De fiecare dată când scriu un text, indiferent de ce tip (proză, poezie, ficțiune, știință, etc), încetez să mai vreau să știu de el din momentul în care l-am terminat. Acest lucru este comun scriitorilor buni și proști. Dacă scriitorul (de orice fel) dăruiește o parte din el de fiecare dată când scrie, atunci un ipotetic scriitor ideal este cel care se scrie pe el însuși, în totalitate, apoi încetează să mai existe.
Nu mă refer la moartea biologică, pentru că atunci am fi cu toții scriitori ideali și, precum Monsieur Jourdain, am face proză fără să știm. Nu, un scriitor ideal ar continua să trăiască, în toate aspectele, conștient de lumea din jur. Însă această lume nu ar mai fi un Umwelt, un univers cu un ax bine precizat.
Spre exemplu, să zicem că în această clipă îmi e tare dor de, nu știu, Marea Neagră, sau de un amic din copilărie. Dacă aș fi un scriitor ideal, nu mi-ar putea fi niciodată dor de niciun lucru care există, pentru că existența lucrurilor ar fi suficientă să-mi satisfacă orice sete.
About The Author
imi place, am sa incerc sa adopt chestia asta: sa fiu linistita, de exemplu, stiind ca linistea exista si numai prin asta.
buna!
vroiam sa va zic daca aveti nevoie de apa minerala, 8 litri, de la Slanic Prahova. are proprietati terapeutice
Caracterizare chimica:
Apa bicarbonatata, clorurata, sodica, carbo-gazoasa, slab sulfuroasa si hipotona.
Indicatii terapeutice: Cura interna
Mareste secretia gastrica dar nu modifica acidul clorhidric.
Gastrite cronice, hipoacide, insotite de constipatie, constipatie obisnuita, boli de nutritie si metabolism, colecistite cronice, hipotone.
http://www.slanic-moldova.info/slanic-moldova/Izvoare/ (am numarul 8)
Ăsta e cu siguranţă cel mai ciudat comentariu al lilei, de-a lungul anilor!
Lipsă de alcol în sânge duce la halucinații scriitoricești.
Țuică cu apă dă Borsec… rețeta dă vindecare!
Mă scuzaţi, nu m-am putut abţine. 😀
Am ris cu hohote. Jekh, cred ca ai observat corect. Lila a furnizat exact ce se cerea.
Haaa, acum m-am prins și eu. Greu, greu.
🙂
Chiar am nevoie de aceasta apa. Cat despre articol, nu inteleg cum vine treaba cu existenta lucrurilor.
un amic din copilarie, in prezent, fara magia copilariei?!? nu cred …
timpul e totul … marea de anul trecut, nu mai exista, de fapt. la fel si prietenul din copilarie. de fapt, intr-un text mai vechi de-al tau parca si tu sustineai acelasi lucru
@ raluca:
sigur?
În ultimele 3 zile mi-am petrecut cam 40% din timpul de la serviciu răsfoindu-ţi blogul. Încă nu m-am decis daca asta se vrea a fi un compliment sau un reproş 😀
În orice caz, mulţumesc 🙂 simplul fapt că am descoperit comunitatea asta şi că ştiu că există, chiar dacă mi-e complet străină, mă face să zâmbesc.
te invidiez pentru serviciul care-l ai si pentru faptul ca mai poti sa zambesti….daca nu stiai,ti-o spun eu,esti un norocos…:)apropo vlade,textul tau n-are nimic a face cu ars poetica,da’banuiesc ca stii asta,nu?