Iată câteva scene de sezon, la carei fusei martor distant în ultimele zile.
La cumpărat de brazi, un tată gras şi agresiv, îmbrăcat la costum scump şi cu dinte albastru în ureche. Şi fetiţa de vreo patru anişori, doar grasă. Tatăl, ţinând un brad de moţ, răcnind către nişte oameni, printre care şi eu, oreaşcumva la întâmplare, în caz că poate suntem vânzători: “Aloo, păi ce faceţi bă, stau aici cu bradu, nu mă serveşte nimeni? Mişcaţi-vă acum sau chem patronu!”. Apare un vânzător, tăticul ne străfulgerează cu privirea şi grohăie: “Eu sunt primu!”, fetiţa bate din palme, fericită.
La Unirii, mare târg de cadouri pă trotuar. Unele tarabe sunt başca, aşa că, atunci când apare poliţia, câţiva vânzători îşi înşfacă catrafusele şi fug. O femeie obeză izbeşte în stânga şi în dreapta cu masa de plastic pe care îşi ţinea ciorapii, ca se urce prima în tramvai. “Stai dreacu – îi zice unei tinere – stai dreacu, mâncate-ar boala neagră, că io mă urc prima”. Care o fi aia “boala neagră”? Ciuma? Se urcă în tramvai – a scăpat. Ca mai toţi vânzătorii, de altfel; poliţia, gâfâind, iar trebuie să se mulţumească cu moşul care vinde covrigi. Acesta din urmă îşi dă covrigii de pământ, plin de obidă.
Aproape de Chirigii, e un şir de case vechi şi tare dărăpănate. Pe trotuar, un puşti, să tot aibă şase ani, taie scânduri groase cu un topor mai mare decât el.
În tramvai, alţi puradei zbiară, cred că de dimineaţa până seara, un singur colind: “La mulţi ani, mulţi ani cu bine, în toţi anii care vineeee.” Călătorii civilizaţi îi înjură, pe ei sau pe mama lor. Cei mai tineri sau mai intelectuali le întorc spatele. Doar o pensionară, cu un căruţ din ăla pe rotile, cam surdă, şi probabil aterizată de pe o îndepărtată planetă, din altă dimensiune, le dă 1 leu. “Acuma o să dea fuga să-şi ia o prăjitură” râde ea pe un glas subţirel către noi. Câţiva călători cilivizaţi, din jurul ei, se emoţionează şi zâmbesc.
În parc, pe o estradă, a venit să cânte o fanfară din Moldova. Îşi zic Fanfara Chietriş. Fac gălăgie mare, toboşarul e ţicnit rău, tromboniştii ţopăie, e un fel de horă ţigănească îndrăcită, cu puternice accente latino. S-au adunat mulţi curioşi. Stăm grămadă şi ne uităm la ei cu gurile căscate. Da nimeni nu ţopăie, ne e tuturor ruşine, deşi toboşarul ne încurajează. Nici nu ne mişcăm, dar avem ochii umezi, suntem pierduţi în locul ăla fermecat în care fugim atunci când metroul e aşa de aglomerat că ni se striveşte pieptul. Toboşarul se scarpină pe chelie, nu pricepe ce dracu e cu noi, nu cred că îşi dă seama cât de mult ne place cum cântă.
Iar la Unirii. S-au întors cântăreţii ăia din Anzi, îi ştii, prima oară când i-ai văzut ai plâns pentru ei, că erau aşa de departe de ţara lor, ca noi toţi de altfel. Dar ei sunt veseli, şi cântă de zor, iar ţiganii de pe la tarabe, care nu se ascund şi nu se pierd nicăieri când metroul e plin, mai întâi se holbează uimiţi, apoi încep să sară şi să chiuie pe muzica aia ciudată, nene, şi precolumbienii se înveselesc şi mai tare, şi bairamul ăsta spontan şi frăţesc se aude până la Casa Poporului.
Iar eu sunt aşa de mirat de întâmplarea asta fericită care mi-a dat înapoi Crăciunul că mă urc fără să-mi dau seama în tramvaiul 7 în loc de 32, şi trebuie să mă dau jos la Parcu Carol, o iau pe Gramont unde probabil e ultimul an în care se mai simte fumul de sobă, ajung la Piaţa Regina Maria, am noroc şi prind un 23. Ăsta e tramvaiul de Ferentari, şi sunt mereu puţini călători în el, şi e şi nea Vasile cu acordeonu, care îneacă un colind într-un infinit de gâlgâituri măiastre.
ce frumos :)
uf… cum scrii tu despre rahova noastra… daca nu m-as satura de ea in fiecare zi poate chiar mi s-ar parea frumoasa.
Ce mai faci tu, Mira? Nu ne scrii o poveste frumoasă de Crăciun? :)
Medea, mie nu mi se pare frumoasă Rahova, e şi urâtă, e şi frumoasă, e şi oribilă, e şi minunată, dar m-a primit cu braţele deschise şi mi-a găzduit fericirea, şi în schimb o iubesc şi eu pe ea, tare mult.
cuvintele pot suporta orice?chiar si rahova?
vai mai Vlad… iar m-am inmuiat. fir-ar sa fie! si mie-mi place f mult zona de la p-ta george cosbuc plina de case vechi si acum si ferentariul. de fapt cand eram mica am locuit o perioada foarte aproape de ferentari, pe la eroii revolutiei, da’ nu stiam atunci cat de aproape eram de ferentari.
eu pe acesti precolumbieni (vorbesc de formatie, nu de cate unul ratacit) am vazut in cel putin alte 2 locuri: Constanta-Mamaia mai exact si…Los Angeles, chiar in El Pueblo, care e inima orasului, locul “de unde a inceput totul”. Era o sarbatoare a LA-ului si pe cale de consecinta si a Fecioarei Maria, caci nu stiu daca se stie, dar Ei ii este dedicat the City of Angels. Si erau si miticii astia topaind pe acolo.
Si ma intreb: or fi aceiasi?
eu pe acesti precolumbieni (vorbesc de formatie, nu de cate unul ratacit) am vazut in cel putin alte 2 locuri: Constanta-Mamaia mai exact si…Los Angeles, chiar in El Pueblo, care e inima orasului, locul \”de unde a inceput totul\”. Era o sarbatoare a LA-ului si pe cale de consecinta si a Fecioarei Maria, caci nu stiu daca se stie, dar Ei ii este dedicat the City of Angels. Si erau si miticii astia topaind pe acolo.
Si ma intreb: or fi aceiasi?
scuze pentru mesajul dublu. IE-ul cateodata nu se intelege cu ceva din pagina si butonul de “send” pare sa nu mearga. am apasat de 2 ori si a doua oara mi-a aparut eroare de anti-spam, iar mesajul meu era cu addslashes. am crezut ca nu l-a luat, de aceea am postat si al doilea mesaj.
Precolumbienii astia cintau aici, acum vreo 10-15 ani, ii auzeam mereu pe fereastra. Chiar m-am intrebat pe unde or mai fi ajuns.
Ştiu să cânt la fluiere şi bat şi într-o tobă. Dacă mă inervez, las tot şi plec şi eu cu ei.
un’ sa te duci, tata? crezi ca-n precolumbia aia umbla niste aia cu covrigi in cuada?
stai aci, la chin, cu restu’ boborului…. :)
Domnule Corn, ştiu, acolo sunt oameni puţini :)
Domnule, ai ochi buni pentru frumosul din cotidian!
Hitirisim cu chapeau bas !
Banuiesc ca stiti de Soirs si his trademark abysmal pessimism. Iata perspectiva lui asupra mahalalei si, prin extensie, a Romaniei:
http://soirs.weblog.ro/2008-12-19/629185/~.html. Mi se pare interesanta juxtapunerea lui alaturi de Dulce Mahalaua romantica a lui Vlad dar recomand sa-l luati with a grain of salt, altfel primul impuls dupa ce-l cititi e sa cautati lamele sau somniferele :).
nu merge linkul
WE, du-te direct la “soirs weblog” pe google. E (inca) primul post. Io am cetit pan’ acuma vreo cinci pagini, ca m-a absorbit.
cred ca din cauza lui sedile.
Eu am cautat bazat pe data – este primul post (as of today the 19th)
http://soirs.weblog.ro/
na ca iar telepatia de familie
asta e blog greu, frate. simt tentatia sa il pun la blogrollul meu. dar.
noroc ca e soare afara.
Da, e FOARTE greu. Mie-mi place foarte mult, dar e INTOTDEAUNA ingrozitor de pesimist. Eu nu dau neaparat pe dinafara de optimism, dar refuz sa cred ca totul e chiar asa de negru. Soirs scrie pentru el; nu se poate comenta, dupa cum probabil ati constatat :). Scuze ca nu a mers link-ul; n-am vazut decit acum, dupa ce au rezolvat Tapirul si Madelin problema deja.
meden_again isi zice.
sincer, ma scarpin in cap. mai mult de 5 minute consecutive nu rezist. oricum, e un blog cu adevarat de nisa. cel putin asa mi se pare pana acum.
nebunie de românie, abia aştept să ajung. azi mi-a sărit unu’ în faţă pe pista de biciclete, s-a speriat, s-a făcut că mă scuipă şi io l-am înjurat româneşte, că era să-l calc. ce bine-o fost!
să auz şi io nişte înjurături, zic, şi nişte “pilaf” pe la metrou, se poate, vă rog?
Eu l-am descoperit acum 1 an, după singurul comentariu al dumisale aici. Şi pe mine mă frustrează că nu are comentarii, dar asta nu demonstrează decât că nu e aşa de pesimist cum pare. Altfel, ar fi cu adevărat impenetrabil la atacurile optimiştilor, şi nu ar avea de ce să se protejeze închizându-le accesul. Secondo, trebuie să fii foarte vesel ca să rezişti fără comentatori. Vai de mine, ce m-aş face eu fără voi? Nici nu vreau să mă gândex!
Dar de ce o fi mahalaua un gunoi inuman? Nici ăsta nu e pesimisim, nici mizantropie (că atunci ar fi “gunoi uman”), ci pur dispreţ. Aşa pare. Dar de fapt, eu ştiu că e doar o adâncă neînţelegere.
Vvritz:) Vezi ca unii fac si hip-hop romanesc pe blogul lui Stefan. Felicitari pentru job!
Revenind la deprimatul de serviciu, medenagan isi zice si vad ca e fan Houllebecq. Nu stiu, eu il vad pe Houllebecq ca un individ nehotarat. Acum zice ceva, se lasa peste cateva pagini, dupa aia se contrazice…incepe o carte cu niste truisme, dupa aia aluneca in niste chestii de biologie interesantute, dupa care isi termina cartea la fel de banal: jeniul pustiu se sinucide in Irlanda, dupa ce isi trimite manuscrisele la Science, care manuscrise, evident, schimba fata lumii. In fine, ethosul galez, end of the road.
