– un post de Dr. Arnold Negrescu
In România, si nu numai, nu prea mai vezi barbat de peste 30 de ani care sa nu aiba burta. Si, din ce in ce mai mult, nici femei. De asemenea, dupa cum stim, avem cantitati industriale de diabet si boli cardiovasculare.
In Franta, daca v-ati plimbat vreodata pe acolo, persoanele de ambele sexe sunt suple, chiar daca au 60 de ani. Da, femeile pot purta fuste scurte chiar si la un deceniu dupa menopauza, si nu e deloc dezagreabil pentru restul lumii, iar barbatii NU AU BURTA. Cum burta e un indicator destul de fidel al viitoarelor probleme cardiovasculare, si cum acestea din urma sunt ucigasul numarul unu din Univers, francezii traiesc foarte mult si bine.
Si cu toate astea, nu se stie prea bine de ce. Alimentatia lor nu e ceea ce am numi aici “dietetica”. Grasimile abunda, la fel si carbohidratii, iar alcoolul nu lipseste de la nicio masa. E ceea ce Serge Renaud numea “paradoxul francez”. Diversi factori au fost propusi pentru susnumitul paradox. Bazandu-ma pe literatura de specialitate si pe propriile mele observatii, cred ca paradoxul francez, secretul siluetei si longevitatii lor, poate fi rezumat astfel: calitatea e mai importanta decât calitatea. Si mai poate fi rezumat intr-un singur cuvant: cultura.
Sa detaliez, in speranta ca vom invata si noi de la francezi, cam care sunt diferentele vizibile cu ochiul liber intre stilul de viata francez si cel al restului lumii:
– vinul rosu. Incep cu el nu pentru ca ar fi cel mai important, ci pentru ca fost prima explicatie propusa a paradoxului francez. Majoritatea felurilor principale se insotesc de vin rosu, care e plin de antioxidanti si sute de substante despre pare nu prea avem habar, dar care cica ar fi foarte bune. Alcoolul in sine ar avea niste efecte benefice, cand e consumat in cantitati moderate, dupa cum am discutat si in alte parti. Atentie insa: desi Ministerul francez al Sanatatii recomanda cea mai mare doza zilnica de alcool din toate tarile europene, francezii fac mai des ciroza decat vecinii lor.
– mancarea neprocesata. Fastfoodul si mancarurile procesate sunt un fel de sacrilegiu in Franta. Ne e greu sa ne imaginam in ce masura chiar si un francez din clasa muncitoare are o inalta si aristocratica cultura gastronomica. Ei sunt in stare sa simta, fizic, in papile, latura dezgustatoare a fast-foodului, oricât de dopat ar fi cu substante potentatoare de gust. Noi nu, si ne lasam pacaliti. Francezii mananca foarte gras, lucru care ar trebui sa le creasca morbiditatea cardiovasculara. Si nu manaca neaparat grasimi “bune”. Cascavalul nelipsit are 50% grasimi saturate. Delicioasele lor terrines sunt scufundate in unturi de tot felul. Foie gras are o cantitate uriasa de colesterol. Dar modul in care aceste mancaruri au fost preparate e esential. Jalnicul nostru “pate de ficat” contine doar vreo 10% ficat, dar e indopat cu nitriti toxici, ca sa nu se innegreasca. Margarina, cu acizi grasi trans-saturati, despre care se pare ca sunt o catastrofa cardiovasculara, e un ingredient nelipsit si ieftin la noi.
– bucuria simturilor. In timp ce noi avem nevoie de o conserva intreaga de pate ca sa ne simtim umflati si bine, francezul va gusta doar, bucurandu-se de singueuzia sferelor, gustul fiind cel important, sarbatoarea simturilor, si nu senzatia de plenitudine gastrica. E important sa apreciezi mancarea si sa obtii o satisfactie maxima din ea. Daca aveti uneori impulsul sa devalizati frigiderul seara tarziu, incercati sa va faceti doar o tartina mica, dar pe care sa o mancati incet si cu atentie maxima la intreaga ei savoare.
