Descoperirea doctorului (ginecolog) F. Meshberger, cum că scena Creaţiei lui Adam din Capela Sixtină este o alegorie a unei secţiuni sagitale mediane prin creierul uman (JAMA 264:1837-1841, 1990) este deja de domeniul culturii generale. Dacă nu ştiaţi, sau nu credeţi că Michelangelo a pictat de fapt un creier, convingeţi-vă singuri: 
Primul mister este de ce nimeni, până acum 17 ani, nu şi-a dat seama de asta, şi este explicabil poate prin invizibilitatea obişnuită a evidenţelor şi prin ignoranţa criticilor de artă în ale neuroanatomiei, sau mai general, prin severa carenţă de renascentism a societăţilor occidentale moderne. Pentru a ne face treaba şi a urca treptele sociale, nu putem decât să ne supraspecializăm, un sinonim cu “să ne orbim”. Al doilea, mult mai discutat de toată lumea, este: “ce-o fi vrut Michelangelo să zică domnule cu asta? Că Dumnezeu e doar în capul nostru? Sau că Dumnezeu e doar minte?”. Nu ştiu dacă indiciul asupra căruia voi atrage atenţia în această însemnare e valid sau dacă va aduce vreun pic de lumină asupra problemei, dar mie mi-a spus ceva. Caietele unei alte zeităţi a renaşterii, Leonardo da Vinci, stau mărturie pionieratului pe care acesta l-a făcut în neuroanatomie. Motivaţia lui Leonardo era destul de diferită de cea a cercetătorilor actuali – el vroia să descopere sediul anatomic al sufletului. Ceea ce a şi reuşit. Procedând la disecţii şi secţiuni (pe cadavre, sperăm), Leonardo descrie trei organe în centrul craniului, mai precis nişte cavităţi (numite ventriculi) în care sălăşuieşte o umoare. Cel mai anterior se află organul imprensiva, care face legătura între organele de simţ şi următorul organ cerebral, numit senso comune, pentru că aici se adună şi sunt judecate datele de la toate simţurile. Chiar, cine mai ţine minte că acel “common sense” se referea la origine la un precis organ anatomic, şi nu la o noţiune psihologică vagă? Senso comune, sediul raţiunii, trebuie să fie, după Leonardo, însuşi sediul sufletului, din moment ce sufletul e evident raţiune. Posterior se mai află un ventricul, care reprezintă, după Leonardo, memoria. Un proverb, considerat în mod greşit o metaforă, susţine că ochii sunt ferestrele sufletului. De fapt, Leonardo a fost cel care a făcut afirmaţia, şi la modul cel mai propriu, dată fiind relaţia anatomică a ochilor cu imprensiva şi senso comune, ilustrată chiar de el:
Astfel, Leonardo da Vinci probează teoriile antice cefalocentrice, după care sufletul omului e localizat în capul acestuia, respingând teoria cardiocentrică a lui Aristotel şi pe cea conform căreia sufletul pluteşte difuz în corp. Fără îndoială că el are dreptate şi nu anatomiştii moderni, care, foarte politic corecţi, folosesc pentru senso comune denumirea banală de “ventricul III” şi suţin că acolo nu se află sufletul, ci nişte lichid cefalorahidian, idee de altfel dezgustătoare.Studiile lui Leonardo ne trimit imediat la creierul sixtin al lui Michelangelo. Ca acesta din urmă să fi cunoscut descoperirile predecesorului său, e o posibilitate. Că ştia foarte bine de teoria cefalocentrică, e însă o certitudine. Cititorule, trage ce concluzie vrei. Eu unul m-am gândit că, dacă sufletul sălăşuieşte creierul, iar Dumnezeu sălăşuieşte Raiul, atunci Raiul trebuie să arate cumva ca un creier, sau, mai frumos zis, creierul nostru ar putea fi o proiecţie materială a Grădinii Edenului. Poate e o gogomănie simplistă. Poate domniile voastre mai găsiţi şi alte explicaţii. Start Slide Show with PicLens Lite
Surprinzator ! Surprinzator ca Dr.Jivaro pare-se ca nu cunoaste rezultatele lamentabile obtinute de colegul
La Piatra Scrisa, minunea a fost mai
Da, dar dacă asteroidul ar fi omor
[...] Mai există şi alţi atei, se numesc impropriu “atei raţionali”, sau “libertini”, şi aceştia îmi plac mult mai puţin. Ei susţin că au ajuns la convingerea că Dumnezeu nu există în urma unei deducţii raţionale. În mare, principala dovadă raţională a inexistenţei lui Dumnezeu ar fi lipsa oricărei dovezi că Dumnezeu ar exista, ceea ce e o gravă eroare logică. Pot la fel de bine să vine eu şi să zic: Dumnezeu există, pentru că nu există nici o dovadă irefutabilă că nu există. Păi ce, chiar nu există. Russel, nu ateu convins, dar nu unul raţional, zicea că nu există nici o dovadă că ipoteza omfalică e falsă (adică ipoteza că lumea a fost creată gata îmbătrânită, eventual acum 5 minute, că toate amintirile noastre sunt false şi mărturiile trecutului sunt fabricate). Bineînţeles, ipoteza omfalică şi variantele ei presupun un Dumnezeu regizor, un demiurg mistificator, şi, cum nu poate fi dovedit contrariul ei, aş putea să zic că acest zeu mincinos există, na. Ceea ce desigur, ar fi fals, ziceţi voi. De unde ştiţi voi că e fals? Că doar nu aveţi argumente irefutabile. Înseamnă că aveţi credinţă, chiar dacă habar nu aveaţi de ea, sau îi spuneaţi “bun simţ”, fără să ştiţi că “bun simţ” e doar un alt cuvânt pentru suflet, decât dacă aţi citit Dulcea Mahala. [...]
[...] Într-un post anterior povesteam despre creierul pictat de Michelangelo în jurul lui Dumnezeu, despre situarea sufletului, de către anatomiştii renaşterii, în ventriculul III cerebral, şi încheiam cu o posibilă hermeneutică, oarecum simplistă, a picturii. Ziceam că, dacă ograda sufletului, a picăturii divine, este creierul, atunci acesta trebuie să fie o proiecţie a ogrăzii dumnezeieşti, a Raiului. [...]
Exerciţiu. Să spunem că îţi zic: “Sunteţi hughenot, domnule.” Să spunem că îmi răspunzi: “Cine, eu?!”, însoţind “eu”-ul surprins de gestul ducerii mâinii către piept. Că doar nu către cap. Sufletul e, deci descăpăţânat. Încăpăţânat, eventual.
Ha! Ce mârlănie, am uitat să mă prezant mai sus. Se încăpăţânează să fie descăpăţânat sufletul meu, pare-se : )
Depinde. Poate că, în timp ce aş fi răspuns: “Cine, eu?”, degetul meu ar fi lovt ritmic tâmpla :)
Galen cred ca a fost primul cu teoria “cefalocentrica”, adica cei 3 vetriculi ca sedii ale celor ce tin de suflet. Chestia cu cei 3 ventriculi si functiile lor asociate au fost preluate initial pana si de Vesalius, pana cand a inceput sa isi faca singur modelele.
Ceea ce a pictat Michelangelo poate fi interpretat ca interiorul (vedere mediala) a creierului, dar nu stiu sa existe confirmare independenta a acestei codificari.