Insidios, dar sigur, Ceauşescu a devenit o modă în Occident.
Nu a început totul cu cineaştii români care au făcut filme despre Epoca de aur care au avut atât de mult succes, şi care încă mai mulg din plin această nouă vacă grasă. Ei s-au urcat direct pe creasta valului. E foarte dificil să găsim originea fenomenului, mai ales că, precum răsuflatul Dracula, nici acesta nu pare să aibă, paradoxal, rădăcini româneşti. Acum 2002, un vers dintr-un hit al trupei Gogol Bordello zicea deja “Never mind now Securitate it’s a tihiy chas”. Poate că se trage din fascinaţia băştinaşilor faţă de poveştile exotice spuse de imigranţi români, care a tot crescut ca un bulgăre de zăpadă, creând o cerere şi o piaţă pentru mai mult. Sau poate, mai simplu: în vremurile noastre debusolate în care căutăm disperaţi încarnări ale răului, vampiri, vrăjitori, Sauroni, Ceauşescu serveşte şi el temporar acestui scop nostalgic.
De asta eu nici măcar nu cred, cum crede CTP, că premiul Nobel luat de Herta Müller e politic. Cum n-a fost politic nici Nobelul luat de G.G.Marquez, care a vrut să impresioneze omenirea cu suferinţele teribile ale poporului caraibian persecutat de capitaliştii americani, şi i-au ieşit nişte cărţi pe care şi azi lumea le savurează la malul mării, lângă un cocktail sex-on-the-beach. Mult mai probabil, cărţile ei se înscriu perfect în trendul de fascinaţie ceauşiştă din ultimii ani. Fascinaţie care, nici ea, nu are nimic politic, nu subîntinde opinii comuniste, nu vrea să schimbe lumea în vreun fel semnificativ. Cu alte cuvinte, e strict o modă.
Că mesajul Hertei ei e complet pe dos înţeles, se vede cu ochiul liber: dumneai ne spune foarte clar că noi, românii, purtăm cu toţii, în indiferenţa noastră, vina pentru trecut şi pentru nerezolvarea acestuia, ne spune că ar înnebuni dacă ar trebui să trăiască astăzi alături de noi, iar noi o ridicăm pe braţe scandând Hai România.
Şi lucrurile sunt deocamdată la început. Deşi Ceauşescu e deja mainstream, încă nu s-a întors în mijlocul oamenilor simpli. Deocamdată, e fumat mai mult de către “intelectualitate”, adică de cei care citesc cărţi şi se uită la filme subtitrate. Nu va mai dura mult şi, la peste 20 de ani de la sfârşitul unor vremuri de care încă ne mai amintim, uitarea, ce uneori nu e simplă dispariţie, ci şi pervertire, va îmbrăca poate forma unui curent vestimentar adolescentin, aşa, ca emo. Poate vom avea un serial, Biffy, spaima securiştilor. Nu spun că e rău. Va fi chiar haios să ne privim astfel în oglinda spectacolului, până ne trec minutele de faimă.
LE: Am uitat să vă zic cum mi-a venit ideea acestui post: am văzut, zilele trecute, un film nou american, se cheamă New In Town. Mă rog, o prostioară, dar cu următorul subiect: o tânără cu studii de la oraş se duce într-un orăşel mic, unde ajută la modernizarea unei fabrici. Iniţial reticentă, şi ea, şi localnicii (mai ales maistrul retrograd), până la urmă se împrieteneşte cu şeful sindicatului local, modernizează fabrica cu resurse proprii şi dovedeşte corporaţiei că e productivă, salvând slujbele ameninţate de monstrul capitalist. Senzaţia de déjà-vu m-a luat prin surprindere. A fost leit filmele alea de acum 25 de ani, cu inginerul agronom care se duce la ţară să modernizeze un combinat.
H.M. spune că ”noi, românii, purtăm cu toţii, în indiferenţa noastră, vina pentru trecut şi pentru nerezolvarea acestuia, ne spune că ar înnebuni dacă ar trebui să trăiască astăzi alături de noi” – nu crezi că are dreptate????????? Dacă noi nu suntem în stare să rezolvăm socotelile cu trecutul, acesta va deveni modă pentru nepoți.
