Legea junglei

Astăzi m-am dus până la DGASPC cu bicicleta. Am luat-o pe calea Buzești, unde au apărut niște piste ciclabile reale, cum ne-am dorit de multă vreme. Pe care, teoretic, chiar s-ar putea merge cu bicicleta. Teoretic doar, pentru că, practic, nu se putea. Pe aproape toată lungimea lor, erau mașini parcate. Dacă erau și zone libere, era pentru că pe acolo ieșeau mașini din alte parcări, făcute pe trotuar, ceea ce făcea zona mai periculoasă decât mijlocul străzii. Pe un astfel de tronson, un  taximetrist m-a depășit, apoi mi s-a băgat în față și a parcat. Pe pistă, bineînțeles. Pentru că genul ăsta de îndrăzneală e cam mult chiar și pentru mine, care sunt o fire blajină și mămăligoasă, am oprit în dreptul ferestrei și l-am claxonat insistent. A coborât geamul și m-a întrebat candid ce m-a apucat.  I-am explicat, politicos (pe cuvânt) că  nu numai că mi-a tăiat fața, dar a staționat pe o pistă destinată exclusiv bicicliștilor, ceea ce contravine regulamentului de circulație. „Așea, și?” mă întreabă el, de parcă explicația mea nu însemna absolut nimic, de parcă tocmai îi recitasem în sanscrită un verset din Bagavagita. Am adăugat atunci că pista aia a fost făcută și din banii pe care îi plătesc, ca un cetățean cinstit, la impozite, și că în virtutea acestui fapt sunt protejat de legile în vigoare atunci când merg pe stradă. Șoferul m-a privit cu o autentică milă și fără pic de agresivitate, și-a lovit tâmpla cu degetul într-un gest sugestiv, și mi-a zis că aici nu e Germania, aici e România și el staționează fix unde vrea.  I-am promis că voi suna la Poliția Rutieră, dar nu a părut deloc îngrijorat.
Are dreptate. O să sun la poliție, de îndată ce o să am timp, dar știu deja că e degeaba. Din discuții pe care brigada rutieră le-a avut cu diverse ONG-uri de bicicliști, mesajul autorităților a fost că nu se pune problema să fie amendat vreun șofer, sau ridicată vreo mașină. Și probabil că nu o să mai sun nicăieri, chiar dacă mi-ar plăcea ca, într-o zi, fiica mea să poată să meargă cu bicicleta la școală.

Mi-e teamă adesea că România e într-un punct situat dincolo de cel critic.  Înțeleg foarte bine, și simpatizez cu sentimentul care alimentează protestele din București. E și ușor, pentru că e un sentiment primar. Mă apucă și pe mine de douăzeci de ori pe zi, în ultimul an. Sentimentele primare însă nu necesită rațiune, nici nu sunt satisfăcute de aceasta. Legea sănătății, Arafat, sunt chestiuni tangențiale. Un proiect de lege a sănătății perfect, dacă ar exista unul, nu ar liniști niciun spirit. De altfel, tactica principală a celor contestați pare a fi una pasivă, de lăsat impresia că se face ceva în așteptarea răcirii entropice a conflictului. Ceea ce e cu adevărat prost e că nici măcar dacă ar exista o voință politică, alta decât presiunea FMI, probabilitatea unei reforme reale în sănătate mi se pare cam tot la fel de mare cu probabilitatea ca eu să pot merge cu bicicleta pe pistele de pe Buzești. Bicicliștii sunt puțini, și chiar dacă n-ar fi, ei pot fi oricând călcați cu mașina, ceea ce înseamnă că din principiu nu au drepturi, indiferent ce impozite ar plăti: este legea naturală a junglei.  Există un consens al tuturor verigilor superioare din lanțul trofic al circulației bucureștene în această privință: niciun șofer nu va respecta drepturile bicicliștilor, pentru că niciunui șofer nu îi convine să parcheze regulamentar, eventual contra cost, sau să meargă pe jos cei 3 km până la birou. Nici polițiștilor nu le-ar conveni munca titanică pe care ar trebui să o depună pentru a aplica regulamentul, De ce să o facă? Doar nu moare nimeni. Bicicliștii să se descurce. În sănătate, rolul biciclistului e jucat de pacientul asigurat. El e veriga de jos, cel care, atunci când e bolnav, e la mâna sistemului. Legea junglei nu îi dă dreptul la un sistem care îl protejeze în favoarea intereselor verigilor superioare. Nefericirea lui nu va servi decât cel mult ca unealtă de manipulare demagogică. Politicienii îi vor acuza pe medici, cum au tot făcut-o de-a lungul timpului, iar medicii vor tăcea, de teamă să nu-și piardă poziția și, da, ciubucul. Nu văd cum să fie reforme în România și piste ciclabile în București pentru că nimeni nu este interesat să existe.

