că suntem nişte pârliţi. Vina noastră cea mai mare e că nu conducem maşini mari, şi următoarea e că nu avem burtă, pesemne. Sincer să fiu, nici nu-mi doresc prea tare să fiu iubit. Doar să fiu respectat, şi nu mult, ci doar cu minimumul cetăţenesc. Hăhăhă, ce cretin sunt.
Saracule! – asa striga barosanii manelizati si cu pocale de aur la gat cand le stai in drum.
Saracule!
mda… de parca plansul de mila rezolva multe…
Trimite si tu o plangere in scris catre conducerea cotetzului respectiv…
am trecut cu taxiul prin piata unirii in vara asta asa mai pe la ora prinzului, si doi dulai au tisnit din ganguri gata-gata sa muste din caroserie scrisnindu-si acut indignarea mai ceva ca scilla si caribda. sau ca potaia lui hades, tricefala.
ma gindesc cum s-ar fi terminat povestea daca mergeam zilnic pe bicicleta prin zona aia. probabil mi-as fi instalat niste tepi ca de la carele de lupta egiptiene. poate si niste oase uscate de pui ar fi ajutat putin.
vladule, în schimb io o iubesc pe zoica – acum poți face cunoștință cu dânsa
@tapirul: tu nu ai cucerit nici o pisica… inca?
@Vlad: ar fi o ideea sa se faca parcari si pt biciclete (macar asa la misto.. cum sunt facute si pistele!)
Prin prezentu’ comentariu, protestez împotriva acestui post tendențios la adresa animalelor domestice dă companie comunitară, precum și a sugestiilor referitoare la oase de pui uscate.
Eu cred ca trebuie sa cunosti strazile pe care poti sa mergi cu bicicleta. Eu merg unde sunt trotuarele mai late si unde nu sunt parcate masini pe ele.
Blegoo a zis:
Daca si blegii au ajuns sa protesteze…
Basil, cum dau de conducerea cotetului? Pe internet nu exista nimic, iar accesul la manager imi e refuzat 🙂
Impricinatule, asa e, si de obicei nu ma deranjeaza,sunt sarac si ma doare in pix de asta, dar uneori mi se aduna prea multe coji de seminte in cap.
Tapire, n-am mai vazut bicla ca Zoica pana acum. Are roti de 26′?
Roxandrei, desi banuiesc ca ai trecut pe aici doar ca sa-ti faci reclama, iti raspund: cu bicicleta nu ai voie pe trotuar decat daca pe el e o pista speciala, care pista, cum spuneam mai sus, e inutilizabila in 90% din cazuri. Chiar si asa, unde gasesti tu trotuare fara masini? Cat despre cunoasterea traseului, pai, mai intai trebuie sa-l parcurgi, ca sa-l cunosti, nu?
Lebada: idei sunt multe dar sunt toate in plan platonic, imaterial. In Ro parcarile de biciclete sunt f putine.
vladule, da, de 26 de inci (sunt aproape sigur…). habar nu am cum ii zice ca model, stiu doar ca e germana.
singurul lucru care nu’mi prea place e ca are schimbator de viteze d’ala gen butuc, pe axul ghidonului. as fi preferat d’ala cu clapeta (o clapeta pentru in sus una pentru in jos) dar nu mai aveau in stoc bicicleta respectiva (era una mai scumpa, cu amortizoare in sa, care deci nu era reglabila, si era prea inalta pentru mine); ar fi trebuit sa ma duc in Basel iar peste cateva zile si am renuntat
Dacă vrei să fii iubit… folosește Electoralul, nu?
http://www.blegoo.com/2011/06/07/electoralul/
🙂
Credeam ca tapirul va alege o bicicleta a armatei elvetiene. Se pare ca exista si modele cu frâne pe disc 🙂
http://www.militaervelo.ch/velo-militaire-suisse/velo-militaire.html
Hihi, io am cetit sunt sarac in pix.
Acuma nah, in Romania nu prea iegzista traditia iubirii aproapelui, fie el beciuclist, pieton, carciumar, tirist sau carutas. Dar nu neaparat din cauza beciuclistilor etc. Ci din cauza gropilor, carosabilului ingust, inghesuielii, traficului care suntem noi toti.
