Categorie: Pelicano solitudinis

Ce ciudat. De câteva zile am avut sentimentul ăla bun, de început de primăvară, ca și când ceva nou și … Continue reading „Incipit Vita Nuova” →

Am căpătat în ultimii ani un obicei foarte prost: nu mai termin cărțile. Nu că mi-ar fi lene, sau că … Continue reading „Cărți nesfârșite” →

Ca pedeapsă pentru aroganța de a mă fi lăudat pe Facebook că o să scriu iar aici, Dulcea Mahala e … Continue reading „Nenea BitDefender, dă-ne drumu” →

Pourquoi pas? Am observat că, în funcție de locul în care scriem, suntem oameni diferiți. N-am încetat niciodată să public … Continue reading „Cum ar fi să încep iar să scriu aici?” →

Mi-am adus aminte de vremurile când mergeam la ștrandul Cutezătorii. De ce mi-am adus aminte, mă întrebi? Am avut o … Continue reading „Ștrandul Cutezătorii” →

Nu-mi ascult niciodată inimaInima e un animal speriatVrea să fugă, să se ascundăSă nu fie singurăNu-mi ascult nici rațiuneaRațiunea e … Continue reading „Angelologie” →

Am un sentiment ciudat când trec pe lângă depoul de tramvaie. Nu e un sentiment neplăcut, din contră, e ușor … Continue reading „Depouri” →

Ci sufletu-mi e bine prins în chingi Am construit hambar de fier în jur Fiind băiet eram băiet de mingi … Continue reading „În fetru antic” →

Sunt cel mai mare scriitor care n-a scris niciodată nimic. Cumva, mi-am creat singur un fel de aură, de mit, … Continue reading „Bene latuit, bene vixit” →