Iar verigilor inferioare le rămân doar emoțiile primare. Care, în absența minții, sunt mai mereu violente.

About The Author

33 thoughts on “Legea junglei

  1. Poze cu telefonul si email la bpr@b.politiaromana.ro (daca nu suni).
    Te rog!

    Mai jos fragment dintr-un raspuns primit la o plangere facuta de mine:
    ” Astfel, în perioada 13 – 30.10.2011 au fost aplicate un număr de 24 sancţiuni contravenţionale conducătorilor de autovehicule care nu au respectat prevederile art. 142 lit. „o” din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 republicată.”

  2. Dincolo de dreptatea din ceea ce scrii, pedalând pe proaspătul asfalt oprescian (prof. dr.) de pe Buzeşti ai conştientizat că de fapt călcai peste mormintele proaspete ale unor case de secol XIX târziu, executate şi îngropate stalinist, pe şestache?

    În 1913 armata sârbă a traversat câmpul bătăliei de la Kosovo în linişte şi în vârful picioarelor, pentru a nu tulbura somnul celor căzuţi în marea bătălie din 1389. Cred că şi noi, trecând pe Berzei şi Buzeşti, trebuie să coborâm de pe biciclete şi să le luăm în cârcă, păşind cu ele în vârful picioarelor.

  3. Prin octombrie/noiembrie candva mergeam cu taxi-ul prin Timisoara. Proaspat intors in oras dupa un an, ma miram cu voce tare de pistele de biciclisti aparute in oras.
    Taximetristul a inceput sa injure politia comunitara care cica pandeste soferii si-i amendeaza cand parcheaza pe piste. Deci, mai nou, soferii se feresc de piste.

    Ocazie buna sa va informez ca, dupa 2 luni de mers zi de zi cu bicicleta prin Timisoara, pot spune ca mersul cu bicicleta prin oras este o placere relaxanta.

    Stiti clipul asta din New York? http://www.youtube.com/watch?v=bzE-IMaegzQ Trebe facute multe din astea in fiecare oras.

  4. @ A.:
    Da, da, armata sârba. Sunt singura natie al carui imn serbeaza o înfrângere – Kosovopolie 🙂

  5. A.-ule, pai asa ar trebui sa mergem in soapta tot timpul peste tot. peste dooj’ de ani te rog sa lacrimezi la aniverarea blocului din Aviatorilor.

  6. Ai atins un punct insuficient constientizat de cei care discuta politică: presiunea FMI este voinţa politică la noi. Din păcate, ţara noastră nu este decit o fantoşă a unei ţări independente, totul vine din afara. Mi se par asa de înduioşători cei care mai dezbat ce se intimplă la noi in termeni interni…nu sintem absolut nimic, nu contăm mai mult decît Nigeria. Dacă mîine puterea care ne conduce cu adevărat decide că bicicliştii au întîietate, poliţia va ridica imediat toate maşinile, la nevoie se votează o lege care decide suspendarea parcării în intravilan etc.

  7. Io propun ca orice biciclist sa fie dotat – LEGAL! – cu un pistol semiautomat de 9mm, (taci, Tapirule, lasă-mă să latru!) in scopul de a impune regula bicicletei in Romania.
    (și cu 2 încărcătoare, normal)
    Ham-HAM!

  8. Io patesc asa la trecerile de pietoni. Invariabil se opreste cate o duduca sau un duduc care nu au gasit, evident, loc de parcare in alta parte.
    Pana la semiautomate, mie mi-ar trebui neste stichere d’alea extrasupralipicioase, de sa le trantesc io pe parbrizul lor, cu mesajul de adanca consideratiune: „PARCHEZI CA UN BOU!”.
    Pusca mi-ar trebui pentru aia de fura contactorii de la caile ferate. Sau la aia de le exfoliaza (?!?).

