Am pe un raft în bibliotecă un săculeț plin cu nisip din Sahara. Mi l-a adus nomadul Nustitatu, cândva. Și nu e cum știți voi că e nisipul de obicei, pentru că e roșu. Ca și când nenumăratele răsărituri și apusuri au lăsat dâre uscate.
Așa că deunăzi, când mi-am găsit bicicleta cu un strat fin de nisip pe ea, și am auzit la televizor că e nisip din Sahara picat peste noi din ceruri, am zâmbit la idee, dar n-am crezut nicio clipă. Nisipul care ne-a plouat nu e roșu, ci palid, ca praful de pe Câmpia Română. E nisipul din aluviunile de Dâmbovița care ne curg prin vene. Primarul pare a fi de părerea mea.
Și de altfel, Sahara nici nu există. Nici Oceanul Pacific. Nici Codrii Vlăsiei. Nu există nicio țară fantastică în care oamenii stau cu capul jos și animale ciudate își țin puii în buzunar.
E doar orașul meu, și câmpia de sub el. Nimic altceva.
About The Author
“Primarul pare a fi de părerea mea.”
Da, doctor la doctor nu-si scoate ochii…
“nu exista … în care oamenii stau cu capul jos”
Da, tocmai a murit amfionicul flautist care canta “Land Down Under”… 🙁
“E doar orașul meu, și … Nimic altceva.”
Da, “Dark City” ii mai zice…
Da’ tu, Dr. Parnassus, continua sa canti lumi la flautul ala de care zici ca n-ai nevoie da’ de care avem noi nevoie.
Vlad, Sahara-i mare si nisipul din ea are mai multe culori. D-ala rosu, din Sahara Centrala, am si eu, adus chiar de mine. Da’ daca-ti indrepti privirea mai spre est, inspre Egipt, nisipul devine palid, ca praful de Cimpia Romana.
Acu’ eu nu zic ca-i neaparat ca praful despre care vorbeste nea primaru’ sa fie saharian, da’ nici culoarea lui nu se constituie in dovada ca ne minte.
Un argument ar fi ca, in mod normal, furtunile de nisip tind sa se limiteza la 1-2000 m inaltime. Iar genul asta de furtuna nu prea cred ca supravietuieste traversarii Mediteranei. Cel putin nu Mediteranei de la sud de Romania. Poate prin sudul Spaniei sau Italiei sa stea altfel lucrurile.
Coincidenta monsieur, numa ce imi amintii azi cum se deschide un calculator si se tasteaza adrese in bara unui browser, si dadui peste tine. Nisipul ala inca imi curge din haine, chiar acum, la spital, in timp ce tastez s-a adunat o movilita pe podea, de jur imprejurul scaunului. Imi ajunge asa, pana pe la glezne. Mi-a intrat, fireste, in papucii de sala si ma zgarie molcom pe santurile interdigitale. Imi suiera pe la ceafa o boare de vant.
Ce-am mai zâmbit în această sâmbătă dimineață cetind comentariile 🙂
domne, ce de mai colectionari de nisip saharian pe aici… io zic sa punem de-un club. mie cel mai mult imi place nisipul fin de pe insula atlantykron, aia de langa Capidava. dar, lasand placerile mele… oare ce naiba ne trage, pe toti, inspre Sahara?
Pustia, împricinatule, ne atrage pe toți. Da’ de ce, habar n-am.
Frumos !!. 🙂
cred ca praful bucurestean are ca drept componenta nu nisipul, ci cimentul/praful de la cimentul bucurestean, care se macina usor usor.
Citii un articol despre cum sa ne reparam casa, si atragea atentia ca un ciment cu concentratie proasta (mai mult nisip decat ciment), pus prost si uscat prost ajunge sa se macine si dupa 2-3 ani, in bucati mari dar cel mai des intr-o pudra fina, fina.
impricinatul a zis:
Păi Homo Erectus pentru ca s-o şteargă din Africa a trebuit să traverseze Sahara… Apoi Moise ori Pelerinajul la Mecca, “1001 de nopti” si “Dune”, Erwin Rommel si Afrika Korps … Poveşti…
Intr-o versiune apocrifă a Odiseei Ulise nu rătacea pe mare ci prin deşert, Calypso, Circe şi Nausicaa erau fiecare-n oaza ei iar sirenele erau haremuri de fata morgana …
Mai rău e că se va ajunge să se care nisip in Sahara precum cară grecii pietre pe Acropole…
Totul este deşertăciune.
Apropo de deşert (şi traversarea lui):
http://cora-plictisita.blogspot.de/2012/04/mitocondrii-ratacitoare.html
A-propos de nisipuri..azi am aflat si eu ca exista plaje cu nisip rosu, verde, negru si purpuriu ….sunt splendide acele plaje…deci..voi colectiona si eu nisipuri colorate in mici saculeti, bineinteles cand voi ajunge prin acele locuri :)..
Totul este desertaciune. Ce ramâne ? Nisipul si muzica dunelor…
http://www.museedusable.com/lhistorique/musee-du-sable-un-grain-daventure
Si eu am avut o sticla cu nisip din Hawaii. Pana la urma am aruncat-o ca nu stiam la ce ar putea folosi. (Nu stiu de ce am capatat din nou acces la blogul asta, poate e o greseala tehnica care trebuie re-corectata din timp in timp, ca s-a mai intamplat, si chiar de aia de fapt am si postat acest comment, ca sa o semnalez.)