Dosarul săptămânal: locul de joacă

Acum ceva vreme, pe vremea când eram un începător al locurilor de joacă pentru copii mici şi medii, mă plângeam de lipsa de comunicare dintre noi, părinţii.
Acum, că sunt practic un veteran, pot face mai multe observaţii pe marginea acestor microsocietăţi.

– Locul de joacă este un fel de comună. Comună, nu de la mediul rural, ci de la comunism. Toate jucăriile sunt în comun. Nu te poţi opune acestui lucru decât ducându-te fără jucării, dacă+ţi dă mâna. Altfel, orice jucărie ai aduce, va fi rapid acaparată de alt copil. Mă rog, copiii sunt copii, dar e foarte posibil să te desproprietărească chiar un părinte. În cel mai bun caz, acesta din urmă oricum nu se opune niciodată colectivizării şi nu se preocupă de returnarea jucăriilor proprietarului originar. Sunt încă traumatizat de ora pe care a trebuit să o petrec scotocind, fără succes, în tot locul de joacă, după lăsarea întunericului, după o biluţă luminoasă pierdută, în timp ce fi-mea, obosită, în cârcă, plângea “Bilusa, bilusa”.

– La locul de joacă copiii sunt educați cu scatoalce post-factum. De exemplu, dacă un băieţel o dărâmă pe fi-mea din goana bececletei, bietul băieţel o va încasa nasol şi va fi târât de o mână până la banca unde se află tabăra părinţilor. Care, în timpul accidentului, erau ocupaţi să socializeze cu alţi părinţi. (Pentru că da, există părinţi care socialzează, vedem mai târziu cum.) Violenţa ţine loc şi de scuze adresate fi-mii, probabil se presupune că simplul fapt că e martora cotonogelii ar trebui să o facă să se simtă răzbunată şi mai bine.

– Pe de altă parte, dacă ar exista scuze, s-ar încălca regula conform căreia în Bucureşti nu e permis să adresezi niciun cuvânt de politeţe unui străin. “Bună ziua” este o gravă încălcare a intimităţii celuilalt. Nu sunt permise decât înjurăturile, în cazuri speciale. Cei mai abili în acest sens sunt bunicii, care au o vastă experienţă de viaţă şi nicio speranţă de viitor. E lucru obişnuit să vezi, la locul de joacă, doi bunici încleştaţi într-un duel de înjurături pe viaţă şi pe moarte.

– A propos de bececlete, ca ritual iniţiatic, copiii mai mici sunt călcaţi în mod repetat de bececlişti. La locul de joacă este voie cu biciclete, dar nu cu viteze mai mici de 20 la oră. Majoritatea sunt conduse de copii, dar mereu e şi câte un adult sau doi, dând ture în jurul toboganului.

– Toate leagănele sunt ocupate de adolescenţi, care flirtează şi discută foarte tare, cu cuvinte precum “P..a” şi contrapartida corespunzătoare sexului frumos, despre ultima piesă a lui Alex Velea. Periodic, un pâlc de paznici de vârsta a treia îi abordează, înjurându-i politicos să vorbească mai încet. Adolescenţii râd, şi paznicii se retrag, blestemând discret linia genealogică a adolescenților.

– Spuneam mai sus că nu toţi părinţii sunt autişti. Unii socializează. Poate chiar cei mai mulţi. Şi o fac în singurul mod de socializare posibil în Bucureştiul contemporan. FUMÂND CA NIŞTE FURNALE. Locul de joacă poate fi recunoscut de la distanţă, de altfel, după norul gros de fum de tutun în care e înecat, sau, dacă eşti orb sau e noapte, după accesele de tuse ale puţinilor copii care nu s-au obişnuit încă cu fumatul pasiv (e vorba mai ales de nou-născuţi prematuri). Am auzit că la alte locuri de joacă, în alte ţări probabil, există voci radical-naziste care susţin că fumatul pasiv este dăunător, mai ales pentru copii, şi care pretind că propriile lor odrasle nu au de ce să fie expuse unor asemenea riscuri. Din fericire, locurile de joacă din Bucureşti sunt microsocietăţi tolerante, în care minoritatea de nefumători, în care mă aflul şi eu, suportă cu bunăvoinţă majoritatea de tabagişti înrăiţi. Noi înţelegem că adunatul miilor de chiştoace de pe jos poate fi o activitate amuzantă şi instructivă pentru copiii noştri, iar băgatul lor în gură face anticorpi şi clădeşte imunitatea.