Anyway, multam pentru acest blog. De urmarit.
Vlad, daca e fan houllebecian, atunci vei gasi multe chestii care nu au sens.
“meden agan”, nimic prea mult. Goude one.
Vvritz, bine ai revenit şi sărbători fericite!
Houllebecq? Houellebecq? O fi rudă cu Ualbaluc? Fiecare cu îngerul lui, probabi.
houllebecqul crease, din cate stiu, o mica nebunie prin bukresii cei culturali. acu fo 2 ani?
da’ na, matale esti la mahala, houllebecul se transforma in ualbaluc.
have a nice weekend.
Tapirule ai pb. cu baza de date? pare ca serverul mysql a cazut.
Da, acum am citit cu mare atentie acel post despre mahala. E vorba numai de omonimie si nimic mai mult. Vlad ii zice blogului “mahala” mai mult din fronda. Altfel, in mahalaua aceasta au loc discutii subtiri purtate in limba lui Voltaire.
Baiatul acela cu ;Soir; are dreptate, cam asa vad si eu lucrurile cu Ro. Nu ma avant atat de departe incat sa zic “niciodata”, pentru ca eu prefer sa gandesc in probabilitati. Dar ce este acum si in viitorul previzibil, da, asa este, suntem in disolutie pe toate fronturile, mahalaua si cimpanzismul au pus mana pe tot si toate. Si ca natie, asa este, am afirmat-o si eu de cateva ori, mai existam doar formal.
Si da, asta am remarcat si eu, corcirea limbii romane. Se vorbeste oribil. Si dupa cum limba arata gandirea si reprezentarea lumii…we are kinda screwed.
Deşi e adevărat că meden agan nu a avut în vedere blogul meu când a scris postul acela, e clar că e mai mult de o coincidenţă. În timp ce dumnealui alege să vadă mahalaua ca un fel de refulare cumplită, inumană şi de neînţeles, eu aleg să o îmbrăţişez, fără reţineri. Nu e doar paradă şi literatură, cel puţin aşa îmi place să cred, e mai mult, e măsura în care nu am cum să mă detaşez de mahala, să o reneg, şi nu e fiindcă ar face parte din mine, ci pentru că eu fac parte din ea, vreau-n- vreau. Partea ilogică din postul, de altfel impresionant, al lui meden agan, e că vorbeşte de refularea mahalalei drept cauză a mizeriei de azi, ceea ce e foarte, foarte adevărat (am susţinut-o şi eu adesea), ori, respingând-o, neîncercând să o înţeleagă, cu toată drojdia ei puturoasă, el o refulează mai departe, şi contribuie nemijlocit la răbufnirea ei. E un paradox pe care l-am observat la mulţi români întristaţi în felul ăsta.
Si da, asta am remarcat si eu, corcirea limbii romane. Se vorbeste oribil. Si dupa cum limba arata gandirea si reprezentarea lumii…we are kinda screwed.
WE, ce înseamnă că se vorbeşte oribil? Suntem oameni de ştiinţă (mă rog, mult mai mult dumneata decât mine). Nu cumva facem aceeaşi eroare ca domnul Pleşu când zicem asta? Ce sens are “vorbirea oribilă” dpdv al lingvisticii? Absolut niciunul. O limbă nu se urâţeşte, nici nu se înfrumuseţează, asta numai Rivarol o putea crede, în vremuri retrograde. O limbă are viaţa ei, total independentă de şi indiferentă la normele academice sau la criticile celor care se cred mai îndreptăţiţi ca alţii să o creeze. Indiferentă la tristeţile noastre de oameni care au permanent impresia că aparţin unei alte lumi, moarte sau ideale, când de fapt, suntem chiar aici şi acum, în wu chi ăla de care vorbeam deunăzi.
da, asa e. io a trebuit sa plec peste hotare ca sa ajung la concluzi asta ca imbratisand vei intelege.
L’homme n’est que poussière… d’ou l’importance du plumeau !
Vladule, stii cat te iubex io, da?
Insa orisicatusi, la cat aud in ultima vreme despre falusul ala, in stanga si in dreapta si in orice imprejurare, tineri si batrani, fete si baieti, zau ca parca “veata aia total independenta de si indiferenta la” se ingusteaza amarnic pana la un punct (de vedere?).
Colega mea cea noua are o injuratura tare draguta cand, de-o pilda, pierde tabelele pan computador: “unde spumele marii o fi ala?”
La mine a sunat la usa, si m-am gandit ca e iupiesul, asa ca nu m-am grabit. Cand m-am dus, era o sacosa plina de chestii, cel mai proeminent un Pinot Noir de pe la Sonoma si jucarii pentru copii, si ceva carti de colorat. Plus un mesaj: ” You have been visited by the Elf “. WE, multumeste-i, te rog, varului tau.
Dupa ce m-a scos un samaritean din noroi si-a plecat fara sa aflu cum il cheama dupa ce mi-a dat cu Merry Christmas, in garaj la spital ma intreaba unu daca n-am sa-i imprumut un tire gauge,ca-i pusese roata de rezerva nevesti-sii si vroia sa fie sigur. Am zis initial ca nu, dupa care mi-am adus aminte ca tocmai primisem o trusa bengoasa cu nu-sh ce pixuri si scule si parca era si un tire gauge. I-am zis sa astepte, am scotocit prin bulibasia din portbagaj, si i l-am dat lui. S-a mirat, da’ nu-sh de ce.
Vlad ti-a raspuns Madalina.
cerbu, ii zic:)
Cred ca vorbea de defulare si nu de refulare. Si da, refuza mahalaua, este dreptul sau sa o refuze, sa nu vrea sa o inteleaga. Tu esti psihiatru, el nu este. Tu te referi la oamenii din mahala, care sunt oameni, el se refera la mahala ca stare de spirit, ca premergator al haosului. Haosul nu ai cum sa il intelegi, ci doar sa iei nota de el.
Eu inteleg ce vrei sa zici cu acele aparente contradictii, sau negari ale negatiei prin afirmatiei. Dar unii nu accepta acest “joc”, nu vad de ce ar face-o. Fiecare ale calea lui si ca sa spui ca a ta e mai buna decat a lui, e un pic cam mult.
Un alt exemplu de corcire a limbii: stii emisiunea lui Dan Negru? Aia in care aduce un baiat de baiat si tre sa se “bata” cu blondele si tre sa castige? Ai fost atent vreodata cum vorbesc acei indivizi si acele individe? La fel se vorbeste si in tramvai. Ai vazut emisiunile pe B1TV sau Euforia, sau cele de pe Antena 3, cand se aduc unii pe altii si urla unii la altii si se spurca etc? Despre asta vorbeste megen agan. Are dreptate, limba e din ce in ce mai mai coscovita, nu mai o anumita curgere, este poticnita, fruntile sunt ingustate si cortexul din spatele lor nu face fata la efortul lexical. Inca o data, limbajul reprezinta realitatea.
Elf, recunosc că nu m-am uitat niciodată la emisiunile de care zici. Dar presupun că ştiu care e genul de limbaj la care te referi, şi nu, nu îmi place nici mie deloc. Dar asta nu schimbă cu nimic ce am zis! Din punct de vedere lingvistic, există nişte motive pentru care unele cuvinte sunt “pocite”, pentru care se fac dezacorduri sau pentru care există un anumit accent, şi motivele astea nu pot fi bune sau rele, chiar dacă nouă pot să nu ne placă.
Faptul că nu ne place mahalaua, că ne sperie, că nu o putem privi cu obiectivitate, ne ancorează şi mai tare în lumea în care trăim. Altfel am vedea că toate astea nu au niciun rost. E pulsul civilizaţiei, cum ziceai dumneata.
Haaaaaa, cerbu!
Madelin: pe lângă faptul că ne mândrim cu înjurături mai fastuoase decât ale altora, nu văd nicio noutate nicăieri. Cuvântul de care zici e străvechi şi probabil că era folosit la fel de mult şi acum sute de ani. O dată mi-a picat în mână o culegere de povestiri populare, necenzurată. Pfuai de capul meu, dacă mă înţelegi. Semăna cu unele poveşti pe care le ştiu de la bunică-mea şi pe care nu poci să le zic aici. În rest, sigur, nu o să auzi pe stradă sau în tramvai recitaluri de virtuozitate retorică, nici măcar rabelaisiană. Dar, din nou, crezi că s-a auzit vreodată?
Sigur că trebuie să luptăm pentru ceea ce credem noi că e mai bine. În ceea ce mă priveşte, inamicul meu nu e mahalaua. Inamicul meu e marea vrajbă care s-a lăsat între noi. (Nu mă refer la noi, cei de aici, noi suntem o oază, dar şi aia fragilă.) Nu e o vrajbă constructivă, ci sunt rădăcinile fricii care ne-a crescut în sân dinainte să ne naştem. Şi vrajba şi frica sunt cu atât mai mari cu cât suntem mai inteligenţi şi mai realizaţi. Pe lângă asta, mahalaua, cu Sorinel Puştiu şi seminţe şi cuvinte grosolane, cu interlopi şi curve şi gospodine şi tramvaie, e luminoasă şi cinstită.
True, de aceea ziceam initial ca e chestie doar de omonimie. Adica “mahala” inseamna ceva diferit pentru tine si pentru meden agan (habar nu aveam ce inseamna, nu am binevoit sa iau cursuri de greaca clasica, in fine…).
Mahala pentru el inseamna Mazare in politica, inseamna Roberta Anastase al 4-lea om in stat, inseamna Pavarotti carpatin, inseamna vorba aia bolovanoasa pe care o auzi peste tot. Inseamna distrugerea reprezentarii lumii, asta inseamna regresia spre animal. And he’s right. De fapt, cred ca sunteti pe aceleasi baricade, doar metoda este alta. Si de aceea “mahala” poate sa aiba conotatii diferite.
Cine e Sorinel Pustiu?
uite, asta e mahalaua despre care zicea meden agan
http://www.youtube.com/watch?v=zR1ag0i884M&feature=related
in afara de ras cu lacrimi, e ceva care trebuie sa ne sperie.
Un manelist.
Da, ai dreptate, sunt probabil pe aceeaşi baricadă cu meden agan.
Si, ca sa duc comparatiile mai departe, Vlad scrie despre Bucuresti cam cum scria si Oblia, in prima ei incarnare: cu aceeasi acceptare si ingaduinta, chiar daca la sfirsitul zilei era probabil cu nervii-n batista, ca mai toti bucurestenii. Asta ar fi un exemplu http://oblia.wordpress.com/2007/03/28/fresca-cu-fi-mare/. Mai e un post numit “Zaludele” (parca) in care poetiza stilpii de lumina si colacii de cablu din jurul lor :); pacat ca nu am reusit sa-l gasesc. Cind Oblia initiala a renuntat la bloguit, asta a fost lucrul pe care l-au regretat toti cititorii: ca nu mai pot privi Bucurestiul in felul respectiv. Uite si postul de adio: http://oblia.wordpress.com/2008/06/03/aviz-2/.