  9. Stii la ce m-am gandit eu cand am citit? Cum sta taximetristul la o saorma la Floreasca si povesteste razand cu varza in coltul gurii despre biciclistul idiot care a i-a explicat ca a parcat pe pista de biciclete. …”de parca eu nu vazusem ca am parcat pe pista!!! Haaaaaahahahaha!!!! „

  10. Vlade, problema se rezolva destul de usor. Un telefon pentru a informa despre un atare incident politia comunitara/locala/rutiera, nu este aboslut deloc indicat. De ce? Vorbele se duc, nu raman. O sesizare/reclamatie/plangere scrisa cu doua fotografii atasate care sa cuprinda in campul vizual si masina si pista si vreun semn stationare interzisa/pista biciclete etc este solutia. Mentionezi ca un ziar local va fi deasemenea informat despre acel caz in special, acest incident fiind o regula si nu o exceptie. Ceri numar de inregistrare si gata, astepti. Oricum, sunt mai multe metode de a rezolva situatia. Daca eram din Bucuresti rezolvam impreuna problema. Si pe mine ma enerveaza la culme tupeul anumitor participanti la trafic, in special taximetristii si „taranii”. Opresc unde au chef, chiar daca este vorba de coltul strazii. Esti obligat sa iesi pana pe a doua banda ca sa poti face dreapta din cauza nesimtirii lor. Si daca il claxonezi, tot el este cu gura mare. Pana ma hotarasc sa’mi iau o bata si ramane fara dinti.

  11. Eu cred ca lucrurile se vor rezolva mult mai repede. Si nu, nu sunt optimista, sunt chiar pesimista. Pt ca nu mizez pe vreo cizelare a spiritului civic bucurestean, ci pe mirosul fin al smecherilor locali care vor descoperi ca ridicarea masinilor parcate pe piste poate aduce averi. Cand au descoperit cati parcheaza aiurea in Pantelimon, toata vara au ridicat, fara oprire, tot ce au prins. Ei au facut averi iar in zonele alea de 2 ani nu mai parcheaza nimeni.

  12. Salut Vlad. O abordare mai implicata sa stii ca nu este atat de irelevanta precum pare la prima vedere. Da, stim cu totii despre pasivitatea politiei si in general a organelor de control in Romania. Dar in ultima vreme, lucrurile incep sa se schimbe. Incet, dar se intampla. Asa ca in loc sa ramanem noi in urma, putem profita de aceasta schimbare si chiar s-o acceleram. Ca sa vezi ca nu vorbesc in gol, vezi si aici rezultate concrete: http://bicla.ro/2010/05/haralamb-a-scris-politiei-si-politia-i-a-raspuns/.
    Cred ca tine si de noi sa ne implicam la nivel civic, nu doar sa ne plangem.

  13. Cu siguranță așa voi face și eu. Zilele viitoare, dacă apuc, merg pe Buzești cu aparatul de pozat. Și așa e, trebuie să ne implicăm!

    Ceea ce vroiam eu să zic sunt următoarele: taximetristul, sau șoferii parcați pe piste, nu sunt niște infractori sociopați. Sunt oameni ca mine și ca dvs. De asta, ezit și să le fac necazuri cu poliția (trebuie să o fac într-un puseu de enervare acută, ca să îmi iasă), și să le sparg dinții cu bâta, etc. La fel și în Sănătate, sau peste tot: e ceva în neregulă cu aproape toată lumea, toți cei care sunt superiori conform legii junglei (e.g.: mașinile îi pot călca pe bicicliști, și da, bicicliștii pe pietoni, pacientul e la mila doctorului/asistentei/infirmieriei, cetățeanul e la mila funcționarului public, etc) par să se prevaleze de treaba asta pentru a-și aroga privilegii total nemeritate.

  14. …iar toate astea(masinile calcandu-i pe biciclisti, biciclistii pe pietoni, doctorii/asistentele pe pacienti, pacientii- functionari pe toti cei de mai ‘nainte) zdruncina si cei mai tari nervi…
    de toate te poti plange, dar nu ca nu vei avea pacienti… trebuie doar sa nu „cazi” tu inaintea lor.
    stiu, gluma neinspirata… 🙂

  15. „cetățeanul e la mila funcționarului public”?!?!?!?!

