Mă gândesc adesea la moarte, nu într-un sens bolnăvicios, ci cu teama existențială a (cred) tuturor oamenilor. Ideea că după aceea n-ar mai fi absolut nimica, o absență a conștiinței, e înspăimântătoare, dar și revigorantă. Păcat că asemenea gânduri îmi vin doar seara, când ar trebui să adorm, suspendându-mi temporar conștiința în ucenicia neantului pe care toate dâhaniile sunt obligate a o face. Pentru că, după clipele de teamă, vine bucuria enormă a faptului că sunt încă viu și treaz, dublată de un curaj nebănuit. Căci, pe lângă fericirea de a fi viu, orice necaz pălește. În asemenea momente, aș fi în stare să-mi schimb viața în bine, aș merge chiar până acolo încât aș cere o mărire de salariu. Din păcate, sunt momente fugace, și dimineața o iau de la cap în micul “meu” cabinet fără ferestre.
About The Author
Incredibil, tocmai am scris un post pe blog si despre asta era vorba, despre curaj. Mi-am dat seama că nu pot scrie că n-am curaj pentru că fix asta n-am: curaj.
Ideea că după aceea n-ar mai fi absolut nimica…
Cum sa nu fie nimic? Dupa aceea este Dulce Valhalla unde unii cavaleri (biciclisti) cazuti (inclusiv de pe bicicleta) in lupta si alesi de Odin sint condusi de valkirii … … …
Eu ma trezesc gandindu-ma la moarte cand natura se intrece in frumusete. Ma gandesc la moarte in apusurile zilelor de primavara, in mirosul toamnei, in strigatul copiilor de pe strada care se joaca.
Simt atunci o ciuda care ma spinteca pur si simplu.
Mdeah… curajul, care este!
“CURAJ, GÂINĂ, CĂ TE TAI!” glăsuiește o zicală dă pă vremea lu’ Avram Iancu și Fana Babanu’.
“Curaj” e un termen mioritic folosit pentru descrierea tâmpeniilor prestate de alții… frațuzi, ingleși, hamericani, giaponeji… ăia, care or mai fi.
Fraieri care au respect dă sine.
“Curaju'” nu-i o caracteristică carpato-danubiană – indiferent de cât lungești pelteaua filozofică.
“Curajul”, tovarăși, nu-i lipsa fricii… aia-o prostie – e capacitatea de a-ți controla temerile; confruntat cu dragonu’ dă 87 dă tone, care mai și suflă flăcări, și are șapte capete… ce face rumânu’?
Taie limbile, dovedește rasism și lipsă dă corectitudine politică țigănească!
“…Eram şi eu p-acolo şi dedeam ajutor la nuntă, unde căram apă cu ciurul, iară la sfârşitul nunţei aduseră un coş de prune uscate să arunce în ale guri căscate.
Iara eu incalecai p-o sa si v-o spusei dumneavoastra asa. ..”
(http://desene-animate-online.com/povesti-pentru-copii-text-balaurul-cel-cu-sapte-capete-petre-ispirescu.html)
Rahat… vitejie și curaj… toată treaba este de cum șulfărești sistemu’… aia e baza! Și să arunci prune uscate la asistații sociali, în gurile lor căscate…
Nu nene… în spațiul mioritic… e absurd să fi “curajos”; trebe să fi băiat “dăjtept”!
Așa a fost… așa este… așa va fi!
Vejnic!
vlad, e momentu s-o tai intr-un ashram.
Vai de mine, dar de ce să o tai?? E încă funcțională!
😀 http://darkface.tumblr.com/post/34136221757/i-come-for-you-by-miztliyuma
curios. la mine e taman pe dos. ziua m-aş lua de piept cu zmeii. noaptea mi-i frică şi mă simt slabă, încep să cred în raiuri şi dumnezei.
Mara Bucur (8 ani): Dimineaţa, mai întâi, se trezesc gândurile.
da, Vlad, o să mori şi n-o să-ţi îndeplineşti fanteziile alea, ştii tu care…