Acest post îşi are originea într-un comentariu din excelentul blog al împricinatului de Corn, doar că atuncea eram cam obosit şi cam agramat şi am zis chiar multe prostii, ia să vedem dacă am mai mers la şcoală între timp.
De mult timp se perpetuează ideea că armenii sunt monofiziţi. Mă rog, cel puţin biserica armeană ar fi. Pe scurt, e cam aşa: pe vremuri, începând cam din secolul IV A.D., creştinii aveau o mare problemă: cum putea Iisus să fie şi Dumnezeu şi Om în acelaşi timp? Asta era o chestie cu totul nouă. De-a lungul timpului, au fost oameni care s-au autoproclamat zei, dar renunţând la statul de om şi oricum cine îi credea. Problema christologică, cum s-a numit ea, era aşa de grea, încât iniţial, mulţi au crezut că e o şmecherie.
Cei mai sceptici au zis că Iisus nu era Dumnezeu, ci ba fiul lui adoptat, ba un Mesia om, ba fiul lui Dumnezeu la propriu, adică făcut (ăştia din urmă erau rătăciţii lui Arie). Aceştia au fost repede descalificaţi din cursă. Deşi, în zilele noastre au apărut noi variante, de exemplu Martorii lui Iehova, care ne bat la uşă şi ne dau reviste cu reţete culinare, grădinărit şi sfârşitul lumii, ceea ce e foarte enervant, dacă şi arienii erau la fel de enervanţi nu-i de mirare că au fost exterminaţi.
Alţii, din contră, au zis că de fapt partea umană e doar o iluzie, Iisus pare om, dar nu e, e Dumnezeu într-o formă inteligibilă, aşa, ca o pildă sau un simbol.
Alţii, cam în aceeaşi linie, au zis că nu contează că Iisus e şi om, partea omenească, pe lângă cea divină, este mult mai mică, aşa că o putem neglija matematic (aşa cum putem aproxima că 1,0000000000000000000001 = 1), deci, practic, Iisus este tot Dumnezeu. Iar Fecioara Maria nu poate să fie mama lui Dumnezeu, ci doar a unui om. Această opinie îi aparţine unuia, Nestorius, despre carele unii zic că e eretic, alţii, în biserici din Orientul Mijlociu, îl venerază ca sfânt, iar alţii zic că nici măcar nu era nestorian, fiindcă în copia copiei unei cărţi de-a lui, Bazarul lui Heracleide, neagă propria doctrină (să reţinem acest termen). Desigur, nu putem exclude cu totul acel 0, 0001 de umanitate, dar nu merită să-l amestecăm cu divinul. Mă rog, teoria lui Nestorius, aşa cum a fost ea înţeleasă de contemporani, mai ales de cei care l-au condamnat, ar fi fost că Iisus ar fi avut două naturi, umană şi divină, cea umană fiind neglijabilă, precum şi două persoane, nene. Una fiind om, născut din fecioara Maria, alta fiind Dumnezeu. Adică, cumva, avem doi Iisuşi.Teorie consacrată sub numele de diofizitisim. Consecinţele ultime ale acesteia se pot vedea în Cultul Tuturor Mântuitorilor, despre care am vorbit cândva.
Un duşman de-al lui Nestor, Eutyches, a zis: “Haaaaa, erezie! Cum să avem nenicule doi Iisuşi? Nici pomeneală, de fapt, natura umană şi natura divină se amestecă precum într-o oală cu supă, astfel încât Iisus are o singură natură şi o singură persoană!”. Fază la care Nestor a mustăcit satisfăcut, pentru că ştia că Eutyches mersese prea departe: dacă Iisus avea o singură natură, dar partea umană nu era neglijabilă, însemna că acea natură nu era nici divină, nici umană, ci un hibrid, o supă, altceva. Aşa că a replicat: “Cine zice eretic, ăla e”, şi aşa a şi fost, gata şi cu Eutyches, şi cu teoria lui, botezată monofizitism.