Altfel, sint de acord cu Elful, ca Vlad si Meden Agan sint ipostaze diferite ale aceluiasi punct de vedere. Dar, cum beauty is in the eye of the beholder… :) Si-acum, sincer, care mahala e mai placuta? La Meden Agan, cum zicea si Elful la el pe blog, te duci sa cauti fringhia direct dupa 5 minute de lectura, nu mai ai timp de sapun :D Nu inseamna ca Meden Agan n-are dreptate, doar ca realitatea privita asa de radical e insuportabila.
Arrow, aici e mahalaua. La Meden este solilocviu cioranic cu noul profet pre nume Hulebec. Aici sunt mahalagii, la Meden este “take it or leave it”.
Aici chiar a fost mahala la propriu. Adica s-au spus vorbe grele, s-a tipat, conjurat, injurat, scuipat, pupat, amenintat, aruncat cu apa in clocot.
Vlad arunca din cand in cand o falsa aporie, deformatie profesionala:D si dupa aia incepe balciul.
Asa, in other news, misto pozele, Vlad. Nu stiu formatia, canta bine?
Vezi ca Zaza parca ar vrea sa iti faca un pic de concurenta:
http://rapireadinserai.blogspot.com/2008/12/almost-fiction.html
Pare-se ca a coborat in mahala. Nu te-a calcat niciun fiat rosu, lately?
[acu sa vezi ce incepe:D]
Haaaa, Cerbu a mai avut un comentariu pan’acuma, dar l-ai ratat, Vladule :-))))
Despre cuvantul cu pricina: nu am nimica cu el in sine, nici cu Creanga, nici cu clacile de pe la sate unde se vorbeau multe porcosenii, nici cu povestile. Nu sunt pudica deloc, doar ma abtin. Ce-mi vine cateodata sa injur si io asa, fastuos, pe blog(uri)! sau in tren! dar dupe aia imi imaginez reactiile celorlalti si ma inhib :-)
Nici mahalaua nu o comentez, nu o conosc in primul rand, pentru mine cuvantul nu implica ce scrie soirs acolo ci are chiar o conotatie romantica pe alocuri, daca vreti, poate incorecta si ea, per-se. Similar cuvantul “tarani” folosit aiurea-n tramvai (cica nu sunt “aia care se imbraca in haine din sezonul trecut”). Sau “tigani”.
La noi exista o prostitutie a cuvantului. Nu ca as avea ceva cu prostituatele, nici pe departe.
Eu am ce am cu limba aceasta ce are veata ei, de se imbogateste sau dez-bogateste pe cont propriu, si aicea nu am cum sa nu fiu de acord cu elf. Cum se vorbeste in jur nu numai ca indica nivelul educatiei sau al cerebelului ci este chiar un decent-metru sau normalitate-metru. Ori ce se intampla acuma e departe de.
Pe vremea bunicelor noastre cineva cu liceu nu-si permitea sa vorbeasca (in public) altfel decat corect si profund decent. Dar, ce ma mai mir? pe vremea bunicelor noastre nici nu se dadea spaga la invatatoare (!?!) plicul cu bani (!?!) ca sa nu stea copchilul pe dinafara.
WE, am cetit şi eu (pe furiş) postul Zazei, şi am o singură adăugire de făcut. Piaţa de flori, într-adevăr unul dintre secretele minunate ale carterului, învie cu adevărat noaptea. Să treci pe acolo pe la 2-3 am: e extraordinar.
Madelin, am scris şi pe aici că am avut curiozitatea să citesc anul ăsta (şi e una dintre realizările pe care o să le trec la catastif) Beowulf, o ediţie bilingvă, tradusă de Seamus Heaney. Am descoperit engleza veche şi m-am îndrăgostit. Limba e un poem în sine, cu cascadele de metafore nordice şi esenţa vest germană combinate. Iar versurile nu rimează, ci trebuie să respecte un sistem anume de aliteraţii şi asonanţe. Toate astea s-au pierdut de tot, nimeni nu mai vorbeşte feeria aia, iar engleza pe care o ascultăm zilnic nu e Joyce sau Faulkner, ci “fuck you, mother fucker, ass hole” etc. E asta bine? E rău? E asta engleza “adevărată”, dacă există aşa ceva, şi dacă nu e, unde e ea, şi dacă o găsim, o putem prinde fără să o omorîm?
la 2-3 Dimineata?! nu e un pic cam ciudat sa treci pe acolo? o sa trec cand mai ajung in bukres.
Beowulf:) E grea, frate. But I have harkened:) “Who himself is stalwart and stout of heart”
Nu sunt expert in literatura engleza comparata, daca vrei intreb, da’ nu cred ca aia a fost varsta de aur a englezei. Middle English, Chaucher, incercasi? A! Literatura americana “gotica”, iar e misto.
Sa stii ca se vorbeste engleza cum trebuie. Citeste, de ex. The Sunday Times, suplimentul. Apoi, mai sunt cateva reviste americane literare bune. Evident, daca vii in South Central, atunci lasi Beowulf si te apuci de yo, man, whassup motherf*er? Dig it?
soluţia mea personlă este să accept ceea ce sunt, ceea ce suntem, şi să nu mă mai vaet atâta, că românia, cultura, suntem neica’nimeni, istorie mică, etc. O, am fost şi eu în barca lui meden agan, să dau cu românia de pământ (încă mai dau pe ici pe colo), vlad ştie ce acerb eram (pun intended :-) ), dar cred că anii şi statul departe m-au mai înţelepţit. O accept, românia şi mahalaua ei (în orice accepţiune), pentru ca sunt parte din ea, cum bine zice vlad. La fel cum iubeşti iubita cu tot cu băşini, râgâieli, halenă şi guturai.
Iar cuvintele, nu sunt decât cuvinte, depinde de noi ce facem cu şi din ele. După ce am fost intoxicat cu political correctness, am oroare de a clasifica cuvintele in “bune” şi “rele”. Decenţa şi normalitatea pot suferi la fel de mult şi într-un limbaj cult. Eu cred ca se măsoara (şi) altfel.
Cred ca e vorba de limbaj si nu de cuvinte. Limbajul ca reprezentare. Evident, eu tind sa vad problema asa, pentru ca mi-e usor, asa cum lui Vlad ii e mai usor sa “psihiatrizeze” totul.
Cuvintele sunt aceleasi, dar modul cum sunt pronuntate, ritmul, curgerea difera. Apoi, e vorba de complexitatea propozitiilor si frazelor, apoi pocirea limbii prin greseli de acord, de timp etc. Toate astea arata ca noi nu mai vorbim bine limba materna. De exemplu: “bah, l-am facut bah, ai vazut bah, ce mare smecherie sa faci aia bah”. Asta se generalizeaza, patrunde in toate mediile. Se vorbeste oribil, la orice ora din zi si noapte, din orice outlet. Am mai vorbit asta cu oameni de la Radio, care sunt interesati (speriati) de amploarea fenomenului-decaderii.
Evident, ticalosi exista peste tot si folosesc limbajul “ca sa te faca”. Dar nu despre era problema. Ci despre involutia noastra, o involutie organica cred eu. E o ipoteza, nu e politically correct, dar cred ca ceva sus la cutiuta se petrece. Statistic vorbind, mai ales la populatia tanara. E riscant ce zic, stiu.
Daca asculti emisiunile vechi de radio, o sa observi o alta complexitate, o alta curgere a limbajului, o alta respiratie. Propozitiile erau structurate. Acum avem de-a face cu fenomenul invers, cu destructurarea. Pruteanu, asa exagerat cum era, avea dreptate.
Revenind la exemplul cu engleza dat de Vlad, cred ca nu se aplica prea bine. Pentru ca engleza e un caz special de limba. Se intinde pe toate continentele, daca nu ma insel, teoretic are peste un miliar de vorbitori, influentele sunt reciproce si complexe. Si slang-uri ca cel din South Central sunt f. locale. Ce sa mai zic de stilul de vorbit din Boston, sau de cel din Texas. Si lista continua.
Totusi, engleza americana culta nu este afectata deloc. Nu mai vorbesc de greselile de limba facute de bimboasele pe rol de mari prezentatoare de stiri. Sau ofaielile a la Esca. Nu o auzi pe Katie Couric si nici pe Keith Olbermann vorbind in halul ala. Ever.
Păi Peaţa de Flori e pentru florărese. Acolo vin ţigăncile să-şi ia marfa, şi toată târguiala, aglomeraţia, veselia, manelele, se petrec noaptea.
Ştiu că nu a fost aia vârsta de aur a englezei, ci ultima suflare a unei vârste mai vechi. Am dat exemplul ăsta, deşi puteam da altul, fiindcă momentan îmi e mai la îndemână.
După cum sunt convins că o engleză frumoasă se vorbeşte în multe locuri, dar engleza mainstream, cea pe care o auzim peste tot, pe stradă şi la TV vreau să zic, e una rudimentară. În fine, poate nu e cea mai bună analogie.
Din nou, sigur că se întâmplă lucruri rele. Şi sigur că ele se întâmplă pentru că am respins sistematic anumite aspecte care fac parte din noi. Vâna asta “orientală”, şi cea ţigănească, şi altele, meritau cultivate, nu îngropate, pentru că iată, nu pot fi îngropate, şi se vor întoarce sub cea mai urâtă formă, dacă “elitele” refuză să închidă ochii. Uite cum s-au revoltat unii că am zis că Anton Pann ar fi fost ţigan. Chiar dacă am greşit (până la urmă, nu cred că vom putea stabili o etnie certă a lui Pann), crezi că mai săreau aşa în sus dacă ziceam că e …francez? Uită-te la cât de puţin e cunoscut Cantemir compozitorul de muzică otomană. Pe lăutari am ajuns să-i admirăm de abia când manelele au devenit mainstream, prin comparaţie.
Dacă aş refuza toate lucrurile astea, şi m-aş converti la un occidentalism pur, nu numai că aş amputa o parte din sufletul meu, dar, mult mai grav, nu aş mai avea nimica de oferit lumii, nimic care să nu aibă deja.
si eu tot de limbaj vorbesc, adica despre componenta socială, pragmatică, a vocabulelor. Constat si eu evolutia, sau schimbarea, sau cum vrei sa o numeşti, dar eu nu o categorisesc drept “rea” (“se strică limba română”), ci pur şi simplu schimbare. Ce e limba română de fapt? Aia “corectă”? Aia a lui Neculce? A lui Iorga? Până la urmă şi limba română a evoluat din latina vulgară, nu din aia literară. Pur şi simplu limba (şi felul în care e folosită) se schimbă. Şi nu cred că e mai puţin săracă in conţinut, în pragmatics, chiar dacă nu mai are estetica cu care ne-am învăţat.
