Amicul lui Pinel

Cândva, la sfârșitul secolului 18, un francez pe nume Philippe Pinel a inventat meseria mea actuală. Pinel a fost, zice-se, primul psihiatru. Nu că până la el nu s-ar fi ocupat nimeni cu bolnavii psihici, ci că această ocupație era una brutală și inumană, constând mai ales în punerea în lanțuri și încuierea în cotloane întunecoase ale elementelor cu care societățile occidentale de dinainte de marile revoluții burgheze nu vroiau să aibă de a face.
Pinel nu a fost un mare medic. Ani și ani de zile nu a fost în stare să-și echivaleze diplomele de la Toulouse și Montpellier și să obțină un post la Paris, unde se stabilise. Avea veleități intelectuale care nu prea aveau de-a face cu medicina, ci cu științele umaniste, cum sunt filosofia și literele. Medicina era o meserie practică (cum e și acum). De abia după Revoluția Franceză norocul i-a surâs, și asta pentru că își făcuse prieteni printre politicienii ajunși la putere (mai precis Thouret), și a obținut un post de medic-șef (de fapt de unic medic) la spitalul Bicêtre, care pe atunci era un fel de balamuc unde mucegăiau la grămadă criminali, bolnavi psihici și sifilitici terțiari. Acolo l-a cunoscut pe Jean-Baptiste Pussin – care e cu adevărat primul psihiatru, însă care nu avea prieteni la fel de puternici ca Pinel, așa că a rămas un cvasi-anonim. Pussin a fost primul care s-a apucat să desfacă lanțurile bolnavilor psihici, însă tablourile vremii îl imortalizează pe Pinel făcând acest lucru. Și posteritatea îi ține minte doar pe cei imortalizați. Dar astea sunt amănunte: de bine sau de rău, Pinel căpătase influența și puterea de a duce mai departe ideile lui Pussin: din gaura de fund Bicêtre, el e mutat tocmai la faimoasa Pitié-Salpêtrière, unde are ocazia să aplice “terapia morală” inventată de Pussin (care mie unuia mi se pare că seamănă, în esență și scop, cu psihoterapia cognitivă care se face bolnavilor psihotici în țările civilizate). Îl are elev pe strălucitul Esquirol, care mai târziu va fonda un curs de boli mintale, și iată! Psihiatria s-a născut!

Dar ce drac l-a posedat pe Pinel să îl pasioneze bolile psihice? În parte a fost ruperea lui de marea medicină, pe care n-o mai practicase de cincisprezece ani, însă nu era singurul motiv – la urma urmelor, ar fi putut primi un post călduț și bine plătit de secretar ministerial, sau ceva asemănător. Desigur, medicina atrage după sine onoruri și dragostea publică, și a contat și asta (Pinel ajunge șef la Salpêtrière și academician), dar istoria mai consemnează un motiv: moartea unui prieten apropiat, care fusese atins de o “manie acută”. Nu am reușit să găsesc numele prietenului, iar poveștile sunt contradictorii (unii zic că ar fi fost vorba despre un suicid, alții că amicul în chestiune a fost mâncat de lupi, în cursul unui puseu de dromomanie în cursul căruia se rătăcise într-o pădure). Oricum ar fi, a fost un șoc pentru Pinel, care a început să se intereseze de marele mister al nebuniei.

Ceea ce vreau să zic e: a fost nevoie de o experiență personală ca psihiatria să capete o față umană. Etica, morala, altruismul și umanismul nu fuseseră suficiente.

Puteți citit tratatul de boli mintale al lui Pinel, microfilmat, pe site-ul Bibliotecii Naționale Franceze.

About The Author

15 thoughts on “Amicul lui Pinel

  1. Așa, și?
    Ce-are asta cu credința?
    ………..
    (blegu’, fugind/fentând proiectile mahalagistice: Chelalauuu…!)

  2. As avea si eu o intrebare…Toate bolile mintale au un substrat si o predispozitie genetica sau factori din timpul vietii indruma catre asa ceva?

  3. “Dar ce drac l-a posedat pe Pinel să îl pasioneze bolile psihice? În parte a fost ruperea lui de marea medicină”

    Zbanggg!

    Cinicule.

    Te roade, ai?

  4. Să-i răspund lui A. Nu, nu mă roade. Eu am vrut cu tot dinadinsul să scap de marea medicină, și într-un fel nu am reușit.

  5. probabil experiențe personale de genul celor de care zici au mai existat, din ce spui mie mi se pare că influența personajului în epocă a făcut ca metodele lui să fie acceptate de insanțele domeniului și de societate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.