Io una ii iubex pe beciuclisti (mai ales pe aia aratosi carora le si surad uneori). Mai putin pe aia toti si toate din Ciorani, judetul Prahova, pretenii stiu de ce.
Madelin a zis:
În România nu există iubirea aproapelui… punct. Suntem o nație de triburi de stradă… de bloc… de scară, de palier.
Avem mai multă înțelegere și iubire pentru ăia pe care n-o să-i vedem vreodată… virtuali și alea, mahalagioaice și mahalagii inexistenți.
Deoarece nu știm cine sunt, ne închipuim povești… cu care adormim seara.
Poietărie dă Mahala, zic. Nevoia dă sublim, ideal, alea.
Bicicleta ideală… pă care n-o s-o călăriți NICIODATĂ… și la care eu o să latru veșnic.
…………
Latru și io, nu?
@ B.deComp:
B.deComp, am vrut sa iau una de la Swiss Royal Navy, dar nu mai aveau, așa că am trecut la nemți
@ tapirul:
Au organizat o zi “Porti deschise” ?
Tapirul, “Dansa” e foarte frumoasa, da’ nu e cam grea pentru oras? Io una i-as fi dat jos aparatorile de la roti, portbagajul cu tot cu cos, i-as fi schimbat rotile cu unele “plate”… da’ io am o boala cu “cat mai usoara”.:) e vreun motiv special pentru care ti-ai luat una “de munte”?
cora, păi tocmai apărătoarele de noroi și portbagajul (coșul l-am cumpărat acu’ două zile, separat) o fac să NU fie mountain bike pură, ci bicicletă de oraș. nu confunda cu road bicycle (aia cu roți subtiri și foarte ușoară, și eventual cu ghidon în melc), aia e pentru viteză pe drum drept și fără denivelări. a mea este bicicletă hibridă, cam din clasa city bike, și am luat-o TOCMAI pentru caracteristicile de le zici: vreau roți late și rugoase să pot să sar de pe trotuar pe șosea fără să o rup și să merg pe piatra cubică din oraș, vreau apărători de noroi d’alea în jurul roții (nu glumele de plastic de le poți pune la mountain bike), că vreau să ma duc cu ea și pe ploaie și mâzgă, vreau portbagaj să pot să car una-alta (e așa ușor să fac cumpărături pe fugă acum)
greutatea e ok (are cam 18 kg cred), o face mai stabilă și nu e așa grea. când mă duc la marzilibad să mă scald în râu trebuie să o cobor (și să o urc la întoarcere) pe niște scări destul de lungi, și până acum nu fură probleme cu căratul (plus ca trebuie să o împing pe o pantă abruptă – în filmuleț se vede clădirea parlamentului undeva sus, pe lângă ea urc)
hă,hă, ce misto e la marzilibland(sau cum ii zice), super!!! nu se dau uamenii cu capetele de pietre, nu e periculos?
am priceput cum e cu bicicla, tu o iei pentru treburi serioase. Mi se pare totusi f. grea. A mea(nu Gogu, aia de buna), e o road bike (considerata hibrid ca are ghidon drept)si am luat-o tocmai pe principiul “cat mai usoara”. Ma plimb cu ea in timpul liber(as lua-o si la tren, da’ mi-o fura), nu pentru viteza ci pentru distante. Mi s-a intamplat sa fac si 60 de km intr-o zi, ceea ce n-as fi putut face cu una mai grea. Montrealul e orasul pistelor pentru biciclete, sunt peste tot, peste tot, mi se face atata mila de Vlad sa-l vad cat se chinuie in Bucuresti… de-aia-l mai intreb din cand in cand cand emigreaza. Daca nici asta nu e motiv serios de emigrare… :))
aare e râu serios, adânc 2-3 m de cele mai multe ori (acum e ceva mai puțin).
amicul R. din Metz care are o bicicletă cam ca a mea (poate o idee mai ușoară) face câte 100 km pe zi când pleacă în ture de weekend.
vorba latinului, de gustibus
Odată, pe când pedalam într-un sat (aparent) uitat de lume, un ţânc s-a aşezat în faţa mea à plat ventre, iar de pe partea cealaltă, un grup de codane mă huiduia ca pe-o vrăjitoare medievală. E un adevărat fenomen naţional aversiunea aceasta faţă de biciclişti!