Vlad, engleza pe care o auzi tu la teveu, la filme, nu e cea mai “buna” de judecat. Serios.
In fine, long story short, cred ca vorbim despre lucruri diferite. Eu vorbesc de disolutia structurii limbajului, voi imi vorbiti de tiganisme si de estetica. Eu nu am vorbit de estetica, ci de dizolvarea limbii ceea ce este in acelasi timp cu disolutia unei reprezentari ordonate a lumii.
Limba corecta este cea “votata” de Academie la un moment dat. Se schimba, dar nu este f. atenta la acea structura despre care tot zic si pe care voi o ignorati.
In cativa ani vom ajunge la grunts si gafaieli pe post de verbe si adjective. Si atunci imi veti spune iarasi cum am gresit noi ca am refuzat ramura tiganeasca si orientala. Din intamplare, paradigma invingatoare, ca a fost cea franceza, ca a fost cea anglo-saxona, ca a fost cea germanica, a refuzat cu armele orientul. Eu cred ca au avut ei un rezon. De la turci si de la suflatorii de trompete de pe langa janisari nu a iesit nimic concret, decat o intelepeneala a-culturala. Adica, zilch. Asa, da, suntem romantici, chestii, escapisme in bukresii zilelor noastre, florarese. Dar de fapt nu produc nimic, nu au adus si nu vor aduce nimic. Te imbeti cu ceai numai daca pui alcool.
I meant “dar este f. atenta”….miros ca iar intram in discutii de acelea fara sens, cand fiecare vorbeste despre altceva.
Teza mea e simpla: ne tampim ca popor. Tampirea se traduce si prin stricarea limbii, prin distrugerea structurii de baza a limbajului, a comunicarii De acord, tampirea se petrece universal, numai ca noi suntem mai iuti la asta.
Asta (cu distrugerea limbii) o spun oamenii care au o viata in Radio, oameni care stiu despre ce vorbesc. Eu doar fac legatura cu ce e la cutiuta.
Daca vreti sa combateti aceasta ipoteza, by all means, dar va rog, nu cu florarese si “care e forma corecta?”. Ci cu contra-exemple, cu exemple de locuri unde se creeaza romana. Fair enough?:)
La petrecerea de Craciun de la servici (de serviciul meu zic, nu al domnului Inginer), unul din “numere”, organizat de nimeni altul decit bunul meu coleg de birou pe nume Jürgen Grossvogel (Pasaroiu, adica, spre amintirea Distinctiei), a fost cam asa:
Am fost cu totii rugati sa ii trimitem organizatorului un text reprezentativ. El a adunat textele, a facut din fiecare un tag cloud (o lista din aia cu cuvinte tiparite mai mare sau mai mic in functie de frecventa si respectiv de importanta), l-a pus pe ecran si ne-a pus sa recunoastem cine a scris textul.
Lasind la o parte autorii greu de recunoscut (si am fost unul dintre ei, pentru ca in norul meu apareau Almodóvar si Autenticitatea, citat de altfel cenzurat de editor la publicare, hihihi), aici s-a vazut foarte bine ce strinsa legatura exista intre om si stil. Modul de reprezentare a stilului a fost atit de simplu! scheletic, as zice. Si totusi: Cineva avea un tic, repeta mereu niste conjunctii — a fost recunoscut imediat. (Nu spun cine era.) Altcineva repeta cel mai des cuvintele “din pacate”, “va rog” si “va multumesc” — era secretara. Si tot asa.
Dar ce vroiam sa spun, ce m-a impresionat de-a dreptul: Un singur text, un singur autor, unul! a avut o reprezentare care, vazuta retrospectiv, era ideala: Doua sau trei cuvinte care apareau mai des, deci mai mari in tag cloud, anume termenii si fenomenele pe care le explica, in rest toate mici si egale ca marime: Cuvinte ajutatoare, folosite cite o singura data, fara nicio repetitie. Autorul era unul care, in mod vizibil, stie sa scrie si o face cu vocabularul corespunzator. Un profesor universitar de scoala veche.
Da, limba se degradeaza, iar fenomenul este strins corelat cu degradarea culturii. Da, este un fenomen general, sau cel putin de mare intindere, germana inclusa. Da, romanii sunt mai rapizi la asta, si e clar de ce.
WE, tare as fi vrut sa te pot contrazice…
WE, Pinocchio, deşi trăiesc şi eu cu groaza de devalorizare şi disoluţie a limbajului, într-atât încât mă simt vinovat pentru că scriu, eu văd că peştele de la cap se împute. Nu în mahala moare limba, ci la nivel de elite. WE, din câte am citit pe blogul dumitale, mi s-a părut că eşti de aceeaşi părere.
Contraexemplu? Păi blogurile astea din zona noastră. Am citit texte formidabile pe aici, şi dacă aş fi aşteptat să apară în librării, sau vice versa, să le aud la tevelizor, aş fi aşteptat mult şi bine. Da, sigur că pentru fiecare blog bun există 1000 proaste, dar alea 1000 nu înseamnă mai nimic.
da, probabil ca vorbim de lucruri diferite, dar nu foarte mult. Nu inteleg exact (adica concret) ce intelegeti voi prin “structura limbajului” (evident ca nu ma refer la definitia de dictionar), dar simt ca aveti dreptate, ceva se intampla si se schimba. Nici eu nu vorbesc doar de estetica si tiganisme (stiti povestea cu arhitectul de la Peles care, intrebat cum i-a placut in Romania, a spus ca e bine, dar prea mult ‘pidu motii’? – problema falica la romani e mai veche se pare, nu e fenomen recent de manelizare). Unde diferim este in interpretare – eu nu o vad ca pe o tâmpire, ca pe un fenomen negativ (cel putin nu inca), ci doar ca pe o schimbare si atat. Tu zici destructuralizare si tâmpire, eu folosesc termenul “corect” – cred ca amândoi vorbim de o apreciere valorică (in sensul – asa cum il interpretez eu- că ceva de valoare e şi corect, sau mai corect). Poate sunt idealist, dar eu cred in rezilienţă la nivel macro. Tâmpirea asta se produce la nivel monidal – dacă era ceva stric localizat m-aş fi îngrijorat mia tare. Eu personal nu o numesc destructuralizare (si nu ma refer numai la limbaj), ci restructuralizare. In ceva care e altfel.
Am trecut si eu prin faza asta de disperare si o inteleg, dar cum sunt mai optimist din fire (Ţuţea zicea că optimiştii sun mai plăvani :-) ), am inceput sa incerc sa vad problema si din alt unghi. Nu spun ca eu am dreptate si voi nu.
Nu sunt o pretzioasa, nu sunt foarte culta ori citita, am o facultate tehnica simpla (hi, hi, cookingforengineers…), ma trag jumatate din tarani de la munte (plavani, hihi), nu folosesc termeni sofisticati in limbaj, nu dispretuiesc by default nici o categorie sociala ori derapaj de limbaj, nu resping neologismele ca vezi doamne ne polueaza limba, incerc sa raman simpla. Insa. Daca ma crispez de cateva ori pe zi, in public, “auzind”, inseamna ca ceva, intuiesc io, nu e deloc in ordine. Nu am nimic cu schimbarea, sa fie, dar sa stim si noi. De teveu nustiu, ca am ramas in urma mult si nici n-am de gand sa recuperez. Insa nu mi-ar displacea sa vorbim (un experiment) ca in Beowulf (asa cum il povesteste Vladul), chiar daca am “suna” de-a dreptul pur si simplu (catharsis, nonstinkingshit, alea alea ). Am zis mai sus si repet. Vreau ceva normal, firesc, decent, ca si curgere, ca si structura, da, exact cum zice WE. Nestrident. Daca ma puneti sa definesc normalul ma cam incuiati. Poate armonie? Senzatia de. Limbajul decent a devenit desuet, ca si politetea. In mediul urban, cel putin.
Ca mica mirare, mie imi suna bine cum se vorbeste in telenovelele sudamericane (spaniola, portugheza). Nus de ce.
Madelinele pentru un blog mai curat! Curat lozinca.
Eu cred ca romanii trebuie sa reinventeze cuvantul “dumneata” ( vaz ca Vlad il foloseste). Adeca fara familiaritatea lu’ “tu”, si fara artificialitatea lu’ “dvs” .
Vlad, in mahala moare limba pentru ca la nivel de elite nu mai exista cineva care sa o hraneasca spiritual. Prin paturile de mijloc (din punctul de vedere al educatiei) mai exista niste metode de autoconservare spirituala, contacte, mimetisme, inertii, si lucrurile merg inainte, de bine, de rau, sau eventual stau pe loc, si degenerarea nu este atit de evidenta. Dar este. In paturile de jos fenomenul este acut. Si ma gindesc la exemple cum a fost grasanul tau cu costum scump si dinte albastru in ureche, mi se pare un personaj reprezentativ pentru ceea ce numesc aici “patura de jos”.
Mai interesant si mai trist este ce se intimpla cu elitele. Acolo unde ele mai exista cu adevarat (si in Romania acele elite au fost decimate fizic timp de mai multe zeci de ani), ori sunt ocupate cu altceva (ati auzit moderna notiune de “autoadministratie academica”?), astfel incit sa nu mai aiba timp sa faca ceea ce le defineste si intretine ca elite (adica cercetare, sa zicem), ori sunt, in foarte putine cazuri fericite, lasati sa faca asta (si eventual <i>numai</i> asta), dar sunt izolate de restul lumii. Nici intr-un caz, nici un celalalt nu mai exista fluxuri si linii de forta spirituale care sa mearga de la Atotstiutorul, El, Unul, prin cei citiva din jurul Lui, la cei putin mai multi care au deschiderea, si tot asa pina la omul de rind. Care om de rind (vezi grasanul de mai sus) nici nu ar mai fi receptiv la un astfel de flux.
Este ceea ce unii numesc, esoteric, ocultarea centrelor spirituale (Vasile Lovinescu, de exemplu), sau ceea ce scrie Liessmann in “Teoria inculturii”. Acelasi lucru pina la urma.
Pentru noi, asta este pina la urma o chestiune de identitate. Atunci cind hrana spirituala este rara si amestecata cu gunoi, singura cale de supravietuire este sa ne aducem aminte cine suntem.
dar, pinocchio, s-a intamplat vreodata ce zici tu ca nu se mai intampla?
ups, ce zici dumneata ca nu se mai intampla.