NOI suntem responsabili dacă un trecut chinuit devine o modă!!!!
Una e ce cred ei acolo în Occident, alta e ce trăim în România și … în același timp e foarte adevărat ce scrie cineva care a trăit și suferit în România comunistă. Fascinați de Caușescu pe dracu!
NU cred că cineva ca Herta Muller scrie despre suferința ei șia altor mii de români din modă.
Adică, dacă cineva a suferit, nu mai are voie să scrie despre??????Sau tu ești dintre cei care s-au simțit bine în comunism și vezi acum doar conspirații?
Ada, eu nu am scris nici că nu ai voie să scrii despre ce am suferit, nici că H.M. scrie ca să fie la modă. Şi cu toate astea, H.M. este la modă, ca orice laureat Nobel. Şi adesea moda nu are nimic de-a face cu ce a vrut omul să spună – cam asta ziceam în post.
Dacă suntem cu toţii responsabili, asta nu o mai ştiu. Am de ex. o vecină cu trei copii şi o viaţă destul de grea. Câtă responsabilitate are acum e suficient, nu i-aş mai pune în cârcă şi nepedepsirea criminalilor comunişti.
Poate că e un trend Ceauşescu-securitate, dar se suprapune pe trendul femeie, pe trendul multiculturalism şi mai ştiu eu pe ce alte trenduri.
Şi ce dacă? Herta Muller a reuşit să ia Nobelul. Bravo ei! Nu e nici vina, nici meritul nostru.
Faza asta cu tricoul ceausist imi aduce aminte de o intrebare mai veche: oare cit de bine se simt unii sud-americani cind ajung in Europa si vad la tot pasul tricouri cu Che Guevara?
Omenirea are memoria scurta. Psihologia ne spune ca asta e un lucru bun. Istoria ne spune ca e dezastruos.
MBadragan: chiar la tricoul cu Che m-am gândit. Situaţia mi se pare similară.
Vlad, situatia este doar partial similara. Che avea macar avantajul de a apartine unei tipologii masculine considerate plina de virilitate si farmec. Apoi, ca incarnare a conceptului “fuck the system” este pe locul 1 in imaginarul european (la concurenta cu Tyler Durden, dupa mine). Iar Europa tot are o problema cu sistemul de vreun secol si ceva. Deci, oricit de sucite, macar exista niste scuze pentru angelizare lui.
Dar Cheao? Pai el A FOST SISTEMUL. Rigid, incult, mlastinos, incet, stupid, animalic si agresiv.
Diferenta asta chiar ma inspaiminta. Memorie scurta… memorie scurta. Da’ nici chiar in halul asta.
Hm. Enumerarea “rigid, incult, mlastinos, incet, stupid, animalic si agresiv” imi pare a fi o exagerare aproape la fel de mare ca odele de lauda care i s-au cintat lui Ceausescu zeci de ani de zile la portile Orientului. Iar afirmatia ca “el a fost sistemul” este la fel de lipsita de continut — si de altfel conforma cu intentiile numitului sistem.
Intre timp mi se pare mie ca au mai iesit la iveala unele lucruri, lumea a mai capatat ceva distanta fata de Ceausescu si Epoca lui de Aur, si m-as astepta sa inteleaga ce s-a intimplat, macar 1 pic mai bine decit intelegeam atunci.
Ah da, si: In care secol nu avea lumea probleme cu sistemul?
Pinocchio, sincer sint destul de blocat de raspunsul tau. Nu ca as vrea sa fie toata lumea de acord cu mine, doar blocat.
Eu unul ma straduiesc de vreo 20 de ani sa racesc emotiile si sa judec cit mai rational ceea ce am trait inainte de 89 si concluziile nu mi se schimba nicicum. Doar se adauga argumente in plus.
