sidebar left sidebar right

Recent De l'amour

  • Cealaltă viaţă

    În cealaltă viaţă se îmbătrâneşte şi se moare precum în asta, dar altfel.
    În viaţa asta obişnuită, să-i zicem prima viaţă, deşi nu are nici o prioritate, în viaţa asta obişnuită, deci, fiecare zi seamănă cu celelalte şi tramvaiul merge încet, plouă şi maşinile mă stropesc. Merg la serviciu şi nu ştiu dacă ceva din ceea [...]

  • Ochii călătorului (o manea)

    Tuturor ne plac călătorii, sunt toţi extraordinar de frumoşi şi asta numai şi numai din cauza ochilor. Nu contează că avem de-a face cu moş scofâlcit sau cu o femeie de o extravagantă urâţenie, dacă sunt călători, vor avea acea claritate a nuanţei irisului care ne dă un nod în stomac, asemănător pumnalului îndrăgostirii, care [...]

  • Constanta cosmologică

    Aparenta pauză în activitatea mea de cercetare a amorului nu a fost pură lene, cum mulţi dintre cei ce mă cunosc mai bine tranşează cu lama lui Ockham. Mai curând m-am împiedicat de o dificultate de ordin ştiinţific, pe care am să v-o prezint în cele ce urmează, laolaltă cu o posibilă soluţie.
    De multă vreme, [...]

  • Despre faptele geniilor de rang înalt

    În excelentul său îndreptar, “Cum să fii un geniu”, Jean Baptiste Merluche dedică aproape trei capitole comportamentului geniului în societate. Aceste noţiuni sunt astăzi de domeniul culturii generale, însă am să le reamintesc, pe scurt, probabil pentru că resimt o plăcere sadică în a vă plictisi.  Ca să fii un geniu (sau dacă eşti deja), [...]

  • Moş repetent

    E penultima zi de Crăciun şi io, moş respins la examenul de moş, v-am adus nişte poze de prin Bucureşti, din zilele astea.
    Joi mergeam la spital şi, observând frumuseţea ce te lăsa fără suflu a zăpezii pe case şi copaci, m-am întrebat: “Ce rost are asta? De ce ceva atât de frumos îmi iese în [...]

  • Călătoritul

    Există călători şi călătoriţi. Eu mă încadrez mai mult în categoria a doua. Asta pentru că, deşi rareori vizitez locuri, din când în când sunt vizitat de câte unul. De obicei e acelaşi loc, o stradă întortocheată, la ora crepusculului, cu acoperişuri ascuţite, ferestre luminate şi miros de sobe. Vaguement bucarestois, are aerul inconfundabil al [...]

  • Marian Pompe Funebre Spălătorie Auto SRL

    Povestea acestei poveşti v-am mai zis-o. Am scris-o, apoi am şters-o, apoi m-am răzgândit, dar era prea târziu, apoi Magda mi-a făcut-o cadou, îi mulţumesc mult, iar o redau mai jos.
    La o anumită oră a după amiezii, morţii de la Marian Pompe Funebre Spălătorie Auto SRL ies pe terasă şi beau cafele sau nişte [...]

  • Prolegomene etc: Mijloace de îndrăgostire

    Vehiculele pe care îndrăgostirea le împrumută sunt mai variate decât s-ar crede.
    Primul, şi cel mai important în zilele noastre, este însuşi obiectul îndrăgostirii. Cu alte cuvinte, pentru a te îndrăgosti de cineva, trebuie mai întâi să ai un contact nemijlocit cu acel cineva. De exemplu, să-l vezi la serviciu, pe stradă, etc. Uneori, contactul poate [...]

  • Dezechilibru estetic

    De-a lungul vastelor cercetări pe care le-am întreprins în domeniul teoriei şi practicii dragostei, precum şi în travaliul elaborării (ce părere aveţi de pleonasmul ăsta? sunt foarte mândru de el) unui sistem coerent şi ştiinţific de studiu amoros, una dintre enigmele de care m-am pocnit periodic a fost dezechilibrul de frumuseţe.
    Adicătelea, fetele sunt frumoase. Toate, [...]

  • Adam androginul

    Discutam eu ceva mai demult despre cum mitul androginului nu îmi e simpatic. Ideea că ne căutăm perechea bazîndu-ne exclusiv pe propriile noastre lipsuri şi în căutarea unei pierdute stări de plenitudine, de unitate, mi se pare foarte egocentrică, şi în plus ilogică, întrucât adevărata divizare, sau disociere, e chiar în noi înşine: chiar [...]

  • Iubire colorată

    Tratatul despre iubire, despre care cândva voi scrie că l-am scris, ar trebui să aibă şi un capitol dedicat diverselor teorii şi încercări de sistematizare elaborate de predecesorii mei.
    În acest post voi vorbi despre teoria iubirii aşa cum o vedea acum vreo 30 de ani sociologul şi amorologul John Alan Lee. Mi s-a părut suficient [...]

  • Prolegomene. Absurditatea mitului androginului

    Mitul androginului e un soi de credinţă larg răspândită conform căreia avem pe undeva un suflet pereche care ne e perfect complementar, aşa, ca lacătul şi cheia, carevasăzică. În munca mea de cercetare în domeniul amoros, am renunţat demult să mai iau în serios mitul androginului ca teorie etiologică a iubirii. Dacă mă opresc astăzi [...]

Dulce Mahala is powered by WordPress

Bad Behavior has blocked 837 access attempts in the last 7 days.

No Complaints Shifter Series Theme by Buzzdroid.com