Șarmul discret al aristocrației

by Vlad

A venit vremea să mă bucur ca un copil de lucruri noi, cum ar fi mersul la un târg pentru bebeluși. M-am dus așadar la Babyboom, într-un hangar măreț în buza aeroportului, și tare m-am mai bucurat. Am zburdat de la o tarabă la alta, minunându-mă de ultimul model de clips de suzetă sau de buiota cu sâmburi de vișine, și am plecat cu bicicleta încărcată de obiecte moi și intens colorate. Așa cum minunat zicea un comentator aici cândva, sunt un om normal ce devine normal. Dar postul ăsta nu este neapărat despre mine și bucuriile mele de tătic burghez.

Cea mai mare tarabă de la târgul de bebeluși e cea unde se vând cărucioare Inglesina. Dacă sunteți părinți și n-ați auzit de Inglesina, trăiți probabil pe altă planetă și copilul dumneavoastră este un marțian mic și verde. Cărucioarele Inglesina sunt acele cărucioare care costă cât trei salarii de medic. Sau cinci salarii de agent bancar. Sau salariul pe un an al unei casierițe de la supermarket. Sau cât bicicleta lui Botezatu. Sau cât o roată de la bicicleta lui Th.Paleologu. Sunt obiecte de lux, cu allură nobilă și victoriană, luxul autentic al tweedului căptușit cu cristale Swarowsky. Le vedem peste tot în parc, și, dacă avem la rândul nostru copii, simțim cum tainic ne roade viermele invidiei. Copilul dintr-un astfel de cărucior trebuie să fie un aristocrat, un prinț, nu doar un „prințișor”. Chiar și eu, când scriu aceste rânduri, mă simt invidios, și posesorul unui astfel de cărucior, sau poate firma care le produce, ar putea invoca argumentul invidiei împotriva unei oareșcare malițiozități a textului de față. Doar că nu o să o facă, pentru că invidia ce o resimt chiar acum este exact efectul scontat. Dacă mi se va spune “ești invidios”, tonul va fi unul satisfăcut, și nu plin reproș.
În realitate, nu știm cu siguranță în ce cărucioare stau copiii aristocrați. Asta pentru că părinții lor îi plimbă rareori prin parcul IOR, preferând să dea instrucțiuni guvernantei să îi scoată la aer la marginea lacului de pe moșia personală – presupun. Din câte date avem, poate nici nu există aristocrați de-adevăratelea. Știm însă că aspiranții la aristocrație își vor lua sigur un Inglesina. Sau cinci – să fie. Și se vor plimba cu ele în văzul oamenilor de rând, small folk, les villains. Les nouveaux riches sunt de altfel adepții psihologiei behavioriste radicale. Deși poate nu toți l-au citit pe B.F.Skinner, ei știu că comportamentul îl face pe om, și nu viceversa. Vrei să fii un artistocrat? E suficient să-ți cumperi un cărucior Inglesina, pentru că asta fac artistocrații. Toți ceilalți te vor vedea ca pe un aristocrat, și atunci vei fi unul, pentru că simpla ta existență e nesemnificativă dacă nu se reflectă în ceilalți. Prințului din scutece nu-i va păsa, deocamdată, cu ce cărucior îl plimbi în Plumbuita, sau la mall, dar, în timp ce își molfăie elementar suzeta, deja primele noțiuni ale acestei lecții de viață îi vor fi inoculate: nu exiști fără ceilalți, măcar că ai nevoie de ei ca să te simți bine pentru că ei nu au Inglesina. Fără picătura icterică de invidie din privirile lor nu ai de unde să știi cât valorezi. De disprețul față de tine însuți scapi disprețuindu-i pe ceilalți.
Nu că părinții ar vrea să-i învețe ceva pe copii cu ajutorul unui cărucior. Raționalizarea noastră, de părinte, este: “vreau ce-i mai bun pentru prințișorul meu”. Nu trebuie să ai un IQ mai mare de 80 ca să realizezi că pe prințor nu-l interesează marca de cărucior și că e la vârsta minunată când în brațele mamei e mai bine decât pe bancheta de piele de pui de gazelă a ultimului model de Mercedes. Nu trebuie să fii un geniu ca să recunoști că îți iei căruciorul pentru tine însuți, că îți folosești propriul copil ca pe un pretext de a-ți afirma tu însuți disprețul pseudoaristocratic față de restul părinților, că faptul că ai făcut împrumut la bancă/bunici/cămătari ca să poți împinge prin SunCityMallPlaza atelajul vintage tapetat cu „perdeluțe elegante din organza” nu este un sacrificiu pentru progenitura ta, ci o ofrandă adusă propriului narcisism. Nu e niciun copil în ecuația asta, nu e nimeni în afară de tine însuți.
Cel puțin, copilul e la vârsta la care nu-i pasă nici de narcisismul tău. Deocamdată.