Pentru că până la urmă, opinia mainstream, adoptată la Sinodul din Calcedon, a fost că Iisus are două naturi, umană şi divină, perfect distincte, şi o singură persoană. Una singură. Cum de se poate aşa ceva? Păi, cred că totul se trage din învăţăturile lui Aristotel despre formă şi conţinut, dar nu sunt prea sigur. Ca şi cum omenescul şi divinul sunt mai curând materii prime, pe care le poţi combina şi amesteca într-un singur model, deşi rămân separate. Deşi poate iar spun prostii, iar probabil că domniile voastre deja nu mai înţelegeţi nimic şi nu vă condamn, că e extraordinar de complicat. Cert e că această opinii a fost păstrată de toate bisericile mari, ortodoxă, catolică, protestantă, deşi s-au certat pe nişte chestii şi mai obscure, cum ar fi “Filioque”, despre care vom vorbi altă dată.
Desigur, dacă sunteţi perspicace, problema poate fi mult mai simplă. O sumedenie de patriarhi, arhiepiscopi popi şi papi en tout genre, se băteau care să fie mai tare, şi atunci se legau de toate chichiţele şi fiecare în parte zicea “Io, şi numai io, ştiu cum e de fapt toată treaba Dumnezeu, dacă vreţi să ajungeţi în rai, votaţi-mă pe mine că fac şi canalul Dunăre Bucureşti şi în 24 de ore scot mafia din ţară”, şi de aici o bălăcăreală întreagă.
Dar să revenim un pic la armenii domnului Sebastian Corn. Biserica Armenească, una dintre cele mai vechi din lume, alături de alte câteva biserici foarte vechi, cum e cea Coptă, dacă am înţeles eu bine, se raliază la părerile Sfântului Chiril din Alexandria, păreri care predatează deciziile din Calcedon. Din ignoranţă, sau din altceva, multă vreme bisericile mainstream i-au băgat pe armeni în oala monofizită (vedeţi mai sus, aia cu Eutyches), însă armenii înşişi resping acuzaţia (acei puţin armeni care mai înţeleg ceva din toată această harababură). Conform învăţăturii lor, predicată de Chiril, Iisus e unul singur, iar în el omenescul şi divinul coexistă, fără să se amestece dar şi fără să se delimiteze. Hm. Poate iar zic o prostie, dar eu văd această explicaţie similară problemei categorii versus continuum. Poate că de la om la Dumnezeu există un drum. Omul şi Dumnezeu sunt lucruri diferite, categorii distincte, dar nu poţi spune în ce moment precis al drumului s-a terminat omul şi a început Dumnezeu, aşa cum nu poţi pune degetul pe clipa precisă în care s-a terminat vara şi a început toamna, deşi avem de-a face clar cu două anotimpuri diferite. Există o subtilitate inteligentă în explicaţia lui Chiril (numită de armeni miafizitism), din cauza asta îmi place cel mai mult. Iar că Iisus e un drum, se specifică destul de clar şi în Biblie.
Cam asta ar fi fost ceea ce vroiam să zic. Mă rog, că tot veni vorba, mai vroiam să întreb dacă ştie cineva şi cine a vândut terenul de lângă Biserica Armenească din Bucureşti, unde s-a construit acel moţ de rahat, cocina aia infamă de bloc de nooşpe etaje. De fiecare dată când trec pe lângă el, din cauza unei reacţii alergice, vomit incoercibil pe geamurile de la parter după care mă apucă diareea pe maşinile bengoase, şi iar mă fugăresc paznicii până la Foişor. Se pare că, atunci când au turnat fundaţia acestui turn Babel cocalar, biata biserică, în semn de protest, s-a crăpat într-o singură noapte în trei locuri ale structurii de rezistenţă. Dar cum semnele nu mai au, în ziua de azi, ca să fiu saussurian, semnificaţi, au reparat-o după asta, de formă, că oricum nu se mai vede deloc de bloc, care e, aşa, ca un fel de mare găinaţ pe capetele tuturor. Iar noi am rămas dedesubt, din nou în catacombe, aşteptând vremuri mai bune.