– programul meselor. In Franta, mesele nu se iau la orice ora, din viteza tramvaiului. Daca vrei sa mananci ceva in oras la ora 3, singurele sanse sunt McDonalds sau saormariile, restul restaurantelor au inchis demult. Pauza de masa e la fel de importanta in Franta ca siesta in Grecia. La ora 12 fix, poate sa arda palatul Elysees, toata lumea renunta la grijile zilnice si se indreapta spre cantine, case sau restaurante. Da, in Franta restaurantele nu sunt rezervate barosanilor, nuntilor si botezurilor. Chiar daca esti un mecanic de camioane, poti sa mergi la pranz, macar o data pe saptamana, la un mic resto, cu prietenii sau colegii. Nu oricand, nu oricum, ci exact la mijlocul zilei, ora 12, si nu pentru un hamburger cu cola, ci pentru un boeuf bourguignon stropit cu Bordeaux (sau Beaujolais, daca esti la stramtoare).
– micul dejun. In anii 90, dintre ororile regimului comunist din Romania ce ieseau in sfarsit la iveala, pe unii occidentali ii oripila lipsa de libertate a constiintei, pe altii beciurile securitatii, pe altii infometarea sistematica, etc. Pe francezi i-a ingrozit lipsa produselor lactate. Nu glumesc, era plin de articole in 90 in presa franceza despre acest subiect. Cum sa nu bei dimineata lapte? Cum sa NU mananci dimineata? De neconceput! Micul dejun consistent este principalul regulator al apetitului pentru restul zilei. Mai mult, micul dejun frantuzesc este unul predominant dulce, chiar cu mancaruri reputate ca “ingrasa”, cum sunt produsele de patiserie. Intamplator, daca vrei sa mananci dulciuri, mai bine le mananci de dimineata, pentru ca atunci rezervele de glicogen hepatice sunt pe zero, fiind consumate pentru mentinerea masinariei si functionarea creierului pe timpul noptii. Asa ca glucidele vor servi la refacarea acestui rezervor, in loc sa se aseze pe burta.
– deloc in ultimul rand, stilul de viata non-sedentar. Toata lumea are cel putin o bicicleta. Nu exista institutie cu angajati care sa nu aiba parcare de biciclete, si chiar daca esti profesor universitar sau barosan corporatist, nu e rusine sa vii pedaland la lucru. (Stiu ca sunt medici(nisti) printre cititorii acestui blog: imaginati-va un profesor universitar sau vreun chirurg foarte reputat de la noi, dintre cei la care se vine cu sacul (si cu plicul) venind pe bicicleta la spital, in loc de mertzan. Hahaha! ) Seara, parcurile franceze sunt ticsite de joggeri, uneori organizati in “haite” de cate zece, cincisprezece. Exista federatii ale mersului pe jos, si cand ma refer la mers pe jos, nu vreau sa zic plimbare pana la mall, ci zeci si sute de kilometri de trasee in plina natura, amenajate si semnalizate. Si nu e nevoie sa fii la munte pentru asta. Imaginati-va in România un traseu special amenajat, prin padure si pe prundul râurilor, de la Bucuresti pana la Ploiesti, care in weekend sa fie chiar folosit cu incredere! In schimb, Bucurestiul e un fel de inchisoare, in mijlocul unei campii fierbinti, despadurite, din care nu poti iesi decât cu masina, daca nu esti un biciclist foarte curajos, cu platosa, bicicleta preparata si eventual cu centura neagra la karate plus o pusca de vanatoare pe umar, plus echipamente de supravietuire in conditiile extreme ale Baraganului.
Probabil ca mai sunt si altele, astea sunt cele pe care le-am observat eu. Poate Vlad, care a fost in Franta, ne poate spune si mai multe!
sunt toalmente de acord. cred ca aceleasi lucruri se aplica si in Elvetia (unde, nici aici, nu vezi lume grasa). Poate mai putin rafinamentul gustului (elvetienii nu sunt gurmanzi rafinati) dar restul se aplica.
un caveat, totusi: micul dejun cu dulciuri este bun atata timp cat nu este vorba de glucide cu procesare rapida (zaharul din toate prostiile). glucidele astea vor creste brusc glicemia, fortand pancreasul sa produca insulina multa, care va goli rapid sangele de glucide, punandu-te intr-o hipoglicemie care, la randul ei, va declansa, natural, senzatia de foame, astfel ca in doua ore ti-e foame iarasi. daca poti sa rabzi foamea asta, e ok.
mesele putine si dese, alt secret. luptatorii de sumo ajung la dimensiunile alea avand o singura masa pe zi de 10 000 calorii
si renuntati la idiotenia de idee de “lapte (si alte produse lactate) degresat”, care este cea mai mare pacaleala de marketing. nu grasimea din lapte te ingrasa, nici macar nu-ti creste riscul cardiovascular. produsele lacate degresate sunt pline de amidon si alte prostii (ca sa se pastreze consistenta, culoarea si gustul). in america exista chiar si oximoronul de “smantana fat-free”, care ma turba. de ce zic pacaleala de marketing? pai simplu, daca scoti grasimile din lapte (pentru unt si altea alea) si vinzi zerul ramas pe post de lapte (si la pret de lapte, nu de apa chioara), ai vandut produsul de doua ori.