– De altfel, în general, părinţii de genul celora care scriu posturi precum acesta, nu fac nimic altceva. Am asistat o dată la următoarea scenă: un copil de vreo doi ani i-a tras o palmă maică-sii. Acuma, merita-nu merita, nu ştiu, nu cred că a durut-o prea tare. De faţă era şi bunicul, care nu a tolerat lipsa de respect filial şi s-a apucat să-şi cotonogească nepotul. Acesta a început să urle, drept pentru care bunicul l-a cotonogit ca să nu mai plângă. Inexplicabil, copilul-infractor nu s-a oprit din plâns, şi scena a continuat în timp ce eu şi alţi părinţi ne uitam muţi de uimire sau ne făceam, stânjeniți, că ne jucăm la mobile. Din fericire, bunicul a trebuit să se oprească din educat nepotul, pentru a mai fuma încă un pachet de ţigări. Chent roşu. Altfel, cine ştie, ar fi trebuit să ne ducem la alt loc de joacă. (Doar nu vă imaginaţi că, Doamne fereşte, că am fi intervenit cumva. Fiecare cu treburile lui.)

– Am menţionat deja că în microclimatul locului de joacă există un sistem de ordine. El este alcătuit dintr-un echipaj de paznici. Unii sunt pensionari, alţii de abia au ieşit din pubertate: au în comun salariul minim pe economie şi pasiunea pentru berea la 2 litri şi pentru care o fi succesorul Mărăşeştilor fără filtru. Sunt întâlniţi foarte rar, de obicei stau în cotloane bine ascunse, ocupându-se de pasiunile lor. Cei din locurile de joacă mai mici au uniforme vişinii, sunt prost hrăniţi, emaciaţi şi probabil suferă de TBC. Cei din locurile de joacă mai acătări au uniforme albastre de la firma aia de badigarzi, sunt extrem de bine hrăniţi, fapt atestat de burţile magnifice, şi astfel sunt mai mereu în hibernare.

– Economia locului de joacă are două ramuri principale:
1. Comerţul cu jucărele. Locul de joacă poate fi dibuit de departe nu doar după norul de fum şi tusea tabagică, ci şi după urletele sfâşietoare, cuplate cu bubuituri ritmice ale funduleţelor ce se izbesc de sol, ca răspuns la nefericitul refuz al vreunui părinte de a cumpăra încă o mingiucă fosforescentă luată din Dragonul Roşu şi comercializată la un preţ de 10 ori mai mare faţă de cel originar, sau de 100000 de ori mai mare decât salariul minorului care a manufacturat-o în mediu toxic într-o fabrică din Orientul Extrem.
2. Agricultura, şi mai ales comercializarea porumbului expandat: tradiţionalul pufuleţ. Începând de la vârsta de 4 luni, toţi copiii de la locul de joacă vor intra pe un regim sănătos de 5 pungi de pufuleţi pe oră. Dacă nu mai aveţi bani de pufuleţi pentru că i-aţi dat pe mingiuca fosforescentă, nu vă faceţi griji, se găsesc foarte mulţi direct pe jos. Pufuleţul (dacă mai e cineva care nu ştie!) este acel obiect care se deosebeşte de chiştocul de ţigară prin faptul că face cranţ când calci pe el şi e apreciat de şobolani (care nu consumă chiştoace, nicotina fiind otrăvitoare pentru ei). Pufuleţii sunt destul de săraţi: din fericire, sodiul în exces este spălat prin ingurgitarea de sucuri naturale 100% obţinute prin prelucrarea izomerizantă a fracţiilor petroliere grele.

– Dacă nu vă plac câinii maidanezi, nu vă faceţi griji: la locul de joacă veţi găsi răhăţei produşi mai mult de câini de rasă, pudeli, alsacieni, pitbuli (aceştia sunt mai frecvenţi în Tineretului), bişoni, etc. Studiul răhăţeilor de căţel poate fi efectuat în liniştea domiciliului propriu, atunci când îl înlăturăm de pe talpa săndăluţelor cu ajutorul scobitorilor sau altor unelte de precizie, prilej de tandră rememorare a activităților copilărești de la locul de joacă. (De care vă veți reaminti de fiecare dată când veți resimți mirosul, simțul olfactiv, prin situarea sa în sistemul limbic, fiind cel mai puternic stimulant al reamitirii.)