Pe de-o parte sunt uimită de câtă cunoştinţă poate avea un blogger, în acelaşi timp rezident, poet şi locatar de mansardă, toate într-o singură persoană. Nu persiflam, ci doar făceam legătura cu subiectul. Încă o dată mă simt motivată să studiez mai mult ceea ce susţin că eu cred. Ne naştem creştini (cică) şi habar n-aveam de monofizitism, Nestorius şi alţii. Am acceptat că Iisus e 100% om şi simultan 100% Dumnezeu şi am integrat asta în cortex.. deşi greu de înţeles total. Mda… deci, mulţumesc pentru motivare&motivaţie. O să mă apuc să ştiu şi eu ce cred.
Cât despre armeni, ştiam de biserica armenească (pentru că în apropiere de ea se găsea şcoala de muzică&arte plastice nr.4 la care lucrează mama ca profesoară, ce de curând a fost revendicată de nenea Chiliman& cu intenţii de a construi un bloc, iar sediul şcolii mutat. Sper sa nu se fisureze clădirile din jur…). Tot legat de armeni, a fost ceva fictiv conceput în clasa a 10-a de mine şi o colegă, când am început a vorbi o “limbă necunoscută”.. de fapt, ne stabilisem nişte cuvinte “aşcarabaşcara” şi “naşcarabaşcara” ce defineau “fain” sau “ne-fain” pe lângă care mai adăugam nişte bolboroseli ce semănau a cuvinte. Aşadar, ne stabilisem un cod pe care îl aplicam când era vorba de colegii noi (boboci)… O copilărie… Totul a căpătat amploare când o colegă ne-a îtrebat dacă ceea ce vorbim e o limbă sau ne prostim. Crezând că era evidentă invenţia, am continuat gluma, şi am zis că e armeană, şi că se învaţă repede. Între timp, colega s-a prins, dar jocul a fost reluat când veneau la noi cerşetori sau când vroiau băieţi necunoscuţi şi insistenţi să intre în vorbă cu noi. Începeam să vorbim “armeana” asta, şi ei trebuiau să se dea bătuţi. Toată joaca asta m-a făcut să mă arăt interesată de Armenia când am văzut un articol în National Geographic, dar apoi s-a cam stins… Dar cine ştie… poate într-o zi voi ajunge pe Ararat.
PS geniale cuvintele anti-spam: purcel şi spanac!!!! Cu mult mai ingenioase decât cifrele colorate de odinioară.
Cât despre drumuri şi blocuri… sper ca atunci când mergem pe Drum, să nu lăsăm nici un “blocofleţ” (block of flats) să ne apară în cale…
Q-Vetta, tocmai, eu cred că toate aceste informaţii (despre monofiziţi, diofiziţi, etc), sunt complet inutile. Afară de cazul în care te ajută să nu îi prejudiciezi pe alţii. Eu în general sunt o colecţie de informaţii complet inutile, sunt un fel de talcioc ambulant, care tot încearcă să vă plaseze câte o vechitură de care sigur nu aveţi nevoie neapărat.
Pt cuvintele antispam trebuie să mulţumesc, ca de obicei, tapirului.
Conteaza atat de tare cine au fost proprietarii terenului si de ce l-au vandut, Vlad? Eu am auzit din sursa destul de sigura cum s-a vandut un teren din Baneasa, redobandit. Proprietara, singura si batrana, exasperata de nodurile in papura gasite la orice pas, de impozitele mari pretinse spre plata si de altele asemenea a fost abordata de un renumit si “cunoscut” avocat care a asigurat-o ca va face toate miscarile si o va debarasa rapid de probleme, contra unui procent de peste 50%. Doamna a renuntat resemnata la luptele cu morile de vant. E clar cine si cum trage sforile pin Romania.
