Dor de iarnă

Iarna s-a terminat, și deja îmi e dor de ea.
Nu de iarna noroioasă bucureșteană, nu de norii de culoarea blocurilor. De iarna adâncă din pădure pe care n-am trăit-o niciodată. De copitele cailor afundându-se în zăpadă.
Ceva am trăit totuși: datul cu sania. Eram mic, și mă dădeam cu sania împreună cu tatăl meu, pe dealul Șerbănești, în Pucioasa. Am făcut coborârea doar o dată sau de două ori înainte să mi se termine copilăria, dar el a făcut-o de multe ori, împreună cu mama lui, cu bunică-mea.
Poate că mi-e dor de copilăria lui.
Mă uit la fi-mea, și la alți copii din parc, și văd perfecțiunea. N-ar trebui niciodată să ne supărăm pe copii, să-i certăm. Doar pe noi înșine și pe alți adulți.