:-)
Pinocchio, tipul cu dintele-n ureche era “upper middle class”. Low-class era acordeonistul, dar ce cânta el în tramvai era autentic, însă el nu va primi decât dispreţ de la toată lumea, cu excepţia unor visători buni-de-nimic, ca mine. Or, noi am fi avut nevoie de un Bartok. Pentru colindul lui, acordeonistul nu are nevoie de ghizi spirituali. Deci există viaţă şi după moartea acestora din urmă. Aş putea zice că din contră. întotdeauna, cu nişte excepţii din secolului tâlhar XX, elitele şi-au tras seva de jos, şi nu viceversa.
Iar pentru noi, cei care AVEM nevoie de elite spirituale, ei bine, ce dacă sunt moarte, fizic? Ceva în urma lor au lăsat. Noi alegem pe umerii căror uriaşi ne sprijinim.
Madelin, ceea ce ceri dumneata este îndreptăţit şi avem mare nevoie de asta, ca de apă. Lasă modestia pentru un moment, de dragul argumentului, pentru că ştii ce fac eu, când sunt foarte însetat? Îţi citesc blogul. Faptul că tu şi blogul tău existaţi, şi mai mult, că blogul tău are succes, îmi arată că nu, nu am murit toţi, nu suntem înecaţi într-o mare de rahat, etc. Nu eşti un observator extraterestru, faci parte din lumea mea şi din cauza asta nu mă simt ca ultim supravieţuitor de pe planeta Kripton, etc.
Şi, deşi eşti unică :), nu eşti singură. Privesc în jurul meu şi găsesc destule motive să fiu fericit, dacă vreau. Nu mulţumit, nu trăiesc în rai, trăiesc într-o lume mizerabilă (când NU a fost mizerabilă, nenicule?), dar fericit.
Vlad, da, in cazul Ro., “elitele” (pe naiba elite, sa fim seriosi) sunt vinovate. Ii consider personal vinovati pe cativa si asta o vo scrie in viitor pe blogu-mi, negru pe alb.
Inca o data: pt tine Mahalaua este un “topos” f. bine delimitat, un spatiu viu cu bunele si relele sale, cu magicul si realul sau.
Mahalaua lui Meden este fara topos, este o stare, mai degraba o disolutie a spiritului.
Da, ne tampim, but you shouldn’t go down without a fight. Adica, cel putin sa repetam chestia asta pana cine stie, inca 2 sunt treziti de ce se intampla si mai se amana un pic deznodamatul. Sau, who knows, poate avem de-a face cu o situatie de masa critica…Partea grava e cea la care se referea Pinocchio: ocultarea sursei. Asta e intr-adevar f. grava, pentru ca regulile transcendentului se stiu numai de initiati.
Madalina zicea ca nu ar putea defini, dar ar putea recunoaste normalul, iar Tapirul nu era clar despre ce structura vorbesc.
Nu fac reclama la Editura Radio, nu am niciun interes acolo, doar stiu pe cativa care chiar cred in ce fac. Si uite cam ce fac:
http://www.edituracasaradio.ro/cat-prod.shtml?grp=2&cat=11
Carte + interviul sau emisiunea radiofonica. Ascultati pe Arghezi, pe Galaction. Si comparati cu ce se varsa acum in Romania, din orice outlet…
Acum ma scuzati, ma duc sa imi iau sabia si scutul.
intrebarea mea ramane, a fost vreun timp in care sursa nu era ocultata? In care elitele nu erau separate de “masă”, in care fluxul lui pinocchio functiona? Eu nu cred. Separarea a existat intotdeauna, numai ca in alte timpuri, in care informatia nu circula asa de usor, vertical si orizontal, “masele” erau mai putin galagioase in urechile elitelor, iar elitele puteau – mai usor – sa iaba iluzia universalitatii lor spirituale. Chiar daca, vorba lui vlad, isi hraneau spiritualitatea de jos in sus.
Inteleg acum mai bine ce zici, elf, dar la fel, intrebarea mea este, e ăsta un fenomen recent? Vlad e mai optimist, si eu cu el, elitele nu dispar, le vezi inca prin-prejur, numai ca acum au devenit si “masele” mai vocale, si ies la iveala mai usor. E ca in teoria stirilor, nu a crescut numarul de crime neaparat, doar vizibilitatea lor.
Ba eu cred mai degraba ca invers, in postmodernitatea informatiei facile si a satului universal, sansele ca “masele” sa intre in fluxul lui pinocchio sunt mai mari. Daca nu prin altceva, macar prin expunere. Și, as zice eu, si reciproc, elitele au sanse mai mari sa isi traga seva de jos.
Dar da, aici sunt de acord cu elf, elitele sunt vinovate, pentru ca acum au o sansa mult mai mare decat in trecut sa faca ceva. Si cred ca acest “ceva” include si renuntarea la dispret si la spranceana ridicata condescendent.
da, au fost timpuri. cand nu era nevoie de elite pentru asa ceva. cica au existat timpuri din astea.
nu, nu e fenomen recent. e ciclic.
trebuie sa ai admiti existenta transcendentului, a divinitatii, moment in care postmodernul si orice relativism dispare.
astia de acum, condescentii, nu sunt elite dom’ne. sunt mumuleni si tichindeli, imitatori a elitelor. elita NU inseamna superficial. ei sunt superficiali prin definitie. iar dau exemplul Pericle. ala e exemplu de elita.
pai da, Iară noi? noi, epigonii?, où sont les neiges d’antan, se pare intr-adevar ca teama asta e ciclica, cam fiecare generatie deplange situatia la care s-a ajuns. De aia sunt eu optimist.
Ar fi bine daca ar fi asa. Sfarsitul de secol XIX-XX ne-a prins optimisti, in plina crestere, cam pe toate planurile. Un alt moment de “elation” a fost 1917-1918, chiar daca o luasem peste ochi de la nemti dpv militar si Bucurestiul a fost sub ocupatie o scurta perioada. Nu mai vorbesc de 1 dec. 1918.
Urmeaza perioada anilor 30, care, daca nu ii discutam acum excesele inexcuzabile, au insemnat si creatie.
Dupa care, silenzio stampa, Aiud, Pitesti, canalul, anii 50 etc.
Ajungem in 1990, si include momentul intrarii in EU. In loc ca aceste lucruri sa constituie un nou motor, noi ne cufundam si ne destructuram. Pentru ca nu mai avem valorile din anii 30, pentru ca retelele fanariote create ca aparatcici din anii ’70 incoace nu au fost in niciun fel nici macar tinute sub observatie, pentru ca lumea este tinuta in continuare sub un control informational si mediatic extraordinar, in asa fel incat numai anumite persoane (elitele, mai draga) sa profite. Rezultatul, printre altele, este emigratia masiva a multi din cei care ar fi putut factori coagulanti. In acelasi timp, beizadelele sunt trimise la “shtudii” te miri unde, sa plece boi si sa se intoarca vaci si sa fie preocupate numai cat de arogante mai pot fi si cate tari sa mai check in anul in curs. Exact invers progamului din 1848 si al celui din 1870-… In acelasi timp, invatamantul este distrus din cretinism politic si/sau cu premeditare, an dupa an, in asa fel incat nimic nu se mai invata, totul este o gluma si mai ales de vanzare. Profesorii ajung sa se umileasca pentru o masa de un potentat al zilei, data la Bamboo, sa stea la coada pentru niste fursecuri. Meantime, sute de milioane de euro sunt furate sistematic si repetat.
Tapirule, asta nu este povestea iernilor de altadata. Asta e disolutia cu majuscula. Asta nu e mahalaua ca topos, cu care nu are nimic de-a face, acest topos de fapt va rezista fizic, sunt sigur, ci dezintegrarea. Nu sunt patetic, ci doar realist si cat de sintetic pot fi. In momentul in care un primar ia copiii de la scoala, sa inaugureze un Mall tapetat cu “valoarea Romaniei”, aceasta Pallas Atena locala vazuta printr-o oglinda sparta si perversa (i.e., Mihaela Radulescu), atunci poti sa iti iei adio de la speranta. Mai bine te duci in mahala si asculti un manelist care barem are voce.
elfule, eu inteleg ce zici si iti dau dreptate, spun numai ca eu cred ca mai exista sperante. In celelalte momente de disolutie a Romaniei (asta nu e nici primul nici ultimul) probabil ca fenomenul a fost resimtit la fel de acut si de fara iesire. Nu stiu, asa simt eu, sau sper eu. Nu pot sa spun nimic concret, exista sperante din motivul ics si igrec. Poate doar un singur lucru, migratia masiva de care vorbesti, daca numai o fractiune vor da ceva inapoi ţării, indiferent cum, tot mai sunt sperante, la fel cum iesirea din lâncezirea fanariotă s-a realizat tot prin cei şcoliţi prin alte părţi. America si-a pierdut din appealing deja, migratia se intampla in Europa, mai langa casa.
Cerbu, Madelin(ele)?!? Unde, unde, nene? (mama lor!)
Vlad, nici urma de modestie! (asta ar fi culmea, la cate calitati am, sa mai fiu si modesta). Voiam doar sa-mi asez discursul intr-un cadru care sa faciliteze intelegerea corect a mesajului.
Faptul ca “nu am murit toti” mie imi suna a exceptia care confirma regula :-)
Insa da, stiu ce zici cu insetarea, uite ca mi-am dat si io seama, in sfarsit, de ce stau conectata aprope continuu la blogurile acestea. Pentru ca simt ca aicea respir.
Recitind cele de mai sus, gasesc inca cel putin doua puncte esentiale unde ma intalnesc totalmente cu WE.
1: regulile, nene. Respectarea lor, adica. Bune, proaste, nu conteaza, pana facem altele, bune, sa le respectam pe astea pe care le avem. Ca altfel e haos. Cum si e, in Ro, de fapt.
2: plecarea masiva (macar in intentie daca nu si in fapt) a celor ce (inca) mai gandesc pe aici cu capetele lor. Probabil ca motivul e ala de la punctul 1. Io, cel putin, de aia as pleca. As vrea sa traiesc (si, mai important, copiiii mei) intr-un mediu unde sa nu fim exceptii desuete.
Uite, dintre cei ce ne-am intalnit pe aceste carari virtuale, cati suntem in Ro si cati pe alte meleaguri? Iar cei din Ro, cati putem marturisi cu mana pe inima ca am ramane no matter what?
Iara eu sunt din cei ce iubesc Ro si marturisesc asta fara nici o chestie.
Vlad, nu, am spus-o si mai sus intre paranteze: Tipul cu dintele-n ureche e speta cea mai de jos din punct de vedere spiritual, la polul opus unui, sa zicem, Pericle. Asta este realitatea. Exista peste tot doua ierarhii, a aparentelor si a esentelor. Grasanul tau ar vrea el sa fie upper middle class, si chiar reuseste sa ii faca pe unii sa creada in asta, din fericire nu pe toti, si oricum, chiar daca toti din jurul lui ar crede, tot ultimul om ar ramine. (Vezi, nici tu nu l-ai crezut, altfel l-ai fi servit prompt, pina nu cheama patronul, chiar daca nu erai tu vinzatorul. Slava Domnului ca n-ai facut-o.)