– Pe lângă mâncatul chiştoacelor şi pufuleţilor, călcatul în răhăţei şi călcatul reciproc cu bececleta, copiii sunt încurajaţi să aibă şi alte activităţi amuzante şi educative. Dacă leagănele sunt ocupate, sunt disponibile în schimb un fel de cuşti colorate și întortocheate, asemănătoare cu labirinturile şoarecilor de laborator, din care o parte dintre copii reuşesc să mai iasă, după ce s-au păruit între ei, dar doar smulşi împotriva voinţei şi târâţi ulterior de un membru până la banca fumătorilor.

În concluzie, spaţiile de joacă sunt locuri în care copiii se pot pregăti pentru viaţa lor de adult într-un mod igienic, protejat şi vesel, şi în care părinţii se pot relaxa consumând droguri recreaţionale legale şi încurajate de guvernul României. Probabil şi domniile voastre aveţi propriile experienţe de relatat, aşa că aşteptăm cu interes date suplimentare.

About The Author

29 thoughts on “Dosarul săptămânal: locul de joacă

  1. In Canada nu am vazut niciodata in aproape 10 ani cineva fumand langa un loc de joaca. Si chiar daca s-ar gandi sa o faca sunt afise clare in locuri vizibile despre asta. Cainii sunt in lesa tot timpul, in afara spatiilor desemnate explicit. Atunci cand te apropii cu un copil de un astfel de caine in majoritatea cazurilor stapanii scurteaza lesa si isi controleaza cainele just in case. Nu am vazut niciodata in nisip -si exploram de 3 ani incoace- nici un rahat de caine; din loc in loc sunt puse pungi in acest scop.

    De obicei anual locurile de joaca cu nisip sunt tratate, ingradite pentru cateva zile.

    Parintii isi zambesc, fiecare se cam uita dupa al lui si nu am vazut niciodata un parinte sa isi loveasca copilul. Atunci cand se comporta inadecvat fata de alt copil parintele de obicei vine, il ia de mana, ii explica de ce este gresit ce a facut de multe ori in fata celuilalt copil caruia trebuie sa ii ceara scuze – daca bineinteles e capabil sa inteleaga asta. Daca recidiveaza e de obicei sanctionat prin ducerea acasa, ceea ce e destula pedeapsa.

    Nu am vazut niciodata biciclisti mergand prin aceste locuri haotic, iar despre adolescenti au fost cateva situatii in care alergau printre cei mici dar li s-a atras foarte prompt atentia si au incetat. Spiritul civic este foarte acut iar daca mesajul nu este inteles canadienii nu pregeta sa puna imediat mana pe telefon – rar dar se intampla si asta. Amenzile sunt semnificative iar politia sau serviciile asociate gen Peace Officers sunt foarte fermi, chiar duri as putea spune.

    All in all, a merge la locul de joaca este o experienta foarte placuta si fun pentru toata lumea. 🙂

  2. Situatia e interesanta, intr-adevar. Propun urmatoarele:

    – ftl de la motanov sa genereze un event pe facebook cu target de middle class, in ideea de promovare a cleansing-ului ambiental, i.e. green spirit la locul de joaca;

    – emigrantii filofotografi din germania sa trimita photo portfolios drept testimoniale pentru cum isi scoate merkel nepotul la aer curat;

    – inca doua trei eventuri pe facebook la care sa vin eu si blegoo, ca sa semnam hautografe antifumat.

  3. Cred ca e cel mai bun post pe care l-am citit pe un blog in ultimul an sau chiar mai mult. Am ras cu lacrimi si nu stiu daca de fapt n-ar trebui sa-mi cer scuze pentru asta, ca mai degraba ar fi trebuit sa plang.
    Ma hotarasem sa-mi inchid blogul, dar m-am razgandit chiar acum. 🙂

  4. A., Canada pare a fi un loc foarte intolerant, din ce povestești! Mult mai frumoasă este diversitatea noastră latină!

    Lektor, am putea să facem direct locuri de joacă pe Facebook. Cu invitații pentru prieteni (“Gigel te-a invitat să joci Calcă-n-răhățel”), etc.

