După cum știți, una dintre preocupările acestui blog e repertorierea uriașilor.
Nu știu cum de nu l-am menționat până acum pe Vipassi. Buddhavamsa, Cronicile Buzilor, ne spun că avea în jur de 40 de metri înălțime, dar putem suspecta că, asemenea multor specii de uriași, de fapt nu a încetat niciodată să crească, având în vedere că mormântul lui ar fi fost un tumulus înalt de aproape 100 de kilometri. Avea în jur de o sută de mii de ani când a murit (îmi imaginez că după un anumit timp nu se mai ținea o numărătoare exactă), ceea ce era o vârstă venerabilă pentru acea vreme, când „oamenii” rareori depășeau optzeci de mii de ani.
Am pus „oamenii” între ghilimele, pentru că e greu de spus cărei specii îi aparținea neamul lui Vipassi. Cronicile menționează că ar fi trăit acum 90 de ere, adică oricând între acum 150 de milioane de ani și 3 bilioane (mii de miliarde) de ani, în funcție de cum socotești și ce definiție a erei folosești. Înțeleg teoria unora cum că neamul lui Vipassi ar fi fost unul de dinozauri evoluați, dar mai probabil el a existat într-una dintre nenumăratele iterații și variații ale lumii noastre cuprinse într-o viziune a eternei reîntoarceri.
Vipassi era unul dintre nenumărații Buddha care s-au succedat și care se vor naște în viitor, mai precis unul dintre cei 29 cunoscuți și înregistrați. Clanul său era unul militar, dar Vipassi a propovăduit compasiune pașnică.
Poate că nu l-am trecut aici mult mai devreme a fost din cauza cifrelor terifiante. Titanii greci erau probabil mai mari și sigur mult mai înspăimântători, dar ce șochează aici e precizia cifrelor și puțul abisal al timpului. Dar ce e cel mai de speriat e partea metempsihotică. Conform Buddhavamsa, mulți dintre noi am fost contemporani ai lui Vipassi, în șirul infinit de renașteri. Înțeleg de ce Nietzsche s-a speriat așa de tare.
