Computerul care suferea de schizofrenie

Cum ar fi dacă un computer s-ar îmbolnăvi de schizofrenie?

Ipoteza a fost deja speculată de Arthur Clarke în Odiseea Spațială. Acolo, computerul Hal se comportă anormal, iar în sequel (2010: Odyssey Two) aflăm și diagnosticul din tilul acestei însemnări. Clarke ne și explică de ce a făcut schizofrenie Hal: aparent, din cauza unor comenzi contradictorii pe care nu le-a putut împăca. Cam așa cum se prăjeau creierele pozitronice ale lui Asimov în dilemele legate de legile roboticii. Asimov însă rezolvă mai ușor problema: situația de conflict pur și simplu duce la încetarea funcționării, un soi de moarte. Moartea e mult mai simplă decât schizofrenia. Clarke, altminteri un domn foarte riguros și bine documentat, comite greșeala suprasimplificării unei situații complexe. Nici astăzi nu știm sigur ce produce schizofrenia, însă prin anii ’50 a fost la modă o teorie etiologică psihologizantă, cea a lui Gregory Bateson, faimosul double-bind. (Gregory Bateson a primit toate laudele, dar Asimov se gândise la asta înainte. Dar SF-ul e considerat mai puțin serios decât antropologia.) Conceptul de double-bind a fost unul revoluționar și își are utilitatea lui, nu însă în explicarea ultimă a schizofreniei. De altfel, nicio singură explicație nu e suficientă.

Așa că întrebarea rămâne. Dacă nu știm ce ar putea să-i cauzeze schizofrenie unui computer, măcar să ne imaginăm ce simptome ar avea. Pentru asta, e cazul să ne orientăm către vechii clasici ai psihiatriei. Nu știu de ce Clarke însuși n-a făcut-o, în fine, poate era ocupat. Clérambault descria sindromul de automatism mental, imaginându-și că mecanismul intim al “vocilor” și ideilor delirante din schizofrenie este automatizarea, sau mai bine zis autonomizarea unor părți din mintea celui afectat. Bolnavul își pierde dreptul de proprietate asupra propriilor sale gânduri, nu le mai recunoaște ca fiind ale lui, și le interpretează ca fiind voci, sau fenomene telepatice, impuse cu forța din afară. Clérambault simplifica și el prea mult lucrurile: descrierea lui nu poate fi explicație științifică, fiziopatologică, ea însă este foarte utilă pentru a înțelege puțin, subiectiv, cum este trăită o psihoză. Gândiți-vă puțin, e o pierdere catastrofică a celei mai profunde intimități, cea a gândurilor.

Acum, să ne imaginăm că un calculator face un sindrom de automatism mental. Asta înseamnă că nu-și mai recunoaște propriile operațiuni, le execută dar consideră că nu le execută el, că îi sunt impuse din afară.
Ori, la un calculator, lucrul ăsta este adevărat. Operațiunile unui computer sunt dinainte programate. Orice computer, din momentul în care ar deveni conștient, riscă să își descopere condiția, mai devreme sau mai târziu. Delirul unui computer nu ar putea fi așadar decât cel invers, ideea că ar putea fi independent, că există gânduri care îi aparțin doar lui.

Concluzia din speculația de mai sus este că computerul și mintea omenească nu numai că nu sunt asemănătoare, cum ne imaginăm uneori, ci sunt diferite prin definiție.