Și da, mor de invidie. Și eu, care am auzit de cărucioarele Inglesina, sunt în aceeași oală cu tine. Pentru că am auzit de ele. Pentru că dau doi bani pe ce cărucior împingi tu prin parcul Progresul. Pentru că trăiesc pe planeta asta și în orașul ăsta.

Mă pregătism să torn tot discursul de mai sus în caz că aș fi fost abordat de vreunul dintre reprezentanții firmei, de la tarabă. Evident, lucrul ăsta nu s-a întâmplat (nu am eu față de Inglesina). În plus, oricum eram ocupat să scap de reprezentantul de la Zepter, care m-a fugărit prin tot hangarul, răcnind după mine să-i dau numărul de telefon ca să-mi vândă niște oale extraordinare. Am plecat de acolo cu el agățat cu dinții de roata de la bicicletă.

About The Author

44 thoughts on “Șarmul discret al aristocrației”

  1. M-a uns pe suflet postarea asta…de fapt a dat o culoare noua invidiei mele de tata care a cumparat carucior Hauck la reducere.
    Nu stiu daca se simte special copilul meu cand este singurul din Herastrau care are carucior Hauck, restul fiind plimbati in Inglesina sau in acei monstrii 4×4, SUV-uri ale carucioarelor (nu cunosc marca).

  2. Textul ca si comentariul trebuie sa fie o gluma. Sau Romania e o tara cu totul straina de mine. Ma gandesc, poate ca obsesia aceasta dupa firma vine de la privirea prea multor reclame. Vezi daca eu nu am televizor,si nu am avut nici in strainatate, zeci de ani? De asta cand am intalnit niste romani proaspat veniti din Romania, ma miram ca tot intrebau ce marca erau scaunele de masina ale copiilor, ce marca cutare sau cutare.Personal, nu iau in calcul numele unui obiect cand il cumpar, de aceea nu stiu, de cele mai multe ori, de cine sunt facute. Daca e asa de cruciala marca caruciorului, ce as putea spune eu, care, citind textul de mai sus mi-am dat seama ca nici macar nu imi amintesc ce marca e caruciorul copiilor mei(am avut unul singur pe care l-au purtat mai intai fetita mea si apoi baietelul)?

  5. La obiectele astea pentru copii, ca si la alte produse, exista branduri si ele iti garanteaza calitatea. Stiu si eu? Copilul sta mai comod sau e zgaltait mai putin cand dai cu caruciorul intr-o groapa. Are filtru anti-tantari si senzor pentru respiratia bebelusului. La fel si la haine, nu e totuna daca il imbraci de la Magazinele Z sau din piata Rahova.

    Totusi, am vazut o multime de copii care n-au biberoane Nuk si haine de la Magazinele Z si ajung bine, mersi, oameni mari si destepti.

  6. Unul dintre mecanismele clasice ale influentei este asocierea; atunci cand este exercitata de primitivi devine ridicola. De ex Becali își cumpara “palat”, Cioaba apare purtând coroana din aur, vecinul de la scara B își pune gaj apartamentul pentru a fi văzut in BMW seria 5 iar unii părinți cumpara carucior cu cristale Schwarovski – habar nu am cum se scrie, da’ suna bine. Cu cât frustrarea e mai mare, cu atât discrepanta e mai evidentă.

    Si toate acestea pentru ca oglinda din ochii celorlalti sa ii arate imaginea pe care dorește sa o proiecteze, aceea a omului superior care se doreste a fi, deformata grotesc insa prin simplul fapt real ca …nu este. 🙂

  7. Nu, acu’ pe cinstite, stii ce bune-s oalele Zepter? Pui de mamaliga si-ti fierbi copilu’ temeinic…

  8. Les nouveaux riches au căzut în păcatul grandomaniei şi prostului gust de când e lumea. Cum ar veni, toate se schimbă, dar rămân la fel. De exemplu, vecinul meu de vizavi e un Trimalchio modern. Iar două străzi mai încolo locuieşte un domn Jourdain în variantă actualizată. Precis odraslele lor au avut cărucioare Inglesina (acum au trecut la Mercedes cu şofer).
    Desigur, şi eu am scris rândurile astea din invidie. În secret îmi doresc tot ce au ei.

