Valoarea mea (nu o are nimenea)

Faptul că nimic nu este intrinsec valoros reprezintă “common knowledge”. Valoarea este dată doar de circumstanţe. De exemplu, lebedele negre de pe lacul Herăstrău, puse într-un ţarc de primar, nu sunt intrinsec similare cu cele care, într-o zi mohorâtă de sfârşit de iarnă, venind de nu se ştie unde, s-au odihnit, bătrâne şi ponosite, pentru două zile pe acelaşi lac Herăstrău, pe atunci golit şi plin de noroi puturos, spre uimirea de copil mic a plimbăreţilor. Au aceleaşi organe interne, diferenţele nu au nicio semnificaţie. Şi totuşi acestea din urmă sunt mult mai valoroase decât suratele lor de grădină zoologică.
Tot aşa cum braga pe cale de dispariţie de la Atletul Albanez (mulţumesc, Dragoş) ar putea fi molecular identică cu boza ce curge încă în fluvii în Istanbul – sau ar putea fi foarte diferită, nu contează, dar e cu siguranţă mult mai valoroasă.

Common knowledge indeed, şi cu toate astea nu aplicăm suficient de des acest simplu principiu economic. Spre exemplu, ne întrebăm adesea cine suntem noi, sau, mai manelist, care e valoarea noastră. Ne place să căutăm răspunsul în străfundurile eului nostru, unde lucrurile sunt progresiv mai dezordonate şi mai lipsite de sens pe măsură ce înaintăm. Şi acolo sunt răspunsuri, dar ele ne privesc arareori. Alţii nu sunt infernul, alţii sunt noi.

5 comments

  1. diligentreader says:

    Altii sunt noi, si noi suntem vechi. Ai descoperit si tu, in sfarsit, ce-ti ziceam noi- adica altii- acum cateva posturi?Inteleg ca , dupa ce ai tot introspectat. acum te intorci catre noi? E o singura problema, nu ne vezi ochii. Si imaginea ta , acolo se reflecta. Mie imi place sa sparg imaginea si sa-ti trimit vitralii. Ce te faci?Ar trebui sa-mi cunosti atat de bine si sufletul, dar si maiestia si pofta de joc,ca sa poti sa reconstitui imaginea initiala!Si, by the way, valoarea ta e la altii,adica (si)la noi, nu ne face “nimenea”.
    Acum vorbind serios, sa stii ca asta e o lectie grea, sa realizezi ca, singur, nu valorezi nimic. Pentru mine a fost un soc sa realizez ca nimeni nu ne iubeste petru ce suntem in mod absolut, ci pentru ce suntem pentru ei, pentru ce facem pentru ei, cat de mult ii iubim, sau cum le reflectam imaginea in noi.Nici macar copiii sau parintii nu iubesc altfel. E un alt mod, dur, de a realiza ca, singuri, suntem nimic.Existam doar prin ce suntem pentru altii,o imagine mereu in miscare, si schimbandu-se un pic in fiecare noua clipa. Cu fiecare gest sau gand devenim un pic mai frumosi sau un pic mai urati.

  2. deaceea says:

    buna braga la Atletu albanez… Localul are un aer ciudat de aranjat, un fel de cofetarie-bar, cu termopane si tot tacamul, dar poti sa bei suc la pahar din dozatoare dintr-alea cum n/am mai vazut de muuuult.
    mi s/a facut dor de Slatina :)

Leave a Reply


four − 2 =