De acord, Tapire. Si eu ziceam ca, daca e sa mananci dulciuri neaparat, mai bine le mananci dimineata. Bine ar fi ca dulciurile astea sa fie fructe. Micul dejun frantuzesc e in mod traditional dulce, spre deosbire de ala german, sau englezesc.
Mesele dese si multe iti mentin metabolismul bazal crescut. In mod ciudat insa, francezii nu mananca des. Cu tot ritualul ce implica la ei orice alimentare, nu ar mai avea timp de nimic. Dar body-builderii, de ex., in perioda de slabire, mananca uneori de zece ori pe zi (cate putin, bineinteles).
des in sensul de trei mese pe zi cel putin, nu ca in situatiile cel mai des intalnite cu o singura masa serioasa pe zi (cina) si restul prostii de snack-uri si fast-food.
si mai e o chestie, sa mananci incet, sa acorzi mesei o ora, sa mesteci pe indelete, sa inghiti rar, etc – ce zici tu cu ritualul mesei la farncezi.
(doamne, cuvant de verificare: burp)
lucrurile, as spune, se aplica si in Nordul Italiei (mai jos de Roma e dezastru) si dovada sta marimea farfuriilor de pe vremea bunicii. ca sa se stie ca o portie de paste e de 50-75 de grame:) plus ca printre prietenii nostri (nu stiu daca e reprezentativ segmentul) nu am vazut sa se bea sucuri carbogazoase.
Desi au produse de panificatie bune, francezii nu mananca cinci paini la o masa in familie, asa cum facem noi.
Apoi peste tot gasesti peste de toate felurile si tot soiul de creaturi marine, proaspete, unii vanzatori ti le si curata pe loc.
Fructe gasesti pe toate strazile, la tot felul de buticuri. Saptamanal se organizeaza piete volante cu produse din satele vecine. Veti vedea cum vin oamenii cu vitrine frigorifice, le monteaza pe strada, aseaza carnea de pui, iepure si alte animale, atat de frumos si estetic incat le-ai manca si crude.
Apoi exista o compartimentare a alimentelor, nu fac toti sampania sau terrine sau fois gras. La noi toti stiu sa faca de toate, dar nimic aproape de perfectiune.
Lyonezii si francezii din Bordeaux, lunea, au program de la 11, nu de dimineata. Pranzul e sfant, micul dejun la fel.
Ei nu mananca 5 feluri de mancare la o masa si nici nu au portii “ca la mama acasa”…
Sunt multe diferente, si da, cea mai importanta e ca fac miscare. In Strasbourg am observat ca pana si cei care lucreaza la institutiile europene folosesc bicicleta pentru a se deplasa la serviciu.
Este probabil si ceva in mentalitate, dar la ei se aplica si tot soiul de masuri care sa incurajeze traiul sanatos. Tva la restaurante e 5%, la alimente e mai mic decat la alte produse, exista tot soiul de reglementari culinare si o anumita ordine in lucruri.
O provocare adresată dr. Negrescu: să ne lămurească logica următoarelor enunţuri:
“calitatea e mai importanta decât calitatea”
“desi Ministerul francez al Sanatatii recomanda cea mai mare doza zilnica de alcool din toate tarile europene, francezii fac mai des ciroza decat vecinii lor” (subl. mele – A.)
Se observă că dr. Negrescu e altă persoană decât dr. Stroescu deoarece nu foloseşte diacritice şi scrie “Elysees” scris cu “s” final, the American way! 😉
“In timp ce noi avem nevoie de o conserva intreaga de pate ca sa ne simtim umflati si bine, francezul va gusta doar”
Nu, d-le doctor, asta nu se cheamă rafinament, ci “être radin” – o trăsătură tipiquement française, în ciuda bancurilor cu scoţieni.
“Micul dejun” al francezilor este o glumă: un croissant (eventual cu puţină marmeladă din comerţ) cu o cafea, şi un pahar de suc de portocale. Am avut ocazia de a discuta cu doi nutriţionişti francezi care lăudau micul dejun românesc (mezelărie, brânzeturi, ouă) şi-l deplângeau pe cel franţuzesc. Şi pe bună dreptate: cât de bine să mănânci dimineaţa, când pauza pentru masa de prânz începe, în unele instituţii, şi la 11:30? Laptele la micul dejun e o calomnie. Colegii mei făceau haz de A.P. pentru că bea un litru de YopLait pe zi… Băutul laptelui e privit acolo ca o chestie pentru copii, dacă eşti adult bei cafea. Sau “une Coca”.