  9. Carucioare ca status symbol, asta chiar n-o stiam 🙂

    La membrii upper middle class exista amestecul asta de class anxiety si dispret fata de cei aflati mai jos pe scara sociala.
    La aristocrati nu. Dintre toate grupurile de oameni, aristocratii sufera cel mai putin de class anxiety.
    O sa-ti dau un ex din viata reala. La un spital unde am lucrat erau 2 sefi mari, unul era old money, unul new money. Doctorul new money venea la spital cu un Mercedes SL, tot timpul proaspat spalat si ceruit, iar aristocratul cu o skoda fabia plina de praf.

    Si dispretul fata de cei mai jos pe scara sociala caracterizeaza upper middle class.
    Aristocratii adevarati cred ca au mai degraba o doza de curiozitate, ce-i drept un pic condescendenta, dar fara dispret. Asa cum avem noi fata de animalele de la zoo 🙂

  10. Probabil ca ceva similar li se intampla celor ce dispretuiesc discret pe cel ce nu a cetit Dostoievski. Sau pe cel ce nu stie principiul al doilea al termodinamicii. Tot aspiranti?

  13. A study published this week in the journal Pediatrics found that, within seconds of their birth, babies have the ability to sense whether their parents are losers. “From the moment they open their eyes, newborns can tell if their mother had no other options and was forced to settle for their father, or if their father is a sad sack who has no friends and gets drunk on a single glass of chardonnay,” said researcher Dr. Stuart Lindstrom, explaining that despite their blurry vision, infants can still identify basic loser body types, and have specialized olfactory receptors allowing them to detect the odor of failure. “In fact, we’ve determined that as early as the second trimester, a fetus picks up on the income and social standing of its mother via the umbilical cord.” The study also concluded that the screams of newborns stem from the sudden realization they will be stuck with their loser parents for at least 18 years

    http://www.theonion.com/articles/study-finds-newborn-infants-can-tell-if-parents-ar,27698/

  15. :)) Ştii ce mi se pare cel mai amuzant? Eu eram convinsă că Inglesina sunt de serie, pentru că văzusem destul de multe şi credeam că de-aia, că-s accesibile. Mie oricum mi se par urâte şi am şi eu snobismul meu – nu-mi iau lucruri pe care le văd peste tot. Dacă te plimbi prin Herăstrău…sunt de acord cu Mephisto, asta nu e aristocraţie (nici măcar cu ghilimele).

  17. Orice copil mic, bebeluș, care vaz’ică… are nevoie de un GIPAN.
    Ca să ai cu ce să cari căruciorul.

  19. Eu am rezistat tentației de a-mi lua mie una, pentru că mi s-ar fi furat urgent. Bicicleta mea mă însoțește peste tot, nu e un accesoriu de scos la plimbare duminica.
    Dar probabil o s-o întreb pe ea 🙂

  21. Alege un MeiTai poarta-ma! daca:
    ai un copil peste 6 luni

    vrei sa poti purta copilul in fata sau in spate
    vrei sa poata fi folosit si alti membrii ai familiei
    vrei ceva folositor pentru distante lungi sau perioade mari de timp

    vrei sa creasca probabilitatea unei luxatii de sold

  22. “vrei sa poata fi folosit si alti membrii ai familiei”

    de ex. nevasta, cand o dor picioarele de la cumparaturi.:)

  23. Vad ca este serios cu caruciorul asta… Nu vad decat o explicatie : cineva are actiuni la compania cu pricina, altfel nu inteleg absolut nimic.

  25. Dragos,
    Daca nu-ti place Mei Tai-ul il putem inlocui cu sling, manduca, wrap. Important e sa-i placa lui Vlad.
    Si sa sti ca pot fi purtate si sub 6 luni.

  27. sigur, ne simtim bine cu noi insine, superiori moralmente si fini analisti ai moravurilor contemporane cand blamam pe unul care a dat ceva mai multi bani pe un carucior.

    totusi, niciodata nu ne vom lega de masinile de zeci si sute de mii de euro de care e plin orasul.

    asta pentru ca de la un anumit numar de zerouri incolo, dispretul facil pentru micul parvenit se transforma in respectul ubicuu pentru banul adevarat, pentru ca banul adevarat e o treaba serioasa, indiferent cum a fost obtinut.

    ce spune asta despre noi?

    spune ca suntem, de fapt, prizonierii unei mentalitati in care banul este rege. suntem, deci niste ipocriti si niste snobi intelectuali, care o ardem low cost dar visa in secret la stilul high cost.

    pana o sa vad in societatea noastra un huo generalizat la adresa unui retard care da 100 de mii de euro pe un SUV in care se plimba singur, va rog sa-mi permiteti sa nu fiu de acord cu dvs in ceea ce priveste postul cu Inglesina.