Acu’, daca tu ai o viziune diferita asupra lucrurilor, acum ca au mai iesit la iveala informatii, mi’ar placea sa o citesc, sa vad ce’mi scapa, daca imi scapa ceva. Pina atunci o sa ramin la enumerarea de mai sus si la convingerea ca Ceausescu a fost sistemul (in sensul ca a fost expresia lui sublimata si ca si’a proiectat propria imagine inapoi peste sistem).
Total de acord, mai puțin cu ultima afirmație. Una e să ai probleme cu sistemul și alta e să te sugrume. Bunica mea, țărancă, a trăit toată viață din ce scotea cu mâinile din grădină. Când eram copil, mi-a zis ” Sub rege, munceam și aveam din destul. Acum, cu comuniștii muncesc dublu și ei îmi iau aproape tot.” Adică sunt sisteme și sisteme ….
Un sistem presupune un ansamblu de chestii care funcționează împreună. Așa că n-avea cum să fie doar el sistemul, nu-i scuza pe restul, care au pui și azi, copii sau gineri de foști demnitari, ca Adrian Năstase sau patronul KFC …
Ceaușescu n-a proiectat nimic nicăieri, sistemul a avut grijă să-și creeze un loc cald proiectând și folosind imaginea unui agramat analfabet (chiar dacă e pleonasm parțial!).
Sistemul asta mi se pare ca devine o figura legendara… Chiar, ce-i aia sistem de fapt? Unde-i Tapirul?? Asta e o intrebare pentru el.
Ce mi se pare mie curios este ca toata lumea il vede pe Ceausescu in virful piramidei si nimic deasupra lui. Probabil ca asta (o afirmatie cu valoare de adevar cel putin indoielnica) justifica (intr-o logica la fel de indoielnica) si afirmatia ca NC a fost sistemul.
Mie mi se pare foarte clar ca aici a fost vorba de un razboi, numit “rece”. Impresia generala pare sa fie ca razboiul rece s-a incheiat printr-un soi de impacare, fara invinsi si invingatori, fara distrugeri si fara pierderi de singe, ceea ce este complet fals. Se stie foarte bine cine a cistigat si cine a pierdut, iar una din strategiile centrale a fost ruinarea satelitilor puterii adverse. In alte razboaie, mai vechi si mai noi, asta s-a facut bombardind. In cazul de fata, s-a facut in primul rind prin metode economice, pe care NC le-a cunoscut foarte bine si a incercat sa le tina piept… asa cum s-a priceput si cum s-a putut. A si spus-o, deschis si pe fata, ori de cite ori a avut ocazia, dar prea putini l-au luat in serios. Forma a mascat perfect continutul.
Fara sa incerc sa-l ridic in ochii cuiva: (1) NC n-a facut (numai) ce l-a taiat capul, ci si multe lucruri la care l-a silit situatia internationala. Piramida a fost mult mai inalta. (2) Daca nu ar fi fost el, ma indoiesc ca altul in locul lui ar fi facut ceva mai bun. Si aici, vorba lui Vlad, avem fiecare din noi contributia noastra: Nu numai ca l-am suportat zeci de ani ca pe o picatura chinezeasca, dar i-am si construit o imagine, care precis ca nu are mare lucru de a face cu o realitate prea complexa si esoterica pentru a fi cunoscuta cu adevarat de catre simplii cetateni. Ne ramin, pentru consolare, citeva teorii demonic-conspirative, iar de aici pina la tricoul lui Vlad nu mai este decit un pas.
sistemul e un ceva de factură postmodernă…
pinocchio, îi dai lui Ceauşescu mai mult credit decât merită. şi uite, vezi? şi ăsta e un exemplu al lucrului de care vorbeşte vlad. ceauşescu începe să devină trend (şi) în momentul în care începem să îl rationalize. pe el şi pe sistemul lui (whatever that means). de aici şi până la tricoul lui vlad nu mai e decât un pas.
distanţa faţă de Epoca de Aur mai bine să rămână la nivelul “ceauşescu ne dădea serviciu”. sunt încă oameni în Rusia care duc flori la mormântul lui Stalin. înseamnă asta că oamenii au început să îl înţeleagă pe Stalin mai bine? înseamnă asta că Stalin a fost mai puţin demonul care a fost? a câştigat un război, da, şi?