Conteaza de fapt ca a fost dat acordul, de catre toate forurile, de constructie a acelei aberatii. Altele au asistat neputincioase (Ministerul Culturii ???, opinia publica, etc).Banii vorbesc, banii vorbesc…
http://www.adevarul.ro/articole/monumentele-intr-un-cosmar-perpetuum-imobile/339557
Urmeaza parcul Cismigiu:
http://salvatibucurestiul.wordpress.com/planurile-aberante-ale-primariei/
Iar apropo de teoriile si ereziile diverse, e cum spui tu, o balacareala a unora care se cred mai presus de orice, de incerca atata sa le explice ei pe toate.
Altminteri, ca discutie agreabila si incitanta, la un pahar de mate, e altceva.
Sincer, eram curios dacă retragerea lui Zaher Baronian are vreo legătură cu asta.
Lângă Biserica Armenească nu era o dată baie publică? (nu ştrand:) )
ma bag si io in vorba, intre poreclele pe care le-am purtat e si aia de Zaher. De la Zaher Iskandarani. Nu doctoru din Kentucky, ci smugglerul din Timisoara.
Tipul din camin care ma poreclise era si rarait.
Iete ca-mi veni idee de scris. Porecle.
Am antispam purcel si mai incolo BOU.
funny…
Ce vroiam sa zic…Poate ca natura dubla a lui Isus nu era o problema pentru mintea , psihicul oamenilor de atunci(nescindat)Si poate ca noi , acum , nici nu am putea sa-L recunoastem daca ar veni printre noi pentru ca psihicul nostru nu mai concepe asa ceva , si El ar trece neobservat . Deja de cind se discuta de natura dubla raul a fost facut.
în primul rând, mulţam fain de menţiune.
în al doilea rând, mulţam ŞI de lămuririle legate de biserica armenească – nu le-am făcut în postul cu armenii pen’ că se ducea naibii firu’ iepic şi pen’ că nici n-aveam răbdarea necesară să le formulez.
în ce mă priveşte, m-a atras dezbaterea arianism, monofizism, paulicianism, nestorianism care, după cum aţi spus, nu prea avea importanţă d.p.d.v. al “adevărului” doctrinei, cât al capacităţii de a atrage prozeliţi.
pentru creştinism ca difuziune de masă, discuţiile cu pricina au fost, dintr-o optică pur practică, nesemnificative – ceea ce a fost un noroc pentru biserică, indiferent de rit. în fond, creştinismul a câştigat în faţa celorlalte religii prin simplificarea unor atribute sacre şi prin concentrarea lor, acestea fiind distribuite, altminteri, într-un ÎNTREG panteon. a fost, totodată, şi o religie oportunistă care a absorbit elemente de rit şi de calendar de la alte credinţe. una peste alta, creştinismul a cîştigat pentru că a democratizat sacralitatea, în sensul că a făcut-o inteligibilă şi, într-un fel, tangibilă.
alegerea unei ţinte care, de una singură, polariza devoţiunea, la care s-a adăugat creionarea perfectă a unui “logo” (logos?) sub forma unui ins cu trăsături teribil de umane (du, Tată, de la mine, paharul ăsta…) a fost contrapartida care a năruit panteonul grecesc, funcţional în spaţiul mediteranean. în clipa în care s-a confruntat cu o altă religie monoteistă sau dualistă, deci non-pulverizată (mithra, zoroastrism), le-a absorbit, după cum am spus mai sus. cât despre iudaism, monolitic şi el, Pavel a avut geniul de a-l şicana cu trăsăturile mult mai blânde ale unui Dumnezeu reconvertit la bunătate şi înţelegere, ceea ce a reprezentat un populism avant la lettre, sortit, evident, cîştigului.