Concluzia din ultime posturi este:
fie strada cat de rea
vremea dură sau nebună
multă lume se adună
pentru cursiera mea!
amicul R o fi tanar, tapirule, nu batrana si bolnava si care ma duare genunchiul stang si iau glucosamine vai de steaua mea, parca de gustibus ne arde noua aicea. 🙂
lebada, da, da
langa pista serpuita
pe asfalt sau pe gazon
lume buna se aduna
ca a mea e din carbon.
ei lasa nu te vaita ca nu esti chiar in groapa, cora. amicul R. e tanar, da, ca si mine, sunt tanar doamna tanar, ca batem 40 numa’, mai ie pana la pensie.
pe mine ma doare (fara misto) in cotul drept, de vro doo luni cred, am lovit olecranul (cred ca l-am lovt, alminteri nu se explica), si tot nu trece. ma doare spatele si ala, nu mereu, amicul Cerb zice ca de la disc, se intampla dupa ce ridic copii in brate, m-a invatat o manevra usoara de trecut. si da, si ghenunchiul, tot drept, cand isi aduce aminte
coana Zoica e ochei la greutate, n-am bagat io inca drumetii mai lungi cu ea, dar o sa bag si sper sa fac si io suta pe zi (chiar, cum cari bagajele cu roadbike-ul ala al tau daca zici ca portbagaj nu are?)
71? suntem leat(io n-am inca 40). tineri, frumosi si cu dureri in cot. 🙂
bagaje nu car pe bicicleta. un rucsac usor la R. in spate, daca chiar trebuie, ca n-o fi fraier sa le care tot timpul. :))
daca vreau sa ma duc la cumparaturi, il iau pe gogu, ca el are portbagaj.
ei, am zis “batem”… 🙂
’73.
pushtan :)))
bee
http://www.muzeuldefotografie.ro/wp-content/uploads/2011/08/D3F2775.jpg
http://www.muzeuldefotografie.ro/2011/08/album-de-familie/
Ok, să vedem:
Nimeni nu-i iubeşte pe biciclişti. Tricicliştii sunt simpatici (probabil că grupa de vârstă îi recomandă). Cei din categoria cu patru roţi nu cred că se iubesc nici măcar ei între ei, aşa că-i scoatem din ecuaţie prin nebăgare în seamă. Prin extrapolare, cred că pentacicleta ar rezolva beleaua.
Dragos, multumim pentru fotografii!
CST-Link, aparent, s-a inventat deja:
http://ecoscraps.com/2008/03/04/five-wheeled-bicycle-rides-like-a-surfboard/
ar mai fi uniciclul
vecinul de la unu are unu’. in plus are si o pisica careia i-a facut scara de la geamul de la bucatarie.
@ tapirul:
“Mai sus, într-o cameră mică, Făceau împreună menaj Un moș, un actor și-o pisică.”
@ Cora_:
Nu-i cãrbune ca mangalu
Nici metal cum e titanu.
Ce frumos zice wiki
Unicycles resemble bicycles, but are less complex.
Vlad, daca te incalzeste cu ceva, acu vreo saptamina era sa ma puna jos un politist cu masina. Si eram pe motocicleta, faceam un oaresce zgomot si eram destul de mare in oglinda lui. Doar ca el e politist, poate sa mearga cu 30 la ora pe banda a 3a la ora de virf si sa schimbe directia cind are chef fara sa se asigure si sa semnalizeze.
Cu alte cuvinte, unde sa faci reclamatie daca aia care rezolva reclamatii sint reclamabili?
Ups… s’a schimbat politica site’ului de cind n’am mai trecut pe aici?
Moderarea comentariului are legatura cu faptul ca am semnat cu alt nume (MBadragan=BadDragon)
Vlad a zis:
yap, same thing can say about men resembling women. or the other way around.
DragosB
Nu-i lumina ca fotonu’,
Si nici fibra ca carbonu’
:))
cst link – aia nu se cheama cincicleta?
@Cora_/38:
Pentacicleta, cincileta, fünfcicleta… oricare dintre ele e în regulă, după mintea mea. Important e să folosim sau (dacă nu există) să inventăm cuvinte funcţionale şi sugestive: uşor de pronunţat/scris, şi relativ directe în semnificaţie.