şi încă ceva. un trend la fel de gol (şi la fel de periculos) este şi ăsta cu “toţi suntem de vină”. declamăm asta şi ne vedem în continuare de consumerism. ne simţim cu adevărat vinovaţi? – nu, dar ne simţim mai relieved, cam ca după spovedania de la biserică. dacă am simţi cu adevărat asta (asta presupunând, evident, că de fapt ar fi adevărat; unde e vina asta domne, şi cum arată ea? cu ce a fost biata mama de vină, alergând între două tacâmuri de pui şi trei gărzi la rând, încercând să ne crească?), ne-am căi şi am pătimi pentru greşelile noastre. este vreunul dintre cei ce declară această vină colectivă (a, ăsta e alt motiv de pace, vina e colectivă, nu e individuală, “da, eu sunt de vină”), e vreunul, zic, dispus să pătimească pentru vina asta? să pătimească real, nu aşa intelectual. n-aş prea-ş crede.
nu, o spunem doar pentru că este trendy, sună bine şi dă intelectual.
O intrebare este daca ar fi putut sa faca mai bine in conditiile date. Eu spun ca da. Si ma bazez mai ales pe ceea ce au facut ceilalti lideri comunisti din tarile inconjuratoare, supusi acelorasi presiuni (inclusiv Gorbaciov cu Perestroika lui cu tot).
Apoi eu vorbesc mai putin despre Ceausescu-omul. Nu l’am cunoscut si daca nu apuc sa impart o sticla de Pinot Noir cu cineva nu prea ma pronunt asupra lui. In schimb pot sa vorbesc despre Ceausescu-simbolul cu care am impartasit citeva campanii agricole, ceva manifestatii spontane planificate cu juma de an inainte si inca citeva chestii similare. Iar pe acest Ceausescu-simbol il pot descrie cum am scris mai sus. Ca a fost el virful piramidei sau nu, putin imi pasa. Cert este ca odata cu caderea lui am putut obtine mai multa libertate, coerenta, dinamism, corectitudine, cultura. Daca alti romani nu imi impartasesc senzatia de libertate imi pare sincer rau pentru ei.
In acest sens, Ceausescu-simbolul a fost chiar sistemul. El era tatal si fiul patriei-muma. De la el veneau toate ideile marete si tot el imbarbata poporul in efortul de a urca pe culmile marete ale socialismului. Toata structura noastra sociala a fost construita in jurul acestui simbol exact asa cum tot in jurul lui am incercat sa rezistam facind bancuri cu el.
Si, vorba Tapirului, eu unul nu ma simt vinovat pentru anii comunismului. Si nu ii vad nici pe ai mei parinti vinovati. Nu e o vina colectiva pentru ca a lupta cu acel sistem ar fi cerut un eroism generalizat, eroism de care nu cred sa fi dat dovada prea multe natiuni. Si daca absenta eroismului se cheama lasitate, da, am fost lasi.
Ah, Tapire, tu mai spui o chestie foarte misto, acu’ m’am prins. Ca natiune, ne’am refugiat din comunism direct in consumerism. Si in felul asta minunat am ratat o lectie importanta a istoriei. Asa am devenit orbi la ceea ce a fost malefic in comunismul aplicat la noi.
Eu unul cred ca doar un exercitiu individual de intelegere a lucrurilor prin care am trecut pina in ’89 ne poate duce la un inceput de maturizare. Exercitiu pe care daca l’am fi facut nu ne’am fi aruncat direct in extrema astalalta. Am inlocuit o disolutie impusa a individualitatii cu una benevola. Mare progres am facut!
vina colectiva si consumerismul: cenusa din cap se spala repede cu un sapun pe baza de aloe vera
Postmodernism? Nuuuuu: Constructivism, in sensul anilor 90. Altfel spunem aceleasi lucruri cu alte cuvinte.
