Ualbaluc Bülbül Alyamamah, înger de rangul şaptezeci de mii şaptezeci şi cinci, îmi apăru pe pervaz. Ualbaluc seamănă de departe cu un guguştiuc înfoiat. Dacă te uiţi mai bine, câteva diferenţe subtile îi trădează natura: spre exemplu, pieptul colorat conţine mai multe culori decât sunt în realitate. Sau: indiferent din ce direcţie îl priveşti, e tot cu faţa la tine. Iar vocea, ah, e infinit gângurită.
Cu vocea lui infinit gângurită, Ualbaluc porunci: “IA PIXUL ŞI SCRIE!” Nu mă puteam opune. Aţi încercat vreodată să vă opuneţi unei chemări îngereşti? Nu se poate, e împotriva vreunei legi fizice. Am luat pixul şi m-am pregătit de dictare. “La ordinele tale, o, Ualbaluc, ce să scriu?”.
Ualbaluc se dezumflă niţel.
“Of, nu ştiu. Sunt doar un înger de rang mic. Ce vrei de la mine?”
“Păi, nu ştiu, nu tu m-ai pus să scriu? Nu ai vreo profeţie, vreo revelaţie, nimica, să-mi dictezi?”
“Nu prea.”
“Cum, nu prea?”
“Am doar nişte figuri de stil, aia cu ‘infinit de gângurită’, aia cu pieptul cu mai multe culori, de exemplu.”
“Atât?”
“Mai am una, în care coapsa iubitei e ca o balalaică. O vrei?”
“Nu, mulţumesc. Io vreau revelaţie! Nu poţi să-i zici omului: “SCRIE” şi dupe aia canci!”
“Acuma io ce vrei să fac? Nu e vina mea. Aşa fac toţi îngerii, şi nu e vina lor, din moment ce nu au liber arbitru, aşa cum bine îşi amintesc cititorii blogului tău, şi dacă nu îşi amintesc pot da click pe linkul ăsta. ”
“Auzi, hai nu te supăra, dă-mi şi mie o revelaţie, una mică, mică, haida te rog io!”
Ualbaluc Bülbül Alyamamah păru că se gândeşte o eternitate. De concentrare, ochii mici şi negrii păreau că îi ies din cap. În cele din urmă, oftă adânc şi şopti, cu vocea infinit de gângurită: “Bine, fie”. Apoi îşi umflă pieptul cu mai multe culori decât există în realitate, şi glăsui:
“IA PIXUL ŞI SCRIE!”
Apoi îşi luă zborul de pervaz şi pieri în depărtări, mormâind că cică pe unde o fi Şklklklkl, să-l mai bată niţel la table.
Un nou Adrian Leverkühn…
Nu stiu de ce anume, dar la acest personaj ma gandii dupa ce citii textul!
Da, dar io vorbisem cu un înger. Uneori, mai stau de vorbă şi cu dracul ăla de Şklklklkl, dar despre asta vom povesti altă dată.
da, cu tine a fost politicos, da’ dupa ce a fost la tine a venit la mine la geam (am beroul la demisol si in fata geamului deschis e o tufa care nu mai are flori rosii frumoase) si a racnit (am si strivit mausul de emotie) “SCRIE!!!!”. Dupe ce s-a dizolvat bulinuta de sub limba am intrebat (cu glas gangurit) .. ce?….
“CUM CE?? TOT IO SA-TI SPUN???? PUNE MANA SI SCRIE CA DRACII TE IA”
Nu stiu daca vorbea de dracii de rangul lui Şklklklkl, cu astia ma mai inteleg, sau de aia mai mari. Acu io ce ma fac?
Ar fi o soluţie. La mine în sertar se află o praştie, poci să ţi-o împrumut.
Io am un defect, se pare: Zbiara ala la mine SCRIE, si eu scriu, dar la blog. Si mi se pare ca el altceva vroia…
Ce voiam sa zic aseară – că mie îngerul tău de rangul şaptezeci de mii şaptezeci şi cinci mi-a amintit de Habacuc… da-da, cel cu diamantul. Oare ce-o mai face?… Asta nu ştiţi?
Pe la mine a trecut un porumbel cu guler alb si unghii lustruite. A ciocanit usor in geam, la inceput foarte discret, apoi putin mai tare, ca sa imi atraga atentia. A inclinat ceremonios din cap cand l-am privit si mi-a facut semn sa deschid fereastra. M-am conformat mai mult din curiozitate si mi-a prezentat intr-un glas (exact cum zici tu Vlad) infinit gangurit o propunere care se poate rezuma aproximativ ca “Daca nu va suparati si nu e prea mare deranjul,ati putea sa luati un pix, sau un stilou, sau orice instrument de scris si sa scrieti sau macar sa mazgaliti o bucata de hartie?” Bineinteles, presimtind o capcana, am intins imediat mana dupa prastie da’ am dat peste ceainic asa ca i-am oferit un ceai (si mie o cafea, ha!) si am vorbit indelung despre vreme inainte ca el sa sugereze sa jucam table, unde m-a batut in mod repetat. Oare oi fi drac sau doar foarte slab la table?…In consecinta n-am scris nimic. Exersez jocul de table sa ma mantuiesc. Poate data viitoare…
Pinocchio, poţi să stai liniştit.Îngerii nu vor nimica niciodată. Neavând liber arbitru, nu au nici voinţă.
Trix, m-ai prins. Nu stiu cine e Habacuc cu diamantul. Era parcă un Habacuc, coleg cu Sisoe.
Haaaaaa, Nusitatu! Eu sincer cred că Ualbaluc trişează la table. Da să nu zici nimica, înainte să putem dovedi.
Vlad, tocmai asta e problema, ca ingerii nu au vointa: Era vointa altcuiva.
Pinocchio: SERIOS?
Asta ar fi o ipoteză tulburătoare. Ciudat, fiindcă am înţeles că doar oamenii are voinţă (cică).
!aaah — vointa nu e o problema. Si calculatoarele are vointa, asta se vede cind tu vrei sa faci ceva cu ele si ele vor altceva. Intrebarea e: cine e mai tare, in vointa sau in altceva. Oricine stie asta in Mahala.
mie mi-a placut mult “infinit de gangurita”
ce-i aici, cutremur
sau bombardament?
– Vlad îşi caută pixul
prin apartament
😀