„Să reținem că omul nu există în realitate, fiind un tip ideal, un model matematic. Fiecare dintre noi este aproximabil la un model propriu, cu care nu este niciodată egal. Lucru spectaculos în anii adâncii bătrâneți, când te întrebi unde a dispărut bărbatul care erai, dar valabil în fiecare moment al vieții.
Avem nevoie de conceptul de “om” și de modelul său ideal probabil pentru a păstra coerența pe care conceptul și mai obscur de “conștiință” îl impune lumii noastre. Dacă nu am opera cu aceste două construcții, ar trebui să ne redefinim complet. Ar trebui să ne dezicem total de cei care poate eram în urmă cu un an sau cu o zi, ar trebui să ne luăm amintirile drept mărturii ale unor străini față de care orice înțelegere e imperfectă.
Mă întreb, inutil, cum ar arăta o omenire alcătuită exclusiv din oameni ideali. Ei nu ar fi perfecți, nu despre asta este vorba, nici măcar constanți (modelul e proiectat să se schimbe în timp), ci doar ei înșiși. Inimaginabil.”
Johannes Telonius
Probabil ca stii deja articolul (de la tine stiu de The Last Psychiatrist) , asa ca mai mult pentru ceilalti: un alt articol (aproximativ?) pe aceeasi tema. http://thelastpsychiatrist.com/2012/04/why_we_love_sociopaths.html
de unde se trage concluzia ca deseori ppsihiatrii isi genereaza cu sarg pacientii! 🙂
Vă salut!
Mi se întâmplă uneori, destul de des de altfel, anumite lucruri, care nu știu sigur dacă au o semnificație sau nu, dar tind să cred că da. Iată un exemplu: după o pauză consistentă de la cititul acestui blog, pe care l-am descoperit la începutul acestui an, am revenit ieri(deci după ce, practic, uitasem de el, dar îl aveam la bookmarks).
Nu numai că am revenit, dar am ajuns de aici să citesc articolul “Cercul vicios al anxietăţii” de pe blogul dumneavoastră medlive, eu ajungând relativ recent la concluzia că mă aflu într-un astfel de cerc vicios.
Mai mult decât atât, imediat după, am ascultat și interviul “Despre schimbările de mentalitate şi comportament la cinci ani de la aderarea la Uniunea Europeană.”, de la Radio România Actualități, interviu ce mi-a făcut sincer o deosebită plăcere.
Până aici nimic ieșit din comun, ați putea zice, pe bună dreptate. Totuși, ce am scris mai sus s-a întâmplat ieri, pe 26.04. Astăzi, 27.04, eram în dubiu dacă să ies cu bicicleta sau nu. Până la urmă am ieșit, pentru a-mi limpezi puțin gândurile. La întoarcerea din plimbarea mea obișnuită de aproximativ 25km, la intersecția Budapesta, v-am văzut pe bicicletă, cred că și dumneavoastră mi-ați aruncat o privire.
Coincidență? Posibil. Totuși, de la o vreme am trecut prin mai multe astfel de “coincidențe”, similare cu cea descrisă mai sus.
Cine știe, poate v-aș fi făzut oricum, chiar dacă nu știam cine sunteți. Oricum, sunt momente care mă fac să îmi pun întrebări.
Cert este că mi-a părut bine să vă “întâlnesc” 🙂
Numai bine!
Ce să zic, orașul nostru e foarte mic pe bicicletă. Iar eu sunt mereu pe cale să-l traversez într-o direcție sau alta. În general, mă străduiesc să-i și salut pe frații mei pe 2 roți, deși uneori sunt mai timid. Îmi pare bine de cunoștință!
Doctrina budista a non-sinelui. Nici Foucault nu era strain de ideile astea (ba din contra) cand vorbea despre Autor.
De unde se vede ca Impricinatul are gura aurita.( Unii ar zice ca a cobit.)