Nu-mi dau seama exact unde a vorbit Tapirul de trecerea de la comunism la consumerism, dar mi se pare unul din punctele esentiale ale discutiei. Analog, boborul trece de la ura pentru Ceausescu la iubire, si eventual invers. Dar calea de mijloc?
Eu nu-i dau nici un fel de credit lui Ceausescu, am pentru el, vorba Zazei, o calduroasa indiferenta care face parte din senzatia mea de libertate dupa 20 de ani. Totusi nu ma pot abtine sa clatin din cap vazind cu cita patima se poate discuta tema asta si, in acelasi timp, cu cita ignoranta este tratat contextul imediat.
(Pe’aici ninge in doru’ lelii.)
cum nu ii dai credit? nu spui tu ca a tinut piept (cu pieptu’i de arama), alea si pe dincolo? asa incepe intelectualizarea subiectului. il intelectualizam, il explicam, (“calduroasa indiferenta” este, sa-mi fie scuzata asprimea, tot un cliché intelectuel – prefer cliseul alalalt, “sa nu uiti, Darie” – o sa imi explici diferenta dintre uitare si indiferenta acum, iar eu o sa iti replic ca uitarea incepe cu indiferenta), si incet-incet incepem sa il idealizam, exact ca pe Che Guevara. tricouri, cluburi, tot tacamul. ceausescu o sa devina cool nu numai pentru pustimea de pe strada, in cautare de teribilisme, dar si pentru intelectualitatea din birouri (in cautare si ea, de fapt, de teribilisme)
trecerea de la comunism la consumerism? – un pic mai sus. consumerismul e ala care ne permite “calduroase indiferente”, intelectualizari si rationalizing, consumerismul si mai ales trecerea directa de la comunism la consumerism. noi nu am avut parte de purgatoriu, oricat ne-am vaeta noi cu “situatia de dupa revolutie”. daca am fi avut parte de un purgatoriu, nu am fi asa de voiosi in a ne asuma vini colective
cale de mijloc? avem nevoie de o cale de mijloc cand e vorba de comunism si reprezentantii lui? e calea de mijloc mai buna? – nu, nu e.
Pe mine nu mă sperie prea tare “rebrănduirea” lu Nea Nicu. După cum nu mă sperie nici tâNpiţii cu Che Guevara. Nu are o substanţă reală, cel puţin nu cred că va avea. Sigur, poate să fie doar începutul, şi până la urmă să uităm de tot lecţiile istoriei, dar io nu cred că astea se uită aşa de repede, şi, dacă se uită, asta e, nu cred că putem face ceva. Niciodată nu voi fi un lider de opinie, ca să pot schimba modele. Nici liderii de opinii nu cred că schimbă modele, ci, din contră, ei sunt cei ridicaţi de ele.
Aşa şi cu Ceauşescu, a fost un om al vremii lui, al deceniilor anomale de după WW2. Nici el fără sistem, nici sistemul fără cei ca el.
Şi nu există trecut, indiferent de groaznic, care să nu fie în stare să genereze nostalgie.
Ce mă surprinde, e brusca preocupare recentă a Occidentului pentru Ceauşescu, de abia acum. N-are nimic de-a face cu revirimentul socialist ce însoţeşte crizele economice, pentru că nimeni nu zice că Ceaşcă erea bun, din contră, toată lumea e fascinată de răutatea lui. Sunt curios cât o mai dura până să revină la modă miturile alea urbane care umpleau ziarele în primele luni după revoluţie, cum că Ceaşcă se hrănea cu sânge de prunci, de ex.
nici pe mine nu ma sperie, da’de enervat ma enerveaza.
occidentul nu il intelege nici acum pe ceausescu cum nu l-a inteles niciodata. de fapt intregul comunism, daca e sa vorbim
fascinatia pentru rau e in firea umana. de ce, nu stiu, dar este, e universala, si incepe de la varste fragede (adicatelea, nu e socially constructed)
intrebarea “de ce abia acum” probabil are de a face cu teorii generationale.
