Oricine scrie un mesaj, indiferent că e vorba de un text pe peretele unei toalete publice, un jurnal intim, un roman, etc, se înconjoară imediat de o anume singurătate, care înainte nu era acolo. Ea vine din faptul că niciun mesaj nu poate reda exact ceea ce ai vrut să spui, din cauze situate la toate nivelurile codificării, transmisiei și recepției informației, iar cauzele astea sunt amplificate exponențial dacă mesajul nu are un receptor clar definit, individual.
Pe scurt, o bună parte din ceea ce scrii se duce pe pustii. Și ce pustii extraordinare trebuie să fie! Câți pelerini înveliți în mantale albe nu au încercat să le traverseze! Câți sihaștri nu au căutat în ele ceea ce este! Și câte prostii oare mai am de gând să înșir în acest post?
Mă rog, ceea ce vreau să spun este că, deși am început să scriu și prin alte părți, există un singur loc unde mă simt ca acasă în scris, și el e aici, cu voi, dragi prieteni.
Vă iubex și vă doresc un an nou minunat, fără pustii.
🙂 Sunt perfect de acord. La multi ani!
un gind si pentru pustiile si singuratatile receptorilor…noroc cu transmisia asta imprecisa!
ps: desi a trecut craciunul antispamul meu e guitz:)
probabil de la cit m-am ghiftuit.
Sunt de acord ca este dificil deseori sa gasesti cuvintele potrivite pentru a-ti exprima sentimentele si experientele dar nu cred ca acest efort este inutil/ ajunge in pustiu. Pe masura ce incerci sa te exprimi in scris gandurile iti capata o alta claritate, te disociezi discret de background-ul zgomotos din minte si incerci sa alegi cuvinte in care sa te regasesti. Este un exercitiu de autenticitate, de sinceritate, intotdeauna valoros.
O persoana asa talentata si educata ca dvs. nu ar trebui sa abureasca publicul blogului ( care probabil este vulnerabil si obosit, la intrarea in noul an).
P.S. Iar daca domnia voastra este in cautare de carti ref. creative writing (desi nu cred ca aveti astfel de trebuinte), o locatie virtuala a subsemnatului poate fi de ajutor (a se vedea post-ul ref Cultură & Artă -carti):
http://doxosophia.wordpress.com/
Vivat empatia!
Vivat putin- cunoscuta-lume-din-adancurile-fiintei!
Parerea mea.
Creative writing???:)
La multi ani!
La multi ani, Vlad!
Și noi ne simțim acasă aici, în Mahala, cum bine știi.
Altfel, eu mă gîndeam că scrisul e un fel de exorcism, dar se vede treaba că sînt mai multe soiuri de duhuri de care scapi scriind — de duhurile bune ți se face dor după ce au plecat.
E ca orice alt loc de munca. Nu mergem de placere daa nu ne place, si chiar daca ne place devine stresant si neplacut daca nu avem colegii aproape sau chiar prieteni. Asa e si cu scrisul. Eu sunt de parere ca daca te simti bine undeva acolo iti e casa. Felicitari pentru introducerea in an si va doresc un an plin de bucurii si cum zice articolul, fara pustii.
Dragă Vlad,
pe lângă urările standard (deci scrise pe negândite şi cu mintea aiurea) de sănătate, noroc, bielşug pe care le primeşti în tot anul, dă-mi voie să-ţi urez şi una mai piezişă: aşadar, îţi doresc ca în 2012 să apuci să faci măcar o călătorie într-un loc exotic. Mă roade urarea asta de mai multă vreme, de când văd că te tot trambalezi doar prin Evropa şi n-ai curajul să sari peste marea baltă sărată ce o înconjoară, spre alte spaţii neeuclidiene şi necarteziene (nu zic că eu aş fi mai curajos, suntem doi căcăcioşi). Dar ceea ce m-a făcut s-o scriu abia acum a fost recenta citire a impresiilor de călătorie în Africa ale verişoarei matale (cocârliţa de ghimbir), cân’ s-a dus ea să-i caute pe negri de pepite la molari (e o curajoasă!).
La multi ani!
Dar ce am fi cu totii, cei care mazgalim pe bloguri sau pe hartie, fara pustii?
Cu pustii macar avem iluzia unei impacari cu generalul mundan.
La multi ani!
Cand iti scriu acum acest comentariu, nu sunt inconjurata de singurate, stiu ca il vei citi. 😀