Principiul antisimetriei, ce e mic jos, e mare sus, si invers. Elitele care si-au tras seva din simplitate au facut-o pentru ca au recunoscut acolo “jos” ceva mult mai mare si mai inalt. Acordeonistul din tramvai, daca este intr-adevar mare si nu are un dinte albastru in buzunar, atunci are o legatura directa la un centru spiritual, si poti sa te sprijini pe umerii lui.
Tapire, daca vrei o data istorica: 1878. In Romania, comuniunea asta a existat incredibil de mult, de-asta ramasite de-ale ei se mai pot gasi si acum, cine stie pe unde. Daca nu le vezi, intreab-o pe Madelin: Cum zice Elful, ea “recunoaste normalul”. Dar il recunosti si tu.
Usurinta producerii si transportului de informatii este tocmai problema: Orice nechemat produce informatii cu care inunda lumea. Asta nu usureaza insa fluxul spiritual, dimpotriva, tentatia materialului este mai mare.
Elf, fenomenul din pacate nu este ciclic. Vezi, de exemplu, Judecata de Apoi de la Voronet: Degradarea e degradare, ingerii string sulul de pergament pe care se invirt zodiile, alti ingeri se inghesuie si nu ne lasa sa vedem ce e in spate, mai departe. Speranta este fata imparatului Roș, ea este cea care poarta mostenirea, la care poti ajunge numai daca treci cu succes prin incercarile lui Harap Alb.
Dar nu, eu nu am pronuntat cuvintul Divinitate. Si nici prin cap nu mi-ar trece ca postmodernul ar putea disparea, ce ne-am face noi fara postmodern? ;-)
da, recunosc normalul (normalul in definitia mea, evident, ca ala in definitia lui Becali e altul), dar nu cred ca normalul asta se datoreaza neaparat lui 1878. Eu nu ma refer la timpuri in care aveam elite versus timpuri in care nu, ma refer la ce ziceai tu pinocchio, fluxul dintre “elite” si “mase” si separarea/ne-separarea lor. Nu cred ca la 1878 fluxul asta era mai intens si separarea mai putina.
Ma rog, nu ma mai avant in semantici si maieutica ca iar enervez lumea. Cine e chemat versus nechemat, cum definim elita (un concept asa de dinamic si alunecos), astea.
Tapire, nu ne-am inteles, dar e simplu. Eu vorbeam de fluxuri, si spuneam ca au existat din totdeauna pina la 1878, cind a inceput in Romania epoca moderna.
Elita am definit-o cind am inceput sa vorbesc despre asta – ma refer la elita spirituala, si aici definitia e clara. Iar ideea cu normalul lui Becali, recunosc cu umilinta, ma amuza. (Probabil ca nu m-ar amuza daca nu as avea distanta corespunzatoare.)
apropo si off-topic, acu Becali se pare ca e folosit ca bau-bau’ul DNA’ului.
Pinocchio, deci tu crezi ca va veni ziua de Apoi, ziua Judecatii…pentru tine nu este un inainte si un dupa. Da, ziua, zilele de schimbare dintr-o Yuga in cealalta cred ca au fost – daca au fost, in genul asta.
ok, dar asta nu schimba datele problemei, nu cred ca a existat acel flux spiritual nici inainte de ’78. Adica elita spirituala (si nu, definitia nu e foarte clara) si “masa” agricolă erau intr-o comuniune spirituala desăvârşită, care s-a pierdut ulterior. Pur si simplu nu cred.
Am o intrebare, acum. Voi, noi, astia de aici din mahala, facem parte dintr-o elita oarecare, however we define it, or not? Suntem mase sau elite?
PS sper ca e oarescum clar ca am idee despre definitii, despre ce inseamna un cuvant sau altul, adicatelea sunt in bune relatii cu DEX-ul; vreau doar sa inteleg definitia voastra a unor termeni.
Intrebarea asta e cu dus-intors, nu neaparat dpv al definitiilor, ci al sistemelor de referinta. Apoi, este complicata pentru ca insasi problema clasificarii este f. complicata. De ce clasifici, cum clasifici, ce faci cu accidentele etc.
Eu nu ma consider in nicio elita si punct. Sunt un individ. Daca cineva vrea sa ma includa in vreun sistem de clasificare, problema sa. La fel, desi tendinta naturala este de clasificare, pentru ca simplica lucrurile, ma stradui sa iau fiecare individ ca ceea ce este: un individ si sa nu ma uit la blazoanele pe care le cumpara cu sacosa de la WallMart.
..asa, acu’ ca am pus cozonacii la crescut…..
pai cam asta zic si eu, de fapt. Vorbim de elite, stim definitiile, dar cand vrem sa concretizam avem dificultati. Problema e complicata, intr-adevar.
Dar putem pleca de la o operationalizare comuna, sa fim pe common ground.
Chiar daca consideri ca nu esti elita (si este dreptul tau evident), nu poti sa sustii ca nu faci parte dintr-un anumit tip de grup social. De exemplu, si pe principiul excluderii, vlad is more likely to be part of your type of group than Becali (si sper ca si eu fac parte :-) ). Intrebarea mea ar fi, ce ne caracterizeza?
Madelin si Vlad vorbeau de insetare si ca aici (sau intre blogurile astea) isi astampara setea – eu cred ca e datorita faptului ca facem parte din acelasi tip de grup, si de aceea simtim ca apartinem. Si noi in grupul nostru avem definitiile noastre si normalul nostru – cei din grupul lui Becali pe ale lor, care nu sunt mai putin adevarate (chiar daca pe pinocchio ideea il amuza :-) ) .
Până mi se dovedeste conrariul, eu cred in adevarul relativ, si nu in ala absolut. Asta în ceea ce priveste trebile cezarului, că lui Dumnezeu Îi dau ce-i al Lui.
lol. crezi in adev. relativ, adica absolutizezi relativul. te intorci de unde ai plecat.
gruparea este intotd. mai mult sau mai putin artificiala, mai mult sau mai putin operationala. cea mai putin artificiala este cea organizata de jos in sus, pe criterii statistice, pe masuratori. inaltime, lungimea bratelor, RH, stiu eu, chestii de astea. la limita, genetica.
grup social e ceva f. artificial, de aceea ma feresc de asa ceva. cum il definesti? bani? educatie? tip de educatie? ce au fost parintii? ce au fost bunicii? toate astea, sau numai unele? ce pondere la fiecare? vei da raspunsuri la fiecare din intrebarile astea (ce criterii, ce ponderi etc) functie de operationalizare. avand atata artificial si conjunctural, prefer sa nu ma includ in niciun grup social. include-ma tu, daca vrei.
sa o iau altfel: singura grupare naturala este specia. pentru ca 1 mascul si 1 femela din 2 specii diferite nu vor avea niciodata urmasi. restul gruparilor, sunt povesti intr-0 mai mare sau mai mica masura. acum, corect este sa zici “human race”, ceea ce e un cretinism. pentru ca daca ai o rasa, atunci ai si o specie, ca grupare supraordonata. si daca humanii nu sunt specie, ci rasa, atunci care e specia?! dar s-a repetat “human race” de atatea ori incat toata lumea zice fara sa mai gandeasca tampenia asta.
revenind la grupari-elite, ce e dom’ne ala…sange albastru? sange cu albastru de metil? sa imi spuna si mie CE din sange, face ca sangele lu gogu sa fie rosu si sangele unui habsburg inbred sa fie albastru. ca sa isi dea toata lumea seama de ridicol, acum s-a inceput iara cu “aristocratia americana”. am vazut deunazi o imbecilitate de emisiune, facuta de Elle (vorbesc serios), care zicea f. apasat de american bluebloods. no bleep! bluebloods on the land of the free! si ca exemplu…Kennedy, care sa nu ne fie cu suparare, da’ erau irish. I mean, mai mult decat lol. Si se repeta chestia asta peste tot, pana toti o iau ca pe ceva natural.
Luand numai astea 2 chestii ca exemple, despre ce mama naibii de elite sau grupurile lu peshte sa mai vorbesc?
Elf, e corect human race, pentru că pe vremuri ne puteam împerechea cu elfii, după cum cititm în Tolkien, aşadar nu eram o specie. Acuma, n-am înţeles exact de ce Tolkien nu ne spune despre rezultatele împerecherii oamenilor cu piticii, ar fi fost mult mai interesant :)
Şi totuşi, clase sociale ermetice mai există bine mersi. La fiecare gardă la psihiatrie, am o senzaţie ameţitoare şi temporară de lărgire a orizontului. Atuncea văz o cu totul altă lume decât cea cu care sunt obişnuit, şi nu mă refer la lumile bolnavilor psihici, ci la un alt compartiment social, cu alte legi, altă organizare, alte definiţii ale fericirii, ale împlinirii, alte dureri, etc. Chestia este că doar în garda de psihiatrie am contact abrupt cu lumea asta, şi atunci doar prin geamul gros al personei de medic. Doar atunci am senzaţia că în restul timpul sunt orb şi nu ştiu nimic despre lume. După care, treptat, revin la starea normală. Şeful meu zice că trăim la alt nivel, unul cu care lumea vizibilă doar la garda de psihiatrie nu are tangenţe. Şi chiar aşa e, chiar dacă pare nedrept. Aşa şi cu mahalaua, care e totuşi o lume mai apropiată de a noastră. Noi, cei din acest grup, nu o putem vedea decât trunchiat şi indirect, şi nu putem spera să o înţelegem cu totul, decât dacă am face sacrificiul antropologului şi ne-am hotărî ca, pentru o vreme, să ducem veaţa chiar în sânul mahalalei, ca mahalagii. Ceea ce e tare greu. Borges nu a făcut-o, el a reinventat o mahala. De asta spuneam pe undeva că mahalaua e moartă. Este, atâta timp cât doar ne-o imaginăm. Iar viaţa mahalalei nu ne este uşor accesibilă. De asta poate nu avem dreptul să emitem judecăţi despre ea.
Vrei sa clarifici relatia dintre clasele sociale ermetice, garda ta si mahalaua? Nu prea vad legatura. Despre ce social vorbesti?
Intr-o mahala pot coexista cateva clase sociale (hai sa le definim numai depeve al banilor).
Si nimeni nu a judecat mahalaua. Again, pentru a nu stiu cata oara, ceea ce intelegi tu prin mahala e diferit de ce intelege meden agan.