    Coraoo, dacă datorită postului meu nu-ți mai închizi blogul, nu pot decât să fiu onorat și fericit!

  5. Citind textul tau, imi pot da seama ca locuiesti intr-un cartier de fitze. Pentru ca n-ai mentionat adolescentii care asculta manele pe telefon, scuipa seminte si stau linistiti in leaganele copiilor. Si nici cainii care stau pe sub banci, de ti-e si frica sa te asezi pe undeva, caini care sar la bataie cu alti caini la fel de mari ca ei, smotocindu-se si muscandu-se printre copii.
    In rest, ai descris perfect locurile de joaca, asa cum mi le amintesc.

    In Germania, unde locuim acum, mamele sunt foarte relaxate. Ok, n-avem caini care sa faca caca in nisipul copiilor, insa avem mame fumatoare pe banci, si copii care sar in cap de la 3 metri, iar mamele raman la fel de relaxate.
    Din ce am observat, doar mamele copiilor de alta nationalitate stau cu ochii pe plod ca pe butelie. Copiii germani alearga ca niste bile de colo-colo, se lovesc cap in cap, le atarna mucii pe piept, se bat ca chiorii si se urca in varful instalatiilor de acolo, de unde sar si pe urma urla ca din gura de sarpe, fiindca isi mai indoaie una-alta.
    Dar macar nu-s manele, seminte pe jos si nici rahati de caini, ceea ce zic ca-i bine. Ah, si daca-ti uiti la locul de joaca lopatica, biluta sau masinuta, sunt sanse foarte mari ca saptamana urmatoare, cand duci copilul din nou la acelasi loc de joaca, sa le gasesti tot acolo. Aseara am gasit in nisip un calut de mare pe care l-a pierdut fiica-mea acolo acum vreo luna si ceva, daca nu mai bine.

  6. @ Vlad:

    Eu n-am nimica împotriva manelelor…

    Pă aciastă cale, anunț lumea enteresată că am făcut scrinșot la comentariu’ vlădian dă mai sus; se va folosi, în funcție dă nevoi, la atacuri câinești. Maidanezii iartă, da’ nu uită!

  7. @ Vlad: oh, ma scuzati! 🙂 nu-s decat.. pardon, sunt decat o snoaba, care prefera sa n-auda niciun fel de muzica la locul de joaca. daca am chef de muzica, imi pun castile in urechi si ascult jazz, culmea elitismului de cartier :)))

  8. @ Vlad:
    Chiar ma gandeam sa le sugerez astora din community league sa angajam cativa actori care sa mimeze cearta imbracati in sacou si pantaloni de trening plus shlapi, pentru simularea diversitatii. :))

    Poate raman bani si ptr cativa rahati din plastic… lol

  9. mie nu-mi place la locul de joaca. sunt dromoman si-am vrut s-o invat si pe fie-mea.
    dar nu mi-a mers. ea m-a mai dus la locul de joaca. acolo sunt niste mame in trening mulat si ar putea fi bine. dar mamele sunt grase. ele vorbesc mult. ele au copii – duminica au si barbati care mesteca ciunga ca vicepremierul la negocieri. barbatii vorbesc despre masini si despre becali.
    copiii sunt nesimtiti. ei nu stau la coada la leagan. se baga prin fata si dupa ce-l prind nu se mai dau jos. de aceea, eu m-am facut dromoman si noctambul, pentru ca noaptea nu exista parinti pe strada, doar maidanezi intorsi din ilfov. maidanezii socializeaza, aproape vorbesc ca parintii, dar ei n-au ciunga.
    recunosc, insa, ca fumez, dar ma duc naibii mai departe, pentru ca sunt dromoman si pot.

  10. Cica la criticatac se poate fuma ziua si noaptea, dromoman de zi sau de noapte totuna e, se poate marsalui martial pe manele, plus ca-i de bonton a-ti plezni ritualic copiii, deci da, magistral punctat, (vice)premierul sa traiasca.

