Uneori seara ajung cu fi-mea într-un loc de joacă mare dintr-un parc bucureștean. Locul e ticsit de lume, ăsta e de fapt farmecul lui, că socializarea între copii e intensă.
Doar între copii.
Înainte să fiu tată, îmi imaginam cum o să fie, că o să merg în parc și o să pot sta de vorbă spontan cu alți părinți, într-o fraternitate călduroasă. Ceea ce, comparativ cu uitatul urât și capul în pământ de zi cu zi de pe stradă, ar fi fost o gură de apă în deșert, dar ce zic eu, o revoluție! Noi, părinții, am fi putut conspira la o lume mai bună!
Ciuciu. La locul de joacă, doar copiii sunt frați. Părinții sunt un fel de roboței care se țin după ei, și care fac tot ce pot să nu interacționeze cu alți părinți. Cam ca într-un lift aglomerat.
Imaginați-vă scena: un balansoar, cu o fetiță de 1 an jumate la un capăt, și un băiețel de 2 ani la celălalt. Și câte un părinte alăturea. Copiii se privesc, se hlizesc, scot diverse chițăieli și semicuvinte, unul către altul. Tatăl fetiței pare extrem de concetrat la acțiunea de a balnsa balansoarul, mama băiețelului împinge și ea la balansoar, dar stă aproape cu spatele (foarte incomod) și, pentru mai multă siguranță, nu ridică ochii din smartphone.
Există și câțiva părinți care totuși socializează. Ăia care fumează. Da, se fumează la locul de joacă. Da, țigara e un pretext mai bun de schimbat vorbe decât copiii.
Suntem jalnici.
Am observat ca tigara este cam singura modalitate de socializare la varsta adulta. Nu doar in parcurile aglomerate. Cam oriunde unde sunt oameni multi (si te-ai astepta sa socializeze spontan) singurii oameni care socializeaza sunt cei care fumeaza.
Pe de alta parte tatii cu copii in parc sunt destul de ciudat priviti.
Dar fa un efort si incearca un dialog, s-ar putea sa ai surprize. Poate mai gasesti oameni dispusi la dialog, dar care au nevoie de o mana intinsa (eu sunt printre ei, de ex).
Atunci se explică. Nu restul părinților sunt mai autiști, ci eu însumi sunt cam creepy.
Ai putea incerca sa iti pui o basma de circumstanta, in culori neutre, si sa te dai preventiv cu niste fard. Si o rochie mai larguta, ca sa pitesti muschii pentru ca de-aia sperii oamenii. Parfumul sa fie decent, doar un pic in spatele urechilor si pe maini. Si un animal mic, de preferinta caine categoria pui, de aratat la lume – vai ce dragut a venit mamica asta cu copilul si ia uite are si un catelus cu ea saraca ce-o pazi barbacsu de nu o ajuta deloc o fi bolnav draga lasa-i in pace eh tineretu’ din ziua de azi…
:-)))))))))
Sau, mai simplu, ai putea sa te apuci de fumat. Eventual pipă.
🙂
Eu de cand cu fi-miu si parcu’, la fel..numai comportmanete anormale observ, ca sa nu zic parinti anormali…de genul: tatal:hai joaca-te cu ce vrei tu, unde vrei! fetita: aici, aici! aratand catre o spirala de catarat..tatal:aici nu ai voie!! sic!! sau vesnicul umblat in spatele copiilor si lipsa macar a privirii cand treci unul pe langa altul, ambii impingatori de carut-asta fiind stadiul de acum al meu in parc…
Adevarata socializarea cu tigara, observai si eu…dar mai ales, pe aici prin provincie si republicana pe deasupra :D…socializarea e intensa la spartul semintelor!!! :((
Awkward, frate, awkward!!
In definitiv, nu e ceva groaznic daca ceilalti parinti nu iti vorbesc. Lucrurile se complica doar daca incepi sa comunici real cu balansoarul.
“Socializarea” si “locul de joaca”, indica tendinta de normare a oricarei manifestari umane. Ne apropiem usor-usor de reificare, vom deveni in curind masini, obiecte. Deja oamenii se trateaza reciproc prin grile de clasificare si avind mereu un obiectiv rational si oneros. Parintii din ziua de azi sint atacati de o epidemie. Printre simptome se numara urmatoarele: atrofierea limbajului, dereglarea functiei sociale pina la distrugerea ei integrala, mania de a posta cite 9 poze de-ale copilului de-odata, zilnic, pe facebook, disparitia fetei personale si transformarea ei in cea a copilului.
Nu am mai avut vreme deloc de citit, asa ca nu am mai trecut pe aici de multisor. Acum, am citit TOT din ianuarie. Inclusiv comentariile. E nevoie de o mare petrecere de regasire in mahala.
Cat despre discutiile parintilor din parc, depinde de cartier. In parcurile mici de cartier, parintii ajung sa se cunoasca foarte bine.isi stiu programul, se recunosc, se aseaza alaturi si copiii se joaca impreuna. Dar si in Herastrau, daca mergi in acelasi loc, pana la urma vei identifica pe obisnuitii locului. Nu o sa vorbiti prima, a doua, a treia oara cand va intalniti, dar de la a patra numai ciudatii nu intra in vorba. Si pe aia mai bine ii lasi , ca nu ai nevoie de ei (si) in parc. Nu e anormal ca cineva sa ezite sa vorbeasca atunci cand te vede prima oara. Si mai e ceva. Tu arati bine. E firesc ca o tanara mamica sa nu inceapa conversatia. Si sa-si fereasca privirile. Chiar trebuie sa te invat eu asta? Asteapta-te mai degraba la bunici sa fie comunicative cu tine din prima. Dar, oricum, daca mergi in acelasi loc, lucrurile se rezolva. O sa-ti faci si tu prieteni printre parinti.Daca nu, asteapta un pic si incep sa vin si eu cu nepoata. Si-ti spun si povesti. Si te invat si jocuri.