Remediile „naturiste” funcționează pentru că oferă explicații plauzibile (e.g. „dezintoxicatul organismului”). La fel și medicina „clasică”, până la un punct. Religiile funcționează pentru că oferă explicații plauzibile. Teoriile minții (dualism, cognitivism, comportamentalism, etc) – la fel. Suntem existențialiști și îmbrățișăm ostentativ lipsa de sens a lumii pentru că și ea devine plauzibilă. Paranoicii sunt paranoici pentru că găsesc explicații mai plauzibile decât adevărul.
Încep să cred că adevărurile, dacă există, nu pot fi decât cu totul implauzibile. De fiecare dată când găsesc o explicație, primul lucru pe care îl fac așadar e să mă îndoiesc de ea: este suspectă prin însăși natura ei de explicație.
About The Author
hehe
fereste-ma, Doamne, de cei cu certitudini, inclusiv de Domnia Ta.
certitudinea e ca nimic nu e cert… 🙂
Si eu observ uneori ca nu stiu nimic… si parca si mai putine stiu atunci cand am impresia ca stiu mai multe. Ciudat sentiment!
Cred ca orice teorie care se declara completa este suspecta. Certitudinea ferma este si ea asemenea, cu exceptia faptului ca existam.
Asta e problema mea cu pozitivismul, credinta ca exista orice poate fi studiat si explicat. Cred ca sistemele teoretice nu pot evolua decat daca vor avea o componenta integrata care sa permita ilogica (conform standardelor date la acel moment), deschisa catre orice realitate oricat de improbabila ar parea la un moment dat.
Ce face religia admirabil este sa inglobeze o astfel de componenta, sub forma unor “black boxes” formate din afirmatii care trebuiesc acceptate de adepti ca atare in pofida logicii lumii imediat accesibile.
Asa incat stai fara grija, cheia este chiar in acel “nu stiu nimica”.
Sa te indoiesti de tot, nu asta face un filozof? Iar filozofia ta aduce cu a lui Socrate, esti doar iubitor de intelepciune.
E sanatos sa te indoiesti, dar e nevoie si de certitudini. Ajungem iar la credinte.Explicatiile si identificarea rosturilor cred eu ca sunt obligatorii pentru sanatate si echilibru psihic. Ne construim fiecare cum putem si cum ne pricepem universul. Marea intelepciune e sa nu ridem unul de celalalt cu universul lui altfel si diferentele si contradictiile sa nu ne naruie certitudinile esentiale echilibrului nostru.Grea treaba.
“Nu stiu nimica” e una si “nu cred in nimica” e alta; Vlad spune doar ca nu stie nimic…sau ca nu crede ca stie ceva? sau ca crede ca nu stie nimic??
Certitudinile ne ajuta sa luam decizii si sa evitam pericole. Orice femeie stie ca dragostea invinge intotdeauna! 😛
diligentreader a zis:
Blegoo (nemulțumit): “Iar cu credința? Iar ma cert cu Tapirul?
Iar iese cu scandal? Iar aruncăm cu borcane vechi dă dulceață zaharisită dîn balcoane?
cum spunea cineva mai sus nimic nu e cert in lumea aceasta 🙂