Marturiseam, odata, cu oarescare infatuare, ca io nu iubesc prea mult oamenii, ca specie (sper sa nu fi zis ca rasa, o sa tiu minte diferenta). De atuncea am invatat sa nuantez o leaca. Nu impart oamenii in grupuri pe baza de stramosi, studii, culoarea parului. Noi, elite? Nu crez. Mai degraba aia care au cea ma mare nevoie de elite, m-as hazarda sa zic. O impartire fac, nepremeditat: oamenii pentru care simt afectiune. Iar aicea incap si unele rude, si preteni, si cunostinte, si persoane pe care le vaz poate o singura data in veata, ca acordeonistul din tramvaiul 32. Si de aici, poate, si contrariata senzatie pe care o am de cand ma stiu: ca in mine salasluiesc mai multe fetze, pe care le schimb cu usurinta in functie de anturaj. Fostii colegi de serviciu, de ex, ar fi complet uluiti daca ar “(intre)zari-o” pe Madelin. Poate grupul e ala in care ma simt cel mai mult eu insami.
Tapire, pentru un exemplu, citeste “Creanga de Aur”. Peisajul descris acolo e din Carpati, eu l-am descoperit odata in Gran Canaria, cu ingerul de lava pe un virt de munte. Si in alte parti, desigur.
Pina aici literatura; de aici incolo parerea mea personala: Eu cred ca exista si o rudenie spirituala, dincolo de rudenia biologica. Iar asta nu este o relatie binara. Tot asa cum nu faptul ca ne-am intilnit in Mahalaua lui Vlad, ci ca suntem aici in continuare, dupa — citi ani au trecut? nu este o intimplare.
Vlad, parca am mai vorbit undeva despre stratificarea societatii si despre straturile care nu comunica intre ele. Parca am mai vorbit undeva, oare unde…? [Raspunsul ii sta pe limba si Pinocchio pocneste din degete incercind sa-si aduca aminte.]
Pina si intrebarea Tapirului mi-a mai pus-o cineva odata. Sa fi tot avut 17 ani pe atunci. Diferenta este ca atunci am avut naivitatea sa raspund :-) Pai intreaba-l pe Harap Alb daca e elita sau nu. Oare ce-ti va raspunde? Si nu chiar ca napolitana Zazei, dar cred ca ar fi mai bine sa ne oferi o felie de cozonac, nu crezi?
(PS, metacomentar: HAAAAha, sa ma auda domnul din discutia aia lunga, monsieur le mauvais sujet, the Unspeakable, ce mostra de stil eliptic-aluziv am dat aici…)
Ia te uita, te gindesti la Madelin si Madelin e la usa :-)
In fiecare moment ne definim ca facind parte dintr-un grup: ne imbracam intr-un anumit fel pentru ca ne place dar mai ales vrem sa aratam ca apartinem unui grup anumit si vrem sa fim recunoscuti si acceptati de membrii acelui grup si respinsi de membrii altor grupuri cu care nu vrem sa avem de-a face si in care nu ne regasim identitar, avem o meserie care obligatoriu ne trimite la un (alt) grup si niste venituri care ne trimit in alt grup…deci in acelasi moment apartinem mai multor grupuri …sint grupuri carora nu le vom apartine niciodata dar .. in grupuri invecinate avem posibilitatea prin actiune sa migram de la unul la altul … se ;’evoluam “ , sa “involuam”… dar numarul grupurilor oricit de mare ar fi , este finit ..si dintre ele unele se gaseasc , cumva, la o margine… la o limitare…care din cauza limitei duc la o exacerbare… de exemplu creativitatea …sau saracia crunta…elitele sint inr-o margine…
OFF TOPIC : CRACIUN FERICIT TUTUROR!
in primul rând, Crăciun Fericit, şi Bunădimineaţalamoşajun.
Ne daţi ori nu ne daţi:
io cred ca inteleg ce zice vlad. Clase sociale exista bine mersi, da, si vor exista si de acum incolo. Mi-am zis si eu mult timp ca eu nu, sunt un simplu om, dar nu pot fugi de realitate. Apartin unei clase sociale vreau-nu vreau. Nu e determinata economic, poate un pic prin educatie, e greu de determinat ce o carcterizeaza. Ca gruparea e artificiala, normal, in afara de specie si sex restul identitatii noastre e artificiala. Cum zice si gicu, avem in comun unele si altele – moduri de gandire, norme, etc-etc-etc (definitia culturii si a subculturii de fapt, subcultura nu in sensul de inferioara, ci in sensul de subgrup). De ce ne simtim bine aici si nu pe hi5? – d’aia, pentru ca facem parte, mai mult sau mai putin, din aceeasi clasa, sau acelasi grup de identitati, na.
Ca suntem elite sau nu – again, asta porneste de la definitia elitei. Daca vorbim de elite spirituale, pai intreb io, de ce nu suntem? Ce-am pazit? Si de ce ne plangem de altii ca nu sunt? Rusine sa ne fie.
Si sa ma intorc la “inteleg ce zice vlad” (poate ma insel). In viata noastra de zi cu zi avem tendinta sa ne invartim, more likely, intre oameni cu identitate simiara cu a noastra. Prietenii, una. Familia (desi aici uneori avem probleme, nu?). Chiar si la servici, de obicei colegii sunt din acelasi tip de grup (sau cand nu sunt, o percepi destul de clar). Ca doctor insa (poate in mod special ca psihiatru? – nu stiu) vii in contact, in special in camera de garda, cu societatea disecată vertical. Şi devii mult mai conştient de apartenenţe, grupuri, clase.
Eu am avut o experienta interesanta intr-o excursie de ski. Eram in grup asa: studenti indieni (din India, that is, dots, not feathers, cum ar zice cerbu), ca ei organizasera, studenti americani, si un grup heterogen compus din mine, un neamt, o spanioloaica, si inca vro doi europeni (cred ca am mai spus povestea asta odata). Si pentru prima data in viata am avut senzatia de apartenenţă “sunt european”. Ne-am grupat, spontan, in ceste trei grupuri. Nu faceam parte neaparat din aceeasi clasa, dar avem un grup de identitati in comun.
Mmmmmmmm, o nebunie de cozonaci!
Eu fac miine sarmale, va invit!
Dagă Mş Căciune, şiu că e în ulima clipă, da te og mul să-mi aduci o nouă asauă. Cea veche s-a sica. Am saliva pe ea, de la cozonacii apiului, şi acum nu mai meg asele şi ( de la aluca şi de la eodora.)
Eu iarasi am senzatia ca vorbesc aiurea, ca desi cuvantul este scris, nu se intelege mesajul.
Am fost intrebat: “in ce categorie te pui”. Am raspuns “nu ma pun in niciuna, pentru ca aproape toate au un grad de artificial si de operational”. Iar ultimele 6-7 de la Vlad incepand, se tot piseaza pe existenta lor.
Dar nimeni nu le-a contestat existenta, sau utilitatea! Sunt jde mii de moduri de grupare, care se intampla in fiecare zi. Sunt categorii ermetice, penca asa vor ele, mergem la munte si intra in joc rasismul si xenofobia din noi, pentru ca asta ne dicteaza instinctul de aparare etc.
Anyway, as many other times, spun ceva si se vorbeste de fapt despre altceva.
Io cred ca au inteles toti mesajul, nu te pui in nici o categorie; cum am si zis deja, e dreptul tau. Dar acum ce ar trebui sa facem, sa nu mai vorbim de nimic (altceva), acum ca asta s-a lamurit?
pai contraziceti, combateti, tovarasi! dati cu pumnul in masa, agitati “Tezele”, aruncati cu scaunele, nu ma lasati asa, dujman al poporului, sa castig lupta ideologica fara un glonte tras.
se face
Elmfule, stai nicel aşa, te comtrazic imediat, dar acum am gura plina cu cozonac. Dar recunoaşte că discuţiile noastre sunt ca un drog :)
Elf, nu sunt deloc artificiale categoriile. De asta am şi zis povestea mea cu camera de gardă, ca să ilustrez că, deşi nu mai suntem în evul mediu, nici la începutul revoluţiei industriale, există încă clase sociale între care se cască prăpăstii. Şi că ignorând, dispreţuind prătăstiile, sau temându-ne de ele, se vor adânci şi vor avea potenţial de revoluţie (hâuliu, mă transform cumva într-un neomarxist?). Spui că mahalaua lui meden agan e alta decât a mea. Eu zic că e aceeaşi, dar perspectiva şi atitudinea sunt diferite, ceea ce nu e tocmai acelaşi lucru. Absurditatea pe care noţiunea de elite o are la noi ar trebui să ne spună ceva despre asta. Nu o lovitură de stat ar fi necesară în “cultura” românească, prin care să înlocuim nişte hegemoni bătrâni cu alţii mai tineri, ci o revoluţie, prin care să renunţăm complet la sistemul ăsta care nu se bazează pe nimic real.
povestea ta nu anuleaza deloc artificialitatea lor. convenienta lor.
pentru mine “natural” inseamna 1. obiectiv, 2. care sa aiba loc inainte si dupa mijirea constiintei de sine si 3. sa nu se schimbe.
daca o categ. e facuta de jos in sus si nu aristotelic, atunci are sanse mai mari sa fie naturala, eliberata de artificial, comoditate si utilitate.
sunt Vlade, chiar daca tie iti par de nespart sau nu stiu cum. istoric, s-a dovedit ca orice categorie se poate sparge. ca se poate transforma. ca se poate inmuia.
tu nu imi dai nici un argument concret, ci numai vorbe frumoase, poezii in versuri. ia-o in sensul bun.
pov. categ. e dif de locul tau vs cel al lui megan.
e patru dimineata aici, iar sufar de insomnie si de angoasa ca ce ma asteapta de pe 3 incolo. miza este uriasa pt mine. discutiile astea nu sunt un drog. nu ar fi ele, ar fi o carte, sau un film, pe care le voi incepe dupa ce voi termina acest mesaj.
in Europa dintotd. au fost clase sociale, cu f. mici pauze de ghilotinari. iar acum, clasificarea este mult mai pronuntata decat in State. orice organism social incearca sa se structureze, initial, ca apoi sa isi inghete, o anume categorizare structurala. dar asta, again, nu inseamna ca ele sunt “naturale”. una singura e naturala, restul sunt povesti de adormit sufletelul, de aparat mai bine, de trait mai bine, de controlat/exploatat pe altii mai bine etc.
Eu nu contrazic si nu combat, ca am combatut destul. Ma duc la facut sarmale. Ma asteapta domnu’ Inginer la bucatarie cu berea. El face cozonac dupa Sanda Marin si eu trebuie sa supraveghez, ca deh, e chestiune de traducere, ca si aici, in Mahala.
Apropo, Tapire, Sanda Marin zice sa nu lasi cozonacii sa creasca dupa ce i-ai pus in forma, sa ii bagi imediat la cuptor, ca altfel se face gaura intre miez si umplutura. (In acest sens, domnu’ Inginer tocmai a facut o fina aluzie la cozonacii tai ;-)
PS Nu imi da si mie cineva un link la Mégane ala, sa stiu si eu totusi despre ce e vorba?