Despre pâine, Mirela aiurează: timp de 4 ani am mâncat împreună cu ei şi eram singurul care nu mânca pâine la prânz (bunică-mea se răsuceşte în mormânt!). Ei, în schimb, stupoare: mâncau pâine cu paste, orez sau cartofi! Le-am atras atenţia şi s-au uitat la mine ciudat.
Masa luată lent e altă legendă: mereu rămâneam ultimul (făceam animaţie la masă). Francezii mănâncă mult, mult mai repede decât credeţi. Voi să aveţi grijă, Franţa tihnită şi savuroasă din filmele franţuzeşti (vechi) şi americane (noi) nu are nicio legătură cu Franţa reală. Mesele alea lente sunt doar câteva pe an: Crăciun şi zilele de naştere ale membrilor familiei. (Zilele de naştere ale prietenilor se serbează cel mai adesea în vreun băruleţ.)
bre A.ule, n-ai fost tu la francejii care trebuie
Sint in mare parte de acord cu ce spune A. Mi se pare ca majoritar in felul in care sint invatzatzi sa manince francezii este faptul ca sint calici (radins). Ceea ce e o caracteristica extrem de larg raspindita si care ia forme – pentru noi, latini, dar veseli si inconstientzi si cu iubire de chiolhan si haleala multa – nenumarate si unele bizare.
De altfel, (in prelungirea unei recente discutzii filologice), un bun indicator sint diversele concepte, care la ei – spre deosebire de alte popoare – se leaga strict de bani. Ca exemplu, unul mai nostim este l’econome. Econome este objet-ul caruia americanii ii spun peeler, explicind ce se face cu el (you peel the fruits and vegetables). La francezi este evident ce faci cu el: ECONOMIE (fiindca inlaturi coaja cu minimum de pierdere).
Slabi? Da, caci principalmente radins.
a, apropo de discuţia aia filozofică, că nu am mai apucat să zic, iote că noi românii zicem “petrec timpul” (făcând ceva), pe când americanii zic “I am spending (my) time” doing something (cumsarzice, “consum (sau cheltui) timpul”. Tot noi mai câştigaţi, că ne şi distrăm carevasăzică.
Franţujii cum zic? passer le temps?
zic: laissez faire, laissez passer 😛
Si cand ii facem cuiva de petrecanie, il distram de-l ia mama naibii.Noi petrecem la nunta, dar si petrecem pe altii pe ultimul drum, sau la gara. Mi-e teama ca petrecerea la noi e legata de trecere, si nu avem o viziune chiar atat de optimista asupra vietii cum s-ar parea.
francejii spun l’amour fait passer le temps et le temps fait passer l’amour, mda…
cat despre mesele francejilor, ils sont des vrais radins, ma foi! un preten d’al meu a fost la paris sa incerce marea cu degetu’. era pan 1990. incerca si el ceva, stiti voi. bah, si-l invitara la masa de seara neste romani frantuziti de multa vreme, cam de pe vremea lu’ visoianu et comp. amicu’ meu avea 30 de ani si facuse sport de performanta la viata lui: aruncarea sulitei. in plus, era de la campulung, adeca din zona aia cu branzuri tapene, carnati satiosi, tuici si alte alea. de retinut este si faptul ca acest aruncator de sulita doar incerca marea cu degetu’ la paris, adica nu avea bani – vreau sa spun ca facea foamea in cautarea marii unde sa-nmoaie degetu’.
bah, tata, si ajunge el la aia acasa. aia, oameni bogati, casa mare, masina nu’s de care, ma rog, aveau toate accesoriile necesare. eh, si ce credeti ca i-au pus lu’ infometatu’ asta in farfurie?
cateva frunze de salata. un pic de laitue, vous comprennez? de la laitue avec une toute mince coupe de citron et quelques gouttelettes de vinaigrette pas du tout epaise!
uite de ce’s francejii niste slabanogi iremediabili!
Cred că asta e este ceea ce se numește “nouvelle cuisine” (și care deja nu prea mai e la modă). Pot confirma, și francezii de pe unde am fost eu erau slăbănogi. Fac mult sport, e adevărat, e o treabă serioasă la ei, nu un loisir sau un moft.