Cincicleta are un anumit farmec, trebuie să recunosc: unul dintre “c”-uri e un fel de legătură covalentă între 2 lexeme. Good call! 🙂
@ CST-Link:
O fi cu covaleme, nu zic nu, dar pentru mine are dublu gust & aroma de Chicklets & Cin-Cin…
@Dragos B/40: [Mode: off-topic, joke]
Heh… pentru mine are are aromă de banană, mai precis de banana problem: “I know how to spell ‘banana,’ I just don’t know when to stop.”
Dacă avea 6 roţi, îi ziceam bitricicleta.
@ CST-Link:
Dom’le, nasol, mie mi-au furat banana (Roxana si Suzana) … … …
Rãmãsei cu spelu’ so
I Put A Spell On You
http://www.youtube.com/watch?v=4R6nmKjcSeU
http://www.youtube.com/watch?v=JhDLFe2ceKA&ob=av2n
BTW, te rog nu ma mai trage de mânecã când merg cu bicla! Lasa-l pe Vlad sa-mi bage batzul la spitze si sa-mi ia ventilu, ca e blogul lui.
🙂
@Dragos B/43:
Roger.
Bi-Tricicleta?
Vlad a zis:
A fost deja inventata. “Las Máquinas Inútiles”
@ Dragos B:
http://www.trilulilu.ro/newgabi/9196b74037b2bd
Nu cred ca are legatura cu lupta de clasa 🙂 Nu cred ca e “nimeni nu ne iubeste pentru ca suntem parliti”. Cei bogati nu sunt mai iubiti… mai respectati poate. Dar asta vine dintr-o lipsa de educatie care se poate revarsa si in sens invers.
Pe la inceputul anilor 2000 am citit un editorial in Adevarul scris de Val Vilcu (pe care de altfel il suspectez ca are mai degraba un 4×4 decat o Dacia) in care ii incita pe cei cu Dacii 1300/1310 sa stea intotdeauna pe banda a 2a pe autostrada ca sa nu-i lase pe arogantii cu 4×4 sau alte masini straine sa-i depaseasca.
“Nimeni nu ne iubeste pentru ca suntem bastani” :)))
@Jocul Orb: chestia cu lupta de clasă e o altă discuţie. La noi, nu există nicio luptă de clasă. E mai simplu: stau într-un cartier care cândva era o mahala modestă. Cu vremurile noi, terenurile din mahalaua asta modestă au devenit extrem de scumpe. Jumătate din cartier a fost demolat (case vechi, unele mai pipernicite, altele chiar monumente istorice), şi în loc s-au construit nişte blocuri noi, unele cu birouri, altele cu locuitori bogaţi. Dintre locuitori originali, am rămas puţini, şi există o presiune asupra noastră. Deranjăm. Deranjăm pentru că existăm. În apartamentul de sub al meu, unde cândva stăteau prietenii din copilăria mea, a locuit recent o doamnă din înalta societate. Deşi la început o salutam, fiind, deh, vecini, n-am primit niciodată nici măcar o privire de răspuns, aşa că am renunţat. Mai nou, deranjez dacă îmi leg bececleta de un gard, preţ de 10 minute cât intru la alimentară. Vin nişte badigarzi burtoşi, angajaţi de noii proprietari ai cartierului, şi mă gonesc, cam ca atunci când goneşti un boschetar care te deranjează cu mirosul lui. Bicicleta mea nu era în drum, nu jena pe nimeni, era vorba de un principiu.
Cum să nu-i urască badigarzii pe biciclişti?!
Viaţa lor profesională a însemnat evoluţia de la mersul pe bicicletă (sau cu tramvaiul) între casă şi fabrică până la momentul glorios de azi, când îşi plimbă burta şi pulanul prin faţa firmei.
Unii, mai norocoşi, vin chiar cu maşina personală, chiar dacă acasă au ziare pe duşumea.
Şi tu, om serios eşti, nu poţi nici măcar o rablă să-ţi iei?
@ Vlad:
citesc şi mă deprim şi mai tare. ca să parafrazez un titlu de film şi carte: parcă nu mai e ţară pentru oameni normali…