Cu burta plina, viata arata mai roz, ii scriam acum multi ani Aanonimului. Cu burta roz, viata arata mai plina, imi replica el, sarcastic si infelice, din fotoliul lui de la Fontainebleau. Eh: Auschwitz, ce vremuri.
Iata motivul pentru care nu pot sa combat. Nu pot, si pace. Cherchez la femme, gata oricind de’un dulce bairam. Cum ca adica tocmai am fost la masa cu Andrea si m-am clovnerit o ora incheiata, vazind cum sta sa dea apa la soareci ca se desparte de pretenul ei.
Tapir dragalas cu trompa-ti delicata: Ca un rege din vechime, Pinocchio intelectualizeaza tot ce atinge, pina si plingerile Andreei despre durerile amorului, orice subiect, orice zvon, fiecare bit de informatie alergind, scurgindu-se, radiind pe sirme si fibre de sticla si raze pogorite din sateliti. Si nici tu nu faci altfel, recunoaste. Sa nu uiti Darie e tot o calduroasa indiferenta, pentru ca, vorba lui Arghezi, tot mai secretam, Stancule, tot mai secretam…
Partea savuroasa este ca Tapirul nu se blocheaza. Parca-parca e mai amuzant sa te contrazici cu Tapirul decit sa fii la unison cu el. Numai Alex Leo mi-ar reprosa stilul aluziv-litotic.
pai, bravo lui pinocchio ca intelectualizeaza, si sa-i fie de bine, gochisōsama-deshita) da’ eu nu despre pinocchio anume vorbeam aici (pinocchio mi-a oferit doar un exemplu)
ca intelectualizez si io, nu e relevant, ca nici de mine nu vorbeam. fa ce zice popa, nu ce face popa, nu? asta, evident, ignorand semanticile.
Sigur ca nu de umilele noastre persoane e vorba, ci de natura humana. Right?
Natura Humana e brand-ul ala de lapte praf, nu?
…si pulbere, da.
Interesant faptul ca ai incheiat cu ideea pe care o aveam de la prima propozitie din articol. Si anume ca in Occident, “Ceausescu” nu cred sa fie “doar” o moda. Haios cu adevarat, dar tragic, mi se pare totusi ca acei “intelectuali” de care mentionai sunt atat de siguri ca ei vor evita fenomenul si chiar ar fi inafara fenomenului a carui nostalgie au surprins-o si ei din poeziile Dnei Herta Muller. Sincer, nu am citit niciodata o poezie de-a dumneaei. Dar mi-a dat seama despre ce este vorba, asa ca “ansamblu de fapte si idei”. Chiar daca o fi si ceva pe plan politic, asta e treaba lor acolo in Germania. Pentru noi romanii, cred ca ar fi de ajuns sa gandim ca scriitoarea, care sper ca si-a pastrat opinia de acum cativa ani, cand spunea ca singura valoare a premiului Noberl sta in banii pe care ii primeste “in-nobel-atul”.
Nobel*
Of of of, intelectualii aia intre ghilimele, la ei acolo in Germania… ca tare curioase idei mai au… In contextul de fata, una dintre cele mai bizare este ca se desintereseaza complet de Ceausescu. Poate vad altceva in loc?
Bine ai venit pe la noi, rainy, şi mă bucur că scrii iar 🙂
Mda, presupun că banii ăia prind bine. Pensia e mică, cum zicea Borges.
Pinocchio, deci nici cu asta nu o să ne crească acţiunile 🙁 Păcat. Un parc de distracţii Ceauşescu-land ar fi adus nişte bani.
Pai moda cu Dracula a trecut, constat cu usurare. Iar moda cu Ceausescu mi se pare ca e legata de ea si ceva mai putin penetranta.
Actiuni? Mi se pare ca tara despre care se aude cel mai putin pe aici e Elvetia.
Nu zic decat Doamne-fereste sa ajungem chiar la un “parc de distractii Ceausescu-land”! Cat despre tendintele cu dracula, nu sunt decat reminescente gen american-retard, pe la noi pe plaiuri…
Toate cele bune!
Elveţia, scumpă doamnă….