ERATA CU LITERE MARI: in loc de “quelque sauce pas du tout epais”, se va citi: “quelques gouttelettes de vinaigrette pas du tout epaise”.
nah, ca pana si ajax corectoru’ ma ia in barci!
excusez-moi, siouplait!
Ultima oara cind am stat la Marsilia trei luni m-am ingrasat 3 kilograme. Si jur ca n-am mincat pizza decit o data pe saptamina, insa stingeam cu vin rosu tot ce prindeam 🙂
Ah, păi aici e greşeala: tot ce prindeaţi trebuia stins cu rosé, nu cu roşu. (“Le Rosé, c’est en Provence qu’il est né.”)
“femeile pot purta fuste scurte chiar si la un deceniu dupa menopauza”
Din păcate, lucrurile degenerează într-un ritm năucitor: femeile au ajuns să poarte stringuri chiar şi la un deceniu după menopauză. Încă două decenii şi probabil că se vor şi înmormânta cu stringul pe dedesubt. Senzualitate la orice adâncime!
String as in corzile innodate deasupra pungilor pline cu gravitatie?
Sau string as in muzica?
Prima variantă, evident. G-strings, mai precis (“g” e de la gravitaţie, clar). Danteluri cuantice.
Nttt ! Instrument à vent, monocorde !
a fost si rose, a fost si alb, nimic n-a ajutat 🙂
Monospot!
Am vrut sa-mi sterg ultimul comentariu ca sa-l repozitionez ca 15.1.1.1.1 si cica:
“Please explain why the comment should be deleted”
Deci dechihibulimandrichi se accepta?
Da!
“24 comentarii în 3 conversaţii separate la “De ce traiesc francezii mult si slabi?”
Deci bai nene, vreau si io!
(deja am vizualizat 3 mese rotunde cucavaleri, conversantzi si combatantzi).
“De ce traiesc francezii mult si slabi?”
Cherchez la faim!
da’ chinejii, de ce trăiesc mulţi si slabi?
şi mai e bancul cu studentul
Nu e vorba de cum se manânca în Franta la restaurante cu 3 stele Michelin. Ducasse când “inventeaza” un nou fel angajeaza un dizaainer sa-i desenze cum o s-arate mâncarea în farfurie. Rafinaria culinara frantzuzeasca este reclema lor. Totul este o chestie de sosuri si culori. Mirodenii exotice, au de unde, sa fie primit! Dar la ei acasa mânânci modest, nu foarte gustos si putin. Iar la noi acasa ei manânca de se sparg si pleca si cu pachet din care fac trei mese a doua zi cu invitati cu tot. Echivalentul fasolii noastre cu afumatura, faimosul “cassoulet”, înseamna fasole fierte separat (nu toti pun untura de gâsca, asa scrie la reteta), la care se adauga o felie de salam, un cârnat de Strasbourg (cremwurst-ul “românesc”, ar vrea el!) si unul de Toulouse, adica… un cârnat fara usturoi, neafumat, deci prost. Cu cât manânci la un restaurant de tara fara pretentii felul pe care-l au ei “la cazan”, cu atât e mai bine. Bine am mâncat aici la petrecerile antilezilor: stiu sa manânce si sa gateasca, mai ales barbatii. Secretul este deci sa mâncati frantuzeste, adica putin…
Tovarăși… e simplu:
Unii manâncă ca să trăiască… alții trăiesc ca să mănânce.
offtopic: să fiu forțat să scriu “miau” la antispam mi se pare discriminare pur și simplu…
🙁
Slabi nu ştiu, dar de ce mult tocmai am aflat: beau Armagnac!
Eu personal tot ce stiu despre francezi este ca se pare ca…domnisoarele sa inchida ochii acum ca urmeaza X-rated…au organul masculin in medie cel mai lung din lume (am citit statistici). Despre burta si alte chestii de dieta nu m-am interesat pana acum. Nu cred ca vinul si dieta au totusi vreo contributie la particularitatea de mai sus. O fi si asta o trasatura genetica etnica, cine naiba sa mai stie.
Si nu in ultimul rand salariile le permit. Noi suntem martiri in propria tara. Meseria sotului ar fi platita in afara cu 6000E dar aici castiga 2300 ron. Eu la fel. Nu mai zic de pensionari. Traim groaznic.Suntem condamnati sa traim cu salariile astea de mizerie.Cu preturi europene ce i drept.Si nu i asa usor “dar pleaca ce te tine aici”. Nu i chiar asa