Pinocchio, un nebun (respectiv eu) a aruncat o piatra-n lac si de-atunci Vlad, Tapirul si Elful discuta :). Intr-un post pe care intre timp l-a sters, Soirs (http://soirs.weblog.ro/), care semneaza “meden agan”, a spus ca mahalaua care inghite totul acum in Bucuresti cel putin (manelele, injuraturile etc.) este rezultatul faptului ca a fost tinuta sub capac, ca i s-a refuzat dreptul la existenta, cum ar veni. Nu stiu daca reproduc bine ideea, mai ales ca textul original nu mai exista (mor de ciuda ca nu l-am copiat), dar eu am zis doar ca e interesant cum priveste Soirs mahalaua (cu oripilare si dezgust) si cum o priveste Vlad (cu ingaduinta si acceptare). De-acolo a pornit aceasta discutie despre elite si margini, daca elitele exista, ce sint ele si daca parintii lor stie :). Sau poate gresesc, ca intre timp am fost racita si n-am urmarit foarte atent conversatia…
Pinocchio, un nebun (respectiv eu) a aruncat o piatra-n lac si de-atunci Vlad, Tapirul si Elful discuta :). Intr-un post pe care intre timp l-a sters, Soirs (http://soirs.weblog.ro/), care semneaza “meden agan”, a spus ca mahalaua care inghite totul acum in Bucuresti cel putin (manelele, injuraturile etc.) este rezultatul faptului ca a fost tinuta sub capac, ca i s-a refuzat dreptul la existenta, cum ar veni. Nu stiu daca reproduc bine ideea, mai ales ca textul original nu mai exista (mor de ciuda ca nu l-am copiat), dar eu am zis doar ca e interesant cum priveste Soirs mahalaua (cu oripilare si dezgust) si cum o priveste Vlad (cu ingaduinta si acceptare). De-acolo a pornit aceasta discutie despre elite si margini, daca elitele exista, ce sint ele si daca parintii lor stie :). Sau poate gresesc, ca intre timp am fost racita si n-am urmarit foarte atent conversatia…
(Am mai postat o data pentru ca a intrat ceva cod aiurea mai sus. Vlad, poate stergi tu postul ala aiurea cind ai timp.)
Arrow, discutia romaneasca e ca o nava fara carma, cu timonierul legat de catarg si restul echipajului beat mort. Asa se dicuta in Romania, cam oriunde, cam oricare ar fi interlocutorii. Nimic nu se duce la bun sfarsit, ci e o continua lalaiala. Un fel de ADD mai lunecos.
Asa ca daca incepi cu ceva, se ajunge rapid la altceva. Eu, cat am putut, am incercat sa tin discutia in zona initiala. Ai vazut ce mi s-a raspuns in final: “ce, vrei nu mai avem despre ce vorbi?” Apoi Vlad vine cu chestii cu drogurile etc. Ce are una cu alta, naiba stie. Eu i-am zis parerea mea de acu 100 de mesaje, nu s-a inregistrat, adica s-a inregistrat, dar…” ce, vrei sa nu mai avem ce vorbi?”
Asa ca ai doua optiuni: ori dai din umeri si eventual incerci sa tii o linie, cu succes limitat. Ori te lasi de sport si iti vezi de ale tale si treci pe aici din cand in cand. Your choice.
Pinnochio, a fost si mai sus linkul dat, il gasesti si pe blogul lui Arrow cat si pe al meu.
…si nu m-ar mira ca sa isi fi sters postul din cauza noastra. ceea ce, sincer, nu imi place.
Da, pai eu am incercat sa urmaresc dar, dupa ce-am racit, am pierdut sirul discutiei de tot :). Acum, n-are rost sa te superi, ca discutiile astea cu meandre sint esenta mahalalei, nu? Si, vrei nu vrei, esti si tu mahalagiu, ca asa cum a zis Vlad, odata pripasit p-aci, este iCStrem (copirait dl. Corn) de greu sa fii exmatriculat :).
Sint convinsa ca Soirs din cauza noastra a sters postul; nu-i place publicitatea. Pacat, ca zicea bine ce zicea. La un moment dat a sters tot blogul, apoi a revenit… So, enjoy it while it lasts, like everything else :).
And, last but not least, Craciun fericit!
Dacă aşa este, îmi pare rău de tot. Îi cer scuze lui meden_agan, n-am vrut să-l supăr.
Pina la urma cred ca eu sint mai de vina decit restul, ca eu l-am adus in centrul atentiei, dupe care m-am retras discret :). Dar nu l-a suparat nimeni intentionat. In fond, noi am preluat simburele discutiei de la el si uite ce copac a-nflorit la tine pe blog. Sigur, cum zicea si Elful, mai pe linga gard, mai pe linga drum, dar de-asta e blogul tau un loc asa de placut, ca lumea se simte bine primita sa-si dea cu parerea.
Hai la multi ani si digestie usoara!
Ciudat, io am gasit postul lui meden (scroll down pana la 19.12.08), ceea ce ii multumesc, daca l-a repostat. Nu am mai vazut pana acum un blog ca al lui, atat de izolat si totusi public…
Pinocchio, Sanda Marin!?! O am si io prin biblioteca, pe undeva, plina de praf, ioi, Doamne! Pe Radu Anton l-am cetit ca pe un roman, la Jamie m-am uitat numa’ la poze! Noroc cu frumusetea aia interioara. Si cu laptele cu cereale :-)
WE, din septembrie 2007 si pana in iulie 2008 am suferit si io de insomnii teribile, asta fiind ultimul episod. Am mai avut cateva sesiuni, in trecut. Tot angoase. Bine ca s-au ispravit, ceea ce itzi doresc din toata inima si dumitale!
s-a dus dracu un post lung ca am inchis din greseala brauseru.
Poate ca mai bine.
Hai La Multi Ani si Craciun Fericit. Nu te supara pe noi elfule, te rog, discutiile deviaza si ele natural (sau artificial :-) ?), nu poti sa le mentii pe directia initiala. Si nici nu vad de ce ar trebui neaparat mentinute acolo. Asta nu inseamna insa ca suntem timonieri beti (proşti poate, cum ne aluzează săgeată :-) )
Si, da, pinocchio, Sanda Marin?? – io am reteta de cozonac de la Radu Anton, si dumnealui spune sa lasi cozonacii sa creasca in tava, juma de ora. Ce daca se lasa un pic dupa aia? (ca s-au lasat, nu mai e nici o gaura acum :P).
Si da, postul lui meden e acolo, a mai postat intre timp si s-a ingropat mai la baza paginii.
… cred ca ziceam ceva despre semantica lui “artificial”, caci cred ca vlad a folosit termenul cu sens diferit de cel folosit de elf (care a explicat clar ce inseamna artificial pentru el).
Asa ca, vlad, ia hai cu definitia. Cum adica gruparile (categoriile sociale) nu sunt artificiale? Sunt, pentru ca nu sunt naturale (adica date, cum e sexul, rasa, culoarea ochilor si a parului). Poate “socially constructed” suna mai bine in loc de artificiale? Ca da, asa sunt, si usnt dinamice si in schimbare cum zice elf, dar asta nu le face (zic eu) mai putin importante comparate cu categoriile naturale. Quite the contrary, mare parte a istoriei rasei noastre e un struggle al categoriilor artificiale, all against each other.
Ah, mea culpa de confuzie. Ma bucur ca nu l-a sters. Whew! Tapirule, in nici un caz nu aluzam la ceva. Doamne feri! Si sint de acord cu tine ca categoriile sociale, chiar daca nu sint naturale (adica dictate de natura) ci sint socially constructed, sint importante. Dar ma bine nu ma bag mai mult in vorba, ca si-asa n-am urmarit discutia cu atentie si-acu’, cu fo doua pahare de vin la bord, nici atita nu merge :) Avea dreptate Elful cind zicea de echipaj ca e beat mort. LOL.
ei, glumeam si io. Ca vorba asa era, un nebun arunca o piatra si nu’s cati prosti sar dupa ea :-)
Chiar asa, hai noroc si la multi ani! Madelin, mai ca v-as cere un triferment de dragul stilului si al consecventei, caci ce este o masa romaneasca de Craciun fara triferment la sfirsit, sau macar colebil, dar cantitatile au fost rezonabile si digestia este, multzam de urare, usoara. Meniul la mine pe blog. Meniu de elita, se intelege ;-)
Tapirule, eu parca stiam ca era cu filozofii care nu reusesc s-o scoata, dar poate-am incurcat eu vorbele, cine stie. Anyway, conform planului initial ar trebui sa fii magulit :).
:-)
daca tăceam, filozof rămâneam.
Vlad, ca tot esti psihiatrul de serviciu, uite aici un film
http://www.imdb.com/title/tt0494222/
, un fel de forrest gump comunist neo zeelandez. Dpv social, filmul e o bijuterie. La prima vedere pare o tampenie, iti trebuie un pic de rabdare sa il vezi. Dar merita.
Si merita si pentru engleza, ca ziceai de engleze deunazi. Asculta cu atentia neo-zeelandeza “de mahala”, ca aia de Wellington si rancheri cu sute de ha e un pic diferita. Si asta e doar unul din f. multele slanguri si variatii si cum-se-mai-numesc. Contrastant, pune langa un rasta, “love and peace, mon!”.
Anyway, incearca sa vezi filmul asta.
G’day!
cine stie, poate mai bine mahala de orient decat salbaticie de occident. daca or sa ramana vesticii fara bani, daca ajung ei in situatii cu care noi suntem obisnuiti, eu cred ca or sa le creasca brusc niste colti de lupi si or sa se sfasie cu ei. cand contrazici un american, iti zimbeste in continuare, dar de multe ori mainile incep sa ii tremure. cat l-ar ajuta politetea in situatii mai grele de atat?
imi place mult blogul lui soirs. ma bucur ca l-ati comentat zilele astea, daca tot nu incap la el comentariile.
Eu cred ca si un chinez contrazis tremura( mai ales ca au obiceiul sa te minta in fata si nu se asteapta sa le spui direct ca mint), dar e o chestie de opinie. Si mai trebuie si specificat daca ai dreptate sau nu cand contrazici pe cineva. Nuante, fireste, si neimportant. Important e ca americanii e falsi. Hai sa moara americanii ca sa crape marxistii de extaz.
bine, cerbu, toata lumea tremura si n-am dreptate, chestie de opinie. si totusi mahalaua cu arme e mai naspa decat aia cu manele, a noastra e mai vizibila pentru ca e mai putin ghetoizata.
Atribuindu-le proportii uriase , ne socotim napastuitii lumii , maguliti si stimulati de urat . In fiecare colt al lumii exista “o mahala” . De ce ar fi Ro mai prejos?!? ” Groapa” lui Barbu ne prezinta fatalitatea balcano-mioritica-fanariota-austroungara-kagebista.