5 minute de muzică

Deci eram eu la hipermarchet făcând cumpărături. Nu pot să vă spun cât mă descurajează mersul la hipermarchet la cumpărături. Sunt ca un cățel sedat într-o cușcă din cala unui transatlantic. Atârn de marginea coșului încercând să-mi suspend conștiința ca să nu mai simt cât e de amorțită. Îmi doresc să-mi crească un reactor în fund care să mă propulseze undeva, departe, pe o pajiște înflorită, cu dealuri vălurind la orizont și vaci păscând agale brândușe otrăvite și eu să fiu una dintre ele. Pe scurt, nu prea îmi place.
Dintr-o dată însă, prin boxele în care de obicei se aude muzică antihistaminică și câte un „gigel la casa trei te rog”, începe să bubuie prima parte (Vivace) din concertul pentru două viori BWV 1043.
Deși am ascultat concertul de-a lungul vieții de atâtea ori încât credeam că nu îmi mai place, nu poci să vă spun câtă bucurie mi-a adus în suflet în momentul ăla. Era exact reactorul de care aveam nevoie. M-a trezit din mica moarte în care bălteam.
La final, am aflat că este vorba despre inițiativa asta.
Nu am cuvinte destule ca să mulțumesc celor de la RRM. Am însă câteva sugestii:
– eliminați „clasică” din „5 minute de muzică clasică”. Doar din titlul inițiativei, nu din conținutul ei, normal.
– nu cred că are rost ca la finalul fiecărei piese să băgați tot anunțul inițiativei. Mai bine lăsați doar muzica să vorbească, fără nicio explicație. Noi, cei interesați, vom afla oricum cine este teroristul din spatele ei.
– alegeți mai multe locuri și NU le mai anunțați dinainte. Se duce tot farmecul dacă ziceți: „…în cele mai neașteptate locuri. Parteneri: Cora, Carfur, Ireal, etc”. Iar dacă partenerii refuză să renunțe la reclama gratis, atunci tant pis pour eux. Nu așteptați să vă contacteze partenerii potențiali, ascundeți boxe în locuri aglomerate din domeniul public și dați-ne pe spate cu atentatele.
– pe lângă mega-șlagărele gen Primăvara lui Vivaldi, puneți și discuri mai puțin cunoscute în cartier dar la fel de agreabile: un cvartet de Șostacovici, un studiu de Debussy, un César Franck, ceva.

În final, mai zic că experiența ar fi meritat măcar pentru comentariile altor cumpărători din hipermarchet, „ce plm e muzica asta”, „ce dreq au ăștia cu noi”, „moamă frate mă lași”, etc.

5 comments

  1. Claudia says:

    Simt o oarece plăcere malițioasă când aud că și psihiatrul se simte la hypermarché ca un agorafobic de rând! 😀

Lasă un răspuns