Bibliomanție

Alaltăieiri m-am apucat să citesc Mâna stângă a întunericului, de Ursula K Le Guin. Nu știu exact de ce. În fine, m-a prins de la primele pagini, e o ficțiune speculativă de maestru. E aproape liniștitor să citești așa ceva, nu datorită conținutului, ci pur și simplu prin limpezimea riguroasă a ideilor și stilul concis și aerisit al scriiturii.
În scurt timp, am început să am déjà-lu-uri. Mici episoade aparent nesemnificative, anumite turnuri ale frazelor, mereu detalii, nimic important, strălucind de aura milostivă a recunoașterii și familiarității. Mi-am dat seama că în mod sigur am mai citit cândva cartea. Dar am uitat cu totul că am făcut-o. Nu-mi aduc aminte absolut nimic legat de momentele subiectului, de caracterele personajelor, de ce am simțit la prima lectură, nu pot nici măcar să localizez vag când a avut loc aceasta. Logic, pot deduce că au trecut circa douăzeci de ani de atunci. Perioada mea maximă de devorat SF-uri era în a doua jumătate a gimnaziului și prima jumătate a liceului. Mai târziu o luasem pe arătură și începusem să citesc poezie franceză simbolistă. Va trebui să verific în biblioteca părinților mei.

Întrebările tulburătoare pe care mi le pun sunt:
– de ce am uitat tot ce e important?
– de ce îmi aduc aminte detalii?
– ce semnificație au aceste detalii?
– de ce am ales cartea asta acum?
– ce s-a întâmplat cu cealaltă jumătate a sandviciului?

Nu cred cu adevărat că un inconștient freudian își bate joc de mine. Sunt în general un tip uituc și distrat.
Așa că răspunsul la primele două întrebări e, probabil: pentru că eu m-am schimbat cu totul. Felul în care am trăit cartea asta la 14-15 ani este fundamental diferit, în conștiință, rațiune, și simțire, de trăirea mea de astăzi. Ceea ce am uitat, de fapt, este cine eram eu la vârsta aia. De asta țin minte doar detalii formale și fragmente aleatorii. Și asta, e de fapt, foarte trist. De parcă mi-am pierdut un bun și intim prieten, undeva, pe drum, și nici măcar nu știu unde și când, și nici măcar nu mi-am dat seama că l-am pierdut până nu am regăsit o fotografie prăfuită de-a lui, pe undeva.

Leave a Reply