    Vlade, asta chiar m’a indignat 😛 Poate ca ceea ce spui tu, se intampla cu ceva vreme in urma, insa acum in prezent, zic eu, cred ca s’a mai schimbat ceva in mentalitatea oamenilor cu privire la drepturile, marunte ce’i drept, dar care le apartin.

    Arata’mi mie functionarul ala nesimtit, zeflemitor, fara chef… ca ti’l mananc 😀

    Bine, acum conteaza si cu ce atitudine te prezinti. Comportamentul mai domol, pasiv si „ingaduitor” al cetateanului cu privire la anumite incalcari ale conduitei taximetristului, functinarului public etc. incurajeaza si chiar perpetueaza acest fenomen.

    Numai bine!

    Felicitari, Vlad, sa’ti traiasca fetita! 🙂

  16. A face piste de biciclisti inainte sa rezolvi problema parcarii masinilor este ca si cum ai promite unui copil o bomboana si i-ai da doar ambalajul. Ma intreb daca nu ar fi o idee buna sa fie supusi la niste teste de gandire simpla cei care sunt responsabili de decizii de felul acesta. Poate chiar teste de sanatate mintala.

  17. A face piste de biciclisti inainte de a rezolva problema parcarii masinilor este ca si cum ai promite o bomboana unui copil si apoi i-ai da ambalajul gol. Ma intreb daca nu e o idee buna sa supunem pe oamenii din administratie care iau decizii de felul acesta la niste teste de gandire simpla sau chiar teste de sanatate mintala…

  18. A. a zis:

    „…trebuie să coborâm de pe biciclete şi să le luăm în cârcă, păşind cu ele în vârful picioarelor…”

    Ce mă enerveză pă mine… e când A. bagă caterinca proaspătă, caldă… pă care eu o tot coceam.
    Chelalau!

  19. Flora, eu, care nu sunt șofer, nu sunt interesat de locurile de parcare, și nu văd de ce ele ar avea prioritate față de pistele de bicicliști. Mai mult, găsesc că Bucureștiul e un oraș mic, din Jilava până în Otopeni sunt 20 de km, ceea ce înseamnă că, în interiorul lui, mașinile sunt doar un moft burghez.

  20. Sunt intru totul de acord cu argumentele tale, si eu prefer bicicleta si transportul in comun masinii. Ceea ce vreau sa spun este ca din punctul de vedere al taximetristului care a parcat dintotdeauna masina in acel loc este nedrept sa i se interzica sa parcheze acolo fara a i se oferi o solutie pentru parcare. Vina apartine in intregime administratiei, care nu a gandit cand a facut pistele de biciclisti. Mie mi s-ar fi parut corect fata de toti, inainte sa fie facute pistele, sa fie consultata populatia, sa poata fiecare interesat sa se exprime. Daca balanta ar inclina in favoarea biciclistilor,as angaja politia rutiera sa respecte decizia, dar as gasi mai intai o solutie pentru soferi (as construi parcari publice sau as pune la dispozitie biciclete de inchiriat la pret mic sau as imbunatati reteaua de transport in comun si as reduce pretul calatoriei,pentru a incuraja populatia in acest sens ). Iar daca sunt mai numerosi cei care vor sa conduca in Bucuresti, nici macar nu as mai construi pistele de biciclisti, decat daca nu sunt intreg la minte si vreau neaparat sa pun oamenii in situatii frustrante ca cea in care te-ai regasit tu.

  21. Mersul cu mașina prin oraș este dăunător și greșit indiferent de ce vrea sau crede populația. E poluant, zgomotos, oprimant. Ar trebui să vezi cartierul meu: dacă eu m-am jucat în el pe rupte, va fi imposibil fiicei mele să o facă. Și din cauza asta, nici măcar nu mă interesează ce crede populația din clasa mijlocie care nu poate veni la serviciu cu tramvaiul, ci doar cu mașina nemțească. Peste tot în orașele europene – ba chiar și în alea americana – se încearcă descurajarea condusului în oraș. Noi: mai facem un pasaj să treacă pe el și mai multe mașini, să mai „fluidizăm” circulația.