  11. @ lektor:
    si-n linie dreapta se fumeaza tare si cu sarg, se mai bea si bacardi, baccardi, bacccardi, plus ca acum e de bonton sa pleznesti ritualic pe toata lumea, deci da, magistral punctat, cine sa traisca, cine sa traiasca, laaaa muuuulti ani!

  12. M-am simtit ingrozitor ca nu am inteles ce e aia dromoman, crezand eu ca e ceva din engleza cu “man” in coada. Altfel, obisnuita doar cu Facebook si LinkedIn in ultima vreme, mi-a venit sa dau vreo 2 like-uri: 1 lui Vlad , 2 impricinatului. Nici nu cred ca-mi mai apare comentariul, ca m-a uitat netul de cand nu am mai zis nimicuta.

  13. O postare foarte trista. Care nu-mi spune nimic bun despre viitorul României. Insa, Vlad, trebuie sa-ti invingi timiditatea (acum nu mai ai scuze, ai copii de protejat!) si sa te faci auzit. Adolescentii aia care se dau in leagane nu sunt violenti, daca le spui sa plece ca e loc de joaca pentru copii, in 99% din cazuri vor pleca. Dar trebuie sa le spui, nu sa pleci tu cu copilul din locul respectiv. Nu, nu zic sa te iei la harta cu oricine nu respecta reguli minime de convietuire, dar nu poti sa stai, sa privesti si sa ne servesti un pamflet p-aici.

  14. @ tapirul:
    si tu ce mai faci, tapire? am fost in muntii buzaului, la un chef. cre ca o sa pun pozulici.

  15. asa, sigur, pozulici vrem, centrate pe farfurii pline cu mititei si sarmålutze.

    (vice)premierul sa traiasca.

  16. Recunosc, nu pot să nu fiu puțin uimită. Când citesc experiențele tale în parc ca părinte, nu pot să scap de aceeași senzație care mă urmărește când citesc un roman de Dickens, de exemplu. Totul mi se pare că apare în niște generalități și caracteristici. Adică: domnișoara Havisham trebuia să aibă doar unele însușiri și numai alea pentru a sublinia mai bine o anume tipologie.
    Nu îți aduc nici o critică, doar că mă întristează puțin atitudinea ta.
    Și eu sunt părinte, și eu ajung în parc, dar am văzut și scatoalce, am auzit și scuze. Să se impună atât diferența geografică? Timișoara-București? Dar merg și la Severin foarte des, și acolo am avut ambele experiențe.

  17. @ lektor:
    alea cu mititei n-au iesit…
    au iesit, in schimb, cele cu branduse de toamna. pacat ca nu ma pricep la poze…

  18. împricinatul, fix în clipa asta beau Baron de Lestac și mă uit la Stargate Atlantis. și mi-e dor de munții buzăului 🙂
    vreau să mă relochez în britania, deasmeni

  19. cel mai tare și mai tare îmi place de Ronan. nu pentru că e macho, ci pentru că e calm

  20. @ tapirul:
    Baron de Lestac?????
    Fraaate, foar-te tare, lol.
    Cre’ca merge si un vin de Buzau, mai ales daca vrei sa te relochezi in Britania. Unde in Britania, cat mai la nord, sper…

  21. vedeti cum e in Targu Mures: nu inteleg de ce nu faceti si in Bucuresti?
    – in Romania ar putea fi preluata partea buna din occident (Nu fumat, amenajari) si partea buna din Romania(socializare intre parinti, copii)
    – nu e permis fumatul in parc
    – exista toalete, apa, chiuvete, spatii pentru sport speciale pe varste 6-10 etc.
    – exista spatiu special pentru gratar cu toalete, bucatarie in aer liber.

    http://amfostacolo.ro/romania-pareri,15/targu-mures,92,1204/descopera-targu-mures,4629/impresii-sejur-si-fotografii-vacanta__6441.htm

  22. vezi totusi, in anumite situatii si in anumite conditii e ok, sunt si terenuri de tenis, baschet, pista de alergare cu zgura, traseu de MB, treking.

  23. @ impricinatul:
    păi împricinatule, de buzău n-am fix acum, da’ am rude în Pietroasele la o adică

    în britania mai la sud de fapt, îi zice Ipswich și tocmai ce mi-au trimis contractul la semnat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.