  29. excelent postul, subscriu 110%.
    doar ca intrebarea din final m-a dezorientat complet. in capul meu, este evident ca motivul pt care orasul a fost confiscat de soferi si de masinile lor este pentru ca, in tara noastra, masina este simbol de statut social – poate cel mai vechi si mai constant indicator de acest tip – adica cine nu are masina este considerat un ratat.

    de la volgile securistilor si mercedesurile nomenclaturii, la ferrari-urile beizadelelor de dorobanti si SUV-urile corporatistilor, masina a fost si va ramane pt ceva vreme un simbol al puterii (financiare) a posesorului – sa nu ai masina inseamna aproape sa nu existi la noi in tarisoara.

    ma mir, sincer, ca nu vedeti acest lucru care mie mi se pare evident, si cea mai buna dovada ca suntem o societate de parveniti si wanna-be s, in schimb cumpararea unui carucior Inglesina vi se pare o dovada clara de snobism.

  30. Liviu, sper că nu ai nimic împotrivă să ne tutuim pe net, că altfel e cam obositor.
    ”Nu înțeleg” de la final era mai curând retoric. Însă nu numai: înțeleg că mașina e simbol de statut social, mai interesant este să ne întrebăm de ce am permis lucrul ăsta, într-o asemenea măsură caricaturală?
    În al doilea rând: postul cu cărucioarele nu se referea la tine. Era o însemnare scrisă „pe genunchi” cum a zis cineva, pentru blogul personal, ulterior preluată de hotnews. Dacă l-aș fi scris pentru HN, sau pentru blogul profesional, l-aș fi conceput altfel. Aici îmi permit să scriu în tușe voit mai groase, mai provocatoare, și sunt rareori serios. E locul meu de relaxare cu prietenii, ca la un birt cu bere bună.
    Nu am vrut nicio clipă să susțin că toți posesorii de Inglesina sunt niște snobi parveniți. O observație socială poate să fie valabilă, chiar dacă nu e generalizabilă la absolut toți membrii unui grup.
    Toate bune,
    Vlad

  31. totalmente adevărat. “o observație socială poate să fie valabilă, chiar dacă nu e generalizabilă la absolut toți membrii unui grup”; asta s-ar chema, o tot spun și o repet, “ecological fallacy” (wikipedia explică suficient de bine termenul).
    la fel cum remarca – la care subscrii și tu, liviu – că posedatul de mașină este un semn de statut social nu ți se aplică, neapărat, și ție, nu-i așa?

  32. eu personal am facut credit pt masina inainte sa fac credit pt casa, atat am fost de prost. eram tanar si era vorba de o solenza, adevarat, dar mi-a luat 10 ani ca sa realizez ca masina este, mai presus de orice, un “liability”.

    asa ca eu nu sunt mai cu stea in frunte decat altii. daca cititi cu atentie postul meu, o sa observati ca eu nu condamn la semenii mei dorinta de a poseda semnele, aparentele, bunastarii si ale potentei financiare, ci doar iau nota de ea.

    ce ma enerveaza este cand “eu” (generic vorbind) sunt judecat in mod gresit, avand in vedere ca un carucior nu poate fi comparat cu o masina, orice s-ar spune.

    cat despre ecological falacies, sunt perfect de acord. am scris chiar un post pe tema asta, inteleg cum o afirmatie poate fi corecta la nivelul unui grup fara sa fie aplicabila la nivelul fiecarui individ din acel grup.

    insa problema mea cu judecata legata de Inglesina este ca este gresita, chiar si in medie.

    dupa mine, majoritatea oamenilor care cumpara Inglesina NU o fac din snobism.

    dupa cum ati putut observa din comentariile altor persoane, multa lume nici nu a auzit de Inglesina (nici chiar parinti).

    asta inseamna ca valoarea de show-off a acestei marci este mica, in ochii unui individ care asta urmareste (daca vreau sa ma dau mare, trebuie sa ma asigur ca toata lumea cunoaste marca pe o care o posed)

    in afara de asta, Inglesina chiar e o marca pt middle class si daca o sa va uitati la preturile altor firme, o sa vedeti ca sunt comparabilecu Inglesina pt un carucior 3 in 1 si nu numai.