  22. In link-ul de aici cateva exemple de urmat in privinta pistelor de bicicleta: http://www.asyf99.dsl.pipex.com/info/cycling_in_cities.html
    Ce m-a frapat este faptul ca pistele din Bucuresti incalca in mod grosolan cateva reguli de baza. Un lucru putin cunoscut este faptul ca biciclistii sunt obligati sa foloseasca aceste benzi (acolo unde exsita) iar in cazul unui accident vina ii apartine ciclistului deoarece era pe sosea. Alfel spus, sunt obligati sa faca uz de ceva ce nu-i ed folosit!
    In alta ordine de idei, astept sa se mai incalzeasca sezonul si voi incepe o „campanie” de plangeri catre BPR. Ei se fac vinovati de faptul ca au aprobat executiile acestor trasee de bicicleta.

  23. @ Vlad:
    Eu inteleg motivele tale, nu am nevoie sa fiu convinsa. Problema devine dificila atunci cand determinam pe acele persoane care incalca legea sa nu o mai faca. Cred ca este exclus sa se interzica condusul in oras cu desavarsire, nu ar fi democratic, pana la urma fiecare are dreptul sa traiasca asa cum doreste.
    Poate sa aiba cineva cele mai bune intentii, sa apere cele mai nobile virtuti, nimic nu se poate face prin forta si fara cooperare. Nu putem sa ii fortam pe soferi sa nu mai conduca in oras. Dar putem, si mai ales autoritatile pot, sa incurajeze sau sa descurajeze populatia intr-un anume sens. Daca primariile s-ar angaja pentru un oras mai putin poluat/zgomotos/ opresant (neplaceri datorate traficului excesiv), si care ar fi pana la urma o clauza de bun simt,cum bine zici, indiferent de ce ar crede majoritatea, cred ca ar gasi si mijloacele sa o faca (cum ar fi sa creeze o taxa de poluare pentru masinile personale din interiorul orasului sau parcari cu plata la tarife foarte ridicate care sa fie controlate strict). Nu este suficient sa trasezi benzi pentru biciclisti, trebuie sa te gandesti si la nevoile soferilor. E ca si cum ai pune mielul si lupul la un loc si ai crede ca se descurca ei si singuri. Dar lucrurile au fost organizate de asa maniera ca biciclistului nu-i ramane decat sa se ia de guler cu soferul.
    Ceea ce ma deranjeaza este ca trasand aceste piste si neluand in seama nevoia de parcare pentru soferi nu se face decat sa se incurajeze incalcarea legii (din partea soferilor, dar si a biciclistilor care au ideea de a merge pe trotuar cu bicicleta).In Romania oamenii nu au respect fata de lege sau reguli. Nu exista sentimenul ca acestea sunt facute ca sa le faca viata mai usoara, sa ii protejeze, ca este un lucru benefic pentru toti daca toti am respecta legea.Iar atata timp cat aceasta mentalitate persista nici priogres de nici un fel nu va fi. In toate statele civilizate legea este respectata (de exemplu SUA sau Elvetia).

  24. @ Chipuc: da, tocmai mă pregăteam să scriu și eu; pe de altă parte, Vlad, vezi ce faci cu telefonul ăla când te vede taximetristul… și stai cu ochii și pe mâinile lui, vezi ce apucă din portieră… experiențele sunt variate în zona asta.

  25. @ Alin: tocmai ce-i sugeram lui Vlad că există întotdeauna o bâtă mai mare decât a ta… (crede-mă, m-am lămurit io); cu restul, de acord

  26. arhitectul a zis:

    @ Alin: tocmai ce-i sugeram lui Vlad că există întotdeauna o bâtă mai mare decât a ta… (crede-mă, m-am lămurit io); cu restul, de acord

    Desigur ca rezolvarea cu bata era doar una figurativa.

    Oricum, metoda explicata de mine mai sus este la indemana oricui cu efecte imediate. Eu am avut probleme in diverse situatii/domenii care s’au rezolvat fara mari batai ce cap. Sincer acum cativa ani nici prin cap nu’mi trecea ca o astfel de abordare poate avea rezultate.Mentalitatea mea de atunci imi tot rasuna prin cap:” nu merge, doar suntem in Romania..doar suntem in Romania…Romania…”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.