Extraordinara viaţă a Corinei Constantinescu

A murit Corina Constantinescu. Sunt atâtea lucruri din pricina cărora unii sau alţii o vor ţine minte. Poate mai sunt dintre cei care îşi amintesc de frumuseţea ei, aproape legendară în acea vreme. Dintre cei care îşi aduc aminte de ea pe scenă, de Nora. Poate unii ştiu că era mama Ioanei Pavelescu. Cu mult mai puţini, doar iniţiaţii, ştiu că era sora violonistului Mihai Constantinescu, şi cumnata pictorului Paul Gherasim. Doar o mână de oameni îşi mai amintesc de Mihai Pavelescu, soţul ei. Referinţele ar putea continua pe multe pagini, dar nu ele îşi au rostul aici.

Eu mi-o amintesc pe Corina Constantinescu mai ales povestindu-şi, de la fuga din Basarabia la nenumăratele personaje de basm bucureştean care îi treceau pragul. De-a lungul anilor, de când eram mic, am fost când şi când ascultător privilegiat al lor.  O ascultam, care eram pe acolo, cu gura căscată, aproape fără să respirăm. Nu ştiu dacă se va găsi cineva să scrie o carte cu povestea Corinei, probabil că nu, şi astfel, fragmentele de memorie pe care eu însumi le păstrez cu dificultate vor deveni extrem de preţioase, până se vor pierde şi ele.

Ultima oară am văzut-o acum un an, cred, în trapeză la Stavropoleos.  La 87 de ani, degaja în jurul ei, mai pregnant ca niciodată, acel parfum intens şi distant al călătorului fără graniţă, în timp ce vocea stinsă, povestind vreun monument de aventură şi melancolie, era vocea lumii moarte din care mi-ar fi plăcut să fiu ultimul supravieţuitor.

About The Author

20 thoughts on “Extraordinara viaţă a Corinei Constantinescu

  1. Gand la gand cu bucurie. Pana mi-am completat datele de identificare si antispamurile a intrat comentariul lui Pinocchio.
    Io vreau sa zic la fel, mai nuantat un pic: pacat Vlad, desi ai cunoscut (de aproape) atatea personaje fabuloase, le povestesti atat de putin… Probabil vrei sa filtrezi intimul de public, emotionalul de obiectiv, mai e si problema timpului asta care zboara exponential. Stiu si din umila mea experiente: am in ‘sertar’ drafturi despre bunici, drafturi despre copilarie, drafturi cu relatari ale oamenilor din jurul meu (cea mai recenta despre revolutie si mineriade de la cineva care a participat direct), tot imi promit ca le pun eu pe hartie pentru ca magica clipa a povestii (oralul, adica) fuge atat de repede, si tot nu mai apuc, ma prind din urma cotidienele, neimportantele sau foarte importantele vietii de zi cu zi.
    Mare pacat, Vlad…

  2. În plus, memoria mea e slabă şi foarte falsificatoare. Asta e cea mai mare temere a mea, că o să scriu minciuni, şi încă unele care nu se compară cu adevărul.

  3. Asta-i slaba scuza. Un fel de spin. Ca si chestia cu idiotul. Dar faci cum crezi/simti tu, asta asa e. Cititorii, in schimb…

  4. Imi place ce categorica e Eva 🙂 Madelin si cu mine suntem mai ‘vorba dulce mult aduce’. Sa vedem cine are mai mult succes.

    Dar apropo de memorie si adevar: Realitatea este complexa si nu avem mijloace sa redam cu fidelitate perfecta ceea ce s-a intimplat. Celibidache stia asta foarte bine. Iar lucrul asta il constat si eu din ce in ce mai des, fie care scriu mici povesti absurde pe blog (la ultima ma refer, care este reala pina in cele mai mici amanunte), fie ca scriu articole cu pretentii stiintifice. A scrie inseamna a reconstrui realitatea; si cind scriem ne gindim la cei care citesc si ne straduim sa-i facem sa inteleaga anumite lucruri. (Asa, ca Jozsi care nu intelegea de ce, dar dupa ce a citit postul meu a inceput sa inteleaga. Ma intreb ce.)

    In plus, cum zice si Madelin, slaba scuza: Un medicinist care n-are memorie buna… HAAA!

  5. Lucia, as vrea sa o fac, dar, cum explicam intr-un comentariu, mai sus, nu sunt eu cel mai potrivit sa o faca.

  6. Eu cred ca as fi cel mai in masura sa povestesc despre “fuga” familiei mele din Basarabia. Sunt fata Corinei Constantinescu si am auzit povestea de multe ori spusa de mama mea care toata viata ei a plans dupa locurile acelea minunate de pamant romanesc unde s-a nascut. Povestea este lunga si fascinanta, pentru ca ei nu au fost pe ultima lista de plecari si norocul familiei a fost unchiul meu Mihai Constantinescu, care fiind de la aceea frageda varsta o vedeta a Chisinaului s-a dus cu tata-mare la insarcinatul sovietic care se ocupa cu deportarile si l-a rugat, spunandu-i plangang ca el vrea sa plece in Regat. Sovieticul sentimental- mare minune – care la inceput i-a propus sa mearga la Moscova si sa faca o mare cariera acolo, s-a indurat si familia noastra a fost trecuta cu creionul chimic ultima pe lista. Mai sunt foarte multe de spus, dar timpul preseaza ca de obicei si de lucrurile care de fapt sunt cele mai importante nu avem ragaz cum ar trebui.

  7. Draga Ioana,
    In primul rând, bine ai venit în mica noastră comunitate de mahalagii. Îți dai seama ce surpriză plăcută a fost să te văz pe aici.
    În al doilea rând, dacă vreodată ai vrea să ne povestești mai multe (eu eram mic când am auzit povestea), ne-am bucura și mai tare!
    Cu mult drag,
    Vlad

  8. Ioana Pavelescu, extraordinar!!!
    Timpul asta care preseaza, ufff… Nu mai bine ne-am lupta cu el si l-am invinge cu povesti?

    Eu ma rog (si) de Vlad de muuuuuuuuult de tot sa-i “povesteasca” pe oamenii fabulosi pe care i-a conoscut, chiar daca pe unii doar fulgerator.

  9. Eu nu prea cunosc lumea actorilor, nici români nici de aiurea. Este cumva vorba despre actriţa Ioana Pavelescu? Dacă da, este născută în ’55 (cum se poate deduce din citirea articolului de mai sus), sau în ’63, cum zice Wikipedia? Sau sunt două actriţe “Ioana Pavelescu”? Vlad, dacă prima dintre ele este mătuşa ta, înseamnă că Maria Marinescu e verişoara ta?

  10. Imi este dor de timpurile care traiesc numai in memoria noastra. Asa este Vlad, nu te cunosc, Corina a fost si matusa mea. Ascultam ore intregi povestirile familiei. Avea talentul de a portreta cu cuvintul asa cum unchiul Mihai o facea cu vioara. Desi erau povesti adevarate, aveau in ele ceva fabulos, mistic, de basm. Povestile copilariei ei din Basarabia, cu tanti Lilica si unchiu Mihai. Despre Ana mama lor. Despre boala cumplita care l-a afectat pe Mihai in acea perioada si credinta Anei.
    Povestiri minunate, timpuri trecute….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.