slavă Domnului (în fond, sunt creştin şi chiar dacă am dubii, îl simt cumva pe Isus) că dezbaterile conexe cu persoana lui Isus nu au avut o mare răspândire publică. ce-ar fi fost ca “lucrările” de la Niceea, sau de la Calcedon, să fi beneficiat de acoperire media? pe de o parte, o asemenea dezbatere nu ar lămuri publicul majoritar în ce priveşte problema de fond; pe de altă parte, aceeaşi dezbatere nu ar fi în stare nici să submineze puterea unui “logo” bine ales, Doamne iartă-mă… În schimb, dacă disputele de doctrină ar fi beneficiat de propaganda zilelor noastre, am fi asistat, mult mai devreme, la pulverizarea creştinismului, la reforme şi contrareforme timpurii etc.
prin urmare, a discuta despre natura lui Isus îmi pare o întreprindere sterilă, imaginea sa fiind extrem de greu de deturnat de la parametrii existenţi în mentalul public. şi, ca să fac racordul la partea a doua a postului, indiferent cum ar fi El, popimea tot a vândut locul dă casă dă lângă biserica armenească dar, cu toate astea, enoriaşii tot s-au dus la biserică, ce să facă. indiferent cum ar fi Isus de mixat, inchiziţia tot a făcut ce i-a dat ei pân cap, iar populaţia TOT s-a bătut, în numele Domnului, cu sarazinii, ca să-i menţionăm doar pe aceştia (ştiaţi că, iniţial, musulmanii au fost etichetaţi de unii ca fiind doar o erezie creştină?).
creştinismul e simplu, accesibil şi apropiat de locul comun – din cauza asta, taoismul, de pildă, n-o să-i creeze nicicând probleme. în context, discuţiile despre natura lui Isus, n-au avut şi nici n-o să aibă, vreodată, penetranţa necesară pentru a schimba mesajul biblic fundamental.
cât despre iehovişti… laissons-les, mon cher!
acuma, eu nu am nic’ de zis despre chestii armenesti, numai am ceva de aratat cu dejtu de bine:
imi pare rau ca e asa lung linku si strica aspectu, da zic eu ca merita si ca tare se mai potriveste cu specificu mahalalei. banuiesc ca multi dintre asta de-or intra de-aici pe site si-or descarca albumul, or petrece cateva momente duioase de uitare de sine si zambet intr-un colt al gurii.
sorry ca n-are legatura musai cu postu.
multzam fain de link!
Totuşi, pe alocuri (din fericire nu în mentalul popular), creştinismul mi se pare foarte complicat. Mă refer strict la dogmă. Cine e în stare să înţeleagă Treimea. rămânând monoteist? Sau Tainele? Islamul sunna mi se pare, de exemplu, cu mult mai simplu. O lume în care nu există miracole în afara lumii însăşi. Un cult fără rituri complicate, fără sacramente, fără misticism, fără sihăstrie. Totuşi, nu sunt adeptul lamei lui Ockham in acest caz, ci mai curând, cu Ibn Arabi, cu Pavel şi poate chiar cu Derrida: nu avem acces la Dumnezeu doar prin percepţie şi gândire.
Videmus nunc per speculum in enigmate 🙂 Meritul creştinismului este într-adevăr această specie de populism, care e afirmaţia că, în ciuda misterului total şi impenetrabil, şi ultimul dintre păcătoşi, ultimul dintre ignoranţi, cel mai suferind dintre suferinzii din toate şanţurile lumii, poate spera la accesul direct la divinitate.
Eva, şi eu mulţumesc pentru link, şi îţi cer scuze că mi-am luat libertatea să-ţi editez comentariul, punând linkul într-un tag mai prietenos.
împricinat: “ştiaţi că, iniţial, musulmanii au fost etichetaţi de unii ca fiind doar o erezie creştină?”
Aşa e, mi se pare că Sf. Ioan Damaschin i-a confundat cu ai lui Arie, în vremurile lor de început.