    de asemenea, uitati faptul ca atunci cand vine vorba de copil, multi oameni tind sa puna pe planul 2 banii.

    asta nu pt ca “lumina ochilor mei” nu poate defeca decat intr-un scutec de aur, ci pentru ca un copil este cel mai important lucru din viata lor (fara a fi cel mai important lucru din univers), deci pe undeva e normal ca majoritatea efortului si resurselor banesti sau de altfel sa se duca in directia copilului.

    cel putin la mine asa a fost: am economisit in alte parti ca sa nu fiu nevoit sa economisesc cand vine vorba de copil si de viata mea cu copilul, si sunt convins ca sunt multi ca mine.

    asa ca repet: observatia sociala este eronata, asta e parerea mea.

    nu e vorba despre faptul ca nu mi se aplica mie – felul in care am scris a fost in mod voit provocator, la fel ca si articolul de la care am pornit.

  34. @ tapirul:
    Mai lasă-ne șefule cu falanțiile alea, că am coșmare, că trăiesc la Scăieni.

  36. nu neg faptul că marca inglesina nu ar fi semn de statut social, dar este adevărat, dacă generalizăm un pic, că aceste status signals cuprind (și asta din ce în ce mai mult) și clasa obiectelor pentru copii, așa că, per ansamblu, articolul lui vlad este corect. chiar dacă sunt obiecte de middle-class, sau, de fapt, cu atât mai mult. toate obiectele de le-ai descris în postul tău sunt, în esența lor, obiecte de middle class. upper class se fălesc cu alte chestii, nu cu iphone și mercedes.

    eu personal am notat – și comentat la – contradicția aparentă din scrierea ta: într-un post care, jumatate, este un “atac” la snobism (precum “atacul” lui vlad), tu critici (cu epitete) exact acest lucru, atacul la snobism. foarte umană explicața, te-ai identificat cu obiectul atacului lui vlad, dar contradicția rămâne.

  37. tapirul a zis:

    da’ ce-i blegule, ie inventar pe imed?

    Am fost dat afară din scara blocului, dă sub caloriferu’ de lângă cutiile poștale.
    Acuma… amușin prin alte locuri.
    🙂
    ……..
    Dar serios:
    Una-două… FALANȚIA aia, ori ailaltă…
    Unele sunt corecte, nu neg, dar în cazul ăsta, mi se pare exagerat.
    (plus că mă simt luat în colimator – apropo de gipane și alea)

  39. etalarea diverselor semnale de statut pentru declararea aparteneței este veche de când homo sapiens. în fiecare epocă semnalele sunt adaptate epocii. acum cele mai acceptate și auto-legitimate semnale sunt alea ale consumerismului. noi românii suntem un pas, în urmă ca de obicei, și oarecum mediocri, ca de obicei. dar orice este legat de conumerism poate (și devine) semnal de statut (inclusiv căruciorul de copil, chiar dacă nu fix iglesina ăla, și, da, bicicleta). scrierea lui vlad este corectă, la nivelul general pe care îl descrie, la fel cum lista lui liviu este corectă, la același nivel general. falanția există și ea de când homo sapiens

  40. dupa ce o sa umbli cu carut prin autobuz, tranvai, metrou, trotuare si mai ales sosele prin Bucuresti, o sa intelegi necesitatea unuia cu roti mari si cu amortizoare dar si usor.

    Noi am luat primul carut, pret mediu, firma relativ cunoscuta. Nu i-a placut copilului. L-am luat si pe al doilea, avea copchilul 8 luni, cel mai ieftin de la un targ, de frica ca iar nu o sa ii placa. S-a rupt repede, la 1 an si 2 luni impliniti de copil cautam altceva, bonus mi-am rupt coloana cu el. Am cautat pe net referinte si am luat un carucior de firma, dar la mana a 2a. MacLaren. Si uite ca il folosim si astazi, cand copilul implineste 4 ani curand, si e tarait la cumparaturi, prin parcuri, km de plimbari.

    Asa ca, poate numele de firma este doar de firma, dar crede-ma ca unele produse de firma dau garantia calitatii si sigurantei. Diferenta este ca oferta in Ro mi se pare mai redusa decat in occident.

    P.S. Nuk rules; la targuri veneau cu reduceri si dadeam acelasi pret din Cora, luam 2 biberoane. Vezi si producatorii romani de haine de copii, testul diversificarii/fierberi/calcarii obsesiv compulsive l-au trecut si arata impecabil. Vezi si producatorul de incaltaminte de la Oradea, pretul si calitatea le recomanda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.