Vina recunoscută

Când eram mic, ai mei, care nu au fost niciodată șoferi, mă luau la lungi plimbări pe jos, în București. Destinația era câte un parc – cel mai adesea Herăstrău – dar pe drum vedeam cele mai interesante lucruri: case, căței, pisici, copii, babe și moși, mașini – mult mai puține ca azi.

Cum nici eu nu sunt șofer, și locuiesc în exact același loc din centrul Bucureștilor unde cândva se afla mahalaua copilăriei, vreau-nu vreau, fac același lucru pe care l-au făcut părinții mei. Plimbările din zori îi permit lui C. să doarmă mai mult, și mie – să redescopăr toate minunățiile din oraș împreună cu fi-mea.

Însă viața nu e circulară și lucrurile nu sunt la fel. Faptul că mă deplasez cu bececleta la treburile zilnice e privit de mulți ca pe un sport extrem. Ei bine, să-ți plimbi copilul prin București, într-o zi din săptămână, este adevăratul sport extrem. O să vă scutesc de detaliile chinuitoare, despre cum nu avem loc pe trotuar de Audiurile și Mercedesurile parcate în fața sediului Astra Asigurări, și în tot restul centrului de altfel, și trebuie să mergem cumva prin rigolă, despre cum taxiurile aproape ne ating când ne taie drumul pe trecerea de pietoni, despre cum trecem prin nori groși de fum de țigare prin dreptul teraselor de pe trotuare și alte  asemenea grozăvii. De fiecare dată, cetățeanul din mine e revoltat de criza acută de simț civic din orașul meu, de cât de ostil e cu pietonii, chiar dacă aceștia au și un prunc pe 4 roți, și ajung acasă un car de draci.

Însă ieri am avut revelațiunea care m-a calmat. Încercasem să apostrofez un domn care și-a băgat mașina lungă chiar sub nasul nostru, blocându-ne calea.  Omul a dat din umeri: trebuie și el să ajungă la serviciu și alt loc pentru mașină n-are. Și mi-am dat seama că așa e. Nu poți să mergi la birou, unde ținuta e obligatorie, cu tramvaiul sau cu bicicleta. Iar  omul respectiv nu era un psihopat rău intenționat, ci un om normal, de bun simț, care o fi avut și el nevastă și copii. Orașul nu va devia din cursa lui zilnică doar fiindcă eu trebuie să-mi plimb copilul.

Nu orașul meu e așadar problema. Ci eu – eu sunt anomalia. Nu mai suntem în 1983. Copiii burghezilor nu mai ajung în parcul Herăstrău pe jos. Copiii mai amărâți, poate. Nu am niciun motiv să mă revolt că nu am loc cu căruțul pe trotuar:  ce naiba căutam cu căruțul pe trotuar, in the first place?  Copilul trebuie protejat, nu expus în felul ăsta. Numai ăia care șterg parbrize în intersecție mai vin cu copiii pe jos, în centru.

Însăși prezența mea în centru e o anomalie. Deocamdată, n-am ce să-i fac, n-am unde altundeva să mă duc. N-am decât mansarda mea, fosilă de pe vremea când aici nu era niciun centru, ci doar o mahala ca oricare alta, în care puteam să ies pe stradă și să mă joc cu mingea, cu prietenii mei de atunci, cei de mult plecați pe alte continente. Habar n-am nici cum o să fac cu plimbările, dar cel puțin mi-am dat seama că vina e a mea, și simplul fapt că mi-am mărturist-o și mă căiesc mă face deja să mă simt mai bine.

 

 

About The Author

7 thoughts on “Vina recunoscută

  1. “Nu poți să mergi la birou, unde ținuta e obligatorie, cu tramvaiul sau cu bicicleta

    Pai sa-si faca vestiare… Personalul medical are, cei din fabrici/uzine/ateliere au s.a.m.d. Sa-si faca naibii vestiare daca tin asa mult la, sanchi, eticheta…

  2. Nu numai ca nu sunt de acord ca nu poti merge “in tinuta” cu tramvaiul/metroul sau cu bicicleta, dar sustin ca tramvaiul/metroul si bicicleta sunt chiar preferabile pentru costum!
    Scaunele de la masini si centurile de siguranta sifoneaza rapid sacourile (alea care nu sunt de tweed!) si chiar si partea posterioara a pantalonilor.

  3. depinde unde traiesti. intradevar esti anormal pentru bucuresti 🙂 dar sunt orase, fie mai civilizate, fie doar mai putin aglomerate, unde nu e o problema si nici o anomalie sa transporti copilul cu bicicleta sau cu caruciorul pe trotuar.
    din pacate, daca traiesti in locuri ca bucuresti sau america 🙂 si ai copil mic, iti cam trebuie masina 🙁

  4. De mult n-am citit o chinuire atit de flagranta a logicii,din care sa rezulte ca nu trebuie sa vrem trotuare pentru pietoni!?

  5. Cine te-a pus sa te duci in centru?
    Cine te-a pus sa mergi cu carutul pe trotuar?
    Cine te-a pus sa faci copil?
    Cine te-a pus sa te insori?
    Cine te-a pus sa te nasti de fapt? DE ACOLO A INCEPUT TOTULLLL!
    Si uite cum incepe depresia la psihiatri.
    Na-u dea fac-e anormalitatea ORASULUI si nesimtirea OAMENILOR cu simplul fapt ca te duci cu copilul in oras!!! E normal sa te duci cu copilul in oras! E normal sa iti plimbi copilul! CE SE INTAMPLA PE STRADA E COMPLET ANORMAL, WTF!!!

  6. Ce comic! si tragic in acelasi timp.
    Ma bucur foarte mult ca exista barbati care isi plimba bebelusul pentru a-i oferi mamei putina odihna. Felicitari!

  7. De acord cu Adriana; pe de altă parte… puțină fățărnicie, mm? 😉

    Altfel, nici prin ’86-’89, cînd scoteam și noi Prinzessa la plimbare pe patru roți, drumul spre Herăstrău nu era un paradis. Paradisul era un orășel de privincie subcarpatică, în care mergeam de cîte ori puteam, fie și cu trenul, ca să scăpăm de vipia și de poluarea Bucureștiului. Iar istoria acelui orășel ne face să bănuim că situația a fost cam aceeași și în “acele timpuri”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.